Pêle-Mêle

Crampei de cotidian si o urma de nostalgie

2012-02-16T23:26:00.000+02:00

Bucurestiul a devenit un imens loc de joaca cu multa zapada. Sub povara iernii incotosmanate lumea isi vede impasibila de drumul parca trasat dinainte. Doar nasurile sunt mai rosii si paltoanele mai groase. Drumul catre munca a devenit o adevarata aventura de cand trebuie sa fac patinaj artistic pana la statia de autobuz. Am castigat olimpiada la balmajitul pe gheata acoperita de zapada. Si in fiecare dimineata ma duc cu hotarare catre locul gri cu cladiri de sticla si rivalitati ascunse sub costume si zambete simandicoase. Ma cufund in tabele si mailuri si probleme de rezolvat pana cand pe nesimtite vine inserarea si atunci ies si ma pierd in ea si imi amintesc din nou de mine. Si devin una din fetzele obosite din metrou, acelea pe care mi-e frica sa le privesc pentru ca sunt lipsite de expresie. Si alunec in reverie sau intr-o carte pana cand, pe nesimtite ajung la destinatie. Si atunci ma inec in marea de oameni care coboara din metrou si imi amestec povestea cu a lor.

Facebook si moartea

2012-02-11T08:09:00.000+02:00

Moartea e un lucru cu care te intalnesti mai rar cand esti tanar si te crezi nemuritor. E un lucru care se intampla celor in varsta si cum noi nu o sa imbatranim niciodata, clar, nici nu o sa murim. E insa socant cand se intampla cuiva mai tanar decat tine, cuiva pe care l-ai cunoscut, unei fete frumoase. Si desi natural, e un subiect tabu, greu de abordat.

Pe Andreea am cunoscut-o la facultate. Apoi am fost impreuna la primul loc de munca. O fata draguta, cu ochi albastri, mereu zambitoare. Fara sa fiu apropiata de ea, imi amintesc discutii lenese in metrou, sinceritatea si ironia ei si neintelegerea mea fata de ea. Anii au trecut, am pierdut legatura si singurul loc unde mai auzeam de ea era Facebook. Andreea vedea lumea, iar eu priveam curioasa poze din locuri unde nici cu gandul nu am ajuns. Zambete pe plaje indepartate, orase care te fac sa visezi. Si anul trecut, intr-un trecut nu atat de indepartat, contul ei de Facebook a fost inundat de flori si de tristete. A devenit loc de pelerinaj pentru oameni care au cunoscut-o si au iubit-o. Care i-au lasat ofrande. Nimeni nu a scris insa de moarte, ci doar de dor.

Oare ce se va intampla cu conturile noastre de Facebook cand nu vom mai fi ?

Furtuna si proteste

2012-02-06T22:16:00.000+02:00

Furtuna afara. Si iarna care se eternizeaza. Ma zgribulesc in frigul obraznic de ianuarie. Oare poti fi Che Guevarra in Bucurestiul inghetat ? Oare furtunile intr-un pahar de apa conteaza ? Si cat de bine e cand politica primeaza asupra utilului si binelui comun ? Toti scriu in CV "spirit de echipa". Dar oare cati dintre acestia au deschis un dictionar sa vada ce inseamna ? Si de ce sa nu tratezi toti oamenii omeneste indiferent cine sunt ei ? Un pic de incredere valoreaza mult mai mult decat tone de autoritate. Parerea mea.

Tablou de iarna

2012-01-29T12:09:00.000+02:00

Iarna este ecou in sufletul meu si frigul aduce atata liniste. Soarele puternic este singurul reflector peste acest ocean de nemiscare. Numai vrabiile mai traiesc, se cearta si zboara jos la ferestre. Boala m-a incuiat in casa si a uitat sa imi mai dea cheia. Visez la primavara si ascult muzici uitate. Si ma gandesc la lucruri ipotetice in nori de fum de tigara. Si sper ca primavara sa imi aduca aproape oamenii dragi care au plecat. Si adulmec aerul dupa un avion care sa ma duca departe. Dar unele vise se implinesc, nu ?

Concertul extraordinar de anul nou

2011-12-31T12:35:00.000+02:00

Poc! Poc! Poc! De tei zile incoace toata lumea face poc in cartierul meu si asteapta explozia finala de la 12 noaptea, ora cand toate Cenusaresele sunt demascate ca fiind femei casnice fara prea multa stralucire care asteapta un barbat care sa le cumpere haine frumoase si sa le dea un statut. E gri, vrabiile boscorodesc si cearta lor se eternizeaza impreuna cu sunetele pasionale ale unei manele indragite de vecinii mei pestriti. Toata lumea, si vrabiile si vecinii nu fac decat sa se pregateasca pentru diseara in fracuri - vrabiile, in fustite scurte si colanti - vecinele, in haine purtabile odata pe an - vecinii. Gospodinele au terminat nesfarsitele valuri de mancare in care se vor ineca invitatii lor afumati cateva ore mai tarziu. Copii fara griji se joaca pe afara si larma lor se amesteca cu cea a vrabiilor. Pana si ei vor imbatrini cu un an. In lipsa zapezii se alearga si tipa, tipa, tipa. Concertul acesta de anul nou colorat, plin de viata si nu neaparat stilat se canta in fiecare an cu succes.

Ceatza, creatza si restul e legenda

2011-12-14T21:14:00.000+02:00

E ceatza in Bucuresti si invaluie totul. Cladirile, oamenii, viitorul. Parca Dickens ar fi scris inceputul acesta de iarna. Unii viseaza la zapada si Craciun cu miros de portocale. Eu visez la super cizme in care nu intra apa. Si la prieteni. La cei care sunt departe, la cei care vin de departe, la cei noi si la cei vechi. La cei ironici si la cei tristi. La cei care reusesc mereu sa ma surprinda in mod placut. La cei care m-au uitat. La cei care au reaparut dupa ani. Si mai ales la cei cretzi care vin de departe.

Sunt un Jamie Oliver autohton !!!

2011-12-07T22:18:00.001+02:00

Din greiere ma transform in furnica. Dar tot nu-mi pun lauta in cui :) M-am hotarat sa gatesc. De obicei mananc pe fuga, iar cei de la fastfoodul din apropiere ma cunosc destul de bine. De data aceasta nu ma opresc in dreptul lor si imi continui drumul catre supermarket. De acolo ies victorioasa cu niste pulpe de pui si niste mirodenii. Ajung acasa si privesc plina de speranta in frigider sa vad cu ce pot face puiul. Unii au bibelouri, vaze, statuete. Eu am ca obiect de decor un frigider. Dinauntru ma privesc tristi, un morcov singuratic, niste usturoi, un ou expirat de ceva vreme si niste lamai. Hmmm...Pescuiesc de undeva niste cartofi moi de batranete si caut in zadar ceapa. Intr-un final imi amintesc ca am aruncat-o ca tot nu o foloseam. Plang dupa ea. Dupa indelungi cautari, ajung sa creez urmatoarea reteta glorioasa pe care v-o descriu aici :

Se pune niste muzica, de preferinta ska si reggae. Cartofii se curata mai bine pe muzica cu texte sociale despre conditia africanilor din tarile francofone. Garantat. Se pune in tigaie cam tot ce se gaseste prin casa cu exceptia oului expirat si a lamailor. Se adauga niste mirodenii suspecte. Se lasa la foc, mic sau mare dupa cum vi se pare ca e bine. Nu se ia in seama mirosul ciudat care se ridica din tigaie. In caz de urgenta se poate folosi si hota. Acest fel de mancare poate fi mancat de catre o persoana foarte flamanda sau de una care incearca sa impresioneze bucatarul. Pofta buna !

Nicoleta

2011-12-06T17:24:00.000+02:00

O dimineata adormita in metroul bucurestean. Mai putina aglomeratie ca de obicei, poate si din cauza orei tarzii. In ultima vreme nu prea mai merge trezitul in crestetul zorilor oricat as incerca. Ma asez pe scaun, usurata ca am prins loc. Asa pot sa mai motai putin pana sa schimb metroul in drumul nesfarsit catre munca. Dar dulcele somn mi-e tulburat de un miros patrunzator de ceapa. Alaturi de mine, o fata imbracata in trening cu sapca pe ochi manca cu pofta dintr-un sendvis a carui ingrediente le puteai ghici cu usurinta.
- Stiti cumva cum ajung la Preciziei ? o intreaba ea pe doamna din fata ei.
- Cobori la Unirii si acolo schimbi.
- Si mai intreb ?
- Da, acolo mai intrebi.
La Unirii urmaresc suvoiul de oameni si am grija sa ma misc destul de repede sa nu dea peste mine. O vad in fata mea pe fata din metrou uitandu-se nedumerita si dezorientata catre scarile rulante.
- Nu pe aici. Daca vrei sa mergi la Preciziei trebuie sa o iei pe acolo. Vino cu mine ca si eu merg intr-acolo, ii spun cand vad ca singura nu o sa o scoata la capat.

- Multumesc mult. Sa va dea Dumnezeu sanatate ! zise fata zambind.
Mergem impreuna prin pasaj si tanara incepe sa imi povesteasca :
- Stiti, sunt de la casa de copii. Acum ma duc la o doamna care o sa-mi dea mancare si o sa mergem la biserica. E asistenta la camin si dintre toate fetele m-a ales pe mine. Azi dimineata am primit dulciuri multe. A venit un strain care ne-a adus dulciuri si ne-a trezit pe toate fetele.
Ochii ii stralucesc de bucurie in timp ce povesteste minunea.
– Azi e ziua mea. Ma cheama Nicoleta.
Mergem prin pasaj, eu alaturi de Nicoleta, ea povestind vrute si nevrute cu zambetul pe buze. Din cand in cand bate din palme, ca un fel de tic.
Intram in metrou si Nicoleta gaseste un loc liber. Se aseaza.
- Vreti sa stati jos ? ma intreaba.
- Ah nu, multumesc.
Alaturi o tanara adolescenta pe un scaun vorbeste animata cu un barbat care sta in picioare. Zambeste barbatului care ii era probabil frate, unchi sau ceva. Nicoleta e dornica sa intre in vorba. Se uita lung dupa fata si cand aceasta intreaba cat mai e pana la Craciun, spune :
- Craciunul e pe 26 parca, nu ?

Cum nu e bagata in seama, se intoarce catre mine si isi ascunde dezamagirea. Imi povesteste vesela ca peste doi ani o sa intre intr-un apartament social si ochii ii sclipesc de bucurie. Cum ma asez si imi scot cartea incepe sa citeasca si ea peste umarul meu. E foarte mandra cand intelege o expresie si spune in gura mare ce inseamna. Imi povesteste pe acelasi ton de conversatie usoara tot felul de lucruri socante.

Nicoleta coboara la Gorjului nu inainte de a primi o bomboana de menta de la o doamna din metrou. Lasa in urma zambetul ei de copil bucuros si recunoscator pentru lucrurile marunte care fac viata mai frumoasa si uimirea mea pentru capacitatea ei de a comunica atat de natural.

SuperCretzoshenia si 1 Decembrie (cu intarziere) - ep. 2

2011-12-04T22:13:00.002+02:00

Fiecare sarbatoare este prilej de bucurie pentru unii si prilej de necaz pentru altii. De exemplu, Craciunul este un real prilej de bucurie pentru cei care vind pastile de slabit sau digestive si prilej de necaz pentru brazi si porci. Chiar am auzit intr-un an ca brazii si porcii au format un sindicat ca sa impiedice taierile abuzive. Dar cred ca macelarii si taietorii de lemne au facut lobby pe langa parlament ca sa nu dea vreo lege sa impiedice taierile. Asa ca din fericire o sa avem brazi si porci la discretie de Craciunul acesta. Revenind la 1 Decembrie, toate curatatoriile si firmele care vand produse de sters praful exulta in aceasta perioada. Este perioada in care toate steagurile si steguletele sunt duse la curatat si in care lumea sterge praful de pe patriotismul adormit in restul anului. SuperCretzoshenia, desi nu e roman de origine, nu e nici macar de origine pamanteana, isi simtea sufletul inaltat de bucuria de a vedea toate steguletele stralucind in soarele rece de decembrie. Si ca sa si-l simta si mai inaltat, s-a hotarat sa se duca undeva sus... la munte. Ceea ce nu stia, era ca Tony Flash avusese aceeasi idee, dar din cu totul alte motive.

Muntele de Aur - nu as sti unde sa il pun pe harta Romaniei - este cunoscut pentru trei lucruri : frumusetea pitoreasca a locurilor, saracia locuitorilor si ironia sortii, prezenta unui zacamant important de aur. SuperCretzoshenia se hotarase sa mearga acolo pentru ca, asa cum spuneam, vroia sa isi simta sufletul la inaltime. Cand ajunse nu-si crezu ochilor. Muntele arata ca un punker. Jumatate din coama de brazi era tunsa. Muntele diform plangea, iar SuperCretzoshenia care cunostea bineinteles graiul muntilor il intreba ce se intamplase.

- A venit pe aici o domnisoara cu tocuri cui. Nu s-a uitat pe unde a calcat si uite ca am ramas fara jumatate din brazi. Daca ma poti ajuta sa nu-mi distruga si cealalta jumatate...
- Bineinteles, dragul meu munte. Si apoi domnisoarele cu tocuri cui sunt specialitatea mea.

Ziacand acestea, SuperCretzoshenia incaleca Cretzmobilul, o motocicleta albastra cu 12 perechi de aripi, mai ceva ca Batmobilul si pleca pe urma tocurilor cui.

O gasi pe Tony refacandu-si machiajul. Buzele sangerii se arcuira intr-un zambet de vanator cand il vazu.

- Pe viata si pe moarte ! zise ea si arunca cu rujul.

Rujul rosu se invarti in aer intr-un nor de seductie feminina. SuperCretzoshenia vazu la timp atacul si imprastie un val de farmec masculin de netagaduit pentru a anihila obiectul ucigator. Apoi contra-ataca cu o elocventa mai ceva ca cea a unui politician, arma care mai e cunoscuta si ca "vraja marii". Tony isi dadu seama ca are un adversar pe masura si ca nu-i mai ramasese decat sa foloseasca arma cea mai puternica pe care o avea : pantofii cui. Un toc cui aproape ca strapunse inima SuperCretzosheniei, cand acesta isi aminti de ceva ce-i spusese bunicul sau, Samson :

- Foloseste-ti pletele !

Isi dadu drumul la par si soarele se reflecta in parul negru lucios, orbind-o pe Tony pentru o secunda. Un fulger crapa tocul care ameninta inima SuperCretzosheniei. Dezarmata si tipand ca din gura de sarpe, se indeparta schiopatand. Si uite asa, Cretzoshenia a mai facut o fapta de vitejie si putem inca vedea brazi pe Muntele de Aur. Pentru cata vreme nu se stie inca, deoarece Tony vrea sa-si faca bijuterii noi...

Nori, norisori si....soare

2011-11-29T22:20:00.001+02:00

Incep cu norii ca intr-un mod optimist sa ajung la concluzia ca dupa nori vine soarele :) Cea mai innorata chestie pe care am auzit-o in ultima vreme a fost marturia intamplatoare a unui observator la alegeri despre camioanele cu oameni care veneau de la sate sa voteze a doua oara si primeau plocoane pentru asta. Nu e nimic nou, s-a vehiculat in presa ca asa s-a intamplat, dar e socant sa o auzi de la cineva care a trait-o. Si mult mai tragic. Pentru ca o face mai reala. Cu atat mai mult cu cat atunci nimeni nu s-a sesizat.

De la nedreptate, la ras. Noua campanie Kamikaze de glume rasiste se vrea un raspuns la glumele rasiste ale francezilor. Sunt curioasa ce se va mai intampla in razboiul asta al glumelor. Un coleg spunea azi la tigara ca au ras si ei de noi ca aveau cu ce, dar si noi avem. El e hotarat sa se amuze si de una si de alta. Insa parerea mea este ca ar trebui sa fabricam mai multe glume noi. Astea cu razboiul sunt cam vechi si ale lor sunt de actualitate. Si daca nu castiga nimeni, macar la nivel european o sa fie un mare ras.

Lasand la o parte dialogul cultural cu fratii nostri "bulgarii" cum spunea un clasic in viata, vreau sa semnalez ca azi a iesit soarele. La propriu. Cred ca a citit posturile mele sau ceva ca azi si-a scos nasul si razele, un pic timid. L-am vazut chiar de la birou printre mailuri si probleme. Nici norii de fum de tigara de la vesnicii fumatori din fata cladirii nu au reusit sa-l acopere. Si acum ca sa inchei cu un alt citat de la alt clasic in viata : "Weekend placut !"

... si cu un cantec care ma bantuie :

Bilant weekend la gura sobei

2011-11-27T22:33:00.000+02:00

Al doilea weekend de dolce far niente.... Sunt mai nemiscata ca nemiscarea. Statica, statuara, la fel de plictisitoare ca un ziar politic incoerent. Experimentez dupa multa vreme frecatul de menta pur sange. Desi SuperCretzoshenia se zbate sa ii dau atentie, iar muzica de la concertul Pasarii Colibri imi vajaie in urechi. Le-am lasat pe toate deoparte pentru greva asta fara sens. De parca frigul mi-a luat mintile si m-a facut leguma. Fasole, avand in vedere ca de doua zile ma joc cu bule... Ma ard talpile/tulpinile sa o iau din loc pana nu prind radacini in pozitia asta pacatoasa. Am senzatia ca repet aceeasi zi : gri, frig, frig, gri. Dar unde sa ma duc sa fie mai soare ?

Un picut de muzica, un picut de toamna un picut de ceva, nu stiu ce

2011-11-24T00:11:00.001+02:00

Asta seara am poposit intr-o sala rosie si inghesuita unde un menestrel isi canta tristetile. Toamna era si ea prezenta si isi cernea bruma in ochii ascultatorilor. Si m-am simtit intreaga si neputincioasa printre atatea jumatati. Si am fost trista pentru ei. Si m-am gandit la alte inimi frante de undeva de departe. Imaginea era neclara si priveam cu detasare la ani si tristeti trecute. Si imi doream cu disperare sa vad un zambet. Dar poate nu era locul. Sper ca nu suntem toti atat de tristi.

SuperCretzoshenia - ep. 1

2011-11-22T19:46:00.003+02:00

Superman was feeling bored after a long streak of crime fighting and wanted to go out and party, so he called Batman to ask if he wanted to go to a club and pick up some girls.

Batman said Robin was ill and he had to look after him.

A little disappointed, Superman called Spiderman to see if he fancied a few beers. Spiderman told him he had a date with Cat Woman.

As a last resort, Superman flew over to Wonder Woman's apartment to see if she was free. As he landed on her balcony, he saw Wonder Woman naked on the bed with her legs wide open.

Superman thought to himself: "I'm faster than a speeding bullet, I could be in there, have sex, and be out again before she knew what was happening."

So Superman did his super thing in a split second and flew off happily.

Meanwhile on the bed, Wonder Woman said: "Did you hear something?"

"No!" said the Invisible Man, "But my ass sure hurts like hell!"

Deschid aici seria de aventuri ale unui super erou a carui origine e descrisa mai sus si care fiind fiul lui Superman si al lui Invisible Man mostenise puterile ambilor parinti. Desi SuperCretzoshenia ar fi putut trai oriunde in lume, alesese Bucurestiul ca resedinta deoarece locuitorii acestui oras pareau sa aiba cel mai mult nevoie de ajutorul lui. Cat de mult, vom vedea in continuare.

SuperCretzoshenia ca si tatal sau Superman isi pastra identitatea secreta si se ascundea in hainele un pic ponosite ale unui functionaras anonim dintr-o mare firma de import ....de pasari exotice. Probabil cea care a aprovizionat parcurile capitalei cu pauni si alte zburatoare maiestuoase vara trecuta. Isi ascundea escapadele nocturne atat de bine incat lumea credea ca dimineata, cand ii picau ochii in gura se refacea dupa o raita prin baruri. Dar nimic nu ar fi putut fi mai gresit. Caci eroul nostru veghea cu ochi de vultur asupra pacii in capitala. Cate domnite nu i-ar multumi daca i-ar sti numele pentru ca le-a salvat de taximetristi tepari, tigani hoti, frigul bucurestean sau cainii vagabonzi printr-un simplu : "La mine sau la tine?"

Nemesisul SuperCreztosheniei, dusmanul cel mai de temut era Antoaneta Flashneta. Eroina negativa prin excelenta, Tony Flash cum ii placea sa i se spuna de catre prieteni, avea si ea superputeri de temut. Cel mai mult ii placea sa bage zazanie intre oameni, sa le incurce limbile, sa le suceasca mintile, sa ii duca de nas, sa ii duca cu zaharelul, sa se dea rotunda, sa seduca barbati insurati, sa ruineze politicieni onesti (?!), sa apara la televizor la emisiunile despre operatii estetice ca invitat de onoare, sa se laude ca vorbeste engleza perfect desi nu stia o iota si sa construiasca statui roz din plastic langa orice monument istoric i se parea ei mai interesant. Si puf! o statuie langa conacul boieresc de secol XIX. Puf! o statuie langa ...hmmm....acolo unde e cladirea aceea de birouri. Da, pentru ca desi nu se vede, acolo e o biserica veche. Ceea ce nimeni nu stia, nici macar SuperCretzoshenia era insa ca Antoaneta in timpul zilei o intrupa pe mult prea temuta lui sefa Anemona Turloaie. Anemona avea o voce de bautor profesionist pe care cei care voiau sa ii cante in struna o laudau ca fiind foarte senzuala, purta fuste scurte si pantofi cu toc ucigator. In spatele ochelarilor cu lentile groase, ochii miopi aruncau fulgere si intimidau cate un angajat nou venit care nu stia inca pe ce lume se afla.

Cei doi lucaru impreuna ziua fara sa aiba idee de identitatile lor secrete, iar noaptea se luptau pe viata si pe moarte.

Poezie

2011-11-21T23:57:00.001+02:00

Candva erai abur,
riu repede,
visare.
Acum esti fiara vie,
Ranita.
Ma privesti cu ochi de om.
Din salbaticia-ti am creat povesti.
Iti ling ranile cu limba-mi moale,
vindecatoare.

Am invatat demult sa nu mai ridic statui si sa caut rasuflarea calda

in fiecare fiinta umana.

In noaptea perfect inghetata

Respiratiile noastre se ridica in norisori

Impreuna

Intr-un vis polar

De fluture.

Despre cum "se freaca menta" in zilele reci de toamna si nu numai

2011-11-20T13:36:00.001+02:00

Cineva m-a invatat demult un cuvant mare : procrastinare. Atunci mi-am dat seama ca nu e un cuvant strain de mine si ca il cunosc foarte bine. Pot fi o artista la pierdut vremea, taiat frunza la caini, visat cu ochii deschisi, jucat jocuri pe facebook si alte activitati care-mi aduc apoi un anumit grad de frustrare pentru ca in fiecare moment sunt constienta ca as fi putut petrece timpul facand ceva care sa ma destinda si sa fie si util. Cea mai importanta unealta de procrastinare e Facebook-ul. Iti ofera posibilitati nemasurate de a pierde vremea. De la jocuri, la cascat gura la cine ce a mai facut, raspuns la quizzuri etc. Totusi, Facebook nu e numai o unealta de procrastinare. E un mediu de informare si un mediu de comunicare excelent. Poti sa iti pierzi vremea pe Facebook sau poti sa faci revolutii.

Cineva spunea la un moment dat ca mersul la concerte sau la alte manifestari culturale e o pierdere de vreme. In acelasi spirit nu a considerat ca suma modica de 35 de lei pentru un concert foarte bun e o suma bine cheltuita, iar timpul petrecut la concert e timp pierdut. Si totusi, avem nevoie si de hrana pentru spirit la fel de mult cum avem nevoie de hrana pentru trup. Dupa cum stiti, primul lucru pe care-l face un regim dictatorial cand se instaleaza e sa cenzureze orice voce vorbeste diferit fata de propaganda, chiar daca nu se opune. Scriitori, muzicieni, filozofi, oricine isi pastreaza o gandire libera. A fost cazul la noi in perioada comunista. Pentru ca ei sunt deschizatori de drumuri si mai ales de ochi. Dar chiar si intr-un caz mai putin extrem decat acesta, cultura si arta sunt necesare pentru ca hranesc un spirit liber.

Imi place sa pierd vremea citind orice imi cade in mana. De cand ma stiu am ras carti de toate felurile, de la scriitori consacrati la carti socotite nule. Fiecare dintre ele mi-a adus ceva, chiar si cele "fara valoare". Important e ca fiecare carte sa treaca prin filtrul ratiunii. Mai nou, pierd vremea pe rudele mai tinere ale cartilor, blogurile. De la bloguri de poezie, la bloguri de actualitate, bloguri de informare, bloguri de calatorii, bloguri fanteziste, bloguri triste sau bloguri hilare.

Va urez sa va pierdeti vremea intr-un mod cat mai placut :)

Acasa

2011-11-15T21:08:00.001+02:00

Adevaratele prietenii nu tin cont de distanta sau de timpul care trece separat, rece si necrutator. Si cand dupa vremuri lungi si triste doi prieteni dragi se reintalnesc, e ca si cum nu s-ar fi despartit niciodata. Auzi, Creatzo ?

O seara geamana cu mii de alte seri. Centrul Bucurestiului animat nu se teme de frigul a carei sosiri este iminenta. Toamna e blanda, privind inca inspre soare. Pe chipurile tinere, bronzul nu a disparut de tot. Ma grabesc spre locul unde eu si Mariuca ne simtim ca acasa. O gasesc pe Creatza cocotata pe un scaun de bar. Ma intampina cu coditze asimetrice si un zambet pana la urechi. E inca devreme. Concertul de folk va incepe mai tarziu. In barul lipsit de pretentii cu bere ieftina si prieteni dragi e cald. Profitam pentru a ne pune la curent cu noutatile si intindem o barfa nesfarsita si dezlanata care face deliciul amandurora. Muzica tipand ne face sa strambam din nas. Carcotim. Barul gol incepe sa se populeze. Cu oameni, cu rasete. Timpul trece, noi asteptam. Nu ma uit, dar stiu ca a venit. Cretzul se indreapta catre noi. Creatza l-a vazut si il saluta. Ma intorc catre el si ii sarut obrajii care zgarie. Radem amandoua la glumele lui fara perdea in legatura cu coditele Cretzei. Sigur nu o sa se schimbe niciodata, dar nu ne deranjeaza. Si incepe. Acorduri de chitara, vocea tanguitoare si nostalgica transforma barul intr-o cabana pierduta undeva pe un varf de munte. Rad pana nu-mi mai simt buzele. Impreuna cu Cretzul pun la cale planuri malefice despre cum sa o tachinam pe Creatza. Lucrul in echipa. Unul ii distrage atentia. Celalalt o gadila. Asta pana muzica ajunge la mine si atunci piciorul meu din vointa proprie bate ritmul in timp ce fredonez. Ma intorc cu fata spre scena. Bratul Cretzului il atinge pe al meu in timp ce parul Cretzei imi gadila celalat brat. Zambesc. Sunt acasa.

Provizii pentru iarna

2011-11-14T21:09:00.001+02:00

Vreau sa vorbesc despre provizii pentru iarna, ca tot isi face din ce in ce mai simtita prezenta doamna cu mantia alba. Provizii pentru suflet. Pentru noptile lungi si intunecoase. Pentru zilele firave si friguroase. E important sa iti tii sufletul la cald. Poate nu tuturor ne plac filmele de Craciun si Hrusca - eterna coloana sonora a sarbatorilor de iarna.

Va place ciocolata ? Va recomand niste ciocolata pentru iarna. Si va asigur, nu ingrasa. Como agua para chocolate e un film spaniol din 1992 despre o femeie care a iubit. Si a gatit. A gatit cu dragoste si cu durere pana cand mancarea a devenit magica si i-a influentat destinul. Pe al ei si pe al celor din jurul ei.

Ca sa raman la ciocolata, va ma recomand si Chocolat cu Juliette Binoche si Johnny Depp. Ciocolata are multe proprietati benefice printre care si faptul ca deschide ochii, vindeca sufletul si invinge prejudecatile. Cel putin in acest film.

Turnati peste serile mult prea intunecoase un pic de muzica buna, din cea care se simte mai mult decat se asculta. Am redescoperit-o de curand si din intamplare pe Lauryn Hill. Pasionala si implicata Lauryn canta, povesteste, traieste prin muzica. Muzica ei are si miez, nu numai forma. De la cea cu tenta religioasa, la cea sociala sau la cea care ii descrie trairile.

Si tot muzica fierbinte peste seri reci, AG Weinberger este pur si simplu magic. Iar in concert, de neuitat. Genul acela de concert care iti da fiori pe sirea spinarii.

Si daca aveti pur si simplu chef sa cititi o carte buna, Bulgakov a scris-o, Stalin a interzis-o, dar nu a reusit sa o faca sa dispara. Maestrul si Margareta poate fi citita pentru frumoasa poveste de dragoste, pentru critica unei societati unde cenzura era la ordinea zilei, pentru umorul nebun sau pentru povestirea mistica despre un caine si stapanul sau si despre un invatator foare uman. Despre bine si rau.

Manuscrisele nu ard.

Un picut de poezie

2011-11-08T21:13:00.000+02:00

E atat de greu sa transformi cotidianul in poezie ca mie nici nu-mi mai iese. Sunt cumva pierduta intr-o mare de oameni gri si nu-mi gasesc ecou. Si strig. Nici macar tacerea nu-mi raspunde. Si ma intorc la voi, cititori muti. Voi traiti in culori ?

Prietenie

2011-11-03T22:38:00.000+02:00

O dimineata adormita intr-un metrouplin de zombie care se duc la munca. Nici Manu Chao care urladisperat in casti nu reuseste sa ma trezeasca in intregime. LaEroilor un val de oameni navaleste pe usile metroului ce duce inMilitari. Tanara de vreo douazeci si ceva de ani isi atinge suvitaasimetrica. Inca nu s-a obisnuit cu schimbarea de coafura si sepriveste pe furis in usa metroului. Se aseaza pe un loc in fata mea.Ne masuram din priviri apoi fiecare cerceteaza ceilalti pasageriadormiti. Statiile se perinda una dupa alta intr-o ordine stabilitaparca de cand lumea. Continuam sa ne aruncam priviri piezise. Ciudatasenzatie de complicitate.

Ultima statie. Cei cativa calatoriramasi coboara. Ma pregatesc sa fac la fel, iar fata necunoscuta seindreapta spre aceeasi usa. Dar se opreste. Nu-mi taie calea. Ma lasasa trec, apoi iese si ea. Aceasta prietena pe care as fi putut-o aveapleaca.

La cantina

2011-10-22T18:44:00.002+03:00

Este ora pranzului si stomacul imi aduce la cunostinta ca este momentul sa il bag in seama. Deloc politicos, se face auzit in mijlocul discutiei cu sefa mea. Mi-e foame si stiu exact locul potrivit pentru a-l multumi. La o statie de tramvai de la metroul Preciziei, intr-o fabrica fara nume se afla cantina careia noi ii zicem "La macarale". Habar nu am unde sunt macaralele si nici macar care este numele real al cantinei deoarece nu e scris nicaieri. Odata intrata in fabrica, undeva pe o usa e lipita o hartie pe care scrie "Cantina" si o sageata care indica directia. Urc scarile gandindu-ma la ce ma asteapta : mancare ca la mama acasa. In fundal se aud cele doua televizoare cu stiri destul de violente. In ciuda lor, obisnuitii locului mananca cu pofta. Nici macar vestea tragicului accident cu nu stiu cate victime nu-i deturneaza de la farfuriile aburinde.

- Cu ce te servesc, mami ? se aude vocea pitigaiata a doamnei care ia comenzile.
- Jumatate de ciorbita de vacuta si cascaval pané cu cartofi prajiti.
Doamna isi face mainile palnie si repeta comanda catre fetele de la bucatarie cu vocea sa ascutita.

Cum nu pot sa mananc o portie intreaga de ciorbita, imi iau jumatea si ma duc in sala. Cascavalul mi-l face pe loc, asa ca mai trebuie sa astept. Ma asez la o masa alaturi de niste politisti si privesc in jur la lumea pestrita adunata acolo. Costumele mananca cot la cot cu muncitorii plini de vopsea in salopetele lor albastre portii imense de mancare delicioasa. In acest regat al mancarii bune unde toata lumea este egala domnesc doamnele durdulii si inimoase cu atitudine materna fata de toti clientii lor. Ma trezeste din reverie o voce blanda :

- Cine a cerut cascaval pané ?

Ii fac semn bunei doamne cu mersul leganat si ma uit incantata la farfuria unde troneaza sase feliute rumene de cascaval. Pofta buna !

O casa noua, ganduri noi

2011-10-22T17:18:00.000+03:00

Fac schimbari anul acesta pentru toti anii in care timpul se tara lenes si fara vreun sens. M-am mutat a doua oara, de data asta singura si ma bucur de intimitatea casutei mele de care sunt indragostita. Oameni dragi au plecat din viata mea, unii pentru totdeauna. Altii au reintrat dupa o puza de ani. Cativa mi-au deschis ochii. Aproape am uitat sa scriu cu toate aceste lucruri intamplandu-se, dar mereu mi-a ramas un dor nelamurit pentru tastatura mea veche si nu prea curata si pagina insuportabil de alba. Si apoi erau cateva ganduri care trebuiau povestite, dintre care unele cu destinatari. Incep cu ce mi-a ocupat mintea de ceva vreme, ganduri catre un prieten drag de care viata m-a despartit. Am plecat fiecare pe drumul lui, dar as vrea sa ii vorbesc despre golul pe care l-a lasat si despre usa mea mereu deschisa pentru el. Despre faptul ca timpul si despartirile nu conteaza pentru prieteniile cu adevarat importante. Am plecat insa la drum cu inima usoara si fara bagaj si mi-am pastrat poezia. Ganduri despre povara rutinei si despre cum trebuie sa-ti pastrezi mereu spiritul liber si sa nu te pierzi in incercarile zilnice. Despre oameni nefericiti care nu incearca sa iasa din cercul vicios in care sunt bagati. Despre neputinta de a-i ajuta. Si despre nevoia de a scrie la fel de mare ca cea de a respira.

Inspiratie

2011-08-27T20:01:00.000+03:00

Iar ma atrage in mod irezistibl condeiul. Pagina alba ma cheama sa ii dezleg misterul. De fiecare data incerc, reusesc, dar imi dau seama ca nu e cel bun si trebuie sa o iau de la capat. Iar cand singuratatea e densa in jur ajungi sa nu-ti mai auzi nici propriile ganduri de tumultul ei. Sunt cumva aruncata in afara vietii, poate in gara lui Paler in care nu mai vin trenuri de mult timp. Scriu in asteptarea trenului. Daca ma surprinde venirea lui, o sa las aceasta pagina neterminata.

De ce e util sa inveti urdu ?

2011-08-23T15:28:00.003+03:00

M-am hotarat sa invat urdu. Uite asa, pur si simplu. De ce nu ?

- Esti nebuna ! - mi s-a zis prieteneste.
- Nu, nu sunt nebuna. De ce e o nebunie sa inveti o limba straina mai ales cand ai ocazia sa ai un profesor bun, vorbitor nativ ?
- Pentru ca nu e o limba de mare circulatie. La ce o sa-ti foloseasca ?
- Imi ofera deschidere daca vreau sa invat alte limbi cum ar fi turca sau persana sau hindi. Stiti cata lume vorbeste urdu ?
- …
- Intre 60 si 70 de milioane de oameni conform Wikipedia.
- Mai bine apuca-te de invatat germana. Ai avea mai multe de castigat.
- Nici asta nu e o idee rea. Nu cred ca mi-ar fi greu de gasit un profesor de germana daca vreau sa ma apuc. Dar de urdu in schimb… Si mai e si elementul cultural. Nu inveti doar o limba, schimbi idei si poate si orizonturi.

Vrea cineva sa invete urdu ?

Oda pentru Vama Veche

2011-07-26T16:31:00.000+03:00

In ultima vreme a trebuit sa fac mai mult lucruri "necesare" si nu lucruri pe care as fi vrut sa le fac. Ma intreb daca nu s-ar impune o schimbare de prioritati. Si ma mai intreb daca nu ar trebui sa spun nu mai des. In alta ordine de idei mi-am cam ignorat blogul si scrisul in general, dar am de gand sa revin pe calea cea buna in acest sens.

Weekendul trecut am gustat din nou sarea din apa in Vama Veche. Are gust de vara si de vacanta. Revin aici in fiecare an ca sa ma regasesc si sa reflectez, sa fac intr-un fel bilantul. Si ca sa mananc hamsii bineinteles. Si ca sa fiu din nou uimita de cat la fel pare ca si anul trecut, ca si acum doi ani, desi viata in Vama e efemera. Vama traieste vara, moare iarna si reinvie in fiecare an de 1 Mai. E distractie in Vama insomniaca, dar sunt si drame si lacrimi. Si prieteni vechi si neprevazut. Si tentatia de a repeta greseli din trecut. Si cafeaua amara si tare de la Stuf. Si dansul pana in zori. Si multa muzica buna, peste tot. Si luni insangerate si rasarituri pe Ravel. Oameni facand dragoste pe plaja si maestri in jocul de table. Pirati cu parul lung si alb si cercei in urechi tinand de mana copii care vor deveni probabil si ei pirati de Vama.

Interviu cu Razvan de la Cityclete.ro

2011-07-12T19:07:00.001+03:00

Razvan are impreuna cu fratele sau, Sebi o afacere cu biciclete reconditionate aduse in majoritate din Olanda. L-am cunoscut la munca si mi-a sarit in ochi din cauza masinii pe care o conducea. Ei bine da, fetele se uita dupa masini, mai ales cand e vorba de un Volkswagen Transporter portocaliu :)

Mai tarziu am aflat despre dragostea lui pentru biciclete si mi s-a parut interesant va povestesc despre o initiativa altfel, despre un proiect care-mi place. Asa ca m-am aventurat in Showroom-ul de la Universitate ca sa-l iau la intrebari, sa-mi satisfac propria curiozitate, dar sa am ce va povesti si voua.

Intr-o seara de primavara am patruns in apartamentul vechi, dar proaspat renovat, plin de biciclete aliniate frumos asteptandu-si stapanul. Razvan are o poveste pentru fiecare dintre bicicletele lui. Ma intampina zambind si imi vorbeste despre avantajele de a avea o bicicleta nepretentioasa dar plina de personalitate.

- Mersul pe ea e o placere. Din cauza pozitiei pe care ti-o ofera, mult mai inalta, spatele mai drept, poti sa admiri tot. Pot sa spun ca mergand pe o bicicleta de oras am vazut multe chestii in Bucuresti pe care mergand cu masina sau cu o alta bicicleta de munte nu le puteam observa. Iar daca stai sa te gandesti si incerci sa vezi ce au vazut ele, ramai masca. Sunt plimbate si merse numai prin Olanda, prin Amsterdam. Numai sa incerci putin sa te pui in locul farului de pe bicicleta, sa fie ochiul tau si sa te gandesti ce a vazut la viata ei timp de 30 de ani in Amsterdam...

L-am intrebat despre inceputuri.

- Treaba fost destul de simpla. Noi eram pasionati de biciclete ca e un mijlocul de transport care nu te lasa la greu, niciodata prea cald, niciodata prea frig, niciodata transpiratie, niciodata trafic. Stii simplu, de aici pana acolo ajung in 20, 25 de minute. Iar primii clienti au fost prietenii. Ei ne sustineau si le placea si ideea de biciclete, olandeze mai ales.

Am dat un tur in showroom si mi-a aratat bicicletele, dar mi-a raspuns si la intrebari, dupa cum puteti vedea in filmuletul de mai jos :

As vrea sa le multumesc celor doi Razvani pentru ajutor :
- Razvan Stelian pentru filmare, atunci cand disperam ca nu are cine sa ma ajute cu camera
- Razvan Iordache pentru montaj, atunci cand eram sigura ca nu o sa am ce filmulet publica

Interviu cu Ciprian Marcu, psihoterapeut

2011-07-07T18:49:00.000+03:00

Acesta nu va fi chiar un interviu pentru ca nu am notat nimic, ci mai degraba o povestire a unei conversatii foarte interesante pe care am avut-o si am savurat-o. Atat de mult incat am facut greva si nu am notat nimic. Sper sa imi amintesc toate lucrurile pe care am vrut sa le impartasesc. Si imi asum subiectivitatea. Am zis.

Ciprian parea reticent in a-mi acorda interviul si am fost placut surprinsa cand a acceptat. "Sunt mai obisnuit sa ascult decat sa vorbesc", imi spune el. Nici eu nu prea imi facusem temele, nu aveam intrebari pregatite, dar speram sa pot improviza la fata locului.

Motivul pentru care am vrut sa fac acest interviu este intrebarea pe care mi-o pun perpetuu, obsedant : cum e sa iti castigi existenta facand ceva ce iti place ? Sunt prea putini cei care o fac si eram interesata de motivatia si obstacolele pe care le intalneste cineva care vrea cu tot dinadinsul sa urmeze o cale dupa ce a gasit-o.

L-am intrebat cand si-a dat el seama ce vrea sa faca. Mi-a spus ca din liceu. Pregatit pentru o viata tihnita de economist, a intors brusc la 180 de grade cand si-a dat seama ca nu e pentru el. A incercat mai multe meserii si a ales sa nu mai faca lucruri care nu-i faceau placere. Cea mai mare satisfactie a avut-o cand, implicat intr-un proiect social a avut grja de niste copii fara familie. Imi vorbeste despre problemele pe care le au acesti copii, despre diferenta dintre supravietuire si devenire, despre trauma de a nu avea familie. Despre multumirea pe care a simtit-o cand s-a intalnit cu unul dintre ei dupa multa vreme.

Firul conversatiei decurge liber si nu intrerup. Povestea asta nu o scriu eu ci il las pe el sa o scrie. Sarim de la una la alta, vorbim despre lucruri serioase sau ne indepartam de la subiect. Alunecos ca un peste lasa uneori intrebarile in aer, schimba subiectul pentru a reveni, raspunde dar tot lasa loc de nedumerire.

Imi vorbeste despre proiectul in care e implicat acum. E planificat sa se deruleze pe 5 ani si are ca scop integrarea persoanelor cu dizabilitati prin gasirea / crearea de locuri de munca. Zambeste povestind.

Ciprian crede in magie. Iar magia e potentialul pe care il are fiecare dintre noi.

Biutiful

2011-06-22T00:16:00.001+03:00

Filmul acesta m-a trimis direct la calculator, cu degetele mancandu-ma de dorinta de a scrie. Imi doresc sa il revad sa il inteleg mai bine. Javier Bardem e foarte expresiv, carismatic, umple ecranul. Niciodata nu as fi crezut ca o sa gasesc fascinant un film despre moarte. Moartea e motivul principal si restul se estompeaza undeva in fundal, povestirea este disparata, vazuta prin ochii personajului lui Javier. Cel mai impresionant mi s-a parut sa vad degradarea treptata a personajului principal, felul in care se micsoreaza, se indreapta inexorabil catre moarte, o accepta si o imbratiseaza. Felul in care totul o prevesteste. Drama imigrantilor, nesiguranta copiilor lui, totul devine secundar in fata acestei realitati. Soarta pare implacabila in acest film, se joaca cu toti, fiecare isi traieste drama fara iesire, fara speranta. Filmul demasca problema imigrantilor, fara a-i gasi solutii. Personajul este miscat de destinul tragic al lui Lili si a celorlalti dar nu face nimic. Incearca sa asigure un viitor copiilor lui, mai intai alaturi de mama lor apoi alaturi de Ige, dar la sfarsit nu mai conteaza.

Totusi, cuvantul care imi vine in minte daca vreau sa il descriu pe Uxbal este demnitate. Frica de moarte, atat de umana, dragostea pentru copiii lui nu ii estompeaza din aura de maretie. Javier Bardem reuseste sa faca din maruntul gainar Uxbar un erou.

Acestea sunt insa primele mele impresii nefiltrate, puse aici otova. Filmul acesta se descopera incetul cu incetul, se savureaza, atat cu simturile cat si cu mintea. Pofta buna !

Schita

2011-06-21T12:28:00.000+03:00

Mi-a fost mai greu sa creionez impresii in ultima vreme, dar in ciuda programului destul de ocupat, scrisul imi lipseste. Mi-a fost greu si pentru ca nu prea gasesc lucruri interesante de spus. Totusi, as putea sa vorbesc despre pierderi. Despre lucruri carora le simti absenta acut atunci cand nu sunt si pe care le luai drept normale cand erau. As putea vorbi despre dezamagiri si despre reintoarceri. Despre goluri. Despre cat de greu e sa te ridici, dar si ce satisfactie poti sa ai cand o faci. Despre cum e sa iti lasi veselia libera cand e soare si frumos si vara. Despre cum e sa tanjesti. Despre prietenie, sau cum ar trebui sa fie. Despre oameni care vorbesc aceeasi limba si nu se inteleg. Despre taceri. Despre aripi frante. Si despre un nou rasarit, dar mereu acelasi.

Interviu cu Alina Orel, fotograf amator

2011-06-13T22:57:00.001+03:00

Continui seria interviurilor cu Alina Orel care are ca pasiune fotografia. Alina vede lumea cu alti ochi decat majoritatea. Prin ochii ei lumea e mai frumoasa. Reuseste sa vada perfectiunea dintr-o frunza, dintr-o floare, dintr-o zi obisnuita si prafuita de vara. Apoi reuseste sa ne faca si pe noi sa o vedem la fel. Am vrut sa ne spuna cum face si ea a fost de acord sa imi raspunda la cateva intrebari. Iata ce a iesit.

De unde pasiunea pentru fotografie ?

Intodeauna am cautat un mod de a-mi exprima creativitatea. Am incercat cu scrisul si pictura dar nu reuseam sa transmit asa cum mi-as fi dorit ideile. Cand am pus prima oara mana pe un aparat de fotografiat, acum 2 ani, mi-a placut foarte mult si la foarte putin timp mi-am luat primul meu aparat foto – un compact bridge FujiFinePix S5800.

Care au fost primele tale subiecte ? Care sunt subiectele tale preferate ?

Necunoscand foarte bine Bucurestiul, am pornit in explorarea orasului cu aparatul foto de gat. Am colindat mai toate parcurile, lacurile si strazile cu cladiri vechi. Acum genul fotografic preferat este portretul. Am multe idei pe care le notez si le desenez pe hartie si sper sa reusesc sa le si pun curand in practica.

Daca ai urma o cariera in fotografie, care ramura a fotografiei te-ar pasiona cel mai mult ?

Nu imi doresc o cariera in fotografie, in sensul de a lucra pentru o revista sau pentru o agentie, pentru ca asta mi-ar ingradi oarecum libertatea de a aborda ce subiect vreau si in ce maniera vreau.

Se poate trai ca fotograf in Romania ? Care sunt cele mai mari greutati pe care le poate intampina un fotograf care vrea sa se consacreze ?

Din cate stiu se poate trai doar din fotografie, mai ales ca fotograf de evenimente. Ca in orice domeniu, ca sa reusesti trebuie sa ai in primul rand talent si apoi sa muncesti foarte mult pentru a-ti atinge obiectivele.

Ce poti sfatui pe cineva care ar vrea sa se apuce de fotografie, dar nu stie cum sa inceapa ?

Primul pas este alegerea aparatului foto. Sunt multe dezbateri in ceea ce priveste alegerea acestuia (Canon vs Nikon, Compact vs DSLR, film vs digital…etc). Eu as recomanda incepatorilor sa nu se lase sedusi de strategiile de marketing si sa tina minte mereu ca oricat de performant si de scump ar fi aparatul foto, sau oricate moduri automate ar avea, acesta este doar o unealta, totul depinde de creativitatea si de cunostintele tale. Cunosc persoane care fac fotografii reusite cu un simplu compact, dar recomand totusi un DSLR. Daca stii deja ce gen de fotografie vrei sa abordezi alegerea va fi mai usoara. Exista obiective special concepute pentru fiecare gen de fotografie.
Recomand si cateva carti bune : ‘’Fotografia, Ghid Practic’’, National Geographic, ‘’Fotograful creator’’, Andreas Feininger, ‘’Photo Icons, The story behind pictures’’, Editura Taschen.

Rutina

2011-06-11T15:04:00.000+03:00

Rutina este acel diavol care se insinueaza in vietile noastre si vrea sa ne faca sa uitam sa mai si traim. Si mai grav, ne inabusa visele. Prinsi in cotidian, uitam cat de vital e sa mai si evadam. Ne alocam resursele pentru a face fata grijilor zilnice si nevoilor imediate si pierdem din vedere imaginea de ansamblu. Incetam sa mai facem nebunii, sa mai gasim si hrana pentru spirit nu numai pentru trup. Si ne regasim goi si tristi si nu stim de ce. Si ne pierdem libertatea.

PS. Acest post nu este intamplator si vizeaza anumite persoane apropiate mie.

Usi

2011-06-06T20:59:00.000+03:00

Mereu m-am lovit de ele si mereu am avut dificultati sa le deschid. Ati fi uimiti cate moduri de a descuia o usa exista. Sunt usile vechi si intepenite. Incerci cheia si nu stii daca s-a descuiat, trebuie doar sa impingi mai tare sau daca trebuie sa mai insisti. Mai sunt usile la care invarti cheia degeaba ca nu mai misca nimic inauntru. Usile noi te uimesc cu cat de repede poti sa le deschizi. Invarti in sensul acelor ceasornicului sau invers. O data, de doua, de trei ori. Nu, niciodata nu mi-a fost usor sa deschid o usa. De pilda usa de la noua mea casa. O usa robusta, nici prea noua nici prea veche, masiva. Sau usa de jos pe care trebuie sa o impingi un pic inainte de a descuia. Si totusi multe usi nu au clanta, doar lacat.

Notita

2011-05-23T12:00:00.000+03:00

Nu am mai scris de ceva vreme desi imi promisesem sa incerc sa scriu mai des, dar asta nu inseamna ca am stat degeaba. Pregatesc interviuri si mai si traiesc. Mai ales asta imi ocupa tot timpul. Ma sperie doar repeziciunea cu care azi devine maine si cat de neobservat se intampla asta. Incerc sa-mi fac din schimbare o constanta ca sa profit la maxim de timpul pe care il am. Sunt insetata de timp, am senzatia ca e prea putin si nu pot face tot ce ar trebui. Vreau sa ma bucur la maxim de toate lucrurile bune care ma inconjoara : soarele, oamenii, experientele interesante si preferatele mele, experientele care deschid ochii.

Cat despre interviuri, daca imi iese cum vreau, ar trebui sa fie mai multe cu oamenii interesanti pe care i-am descoperit cand am deschis un pic mai larg ochii. Unul este deja facut, mai trebuie pus in forma dorita. Sper doar sa va placa, avand in vedere ca sunt novice in treaba asta. E despre un business de care m-am indragostit si o sa vedeti de ce. Atat am spus. Restul e de vazut ;)

Angelique sau in cautarea rosului pierdut

2011-05-13T20:27:00.001+03:00

M-am hotarat sa ma intorc la origini - dupa mai bine de 10 ani am vrut sa fiu roscata din nou. Asa am intalnit-o pe Angelique. Coaforul din marele supermarket e modern, frumos luminat si aproape gol. Pasesc timida in acest templu al aparentelor si sunt imediat luata in primire de o hostess numai zambet. In ciuda orei destul de tarzii, sunt de acord sa ma decoloreze, sa ma vospeasca si sa ma tunda. Imi astept cuminte coafeza, ma relaxez si ma gandesc la rasfatul care ma asteapta. Cineva o sa se agite in jurul meu, o sa ma pieptene, o sa ma faca frumoasa si o sa ma flateze. Un adevarat happy end pentru o zi de munca mai putin glorioasa. In cele din urma o tanara se indreapta zambind catre mine. Vreo douazeci si ceva de ani, tunsa modern, parul roscat inchis, zambet placut. Vorbeste foarte bine romana, desi din cand in cand cu o urma de accent. Nu reusesc sa-mi dau seama ce fel de accent si nici nu vreau sa ii pun intrebarile pe care sigur le-a mai auzit de 100 de ori pana acum. Ii spun cum vreau sa fie noua culoare, ea ma asculta zambitoare, imi pune intrebari si ma sfatuieste in legatura cu nuanta care mi se potriveste. Apoi urmeaza rasfatul. Parul meu este pieptanat cu grija, fiecare suvita este data cu tot felul de amestecuri despre care nici nu vreau sa stiu si coafeza mea ma intreaba tot timpul daca stau confortabil, daca nu am nevoie de ceva, daca nu ma doare. Nu, nu ma doare, are maini de zana. In fata mea un tatic fericit isi asteapta sotia. Pe pieptul sau masiv se odihneste un bebelus dolofan si somnoros. Priveste cu multa dragoste la copil de parca ar fi o comoara nemaivazuta. Si asa si este pana la urma. Angelique lucreaza in tacere zambind. Ii zambesc si eu in oglinda. Procesul e luuuung, nu se mai termina. Ma decoloreaza suvita cu suvita, veghiind langa mine sa fie uniform, insista in unele locuri. La un moment dat se scuza ca nu intelege chiar tot ce spun si imi spune ca e frantuzoaica. Trecusem deja la vopsit. Eu incep sa ii vorbesc in franceza. Si asa s-a legat discutia. Angelique a venit in Romania pentru prima data in 2008 cand patronul sau a decis sa deschida un salon de coafura aici. Acum e de un an la Bucuresti, dar in ciuda atasamentului fata de locuri si oameni se pregateste sa plece in curand :

- Prietenul meu m-a asteptat un an. Nu mai pot sa-l fac sa astepte. Dar vreau sa ma reintorc in vacanta cu familia. Nu am vazut inca Brasovul.

Lui Angelique ii place aici si ii plac si oamenii. Imi spune ca aici totul e in schimbare, ca se simte mai in siguranta pe o strada in Bucuresti decat la Paris si ca oamenii sunt foarte primitori. Nu stiu cate din ce a zis ea erau spuse diplomatice si cate erau adevarate, dar faptul ca ii place aici e evident. Vorbim de Bucuresti, de Paris, de diferente, de multimea de francezi din Bucuresti. De cat de nevoie e de o reforma in turism.

- In Franta romanii au o imagine mai degraba negativa. Dar eu nu am de gand sa o intaresc. Mi-a placut aici si am de gand sa revin, incheie Angelique in timp ce mainile ei pricepute faceau ultimele retusuri la noua si eleganta mea coafura.

Memoriile strabunicei mele - fragment

2011-05-09T11:57:00.002+03:00

Spuneam mai demult ca strabunica mea avea dragoste de scris si ca a lasat in urma ei mai multe caiete umplute cu un scris frumos in care-si povesteste copilaria, in care-si povesteste viata. Unele mai pot fi citite, cele scrise cu pixul sau stiloul, dar cele in creion sunt aproape pierdute, cu greu mai deslusesti ceva. Sper sa pot sa transcriu tot, sau o mare parte, dar pariul nu e castigat si timpul lucreaza inca nemilos sa stearga aminitirile acestei vieti.

Va promisesem de asemenea un fragment din aceste caiete si o sa public unul acum si poate mai multe in zilele ce vin. Dar din pacate nu prea am timp sa ma ocup de asta, asa ca o sa mai dureze.

Enjoy!

"Cu slabele mele puteri de scriitoare fara talent, imi voi zugravi cu cuvinte stangace povestea vietei mele triste - asa cum o vrea neastamparatul si torturatul meu gand. Voi incepe mai intai , cu partea cea mai frumoasa, ca sa prind astfel curaj. Scanteia aceasta a copilariei mele mi-a luminat intru cat-va sufletul cand era mai amarat. Licariri slabe in noaptea pustie. Licariri din ce in ce mai slabe din ce in ce mai indepartate si de nepatruns...

Mai e inca un ceas pana la ziua dar piciorusele incaltate in ghete noi bat nervos podisca din fata casei, si inimioara in piept ii bate cu nerabdarea indelungei asteptari. Ochisorii vioi iscodesc zarile diminetei de mai adormite inca, cu incercari de desteptare.

Cu pumnii stransi si maniosi de necaz loveste podisca nevinovata cu gheata noua, aplecandu-se apoi sa-i stearga cu palma varful alb de praful starnit. Si iar ridica ochisorii incruntati pe drumul lung si alb ca o fasie de sifon atunci desfasurata care tae satul in doua. Si caruta nu se vedea si nici macar nu se audea, hurducaind s'o duca pe drum de bucurie la Oltenita la fapturile atat de scumpe, atat de dragi! Si ce drum Doamne, si ce drum! vis fermecat nu drum
Dar iata ca noaptea din ce in ce se rareste, gonind-o din urma lumina. Si din fundul curtii incepe sa se ridice o geana timida de foc din ce in ce mai indrazneata, pe care ar tine-o inca pe loc daca ar putea caci odata isvorata din plin stie ca nu mai este nici o nadejde.

Acum toata nadejdea i-a sburat e ziua alba si soarele-i un glob de foc care cauta sa's faca loc prin ploaia de aur a frunzisului din salcami. Si Caruta mult asteptata caruta fermecata nu se aude, nu se vede. Si totul este trist si pustiu. O lume intreaga ii s'a naruit.

Cu pumnisorii varati in ochisorii plini de lacrimile desnadejdii, se svarla in poala ocrotitoare a mamei care incearca fara succes s'o mangaie sa-i stavileasca furtuna lacrimilor de copil indurerat. Intr-un tarziu cand s'a mai potolit, a ridicat capul cu ochii razand in care-i pluteste inca ape tulburi, iar de gene i-au ramas aninate doua perle cari se rostogolesc calde pe mainile maicutii...

Asa-i maicuto ca maine v'a veni ? v'a veni cu siguranta ; nu-i asa maicuto? Apoi cu pasi marunti si ingandurata a pornit in casa dupa treburi. Isi mai vara in legaturica care sta gata de drum, inca o jucarie uitata intr-un ungher. Apoi cauta cu grija unei mame daca papusa sta comod si nesuparata in coltul unde a pus-o. O scoate la lumina si prinde ai vorbii si ai impartasi necazul ei cautand cu vorbe dulci s'o impace sa nu planga sa nu fie trista - lasa papusica mea draga - nu-i nimic, maine vom fi la Oltenita cu siguranta vom fi. Nu fi suparata draga, o zi nu-i lucru mare.

Si toata ziua umbla de colo pana colo fara astampar si cu sufletul inorat.

Seara ii in stare sa se culce asa imbracata, ca nu cum v'a s'o apuce ziua dormind si... caruta sa plece fara timp de asteptare..

Maicut-o sa ma scoli din vreme auzi maicut-o! auzi? se culca cu gandul tremurat de teama.

Si toata noaptea ii un vis.. Se facea c'a ajuns la Oltenita , ca sburda cu Gheorghita cu Costica si cu Tzatza cucoana... si-i pare rau si nu se poate smulge din visul atat de frumos. Dar glasul suna dulce, neinchipuit de dulce si de departe : scoala maica, a venit Caruta.

Cu genele molesite inca de dulceata somnului, a zorilor de primavara, nu stie cand s'a imbracat si se avanta in spre caruta ce asteapta in fata casei, in care chirigiul a incremenit cu biciul intr-o mana si haturile in alta intr-o atipeala de om trudit.

Se cuibareste cat mai bine ca o closcuta in fanul care a ajuns aproape de nas. Aseaza legatura cu comoara ei : printre alte rochite si rochita noua alba, cu talpa gastii, ciorapi, papusi jucarii, inghesuite de a valma la un loc. Pentru mai mare siguranta o aseaza pe picioare. Sub repetatele sfaturi de cumintenie de mama, pe care nici nu le mai aude, intr-atat este de fericita.

Caii pornesc, caruta smuceste pe neasteptate si in loc de adio cu mana, doua picioruse bate aerul cu desnadejde, iar legatura izbeste spatele vizitiului care prinde a zambi. In urma a lasat un hohot nestapanit de ras.

A izbutit in sfarsit sa se echilibreze cu ochii rusinati si obrajii ca bujorul prinde as lega din nou bridele de la palaria care i-a sburat pe spate.

De acum incepe abea farmecul drumului."

.......................................................................................................................

Cugetari intr-o zi ploioasa

2011-05-08T14:22:00.000+03:00

Dupa mai multe zile de zacut deschid si eu in sfarsit ochii ca sa vad ca afara e urat. Macar am senzatia ca nu am pierdut nimic. Vremea rea pare ca se eternizeaza, ploaia, vantul, cerul laptos si imbufnat. Ieri a venit o prietena pe la mine si m-a reconfortat. Perioada asta in care am stat in pat neajutorata mi-a prins oarecum bine. Ma simt ca si cum as lua-o de la inceput intr-un anumit fel. Inceputurile sunt intotdeauna bune, oricat de grele ar fi ele. Mi-am intarit promisiunile fata de mine, sa fiu mai hotarata cu lucrurile care conteaza si sa ma agat cu dintii de ele, sa dau mai putina importanta lucrurilor aparent importante, sa actionez mai mult, sa visez cu ochii deschisi mai realist si sa-mi asum responsabilitati. Lucruri la care nu sunt chiar atat de buna. Lucruri care stiu ca vor conta enorm atunci cand va trebui sa trag linie. Lucruri pe care-mi reprosez mereu ca nu le fac. Si daca de data asta reusesc sa avansez macar putin, atunci voi fi multumita. Daca reusesc sa tai macar unul din aceste lucruri de pe lista. Data viitoare voi taia mai multe. Orice victorie conteaza atata timp cat nu pierzi din vedere imaginea de ansamblu.

Interviu cu Marius Retegan

2011-04-28T10:32:00.000+03:00

De multa vreme ma bate un gand sa fac o serie de interviuri cu oameni care mi se par interesanti, fie ca e vorba de atitudine, de ideile pe care le au sau pur si simplu pentru ca au reusit sa gaseasca un drum in viata care le place si pe care il urmeaza in ciuda greutatilor.

Deschid seria interviurilor cu prietenul meu Marius Retegan, vicepresedinte de sindicat si blogger din 2007. Pe Marius il stiu de cativa ani, am fost colegi de munca, am schimbat adesea impresii si il admir pentru viziunea realista pe care o are asupra societatii romanesti, asupra peisajului international, dar si pentru optimismul sau.

Cu Marius, am incercat sa abordez doua subiecte : bloggingul si sindicatele. Mai jos, raspunsurile lui pe aceste doua teme :

Cum ti-a venit ideea sa faci un blog ?

Well, de fapt ideea mi-a venit cu mult timp inainte de a incepe blogul. Prima postare pe blogul meu a aparut in octombrie 2007, dar ma gandisem la un blog inca din primele luni in care am avut un abonament la internet. Iar asta se intamplase undeva prin 2006. Nu am fost inspirat de un blog anume, ba dimpotriva, observam ca nu exista bloguri romanesti care sa imi placa, atunci cand a avut loc prima explozie a blogosferei romanesti, intre 2006 si 2007. Si atunci am hotarat sa imi fac un blog.

Care este directia si scopul catre care vrei sa te indrepti cu blogul tau ?

  Asta este o intrebare foarte dificila. Din punctul meu de vedere, sunt putine bloguri care pastreaza permanent aceeasi directie. La inceput blogul meu era o pagina personala, in limba romana. Ulterior am ajuns sa inteleg ca trebuie sa il nisez mai bine, asa ca l-am transformat intr-un blog de limba engleza, dar avand ca tematica Bucurestiul.

Simt nevoia sa explic putin acest lucru: exista multe bloguri bune si foarte bune despre Bucuresti in limba romana, insa nu era niciunul activ, in limba engleza, de care sa stiu eu, asta in situatia in care exista straini care se intereseaza de Bucuresti. Vizitatorii blogului meu sunt in acest moment, in majoritate, straini, cu precadere americani, englezi si francezi. Eu imi vad blogul ca o forma de implicare civica, dar o implicare civica absolut benevola si neconditionata de nimic, adica absolut libera.

Sunt multumit de orientarea lui actuala, nu vreau sa schimb mare lucru, poate doar sa incep sa scriu mai mult. In ultimul timp am lasat imaginile sa vorbeasca si mi-am impus mie insumi tacerea.

Daca e sa vorbim de un scop, scopul este ca atunci cand e nevoie sa imi pot face auzita vocea. Acesta e dealtfel rolul primordial al blogosferei.

De ce crezi ca are nevoie cel mai mult blogosfera romana ?

  De relevanta si specializare, in momentul asta. Parerea mea este ca avem prea multi bloggeri care bat campii. In plus, nu sunt convins ca majoritatea blogerilor romani si-au fixat asteptarile fata de blogging. Multi alearga dupa un numar de vizitatori si nu privesc mai departe.

Care sunt in viziunea ta punctele pozitive in evolutia blogosferei romane ?

E bine ca au aparut si continua sa apara bloguri de specialisti, care nu se considera atotstiutori indiferent de subiectul abordat. Nu e suficient, dar e ceva. Un alt lucru de bine este ca apar bloguri personale bune si oameni cu un stil bine definit, si asta mai mult decat inainte. Trebuie insa sa spun ca pe ansamblu prevaleaza punctele negative; mi se pare ca blogosfera romaneasca ofera prea mult can-can si barfa, prea putin continut original si prea putin curaj. Evident, acesta este numai un punct de vedere - al meu.

Care este parerea ta despre viitorul bloggingului ?

Pe scurt, bloggingul va continua sa fie important, dar ramane de vazut cat de important. Oricum nu cred ca va fi chiar la fel de important ca acum. Totul depinde de un singur lucru: daca blogerii vor reusi sau nu sa puna la dispozitie o oferta de continut si atitudine cat mai personalizata pentru abonatul la internet care descopera www-ul. Nimeni nu va intra - sau nu va reveni - pe o pagina care nu are ce sa ii comunice, ce sa ii spuna.

Mai jos, Marius mi-a raspuns si la intrebarile privind necesitatea unui sindicat :

Vorbeste-mi espre necesitatea unui sindicat.

Eu sunt un om de dreapta, de doctrina conservatoare, si spun asta pentru ca multa lume e tentata sa creada ca activitatea sindicala este mai degraba apanajul stangii. Necesitatea unui sindicat in mediul privat romanesc este evidenta: angajatii unei companii trebuie sa aiba posibilitatea sa isi apere drepturile in mod colectiv, atat timp cat contractul de munca este colectiv. Pe deasupra, daca nu vor face ei acest lucru, nu il va face nimeni, iar statul roman cu atat mai putin.

De ce ai acceptat sa fii membru de sindicat ?

Din motivul enuntat mai sus.

In ultima vreme au aparut mai multe stiri despre averile liderilor de sindicat si despre procedeele neortodoxe in care acestia le-au obtinut. Cum se mai poate pastra increderea oamenilor in sindicate dupa toate acestea ?

Greu. In plus, eu nu am o incredere nemaipomenita in sindicatele active in cadrul institutiilor si companiilor de stat, pentru ca au capatat de-a lungul timpului metehnele acestora - averile liderilor de sindicat despre care vorbesti sunt un exemplu elocvent. Viitorul sindicalismului romanesc se afla, in opinia mea, in mainile sindicatelor din mediul privat. Acestea pot recupera increderea oamenilor in sindicalism.

Care sunt in mare doleantele oamenilor pe care ii reprezinti ?

Siguranta locului de munca, conditii mai bune de lucru si, in masura posibilului, tinand cont de conjunctura actuala, salarii mai mari.

Cum resimti schimbarile din noul cod al muncii ? Cum le resimt angajatii ?

  Este prea devreme sa incerc un raspuns.

Chefless

2011-04-19T13:44:00.000+03:00

Azi e ziua ideala pentru a fi chefless. E innorat, inceput de saptamana si nimic nu merge cum ar trebui. Mi-a intrat griul de afara pana in cele mai profunde unghere ale sufletului. Recitesc Climate a lui André Maurois si inca mai mai fascineaza cartea asta la fel cum ma fascina acum 10 ani cand am citit-o prima data. Am fost si Odile si Isabelle.

Postul acesta ar fi trebuit sa fie despre concertul de sambata al lui Manu Chao. Dar oricat m-as chinui, cuvintele laudative refuza sa iasa. Nu ca artistul nu le-ar merita. Din contra. Doar ca nu vreau sa scriu despre lucrul notabil, magic si efemer care s-a intamplat sub ochii mei in timpul concertului. Cred ca vreau sa il mai traiesc o data. Macar un pic.

Schite de vacanta

2011-04-07T13:52:00.000+03:00

Eu nu stiu cum e la voi, dar in locul privilegiat unde sunt eu e soare, pasarelele canta si se aude muzica. Un vecin mai entuziast asculta cu patos ceva ce seamana a Azucar Moreno. Cred ca sunt ceva spanioli pe aici. Ieri m-am tolanit ca o pisica la soare pe malul Senei cu o carte savuroasa pe genunchi. Si aerul a inceput sa miroasa a vacanta. Alaltaieri am mers in trei zone diferite si m-am simtit ca si cum as fi vizitat trei orase diferite. Un Trocadero plin de turisti, exuberant si insorit. Doi francezi comentand in soapta cat de urat este turnul Eiffel. Aparate de fotografiat si familii galagioase. La Défense, acest regat al afacerilor cu cladirile maiestuoase, cu oamenii la costum fumandu-si tigarile. Ecouri de voci ca intr-un amfiteatru. Apoi Puteaux, plin de copii, de femei cu voal, de viata. Parcul plin ochi, mingii zburand in toate directiile. Fiecare fateta a Parisului reuseste sa emane acea joie de vivre care lipseste oriunde altundeva. si pe care o regasesc cu recunostinta de cate ori poposesc aici.

Sa moara capra vecinului

2011-03-30T11:07:00.000+03:00

... cu tot cu ied, cainele care ii pazeste, pisica ce il enerveaza pe caine si soricelul fugarit de pisica. Lasand la o parte toata aceasta menajerie, ma intorc la voi cu drag. Nu am mai scris demult si pentru ca trec prin faza "nimic din ce vad in jurul meu nu e destul de interesant ca sa scriu despre el". Pai si despre ce as scrie ? Despre stirile mondene de o deosebita importanta care se afla pe buzele sau in ziarele tuturor romanilor ? Toata lumea urmareste ultimele zvacniri ale unor povesti de dragoste nemuritoare. Gata, a murit capra lui Irinel si a Monicai, dar si cea a lui Pepe si Oanei. Hai sa varsam lacrimi de cerneala pe mormantul lor. Asa romanul se simte mai intelept si poate sa isi zica in barba : "Ti-am zis eu! Stiam ca asa se va intampla". Ca un Solomon care priveste ingaduitor la paginile ziarului sau plin de nuri feminini in metroul adormit la ore matinale.

Taximetristii si fetele

2011-03-16T15:05:00.001+02:00

Asa cum cred ca stiti, taximetristii din Bucuresti sunt fascinanti. Ori ii iubesti, ori ii urasti, ori amandoua in acelasi timp, dar nu te lasa indiferenti. S-ar putea scrie romane despre ei. Iar eu as putea sa le dedic cel putin o carte de nuvele doar din experienta proprie. De la nea Gogu cel sufletist, la tzeparul de la aeroportul Baneasa toti sunt plini de personalitate, guralivi si pot sa faca minuni. Da, adevarate minuni cum ar fi sa platesti diferit de fiecare data pentru aceeasi cursa si cu acelasi tarif, sa ajungi in 15 minute din Baneasa la Universitate sau sa comprimi 6 pasageri intr-o Dacia Nova. Fiecare are de spus o poveste despre nepoti, amante, caini, clienti sau intamplari de gradul 3. Dealtfel conform experientei mele cu cat taximetristul vorbeste mai mult si mai aiurea cu atat creste sansa ca pretul cursei sa fie mai mare, de parca am plati la cuvant rostit si nu la kilometru. Nu stiu de ce, dar cei mai guralivi au tendinta sa foloseasca “maimuta” sau sa te ia pe drumuri ocolitoare mai mult decat colegii lor cu debit normal de vorbire. Oricum, cuvantul « normal » e relativ in cazul taximetristilor.

Imaginati-va urmatoarea scena : Aeroportul Baneasa, 10 jumate seara, 2 fete singure si vreo 20 de taxiuri aliniate cuminti in asteptarea clientilor.
- Ne duceti la Otopeni ?
- Nu, imi pare rau, dar nu am rovinieta.

- Ne duceti la Otopeni ?
- Da, cu placere. 30 de lei cursa.
- Poftim ?
- Da, ca este departe. Nu o sa gasiti mai ieftin.
- Nu vreti sa ne duceti cu 15 lei ?
- Nu, ca nu se merita. O sa vedeti, nimeni nu va vrea sa va duca pentru mai putin.

Taximetristii tacuti urmareau scena, aproband parca spusele colegului lor.

- Bine, atunci o sa dau comanda.
- Degeaba dati comanda, tot atat o sa va ia.

Pun mana pe telefon cu hotarare.

- Haideti ca va duc cu 25 de lei.
- Nu, multumesc.

Un alt taximetrist se ofera dintr-o data sa ne duca. Refuz politicos.
- Nu, multumesc. Am dat comanda.

In asteptarea comenzii taximetristul se poarta ca un barbat respins. Incepe cu ironii mai mult sau mai putin fine.
- Sa va dau o carte de vizita in caz ca aveti nevoie de un taxi ?
- Daca am nevoie de un taxi scump o sa va iau in considerare.
- Sunt si eu sarac, nu am bani. Haideti, domnisoara !
- Dar de mine cine are grija ?

In cele din urma vine si comanda care ne duce la Otopeni cu… mai putin de 15 ron. Un final fericit. Acum intrebarea este : daca nu eram doua fete singure, tot asa s-ar fi purtat ? Ar mai fi avut tupeul sa ne prosteasca intr-un mod atat de evident ? Ai zice ca lumea s-a mai schimbat, dar se pare ca nu. Insa tot nu am nevoie de un brat protector in jurul umerilor mei, tot o sa ma duc la 10 noaptea la Baneasa fara vreun barbat sa caut taxi daca asa vreau si tot o sa fac asa cum ma taie capul.

Lasand acestea la o parte, bineinteles ca exista si taximetristi ok, saritori, punctuali si toate cele. Mai putin pe langa aeroporturi si gari. Dar exista, i-am intalnit, m-au ajutat si am ramas incantata de experienta. Cam de la firmele cunoscute, mai degraba de la comanda si cei care nu incearca sa te abureasca.

Gogol Bordello, frate !!!

2011-03-10T14:48:00.000+02:00

Pot sa marturisesc cu nesfarsita satisfactie ca am fost aseara la concertul Gogol Bordello si ca as face-o din nou daca as avea ocazia, fara sa ma gandesc de doua ori. Electrizant ar fi termenul care descrie atmosfera din seara trecuta. Au reusit sa ridice sala la dans de la primele melodii. Toata lumea a topait pana la sfarsit. Cred ca este a doua formatie dupa Haggard pe care am vazut-o sa cante cu atata placere si daruire. Si a fost unul dintre cele mai bune concerte la care am asistat. A sunat perfect. Mi-au mangait urechile, mi-au zgaltait interiorul, m-au facut sa ranjesc pana nu am mai putut. Si sa plec de acolo cu acel ranjet.

Gogol Bordello au incercat sa ne invete doua lucruri la care noi cam picam examenul. Si sa nu aruncati cu pietre in mine, dar sunt de parerea lor. Si unul dintre ele mi-a lasat un gust amar.
Primul dintre ele, oricat de bine ar fi sa fii mandru de cine esti, nu trebuie sa uiti ce e toleranta si nici faptul ca e loc pentru toti. Cineva a venit cu un steag al Romaniei pe care il flutura cu avant. Cantaretul s-a luat de el cu cuvinte nu tocmai delicate si i-a zis ca acolo nu e o intrunire politica ci un eveniment cultural si ca acel steag nu are ce cauta acolo. Si nu avea, nu de alta dar 1 decembrie a trecut.

Al doilea, printre melodiile pe care le-au bagat in pauza a fost si una cantata de un pusti rrom care spunea ca “nu conteaza ce limba vorbesc, Romania e tara mea”. Si lumea a inceput sa huiduie pentru ca semana a manea. Aici chiar m-am facut mica si mi-a fost rusine de reactie. Cred ca e loc pentru toata humea si nu inteleg de ce unii nu vad asta. Or fi claustrofobi sau ceva. Si sa pui o melodie tiganeasca la un concert al unei trupe al carui stil e descris ca gipsy punk, nu mi se pare deplasat.

Si inchei cu alta melodie decat cea pe care as fi pus-o in mod normal aici, o melodie care-mi place foarte mult :

Dedicatie pentru Tudorica si Razvan :)

2011-03-09T14:04:00.000+02:00

“Buna! Ce faci?”

2011-03-07T15:19:00.000+02:00

Il critic dar imi si imi place. L-am vazut fara sa ma plictisesc, fara sa ma deprim. Exista si fime romanesti pe care ti-e drag sa le vezi. Filmul acesta are limitarile lui, chestiile cu care nu sunt de acord, dar daca e sa privesc per ansamblu, mi-a incantat ochiul si nu regret experienta. Este un film autohton, o comedie romantica. Usurel, amuzant, un pic trist, foarte romanesc, cam multe stereotipuri, cam prea romantic (da stiu, o comedie romantica ar trebui sa fie romantica).

Nu am mai vazut un film romanesc nou cam de multisor si nu mai sunt obisnuita sa ma trezesc plonjand intr-o atmosfera atat de familiara. Scenele tipice de familie, desi idealizate iti aduc pe buze un zambet discret : hmmm, da, cam asa e… Umorul e delicat, familia tipica, un pic prea tipica. Finalul prea previzibil. Dar dialogul dintre personaje e fermecator, acele mici crampeie fara importanta care dau culoare vietii. Pe fiul cuplului il cunoastem fiecare, e adolescentul teribilist cu experimentarile lui, cu atitudinea de baiat rau in aparenta, dar ascultator fata de parinti. Insa scenele in care isi traieste viata sexuala tumultoasa sunt fortate si nu m-au dat pe spate. Desi unele sunt amuzante.

Intr-un mod total arbitrar si mai ales pentru ca asa vrea muschiul meu, ii dau acestui film o nota mai mare decat i-as da daca ar fi fost un film american de aceeasi natura. Nu de alta dar am chef sa fiu patrioata si sa incurajez filmul romanesc in Romania. Mai ales ca altii nu o fac.

Manu Chao – La Ventura: Bucuresti, 16 Aprilie

2011-03-02T15:22:00.002+02:00

Am aflat cu bucurie de concertul Manu Chao la Bucuresti si mi-am zis ca trebuie sa il vad. Manu Chao este unul dintre artistii mei preferati. M-a cucerit cu ritmurile sale indracite de ska, punk, dar si salsa si reggae, cu textele sociale, cu usurinta cu care canta in mai multe limbi, cu viziunea sa. E un artist care stie sa se reinventeze si pentru care muzica este un mijloc de a exprima idei (dap, suna banal, dar nu mi se pare ca gasesti asa ceva des in muzica, cel putin in cea pe care o auzi peste tot). Nu stiu de ce in Romania este mai putin cunoscut. Poate o promovare defectuoasa. Poate ca e o combinatie de genuri care nu ar putea prinde aici. Dar dupa parerea mea, nu trebuie ignorat cu usurinta. Iar in concert este incendiar.

De la cunoscutele si “caldutele” King of Bongo si Me gustas Tu cu texte usurele si ritmuri prietenoase la Clandestino si Desaparecido cu incarcatura sociala si dragoste de America de Sud, la Sidi Hbibi, cantec sub-saharian, sau la Minha galera, melodie in portugheza, Manu Chao ne poarta in jurul lumii intr-o calatorie muzicala de neuitat. E un interpret care exemplifica foarte bine multiculturalitatea si faptul ca muzica in sine e un limbaj inteles de toti indiferent in ce limba sunt versurile.

Biletele sunt disponibile aici.

Si va promit cateva impresii dupa concert.

Cifra rotunda “malefica”

2011-02-24T15:59:00.001+02:00

Anul acesta mi-am rotunjit varsta. Am mai pus un an la cea veche si a iesit frumoasa cifra de 30. Ma tot gandesc : nu se poate sa am 30 de ani, nu am facut nimic din ce trebuia, nici o descoperire stiintifica spectaculoasa care sa salveze lumea, nu am vazut inca cele mai neobisnuite locuri, nu am invatat sa cant la vreun instrument exotic si nu m-am casatorit cu Fat Frumos. Ba mi-a mai aparut si un fir de par alb, pe care oricat l-as smulge, se incapataneaza sa reapara. Totusi, daca ma gandesc bine, situatia nu e chiar asa de neagra si nu as da varsta asta pe nici o alta varsta mai frageda. Pentru ca am reusit sa deschid ochii, sa imi dau seama ce vreau, sa imi traiesc viata cu placere si sa nu privesc nici in urma si nici in viitor ci exact unde sunt. Sa ma simt bine in pielea mea pur si simplu. Sa imi rearanjez valorile. Si pentru ca ma simt libera. Si asta e cel mai important.

PS. La multi ani Tudorica!!!

Sa fi venit primavara ?

2011-02-09T11:44:00.000+02:00

Sa fi venit sau e doar o parere ? Si daca nu, ce e cu senzatia asta de usor, de zbor ? Am deschis larg ochii si aerul miroase altfel si oamenii ma privesc altfel si dintr-o data descopar un sens in toate. Si nu conteaza daca voi castiga sau daca voi pierde, sunt bucuroasa doar sa traiesc.

Siteurile, add-urile si utilizatorii

2011-02-04T12:19:00.000+02:00

Acesta este un post din suflet si reflecta toate frustrarile adunate de-a lungul lungii mele cariere de surfer... pe internet. Este in acelasi timp si un apel la cei care se fac vinovati de crima de lezmajestate de a tortura, chinui, nimicnici bietii internauti care nu au gresit cu nimic, care poate ar vrea sa cumpere un produs sau altul, dar nu daca le este aruncat in fata cu orice pret.

Mica lectie de logica : daca din cauza add-ului urias care apare pe jumatate de ecran fara nici o posibilitate vizibila de a-l inchide, nu reusesc sa vad ce ma intereseaza, parasesc pagina. Timp petrecut pe site : 2 secunde. In aceasta categorie mai intra si add-ul saltaret. E vorba de un popup foarte dragut si dinamic care te urmareste cu inversunare, sare dupa mouse, dupa cum dai scroll-ul, iti intra in urechi, in ochi si in celelalte locuri descoperite.

Mica lectie de ergonomie : Daca add-ul este mai mare si mai vizibil decat ce caut eu si nu reusesc sa vad padurea de copaci o sa parasesc pagina pentru ca nu mi se pare pertinanta. Timp petrecut pe site : 2 secunde.

Mica lectie sentimentala : daca eu caut mai degraba frumusetea sufleteasca decat cea trupeasca o sa parasesc siteul care afiseaza ditamai anuntul de matrimoniale cu blonde bine dotate. Mai ales ca eram in cautare de piese de masina. Pe bune.

Intrebare finala : Cine o sa agate blonda de la bar ? Un tip care intra tropaind, urla ca vrea o bere si o intreaba de la obraz daca vrea ca ei sa se cunoasca mai bine sau un tip care o face pe ea sa vrea sa ii propuna chestii ?

Si da, acest post e scris in urma cautarilor pe siteuri de SEO !!!

Egiptul si Google

2011-02-02T23:40:00.000+02:00

Nu stiu daca ati remarcat linkul de pe Youtube din susul paginii care duce catre Citizentube, un canal Youtube unde se posteaza videoclipuri din Egipt. Pe aceeasi pagina, gasim un link si catre o pagina Google dedicata luptei impotriva cenzurii in Egipt. Pe langa initiativa Google mai e si initiativa unor furnizori de telefonie francezi care permit accesul la internet direct de pe telefon fara abonament. Conexiunea se face sunand la anumite numere de telefon.

Proteste si iar iarna si iar frig. Cred ca inspiratia mi-a plecat in tarile calde.

2011-01-27T13:29:00.000+02:00

Cred ca iarna asta mi-au paralizat toti neuronii. Nu reusesc sa ma dezmeticesc si m-am saturat sa fiu vizitator la Polul Nord. Vrea cineva sa-mi ofere si mie un bilet de avion catre o destinatie calda ? Intre timp ma amuz citind presa. Nu e ca si cum baietii astia ar protesta impotriva a ceva ce priveste pe toata lumea. Salariile lor conteaza. Daca ai salariu mai mare, nu ai dreptul sa protestezi. Atat am zis. Restul ziceti voi.

Sunt un viezure in hibernare

2011-01-21T11:45:00.000+02:00

Am ajuns cam pe la jumatatea hibernarii sau asa imi place sa cred. Astept cu nerabdare primavara si faptul ca ma gandesc la asta des nu ma ajuta prea mult. Mi-am luat cu mine in viziuna ceva filme bune, niste ciocolata, ceva prieteni si din cand in cand cate o piesa de teatru. Viezuroiul ma insoteste cateodata in visele mele de iarna. Sforaim impreuna. Impart si cate o bere cu vulpita, iepurasul, crocodilul, veverita, porcusorul, ariciul si alte animale. Spre deosebire de pasarile migratoare, mie imi place sa plec primavara. Astept prima raza de soare serioasa ca sa imi iau talpasita. Nu stiu unde, lumea e mare.

Cinemateca de aur : patru lei si o vrajitoare

2011-01-20T12:32:00.001+02:00

Incerc sa ma ascund de frigul perpetuu de afara in fata ecranului binevoitor al calculatorului sau a salii de cinema. Am ajuns o mare consumatoare de filme in ultima vreme si am vazut si cateva filme bune. Vorbesc aici si despre “ Four Lions” pe care l-am descoperit intamplator, citind o recenzie pe un blog. Nu stiu daca mai exista un alt film care te poate face sa razi si sa plangi in acelasi timp. Si cand esti mai trist, nu te poti abtine sa razi din nou. « Four lions » este despre patru islamisti fundamentalisti care vor sa puna la cale un atentat sinucigas, unul mai tolomac decat altul si despre mortile lor absurde si comice. Concluziile insa nu sunt comice.

Lasand in urma acest film dulce-acrisor, urmatorul film pe care am reusit sa-l vad a fost Season of the Witch cu Nicolas Cage. Nu pot sa spun ca m-a impresionat in mod deosebit sau ca a reusit sa iasa macar intr-un fel din tiparele unul film de groaza mediocru. Nici ca povestire, nici ca efecte, nici ca idei vehiculate. Nu m-am simtit nici mai saraca, nici mai bogata dupa ce am iesit din sala de cinema. Dar daca aveti o iubita impresionabila si vreti sa va sara in brate, o puteti duce la acest film. Aveti grija sa ii soptiti si “Bu-hu-hu!” la ureche.

Diversidad - muzica, limba comuna in Europa

2011-01-11T21:39:00.001+02:00

Citind presa am dat peste un articol din Cafebabel care m-a incantat.Este vorba despre un proiect european din 2008 reeditat in urma succesului avut : Diversidad. 20 de cantareti hip hop din 12 tari s-au reunit sa cante impreuna in toate limbile posibile (sau aproape). Hip hopul poate fi o limba comuna pentru cei atat de diferiti dar cu o dorinta impartasita, aceea de a comunica. Sunt pur si simplu data peste cap de cat de bine poate suna tot acest amestec de limbi care se completeza. Ca sa va faceti o idee :

Crampeie din rutina cotidiana

2011-01-11T20:45:00.000+02:00

Pixul meu s-a impotmolit din nou de ceata si frigul iernii si de uniformitatea zilelor petrecute la birou. Au cam disparut scanteile care inainte apareau la tot pasul si mi-e teama sa nu devin si eu la fel de gri ca iarna asta trista. La birou, lumina soarelui nu ajunge niciodata. Cand ies la tigara privesc uneori avioanele. Unele aterizeaza, altele isi iau zborul. Afara, iarna e ca intr-o ilustrata din aceea de Craciun cu troiene de zapana peste brazi si tacere alba. Fumatorii stau ciorchine la adapostul precar al cladirii moderne din sticla. Prind crampeie de conversatii despre cifre si obiective, sau despre ce a mai facut nu stiu cine. Baietii vorbesc despre masini. Masina pe care o am eu la birou lipita frumos pe perete se numeste Desir. E rosie, lucioasa si vine cu un intreg imaginar pe care marketerii abili l-au creat. Ca sa vinzi un lucru ii trebuie o poveste. Nu stiu de ce iubim atat de mult povestile. Cineva spunea ca tabloidele pe care lumea le citeste cu atata pasiune in metrou inlocuiesc basmele. Destul de deprimante, aceste basme demistificate. Eliade ma insoteste in metrou pe drumul catre casa. Imi sopteste insinuant despre povestea lui de dragoste cu Maitreyi sau explica savant mituri si superstitii. Cateodata ma indrept spre iesire inca citind. Mi-e greu sa ma despart de o carte buna, fie si pentru cele 15 minute pana acasa. Dar a doua zi o iau de la capat. Oare ce destinatii au avioanele alea ?

Vacile fac muuu !

2011-01-09T11:36:00.000+02:00

Utopie.... jamaicana

2011-01-09T11:22:00.000+02:00

Caldura... e atat de cald incat pana si gandurile mele sunt despre vara si despre deliciile une vacante la malul marii. Am abandonat pana la anul orice gand rece despre iarna cu miros de zapada si scortisoara. Am pus in cui paltonul mitos de griji si probleme. Servesc un pahar imaginar de rom martinichez (din acela cu zahar brun si lamaie verde) pe ritmuri jamaicane. Daca ma cufund in cada aburinda, sigur pot sa ies undeva pe malul oceanului cu picioarele in nisip fin. V-as lua cu mine daca ar mai fi loc in avionul meu de doua locuri. Dar am prea multe bagaje.

Si un picut de istorie ska.

Telenovela II

2011-01-04T20:19:00.000+02:00

Din seria aberatiilor post sarbatori, continui cu povestea Lucecitei si a destinului ei tragic dar cu final fericit. Asta pentru ca nu exista telenovela care sa nu fie tragica dar cu final fericit, final care poate fi la episodul 43 sau 154256. Lucecita afla ca Luis Miguel a avut un naufragiu in oceanul Indian de unde nu a scapat cu viata si ii deplange finalul nefericit intr-o scena de o mare finete lirica. Consuma 3 suluri de hartie igienica smiorcaindu-se in fata reclamelor la detergenti de pe un post de televiziune cu audienta mare. Mai ales ca Luis Miguel a murit inainte de Craciun si nu a avut timp sa ii dea cadoul. Cine ar putea trece usor peste asemenea trauma? In cele din urma se hotaraste sa isi cumpere singura cerceii cu diamante pe care ii astepta. Acesta devine un act simbolic de depasire a unei etape dureroase. Dupa acest "simbolism", se duce la Brad Antonio Marcelo Carmello Jonas Pitt sa ii ceara varza pentru facut sarmale (da, si in America de Sud se mananca sarmale de Craciun). Si apoi are loc o scena ca cea cu ceapa din videoclipul Shakirei cu Alejandro Sanz, cel de se cheama La Tortura. Imaginati-va aceasta scena, dar cu varza acra in loc de ceapa si pe melodia lui Dan Spataru, Drumurile noastre toate, de pe postul preferat al lui Brad Antonio Marcelo Carmello Jonas Pitt, si anume Radio Romania Actualitati. Episodul se incheie tragic cu Lucecita cand se duce sa ii ceara lui Brad Antonio Marcelo Carmello Jonas Pitt zahar pentru cozonac si il surprinde taind castraveti cu Juanita Carmelita Sancho Panda.

A seguir en el proximo capitulo....

Doamnelor, daca vreti sa fiti fericite, mancati si faceti copii

2011-01-04T19:24:00.000+02:00

Ai zice ca lumea s-a mai schimbat de vreo 100 de ani incoace. Pana sa citesti articolul acesta. Doamnelor, daca nu stiati, fericirea dumneavoastra nu poate fi atinsa decat daca mancati. Pentru asta trebuie sa lasati barbatilor grija carierei. Nu va mai bateti capul cu asemenea probleme. Cel putin asta spune un pseudo studiu preluat cu toata seriozitatea de catre ziarul online. In fata unui asemenea articol nu stiu daca sa rad sau sa ma iau cu mainile de cap. Citez : "Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au chestionat 5.000 de voluntari, jumătate femei, jumătate bărbaţi, despre lucrurile care îi fac fericiţi. Potrivit rezultatelor, doar 10 la sută dintre femei consideră sexul singura modalitatea de a se simţi fericite. Deşi majoritatea femeilor au precizat că mâncarea le face să se simtă împlinite, 60 la sută dintre acestea nu se simt bine atunci când mănâncă în faţa partenerului lor, grijă care dispare odată cu înaintarea în relaţie. Familia ocupă locul doi în topul lucrurilor care le aduc fericirea femeilor, iar cariera este pe ultimul loc, deoarece bărbatul este considerat de către reprezentantele sexului feminin persoana care trebuie să aducă cei mai mulţi bani în casă." Hmmm, probabil de asta nu sunt eu fericita. Cred ca o sa mananc ceva. Ah da, si trebuie neaparat sa gasesc un barbat sa ma intretina. Pe cel care a scris articolul, pentru ca este in mod clar specialist in psihologie feminina...

Queen mood - Somebody to love

2010-12-29T14:43:00.001+02:00

A Little Nightmare Music la Bucuresti

2010-12-22T10:56:00.001+02:00

Muzica buna e ca un fel de mancare de sarbatoare si seara trecuta am participat la un adevarat festin. Unul dintre cele mai bune concerte la care am asistat. Dar si foarte mult umor. Chiar prea mult, avand in vedere ca rasul ma impiedica uneori sa savurez muzica. Joo si Igudesman sunt foarte buni comedieni, dar mai ales muzicieni desavarsiti. Micile enervari cotidiene au fost pentru ei prilej de sketch-uri. Asta ar trebui sa fie motivul pentru care la un moment dat pianistul schimba brusc melodia pe care o canta cu soneria telefonului care tocmai a rasunat in sala. Sau pentru pianul cu meniu vocal. Joo si Igudesman rad de tot, de muzicieni, de public, de ei insisi. Nimic nu e serios, iar cateodata ironia este muscatoare. Insa de data asta au avut un public pe masura. Care a surprins nuantele, care a ras cu ei in hohote, care nu a raspuns la provocari si care s-a simtit extraordinar. Si care s-a amuzat cand cei doi muzicieni l-au "periat" exagerat de mult.
Celor doi nu le e frica sa experimenteze cu muzica, sa combine melodii intr-o maniera inedita sau sa isi arate maiestria intr-un fel care te lasa fara suflu. Fanfaronic chiar. Nu le e frica sa faca nici glume fara perdea. Totul li se iarta. Dupa o portie de ras bun, iti servesc o bucata muzicala cantata impecabil care te lasa cu gura cascata. Uiti orice obiectie ai putea avea instant.

Singurul repros pe care l-as putea aduce acestui spectacol genial e ca nu a fost cu mult diferit fata de ceeea ce vazusem deja pe Youtube. Ma asteptam la sketchuri noi.

In Romania si-au castigat notorietatea pe Internet. Sunt sigura ca majoritatea persoanelor din sala, sau cel putin cei tineri, au ajuns acolo urmarind videoclipurile de pe Youtube. Mi se pare un exemplu fericit unde onlineul a luat-o inaintea offlineului. Sprijinit de valoarea intrinseca a artistului. Sunt curioasa ce zice despre acest concert un adevarat meloman, unul care merge regulat la concerte si stie despre ce e vorba mai mult decat mine. Oare e socat sau nemultumit de modul in care cei doi doboara tabuuri ? De combinatiile inedite : Mozart + I will survive al Gloriei Gaynor + The final Countdown de la Europe in aceeasi piesa, sau Mozart-Bond, etc ? Sau e si el cucerit de maiestria celor doi si le iarta pacatele?

Razbunarea porcului de Craciun

2010-12-21T15:59:00.002+02:00

Tragem linia si de la capat

2010-12-21T15:44:00.001+02:00

Din seria articolelor inspirate de clisee face parte si acesta. In curand ne vom trezi in 2011 si trecerea e insesizabila chiar daca e marcata de festivitatile explozive din jur. Acele cateva momente dintre ani de care tragem cu dintii incercand sa le expandam raman totusi clipe. Nu se deosebesc de alte momente si semnificatia noi le-o dam, noi facem din ele momente cruciale, pentru a marca etape. E momentul sa facem bilantul, sa stim unde stam si ce vrem sa facem mai departe. Sa constientizam ce am obtinut pana acum. Sa vedem care din visurile noastre pot fi realizabile si cum. Sa vedem ce e dispensabil. Sau ce e indispensabil. Si asta pana sa ajungem acei batranei incruntati care au senzatia ca viata lor a fost o mare nedreptate.

De la sarbatori de iarna si scortisoara la inundatii si tari exotice

2010-12-20T11:02:00.001+02:00

Urasc iarna si nici macar perspectiva unor cadouri frumoase nu ma face sa privesc cu ochi buni sarbatorile. Nu mi se pare ca asta compenseaza frigul, zloata, coatele si ghionturile din mijloacele de transport sau privirile chiorase. Sau numarul mare de brazi sacrificati. Nu, nu ma pot hotari sa apreciez asa ceva. Continui boicotul impotriva obiceiurilor barbare de sarbatori. De ce sa cumperi mai mult decat poti manca, purta, folosi ? De ce sa tai un copac si apoi sa il arunci in strada cateva zile mai tarziu ? De ce trebuie sa te prefaci ca totul e perfect si sa zambesti unor oameni care se prefac si ei ? De ce trebuie sa ai concediu intr-o perioada in care nu poti profita de el ca e prea frig ? De ce trebuie sa asculti rebuturi muzicale scoase de la naftalina in fiecare an ? Si daca nici asa nu v-am convins de ce nu e buna iarna, sa va spun cum ar trebui sa fie perioada ideala. Undeva, cald si bine, pe o plaja cu nisip fin, insurubata intr-o rochie vaporosa, cu un coctail intr-o mana si o tigara in alta. Dar nici macar fantezia asta nu-mi iese cum trebuie din cauza kilogramelor in plus pe care le capat iarna. Noroc ca Amor e orb. Totusi, iarna nu e un anotimp lipsit de surprize. Imaginati-va urmatoarea scena : o casa, 4 fete vesele, vin fiert cu scortisoara, muzica. Peste aceasta imagine pozitionati o a doua. O teava sparta, apa de doua degete in toata casa, frig => patinoar. Ia spuneti, cui ii plac sporturile de iarna ?

Cotidian - Statia de metrou Titan

2010-12-18T13:15:00.000+02:00

Ajunge sa ridici privirile ca sa vezi fisuri. Nu, nu este o exprimare metaforica. Este voba despre statia de metrou Titan. Peretii sunt plini de fisuri, iar prin unele s-a infiltrat apa. Iarna trecuta erau cateva, iarna asta s-au inmultit. Nu am auzit nimic despre asta in presa, si nici de la Metrorex. Nu stiu cat de grav este, dar cred ca nici de bine nu e. Ironic, singura lucrare de restaurare a statiei a fost inlocuirea gurii de metrou din metal veche, de pe vremea comunismului cu una cu geamuri. Intre timp, noi fisuri apar.

Sursa : www.panoramio.com

Apa infiltrata in pereti

Ma inteb cand o sa ne cada tavanul in cap daca nu facem ceva ?

Cinemateca de Aur : Goodbye Lenin (2003)

2010-12-17T13:59:00.001+02:00

Trec prin perioada mea de vazut filme si m-am hotarat sa va povestesc ce m-a impresionat din ce am vazut. Incep cu un film mai vechiut, "Goodbye Lenin".

Un film despre o reconstituire a comunismului intr-o epoca in care comunismul este mult blamat poate starni controverse. Asta daca nu urmaresti filmul pana la sfarsit. Goodbye Lenin abordeaza o poveste insolita si semnificatiile care decurg din ea. Vorbeste despre drama comunismului si despre dificultatea de a te desprinde de singurul mod de viata care iti este cunoscut.

Un fiu reconstituie pentru mama sa cardiaca o lume disparuta, RDG inainte de caderea regimului comunist. O recreaza si pentru sine, pentru a-si regasi reperele pierdute odata cu rasturnarea sistemului de valori.

Cireasa de pe tort pentru acest film : muzica compusa de Yann Tiersen este foarte frumoasa.

Enjoy!

Un Chuck Norris autohton si de sezon

2010-12-16T14:17:00.001+02:00

Subtitlu : Hrusca is Chuck Norris’s brother from another mother

Din intelepciunea populara propagata international (in engleza) :

In Romania no show is over till Hrusca sings
Hrusca sings about the great ancient time travelling antiaging allknowing force: The Ler
Hrusca rang the bell on heaven’s door
Hrusca cassettes are considered gifts of tremendous respect in Romania, all year long
Hrusca flosses with cassette tape
Whenever in doubt, romanians listen to an album of Hrusca
Hrusca was born out of a virgin carol
Hrusca knows the purpose of singing
Every time a romanian hears Hrusca singing he must drop everyting and sing along
In Romania a Hrusca totem pole is raised every time a new Hrusca album is brought into the home
As a deccoration, romanians carv the face of Hrusca into their christmas trees
People who have touched Hrusca get to make pollitical decisions in Romania
In 2012 Hrusca’s Ler will reverse the space and time continuum an the year will become 2102
We all live in a yellow Dacia, a yellow Dacia… and only Hrusca knows how to drive it
When Hrusca fixes his Dacia, all he cares about is the cassette player
Hrusca is the reason Romanians have a childhood
Whenever Hrusca starts singing it’s Christmas time
Those who illegally copy the songs of Hrusca have their Ler taken away and can no longer go to heaven
Everytime a carol by Hrusca is interrupted an angel looses his wings
Compared to ethernity, Hrusca is constant
When Hrusca feels down, he gets up and sings to himself
Hrusca is his own father and can master the force of the Ler and the antiLer
Every day is St. Hrusca day
When Hrusca sings, Romanians don’t use their cell phone for 3 days
When stray dogs hear Hrusca sing, they become lovable puppies
When Hrusca fought the Death Star, Obi-Wan said ‘use the ler’ and there was no more Empire
If Ler were a drug, it would be the most expensive drug ever

Multumesc Tudor!!!

Despre ziare din nou

2010-12-16T12:01:00.001+02:00

Din pacate, pentru articolele mirobolante exista ziare de profil. Ziare la care 90% dintre articole pot face parte din rubrica Mirobolante. Ziare care prostesc. Ziare care pot fi mai putin interesante de citit decat eticheta de pe detergenti. Ziare care jignesc intelectul.
Ce ma fac daca vreau sa public un post la rubrica de Mirobolante si imi vine sa scriu despre toate articolele din ziarul respectiv ? Pai atunci renunt sa citesc ziarul. Sau renunt la statutul meu de fiinta ganditoare.
De obicei, daca exista un produs, e pentru ca exista cerere. E destul de dureros faptul ca exista mai multe asemenea ziare, ca reusesc sa supravietuiasca si sa “infloreasca”. Oare ce s-ar intampla daca intr-o dimineata nimeni nu le-ar mai citi ?

Boicotez Craciunul

2010-12-13T21:39:00.002+02:00

Se apropie sontac - sontac, pe nesimtite dar sigur. M-am temut de ea tot anul, si iata ca in cele din urma, inevitabil, m-a ajuns. Iarna. Urasc iarna. Urasc frigul. Nici mosul ala gras care te obliga sa faci multe cumparaturi nu-mi place. Si nici ideea de a face copiii sa creada intr-o nascocire. Oare nu e mai bine sa le spui ca tu le-ai luat cadourile cu toata dragostea si asta e adevarata magie ? Ca oricine poate sa faca magie ? Magia este un act care iese din natural. Dragostea corespunde cu greu vreunui tipar si creaza adevarate minuni. Si apoi, de ce este nevoie sa le arati celor dragi ca ii iubesti doar de Craciun ? Ca doar nu ii iubesti doar o data pe an. Mie nu-mi place sa sarbatoresc Craciunul doar o data pe an. Vreau sa le spun celor care conteaza ca sunt importanti mai des de atat. Ca sa nu uite, fiindca e usor sa iti pierzi reperele. Sau sa uiti lucruile acestea pana cand dispar. Si nici nu stii cand se intampla. Te trezesti pustiu si gol si te intrebi ce s-a intamplat.

Lonski si Classen

2010-12-11T17:41:00.001+02:00

Nu sunt personaje de desene animate si in mod sigur nu sunt personaje de filme cu detectivi. Sunt doi tineri cantareti care se intampla sa cante in deschiderea concertelor lui Yann Tiersen pentru promovarea noului sau album Dust Lane.

Canta cam asa :

Cum iti dai seama ca un cantaret e foarte bun live ? Dai o cautare pe youtube si gasesti foarte multe videoclipuri din concerte. Chiar daca acestea nu se aud bine, din cauza inregistrarii. Lonski & Classen pe scena suna ca o trupa formata din mai multi muzicieni. Reusesc cumva sa umple sala, sa sune mai puternic decat zumzetul care se ridica insistent. Sa capteze atentia. Pot spune chiar ca au sunat mai bine decat artistii consacrati in deschiderea carora au cantat.

Daca vreti sa ascultati mai multe melodii, aici e MySpace-ul lor si siteul ofical Lonsky & Classen.

Yann - unele flacari ard prea intens

2010-12-10T01:29:00.002+02:00

Mi-ar fi placut sa fi asistat la un concert Yann Tiersen mai demult. Desi nu pot sa zic ca nu am simtit muzica prin toti porii, am fost si dezamagita la acest concert. De lucrurile care te tin cu picioarele pe pamant si nu te lasa sa te inalti impreuna cu muzica, cum ar fi sonorizarea proasta sau vreo nota aiurea. Si totusi, era energie in sala, acea energie proprie concertelor care te fac sa te simti euforic. Dar spre deosebire de alte concerte, energia nu venea dinspre scena, ci din partea publicului. Publicul l-a iubit in seara asta pe Yann Tiersen. L-a incurajat, l-a aplaudat, l-a fluierat si nu l-a lasat sa plece fara bis.

Anii si abuzurile si-au pus pecetea pe chipul artistului. Miscarile ii erau dezordonate si nu cred ca anumite stimulente erau straine de acest lucru. Dar Yann canta cu ochii inchisi. Nu canta, facea dragoste. Cu chitara, cu vioara, cu ce instrument ii cadea in mana.

De la coloana sonora din "Le fabuleux destin d'Amélie Poulain" si "Dust Lane", ultimul album e cale lunga. Yann se joaca cu instrumentele, nu ii e frica sa experimenteze. Acordeon, vioara, chitara, pian. Se reinventeaza in nenumarate variante. Si desi cred ca timpul si nu numai i-a imprimat o traiectorie descendenta, am plecat din sala de concert fermecata.

Julian Assange, mon amour

2010-12-09T13:13:00.000+02:00

Doua articole mi-au atras atentia azi atentia, dedicate lui Julian Assange. Pentru cine nu stie cine este Julian Assange, acesta este siteul lui.

Primul, din Dilema Veche, al doilea dintr-un ziar online francez, Cafebabel.com.

Despre ce este vorba ? Jurnalism civic si repercursiuni. Ce fel de repercursiuni ? Patetice. Dap, iubesc un om acuzat de viol. Voi, nu ?

Fascinanta lume a birourilor din Pipera

2010-12-09T11:11:00.000+02:00

Cine lucreaza acolo stie. S-a obisnuit, nu comenteaza, a invatat sa se adapteze. Dar pentru un nou venit, drumul de la metroul Pipera pana la parcurile de birouri de pe soseaua Tunari - Pipera e o adevarata aventura. Poate include drumul cu microbuzul 465, care e atat de aglomerat incat soferul intreaba pasagerii din dreptul geamului daca poate sa coteasca. Pentru ca n-are destula vizibilitate. Sau poate include drumul cu "Ia-ma nene !". Pentru "obisnuitii" locului ar fi cat de cat ok, pentru ca firmele pun la dispozitie microbuze. Dar daca ai pierdut microbuzul esti in impas.

Nici daca ai autoturism propriu nu stai mai bine din cauza aglomeratiei de pe sosea. Daca esti o fire contemplativa, te simti in elementul tau. Ai timp sa contempli nemurirea sufletului si chiar sa faci planul pentru un viitor roman pe acest subiect. Daca insa esti iubitor de adrenalina, iti recomand sa mergi pe jos de la o cladire la alta. Deoarece trotuar nu exista, desi sute de oameni lucreaza in zona. Iar cand mergi pe santuletul de langa sosea si simti vantul prin plete si masinile trecand cu viteza pe langa tine, o fervoare religioasa te apuca, si spui toate rugaciunile pe care le cunosti. Poate totusi nu da vreo masina peste tine. Daca insa esti alpinist, poti sa o iei pe dambul de langa sentulet. Acela care te umple de praf vara si de noroi iarna. Dar trebuie sa ai echipament in consecinta si nu pantofiori cu toc.

Acum razand, plangand, situatia asta dateaza cel putin din 2007 si de 3 ani nu s-a facut nimic pentru a schimba ceva. Doar numarul de cladiri a crescut, si deci de oameni care trebuie sa treaca prin asta in fiecare zi. Ba e de vina primaria, ba cine stie....

Link extern funny : Ghid de supravietuire Pipera

Cotidian

2010-12-07T23:15:00.001+02:00

Dap, cotidianul rutinier, munca - casa si doua intamplari care mi-au ramas tiparite in minte, desi la prima vedere nu au nimic spectaculos. Atat de mult incat am tinut sa scriu despre ele.

Prima dintre ele : Metrou. Zgomotosul metrou care merge pe ruta Preciziei - Anghel Saligny, intunecos, murdar se umple de oameni obositi, de-abia scapati de la munca. Lumea se repede la scaunele libere. Doua dintre scaune erau ude. Nimeni nu indrazneste sa se aseze pe ele. Oamenii se apropie, privesc lung, apoi se indeparteaza. Apa tresalta, se revarsa putin cand metroul se pune in miscare. La prima statie urca un tanar. Se apropie de scaune. Priveste. Scoate un ziar si incepe sa stearga constiincios un scaun. Termina cu primul scaun si se apuca sa il stearga si pe al doilea. In jur oamenii se holbeaza la el ca la un extraterestru. Oare doar martienii sterg doua scaune ca sa mai poata sta cineva jos ?

A doua : Frig si intuneric. Pe strada - lume grabita. Langa gard - un tanar plangand, vizibil ranit. Plange de ti se rupe inima. Chiar asa si spune o femeie care trece pe langa el : "Mi se rupe inima". Nimeni nu se opreste...

Calatoria de la Targoviste "povestita" de Alina

2010-12-04T13:53:00.000+02:00

Va promisesem un post cu pozele Alinei....

1 Decembrie la Targoviste

Casa restaurant Damboviteana

La pas prin Targoviste

Ruinele

Turnul Chindiei

Vedere din turn

Gara din Targoviste

In tren

In drum spre casa...

Iti multumesc Alina ca m-ai lasat sa public pozele tale superbe !

Mai multe poze ale Alinei sunt disponibile pe contul ei Picasa

Si cauta modele ;)

A little nightmare music - am bilet!!!

2010-12-03T20:33:00.000+02:00

Intr-o seara eram eu trista si suparata si un prieten mi-a dat un link :

Am ras in hohote si mi-am zis ca trebuie sa ii vad in concert. Asta se intampla acum un an.

Am aflat cu bucurie ca vor canta la Bucuresti pe 21 decembrie.

Mai multe detalii

Grabiti-va ca biletele aproape s-au epuizat!

PS. Va promit un post dedicat acestui concert.

Targoviste sub ploaie

2010-12-02T02:06:00.000+02:00

"It's raining cats and dogs" e una din expresiile mele favorite din limba engleza. Astazi insa am putut sa ii inteleg intreaga semnificatie.

Impreuna cu o buna prietena fotografa am decis sa sarbatorim ziua nationala a Romaniei printr-o scurta calatorie. Nici ploaia si nici frigul nu ne-au speriat, asa ca am pornit curajoase si de dimineata catre Targoviste. Targoviste este o destinatie la indemana pentru cine sta in Bucuresti si merita sa fie vazuta. Cu microbuzul se ajunge in aproximativ o ora si frecventa plecarilor este destul de ok, cam la jumate de ora.

Timpul urat ne-a insotit pana la destinatie. Orasul ne-a intampinat ud si trist sub cerul de plumb. Nu aveam umbrela si la cata apa era, puteam creste usor pesti si broscute in sosete. Dar aceste mici inconveniente nu au reusit sa ne stinga entuziasmul descoperirii. Facand abstractie de ele am pornit la pas prin ploaie sa descoperim un orasel fermecator, cu case vechi frumoase, dar si blocuri, cu o istorie fascinanta.

Magazin de haine pt copii - mi-a placut mult numele :)

Mi-au placut foarte mult casele vechi, dar si gardurile din piatra de rau. Cand o sa fiu mare, o sa am o casa din piatra de rau cu un gard ca acesta :)

Fotograful de serviciu a promis ca imi da si mie pozele facute de ea sa vi le arat. Asa ca va promit un post numai cu pozele ei. Pozele mele sunt facute cu telefonul si le asum. Dar am in plan sa imi iau un aparat si mai ales sa invat sa il folosesc :)

Pe drum am dat peste o casa veche in ruine, fermecatoare. In ciuda ravagiilor se vedea ca inainte fusese o casa aratoasa. Poarta era deschisa si am luat-o ca pe o invitatie. Nu stiam nimic despre ea, dar ne-a starnit curiozitatea. Parea o casa care are ce povesti. Pe placuta de la intrare scria "Restaurant Casa Damboviteana".

In ciuda starii avansate de deteriorare in care se afla, i-am putut vedea potentialul si am deplans-o. Din pacate asemenea exemple de delasare si nepasare se gasesc la tot pasul si in Bucuresti. Daca deschideti un pic ochii le puteti vedea. Printre ele se numara si preferata mea, o casa de care m-am indragostit la prima vedere, Casa cu clopotei.

Mai departe, prin Targoviste....

Caine fotogenic

... si am ajuns si la turnul Chindiei. Din pacate telefonul meu a murit tocmai cand vroiam sa fotografiez turnul. Nu am reusit sa fac poze decat domeniului in ansamblu si bisericii. Sper sa va convinga ca acest ansamblu datand din sec. XV merita vizitat.

Si tocmai cand ma pregateam sa pozez turnul, care dealtfel pare a fi intr-o stare destul de buna, telefonul meu a decedat mortal, de frig, de ploaie si de baterie descarcata.

Turnul ne-a fost un adapost binecuvantat, fiindca rebegisem de frig si nu ne mai simteam mainile, desi asta nu ne oprea sa pozam, sa admiram, sa ne bucuram. Ne-am incalzit urcand pana in varf de unde am putut admira tot orasul.

Turnul Chindiei adaposteste pe langa marturiile istoriei si niste marturii mai contemporane ca sa spun asa. Unii dintre cei care au trecut pe acolo a tinut mortis sa lase o urma, astfel incat si-au scrijelit numele si ce le-a mai trecut prin cap pe varul alb care acoperea peretii. Andreea + Claudiu, Lili si Deea sunt prietene, I love you!!! cu replica dedesubt Ai vrea tu!, dar si Veveritele scris invers sunt doar cateva din inscriptionarile care impodobesc peretii. Banuiesc ca nevoia de nemurire si notorietate i-a impins la acest gest, dar cineva trebuia sa le spuna ca peretii aia vor mai fi zugraviti si ei vor ramane in anonimat. Intre timp ii enerveaza doar pe cei care vor sa vada un pic de respect fata de acel loc.

Parasind turnul, ne-am hotarat sa ne intoarcem la Bucuresti. Ploaia nu parea sa se mai termine, frigul ne intrase in oase si ne-am zis ca vazusem destul din oras. Asa ca ne-am intors pe unde am venit, sau pe unde credeam ca am venit, ca pe la un moment dat nu mai eram sigure. Dar cu ajutorul unei doamne dragute am gasit gara.

Am avut proasta sau extravaganta inspiratie sa vrem sa luam trenul. A fost o experienta interesanta, dar in mod sigur nu am vrea sa o mai repetam.

Rebegite de frig am asteptat jumate de ora alaturi de cainii uzi si tematori din gara, de Pirande cu copilasi galagiosi si jucausi si de cativa neni care ne priveau bizar.

Stiam ca trenul pleca de la linia 3. La linia 3 era un tren pe care nu scria nimic. Putea la fel de bine sa mearga la Honolulu. Probabil ca incurajau astfel interactiunile dintre calatori si personalul CFR. Nu stiu. Am hotarat sa ne incercam norocul si sa urcam. In tren, un frig de crapau pietrele si murdar. Am interpelat un individ sa vedem daca e totusi trenul bun. Omul ne-a spus ca da, apoi ne-a invitat la el in compartiment. I-am refuzat gratios invitatia. A insistat de trei ori. Am gasit un compartiment care parea ok, ne-am instalat si am asteptat. Un alt individ mai zdrentaros a deschis usa si ne-a intrebat daca ii dam suc pentru nevasta-sa care e gravida. Cum nu am vazut nici o nevasta gravida, l-am refuzat tot gratios. Cateva minute mai tarziu il auzim cerand o tigara la un alt compartiment. Prilej pentru omul caruia i-a cerut sa isi povesteasca viata :

- Chiar n-am, mai am doar 3. Si apoi, sunt si eu amarat. Am ramas fara loc de munca, am 50 de ani si sunt tigan. Cine ma mai angajeaza ?

Urmeaza apoi enumerarea momentelor fericite in viata pe care am ascultat-o fascinate, deoarece omul avea o voce puternica si vorbea cu patos astfel ca se auzea in tot vagonul.

In cele din urma minunea se intampla si trenul se pune in miscare. In compartiment tot frig. Frig incat respiratia se ridica norisori. Prietena mea imi spune ca a auzit controloarea zicand ca s-a dat drumul la caldura. 10 minute mai tarziu auzim aceeasi controloare ghidand un cuplu de batranei catre un alt vagon, pentru ca "aici nu ajunge caldura". Am pornit pe urmele lor, pline de speranta. Si am gasit un compartiment cald si care nu se dezmembra la a patra incercare. Si da, am ajuns si la Bucuresti ca sa povestesc povestea! Sa-mi fie invatatura de minte sa mai iau trenul! Desi ador sa merg cu trenul, trenul miroase a vacanta, a lipsa de griji, a libertate. Nu si acesta...

Amintirile din copilarie... ale strabunicii mele

2010-11-30T14:34:00.001+02:00

Fiecare are in casa adevarate comori, relicve sau cum vreti sa le spuneti, adica o serie de obiecte cu mare valoare sentimentala si nu numai. Eu sunt norocoasa si mandra sa posed o asemenea comoara : caietele de memorii ale strabunicii mele.

Nu am cunoscut-o bine pe strabunica mea. A murit cand eram inca mica. Insa lumea din jur care a cunoscut-o vorbeste cu mult respect despre ea. Strabunica mea nu a avut o viata usoara insa a fost o femeie puternica si incapatanata. A prins doua razboaie, si-a crescut copiii singura si a fost o stanca pentru intreaga familie. A trait pana la 94 de ani si si-a cunoscut si stranepotii.

Nu a facut decat 4 clase, dar a iubit intotdeauna cartea. Scria frumos, ingrijit, pe alocuri liric, cu o unda de melancolie, dar si cu un umor de netagaduit si o fina autoironie. Copilaria a fost pentru ea momentul cel mai fericit si s-a intors spre ea de cate ori greutatile amenintau sa o doboare. Ne-a lasat mostenire mai multe caiete scrise frumos in creion. Din pacate, de atatia ani creionul s-a cam sters si pe alocuri e neclar ce a vrut sa scrie.

Pentru mine, caietele acestea au fost ca o scrisoare din trecut. A fost emotionant sa privesc dintr-o data lumea prin ochii ei de copil, sa privesc Oltenita copilariei ei ca si cum ar exista aievea. M-am simtit aproape de ea, m-am simtit mandra ca fac parte din familie. M-am simtit recunoscatoare pentru acesta marturie plina de iubire. M-a facut sa ma gandesc la ce as putea eu lasa copiilor mei de o asemenea valoare si importanta, care sa ii ajute sa isi gaseasca drumul sau sa le dea curaj in momente grele. Care sa le spuna cine sunt.

Nenumitii

2010-11-29T13:28:00.000+02:00

Consider ca sunt bogata , incredibil de bogata si asta fara sa ma scald in bani. Pentru mine bogatia nu se reflecta in contul bancar ci in oamenii care imi umplu existenta de lumina. Fie ca e vorba de o lumina trecatoare sau de lunga durata. Sau de sclipiri care apar cateodata, care mor si renasc mai stralucitoare.

Postul asta e despre nenumitii, despre stelele mele, comete sau luceferi, sa poate chiar vreun avion ratacit care-mi lumineaza cerul.

Vreau sa va multumesc drage corpuri ceresti pentru tot. Pentru ca imi luminati noptile intunecate, pentru ca imi incalziti zilele de vara sau pur si simplu pentru ca mi-ati facut onoarea sa apareti pentru o scurta perioada de timp pe cerul meu pentru a disparea apoi pentru totdeauna in neant. Desi cuvantul totdeauna ma sperie.

Poze de toamna in Bucuresti

2010-11-24T00:01:00.000+02:00

Preferata mea :

Una dintre aceste poze nu e facuta in Bucuresti. Puteti ghici care ?

Poza cu oaia

2010-11-23T23:46:00.000+02:00

Am tot vorbit in articolele trecute despre oaia mea cea alba. Aceasta este si va saluta.

Therion - sic, am fost la concert!

2010-11-23T10:28:00.000+02:00

Aseara am dus oaia la concert la Therion - albumul din 2010 Sitra Ahra. Mi-a spus ca i-a placut foarte mult.

Voi ce ziceti ?

Siteul oficial Therion

Oaia alba la munte

2010-11-21T22:14:00.001+02:00

Mi-am achizitionat recent o oaie alba de plus - marioneta. Nu vreti sa stiti ce a putut sa imi faca. Tine mortis sa ma insoteasca peste tot, se baga in seama cu lumea necunoscuta, spune numai prostii si nu sta niciodata locului. A salutat un tip, pe altul l-a facut sa rada si a fost confundata cu un caine (chestie care a jignit-o foarte tare). Nu m-am gandit inca ce nume sa ii dau, dar poate ma ajutati voi. Cand i-am spus ca weekendul asta ma duc sa-mi beau cafeaua la munte cu prietenele a vrut sa ma insoteasca.

Asa ca am pornit la drum intr-o masinuta mica dar voinica, 4 fete cucuiete si o oaie creata. Nu stiu cum se face, dar cum am iesit din Bucuresti a disparut ceata si soarele s-a aratat vesel. O fi ceva cu orasul asta...

La munte am dat peste celebrarea gratarului de duminica. Multi adepti ai acestui sport national, insirati ordonat la marginea drumului printre gunoaiele pitoresti se bucurau de razele timide al acestui soare de noiembrie pe un fond muzical de manele atent alese. Asa ne-am mai marit si noi cultura muzicala - imi recunosc ignoranta in domeniul manelelor.

Ne-am hotarat sa facem un picnic boem pe una din bancile de lemn umede si de o curatenie indoielnica. Meniul zilei consta in branza, ceapa, lipie, pufuleti, ciocolata si alte obiecte comestibile neidentificate. Soarele a fost cam timid si nu s-a aratat de la inceput la fata. Cand ne-am intors la masina am fost recunoscatoare pentru caldura.

Hopa - cafea bauta, stomacul pus la cale - hai inapoi la Bucuresti. Oaia nu prea era de acord sa plecam si s-a cam plans pe drum. Ar fi vrut sa se plimbe pe munte. Nu pot sa zic ca nu o inteleg. Doarea si ea sa cunoasca un cioban cumsecade cred, cu un caine eficient si sa stea cu surorile ei. Am incercat sa ii inchid gura dar ea, nu si nu. Ba chiar a vrut sa manance parul uneia dintre fete. Zicea ca are gust de iarba...

Pana la urma ne-am avantat pe drumul de intoarcere. Serpentinele au fost cam inclinate si oii i-a cam fost rau pe drum. Cand am ajuns la Bucuresti aproape se intunecase. Oaia se uita pe geam la oameni : un sofer de taxi obosit, doi barbati incruntati, o dacie prafuita care cuprindea un numar impresionant de persoane... Clar, nu ii place la Bucuresti si nu ii plac oamenii gri.

"Rusia trebuie sa redevina tara cu cele mai bune toalete publice din lume"

2010-11-18T10:43:00.002+02:00

Dap, am dat peste aceasta stire de interes general care m-a epatat prin subiectul fascinant adoptat, un subiect de interes extins, care sunt sigura ca va va fi utila ...daca ajungeti vreodata la Moscova, si daca din intamplare aveti nevoie la o toaleta publica.

Deschid cu acest prilej o serie de posturi dedicate stirilor mirobolante, serie care poarta sloganul : "mare ti-e gradina..."

Articolul se incheie in mod optimist cu noua sarbatoare :

"Oficialul a propus, pentru a se atrage atentia asupra problemei, ca ziua de 9 aprilie sa devina ziua nationala pentru toalete, similara zilei mondiale de 19 noiembrie."

Adevarul e ca nu stiam ca pe 19 noiembrie e ziua internationala a toaletelor. Dar inca mai avem prilej sa o sarbatorim, nu ? Si daca da, aveti idee cum ar trebui sarbatorita ziua toaletelor ?

Viata dupa Facebook

2010-11-17T15:11:00.000+02:00

Am folosit Facebook vreme de doi ani. Ieri am decis sa renunt la cont. Am lasat in urma 230 de contacte, cateva grupuri create si foarte multe posturi. Fara regrete. Desi eram foarte activa pe Facebook, mai ales in ultima vreme, am senzatia ca nu am pierdut nimic renuntand la contul meu. Totusi, nu spun ca Facebook nu e folositor. Doar ca nu mai corespunde scopurilor mele.

Motivele pentru care mi-am creat contul au fost mai multe, printre care cele mai importante au fost sa raman in contact cu prieteni de departe si sa fac experimente de SMO.

La inceput bajbaiam printre optiunile Facebook-ului. Mai complex decat Hi5 si nu neaparat cu o interfata gandita in acelasi fel, mi-a dat de furca la gasirea optiunilor. Habar n-aveam ce e aia Privacy, am aflat ulterior ca e o problema spinoasa in cazul acestei retele de socializare si desi lucrurile s-au mai schimbat intre timp, nici acum nu poate baga nimeni mana in foc ca totul e ok. Vorba lui Eric Schmidt : daca vrei ceva sa nu fie facut public mai bine nu il faci.

La inceput nu era multa lume pe Facebook, sau in orice caz, nu multa lume cunoscuta de mine. Eram entuziasta de posibilitatile de comunicare si exprimare pe care acest site le crea si incercam sa il popularizez printre prieteni si cunostinte. Erau mai multi utilizatori in Franta decat in Romania. Daca vroiam sa am mai multi prieteni si cunostinte printre contacte trebuia sa am un cont Facebook pt cei din Franta si un cont Hi5 pentru cei din Romania.

Acum situatia s-a schimbat. Aproape toata lumea are un cont Facebook si aici. Am gasit pe Facebook colegi de liceu, colegi de facultate, fosti colegi de la locurile de munca anterioare etc. Am aflat cine ce a mai facut, cine s-a casatorit, cine are copii sau cine a calatorit. Doar ca Facebook nu aduce persoanele pierdute inapoi. Creaza doar posibilitatea de a intra in contact dar nu acopera prapastiile pe care anii petrecuti separat si experientele diferite le-au adancit. Si cateodata e chiar mai bine asa. Cateodata trebuie sa "let go".

Partea cu experimentele SMO insa a fost fun. Facebook este un super mediu de comunicare indiferent daca vrei sa faci cunoscuta o firma sau sa organizezi lucruri cu gasca ta. Trebuie sa recunosc ca m-am amuzat incercand sa fac toate acestea chiar daca experimentele mele nu au fost intotdeauna un succes.

Ca sa ramai in contact cu gasca ta si sa organizezi evenimente, Facebook iti pune la dispozitie mai multe unelte :

- poti sa creezi un grup special pentru gasca ta care sa fie vizibil cui vrei tu si unde puteti pune la comun si destul de discret poze, linkuri care va intereseaza numai pe voi, sa creati discutii pe teme care va privesc. Astfel nu mai esti obligat sa povestesti de fiecare data cum catelul vecinului ti-a mancat pantoful de lac inaintea nuntii. Postezi odata si vede toata lumea care alegi tu sa vada.
- poti sa organizezi un eveniment care sa priveasca doar gasca ta, vizibil doar pentru cine vrei la care poti sa inviti pe cine vrei, sa furnizezi locatie si data, sa primesti confirmari si eventual sa postezi poze dupa.
- ahhhh da, si o functionalitate foarte utila careia cred ca o sa-i simt lipsa : iti "sopteste" cand e ziua de nastere a prietenilor. Eu uit mereu zilele de nastere...
Acestea sunt numai cateva din optiunile disponibile, dar cum acest articol nu este neaparat o descriere a retelei de socializare ma opresc aici.

Daca ai bombita ta, firmulita pe care ai creat-o cu sudoarea fruntii tale, de care esti foarte mandru si pe care vrei sa o propovaduiesti ( a se citi promovezi), nu poti ocoli Facebook. Este o unealta excelenta de comunicare cu clientii tai, un mijloc de a le afla parerea sau pur si simplu de a te face cunoscut.

Ce ai putea face pe Facebook pentru firmulita ta :

- pai ai putea crea o pagina firmei tale care sa furnizeze informatii utile clientilor tai, ai putea organiza tot felul de concursuri amuzante pentru a-i rasplati, ai putea sa le raspunzi la intrebari si sugestii
- ai putea crea un add, un link publicitar care sa le apara utilizatorilor care corespund publicului tau tinta
- ai putea sa creezi buzz-uri
Lista aceasta bineinteles nu este exhaustiva.

Ahh da, pana si Biblia are pagina Facebook !!!

Cam atat cu beneficiile. Cat despre neajunsuri, Facebook ar trebui manuit cu grija si in functie de ce vrei sa faci cu el, mai ales ca este dusmanul intimitatii. E un loc galagios unde daca nu respecti cateva reguli de bun simt poti provoca incurcaturi. Amuzante, ce e drept, dar incurcaturi.

Ar mai fi lucruri de spus despre Facebook, despre numeroasele aplicatii, despre cum sa cunosti persoane interesante - sau de ce nu ? - sa intalnesti pe cineva, dar eu ma opresc aici.

Nu stiu daca hotararea mea de a renunta la Facebook e definitiva, dar deocamdata nu o regret. Vreau sa vad si ce inseamna viata dupa Facebook. Ma intreb daca voi avea de pierdut renuntand la cea mai raspandita retea de socializare. Time shall tell.

Telenovela I

2010-11-16T11:47:00.002+02:00

Telenovela mea a ajuns la pauza publicitara. La momentul in care se enumara produsele : toamna, melancolie, Nina Ricci. Firul epic e suspendat, spectatorul ramane cu sufletul la gura. In mod sigur scenaristul a avut pana de inspiratie. A lasat-o pe Lucecita fara al sau Luis Miguel. Acesta trebuie ca e grav bolnav, sau rapit de dusmanii sai. Dar cum scenaristul nu s-a hotarat inca, spectatorului nu i s-a impartasit motivul disparitiei acestui om de bine.

Lucecita este insa o femeie moderna pe care mitul Cenusaresei nu o impresioneaza. Are alte aspiratii in viata decat aceea de a spala sosetele lui Luis Miguel, oricat de mascul paros ar fi acesta. Pe de alta parte familia lui Luis Miguel nu ar vedea niciodata cu ochi buni aceasta uniune. Pentru ei, Lucecita este o "mala mujer". Desi toata lumea stie ca Lucecita este un boboc de fata. Fisurile ei miros a trandafiri, chiar si cand face baie nu ii curge machiajul si desi nu are bani este imbracata de la Armani.

Lucecita are o viata grea si trista, insa nasa ei, Zana Maseluta e cea care o ajuta sa treaca peste cele mai dificile etape din viata ei.

Jose Grigore Armando Ahmed George Cloney a pus ochii pe Lucecita si incearca sa o seduca. Este un om fara scrupule animat doar de dorintele sale si de o ambitie imensa. Oare va reusi el sa-si atinga scopul ?

Oare cu cine va ramane Lucecita ? Cu Luis Miguel cel disparut sau cu Jose Grigore Armando Ahmed George Cloney ? Sau cu Brad Antonio Marcello Carmello Jonas Pitt pe care scenaristul se gandeste sa il introduca in telenovela ca fiind fratele vitreg al surorii verisorului nepotului bunicului vecinului de pe scara unde sta Lucecita ? Sau cu toti trei ?

Toate acestea le vom afla in episodul urmator. Sau poate nu ;)

****************

Acum, lasand la o parte aberatiile de mai sus, va urez o zi de toamna superba :)

Provocarea lunii noiembrie - rezultate

2010-11-15T13:13:00.001+02:00

In urma voturilor primite, doua dintre cele 5 propuneri au obtinut un numar egal de voturi :

1. Sa scriu in fiecare zi despre un lucru nou.
2. Sa scriu in fiecare saptamana despre un loc interesant pe care tocmai l-am descoperit in Bucuresti.

Asa ca pana la urma m-am hotarat sa ma tin de cea de-a doua. O sa va arat Bucurestiul asa cum il descopar eu dupa aproape 30 de ani de convietuire. Desi puteti descoperi parti din Bucuresti si aici.

Enjoy!

Paris - mozaic de impresii

2010-11-11T16:22:00.000+02:00

Ambitia mea era sa scriu in fiecare zi despre Paris si experientele traite acolo, dar nu am avut nici timp si nici destul praf de stele pentru a-l asterne pe hartie. Parisul a fost cenusiu, cu nesfarsite calatorii cu metroul, cu oameni obositi si stresati, cu dezamagiri, cu strazi umede si covor de frunze moarte. Cu multa alergatura si prea putina poezie. Dar chiar si asa, m-am simtit mai vie ca nicicand, am fost inconjurata de prieteni si mi-am simtit inima batand cu putere. Asta e cu dedicatie :)

Labirintul din Paris

Daca este vreun loc unde sa ma pierd in Paris, acela este la Defense cu al sau Les Quatres Temps . Nu am fost niciodata fan al cumparaturilor si locul acesta ma nauceste. Sunt sigura ca e paradisul oricarui impatimit de shopping. E imens si foarte diversificat in produse. Pentru mine a fost labirint si mi-a dat multe batai de cap.

Atmosfera cel putin ciudata, imensitatea cladirilor futuriste si linistea nenaturala (caci masinile nu au acces aici ci doar in "maruntaiele" Defense-ului) precum si oamenii la costum, politicos - distanti fac din acest loc cadrul ideal pentru un roman SF. Minority report ? Hmmm...

Aeroportul Beauvais

Ultimul moment notabil din aceasta calatorie s-a intamplat chiar la aeroportul Beauvais si nu a fost neaparat un moment fericit. Din pacate tot acest rasism manifestat in Franta in ultima vreme la nivel inalt catre o anumita populatie isi arata neajunsurile. Vorbesc aici despre formalitatile de plecare, la care am fost supusa pentru prima data, la cele de "imigrare" care constau intr-un control suplimentar pentru pasagerii care calatoresc catre Romania (dupa ce am trecut de controlul pasaportului, al bagajelor, trecerea prin usa cu senzori). Adica dupa toate aceste controale, ne-au mai cerut odata actele. Recunosc, nu inteleg logica...
Apoi a trebuit sa asteptam imbarcarea intr-o sala separata de restul pasagerilor.

Nu stiu la ce nivel s-au hotarat aceste masuri, dar nu am putut sa nu ma simt indignata. Iubesc Franta. Stiu ca nu toti discrimineaza si pot chiar sa spun ca unii dintre cei mai deosebiti oameni pe care ii cunosc traiesc in Franta. Dar nu pot sa nu condamn tratamentul de care am avut parte. Il vad ca pe unul dintre lucrurile care demonstreaza ca toti mai avem de lucrat la capitolul toleranta si acceptarea celuilalt. Chiar si cei care se cred mai buni (da, aici pot fi acuzata de prejudecata :) )

******

Nu vreau insa sa inchei pe aceasta nota mohorata pentru ca per total, ca intotdeauna cand merg in Franta, m-am bucur la maxim, mi-am incarcat bateriile si am trait experiente mai mult sau mai putin revelatoare. Nici data aceasta nu a fost exceptie. Si pot sa spun ca mi-am lasat jumatate de inima acolo...

Paris - day one

2010-11-03T16:35:00.001+02:00

Nu pot sa stau deoparte de acest oras se pare, asa ca iata-ma din nou aici. Paris pentru a mia oara, prieteni vechi si noi, strazi familiare, metroul, monumente cunoscute si mai putin cunoscute, iata meniul pentru concediul meu de toamna. Trebuie sa recunosc ca ma simt ca pestele in apa aici si ar fi si cazul avand in vedere relatia pe care o am de multa vreme cu cest oras. Ciudat nu, sa ai o relatie cu un oras ? Si totusi noi avem o relatie frumoasa si de durata.

Ne-am cunoscut in 2007. Era prin martie. M-a intampinat cu inscrisuri familiare, cu nume scoase din cartea mea de franceza si multa ploaie. Dar si cu romantism si prieteni. Era diferit de orice alt oras mai cunoscusem pana atunci. Cam arogant si nepasator. Asa cum imi place mie. Eram foarte timida. M-am apropiat de el ezitand. L-am descoperit incetul cu incetul acea prima data si apoi alte fatete au prins viata pe parcursul numeroaselor vizite pe care le-am facut aici.

La un moment dat era sa ne despartim. Atunci mi-a fost greu, dar am luat hotararea sa nu renunt la el, sa ma intorc chiar daca aparent nu ne mai lega nimic.

Si iata-ma din nou aici. Orasul e cam bozumflat si sta sa planga. Cam pustiu cu toata lumea care este acum la munca. Dar nu ma intimideaza. Am chef sa-l mai descopar o data si nici un nor nu ma va tine in casa.

Intai fac lucrurile indispensabile cum ar fi achizitionarea unui abonament de transport, a unui plan al mijloacelor de transport in comun si alte mici cumparaturi de la supermarchetul din apropiere. Apoi ma hotarasc sa ma plimb fara tinta pe unde ma vor duce picioarele. Nu mi-e frica sa ma pierd in Paris, mai degraba mi-ar fi frica sa ma pierd in Bucuresti. O romanca intalnita in avion mi-a zis ca la statia Javel se afla o statuie a libertatii si ca e frumos de mers acolo. M-am hotarat sa merg pe mana ei. Oricum eram destul de aproape.

Am pornit deci sa ma plimb pe chei insotind Sena si m-am pomenit in apropierea turnului Eiffel. M-am hotarat sa revad acest vechi prieten. Daca zonele mai putin turistice erau pustii, aici era si acum o multime pestrita si poliglota pe care nici vremea posomorata nu o speria. Suveniruri pentru turisti la tot pasul : turnuri Eiffel in miniatura, genti inscriptionate cu Paris si alte mici comori pe care vreun turist entuziast le va achizitiona si peste care se va depune praful intr-o debara uitata. Pictori cautand clienti pentru un portret la minut. Unul dintre ei s-a indreptat spre mine intrebandu-ma daca nu ii permit sa imi faca portretul sa il foloseasca ca model de prezentare. Am refuzat zambind si am iutit pasul. Tineri de origine africana isi etalau produsele destinate turistilor pe jos. Un tanar aratos cu piele maslinie si par ondulat se falea cu bicepsii lui. I-am zambit, i-am zis ca arata ok si am trecut mai departe.

In dreptul Turnului Eiffel, tinere fete rrome cereau bani spunand ca sunt de la o asociatie de surdo-muti. Ma dureau picioarele, asa ca m-am hotarat sa ma asez pe o banca. Una dintre ele s-a apropiat de mine si m-a recunoscut ca fiind romanca. I-am oferit o tigara si discutia s-a incins. Garoafei ii e dor de casa. Imi zambeste. E aici din 2002 si ii place. Imi spune ca politia nu se ia de ei, ca stiu ca nu fura. Vrea sa mai stea pana pe 15 decembrie, ca apoi sa petreaca sarbatorile acasa alaturi de cei trei baieti ai ei. Nicaieri nu e ca acasa.

E bucuroasa sa vorbeasca cu mine in romana. Imi povesteste ca aici s-a nascut si unul dintre baietii ei. I-a pus numele Paris. Ma sfatuieste insa sa am grija cand scot bani sa cumpar ceva ca nu e sigur si sa ma tocmesc daca vreau sa cumpar vreun suvenir.

Ma despart de Garoafa si imi continui plimbarea. Nu-mi caut repere, ma pierd pur si simplu pe stradute cu certitudinea ca imi voi gasi drumul. Si asa si este. Numai ca acum drumul ma poarta inapoi catre casa. Mi-e foame si incep sa ma doara picioarele.

Dar hei, nu e decat day one ! Maine ma voi pierde din nou in Paris pentru a ma regasi, pentru a regasi ce am pierdut, dar si pentru a descoperi lucruri noi. So, stay tunned !

O toamna de o zi in Bucuresti

2010-10-28T12:43:00.023+03:00

Toamna vesela, roscata si insorita (asa cum ar trebui sa fie o toamna) am simtit-o anul acesta o zi : mai precis o duminica. Am profitat de ea ca sa ma simt turista in orasul meu. Am pornit deci in explorare pe stradutele de la Eroilor in cautare de buna dispozitie. Ma insoteau niste prieteni.

Am incercat sa privesc orasul meu cu ochi de nou nascut. Cu bucurie si mirare. Vroiam sa redescopar lucrurile si locurile pe langa care trec zi de zi. Poate totusi a mai ramas putina magie in Bucuresti.

Razoare e o zona de case vechi, mai mult sau mai putin renovate, scaldate intr-o mare ruginie de frunze. Casele din padure sau padurea dintre case ? Nu stiu...

Casutele au fiecare personalitate, fie ca e vorba de cele vechi sau de cele noi. Si aici Bucurestiul este un amestec neordonat de toate cate cele, de case vechi si decojite, de vilisoare noi sau de blocuri, marturii puse de-a valma ale diverselor etape prin care a trecut Bucurestiul de un secol incoace. Cateva case memoriale pierdute in anonimat nu se remarca prin nimic decat prin placuta discreta deasupra usii incuiate cu lacat. Blocurile sunt imbracate in verdeata parand chiar vesele sub rochia verde presarata cu flori.

O serie de blocuri construite prin anii '50 pentru militari au la intrarea in curtea interioara bolte. Scaldate in lumina si verdeata, arata cam asa :

Am dat si de doua bisericute, una din lemn, cealalta mi se pare ca e Sf. Elefterie vechi, biserica surdo-mutilor :

Ne-am mirat vazand bancile acestea, ne-am intrebat din ce or fi facute si de cand sunt acolo :

Ah, da, si mai era si casuta albastra :

Iar cainii se odihneau lenes profitand de soare :

Cam asta am vazut noi in acea dupa-amiaza de duminica insorita. Si totusi, vrand sa aflu mai multe, am incercat sa ma uit pe Internet sa descopar istoria zonei. Nu am gasit decat anunturi cu inchirieri de case. Ma gandesc ca nu numai asta conteaza...

Tristete...

2010-10-27T14:50:00.000+03:00

Dap... se pare ca vremea urata se eternizeaza. Cam greu sa cuceresti lumea cand ploua. Cu o pauza de doua zile, frigul si ploaia isi reintra in drepturi. Am profitat de fiecare raza de soare pana s-au epuizat toate. Nu a mai ramas decat perspectiva unei ierni mohorate. Cateodata as vrea sa fiu urs brun. Mai exact acum. Nici o sansa, sunt pasare calatoare cu aripa franta. Nu am zburat niciodata departe de casa si nici nu am vazut tarile calde.

Provocari

2010-10-20T13:19:00.001+03:00

In general nu-mi place sa ma iau dupa altii, dar Matt Cutts a facut un experiment care mi-a placut si m-a inspirat. In fiecare luna isi pune in cap sa faca un lucru pe care nu l-a mai facut pana atunci. Apoi scrie rezultatele pe blogul sau. Matt Cutts a meditat, a scris un roman, a incercat sa traiasca o luna fara email sau fara Windows.

As vrea sa mentin ideea, dar sa schimb provocarile, sa le adaptez putin. Si apoi sa ma laud cu rezultatele :)

Ma puteti ajuta sa aleg provocarea :

- sa scriu in fiecare zi un post despre un lucru pe care nu-l cunosteam inainte
- sa cunosc in fiecare saptamana o persoana
- sa invat sa merg cu rolele
- sa merg in fiecare saptamana la teatru si sa fac recenzia la piese
- sa descopar in fiecare saptamana un blog nou si interesant pe care sa-l pot recomanda cu ochii inchisi
- sa descopar in fiecare saptamana un loc din Bucuresti pe care nu-l cunosteam inainte.

Ajutati-ma sa aleg dintre cele enumerate sau veniti cu alte idei. Voi alege provocarea care primeste majoritatea de voturi si va tin la curent.

De la filme pacatoase la cartofi frantuzesti, frig de toamna si prieteni

2010-10-14T13:53:00.003+03:00

De undeva din purgatoriu am incetat sa scriu. Inspiratia ma ocoleste cu regularitate si m-am obisnuit cu absenta ei. Dar dorinta surda de a comunica ma impinge sa raman ore intregi in fata foii albe. Fug de cuvintele goale, de aceea am preferat tacerea. Pixul meu s-a revoltat insa si ii voi face pe plac de data aceasta. Cine se plictiseste usor, poate insa sa sara acest post. Nu va fi un action post, un post thriller, nici macar un post romantic si in mod sigur nu unul de box office. Va fi un post gogolian. Va voi vorbi despre Mantaua mea sau de cat de incapatanat mi-e Nasul sa ramana o parte separata de mine si sa traiasca bine mersi in alta tara, in alt oras. Poate chiar in Sankt Petersburg.

A venit toamna gri si ma urmareste peste tot. Dau de ea nu numai pe strada, dar si in casa sau cand arunc o privire introspectiva in oglinda. Chiar si atunci cand incerc sa fac ceva, tot toamna e. As vrea sa vina odata primavara.

Zilele trecute am primit o invitatie de la o prietena la ShortsUP la Atelierul de Productie. Am vazut o serie de scurt metraje care aveau ca tematica pacatele contemporane. O viziune originala asupra desfraului, lacomiei, avaritiei, invidiei, maniei, lenei si trufiei in context contemporan. Un ingeras ne-a invitat sa scriem pe o foaie care pacat capital l-am infaptuit cel mai des. L-am scris pe al meu dintr-o suflare.

Recunosc, ma plictisesc repede. Si asta ar trebui sa fie un pacat capital. L-am putea numi nestatornicie. Trec de la un lucru la altul, fara sa termin nimic si raman cu o serie de intrebari si nedumeriri dar si cu sentimentul de inceput ratat. Inceputurile ratate au gust de toamna. Risc sa ma repet : nu-mi place toamna.

Vorbind de inceputuri, am inceput sa impartasesc cunostintele mele de franceza unor prieteni. Am fugit de predat ca dracu de biserica pana acum, dar mi-am dat seama ca imi place. Nu ca activitate pentru o viata ci ca inceput ratat. Este foarte frustrant pe cat e de recompensatoriu.

De la franceza am dat repede in gastronomie. Cum sa vorbesti despre limba franceza fara sa iei in considerare si condimentele, pardon, elementele culturale ? Si cu atat mai mult, cum sa vorbesti de elemente de cultura si civilizatie franceza fara sa vorbesti macar un pic de bucatarie ? Si uite asa am dat in cartofi frantuzesti. Si salata de fructe cu sirop de menta. Si cidru, bineinteles.

Da, cred ca mi-e dor de Franta. Sau mai bine zis de o parte din ce inseamna pentru mine Franta. Dar despre intoarceri o sa vorbesc in alt post. Sau poate o sa pastrez tacerea. Depinde, poate pixul meu o sa preia din nou initiativa.

Umanitar - Gabi Habuc

2010-09-21T10:37:00.000+03:00

Intotdeauna am considerat ca umanitatea e o mare familie, ca trebuie sa ne ajutam si sa ne intelegem, in pofida diferentelor si a conflictelor de interese. In acest spirit este scris si articolul acesta. Este vorba despre un tanar care are nevoie de ajutorul nostru, pe care nu-l cunosc, pe care probabil nu-l cunoasteti si totusi scriu despre el si totusi va indemn sa il ajutati daca aveti dorinta si posibilitati.

Citez de pe blogul lui Gabi Habuc : "Am 26 de ani, împliniţi pe 26 ianuarie. Nu ştiu dacă voi ajunge să-mi serbez următoarea zi de naştere sau măcar să petrec încă un Crăciun alături de familie. Sunt căsătorit de patru ani. Nu am copii, dar poate e mai bine aşa, decât să ajungă să crească fără tată. Sunt o fire energică, însă de două săptămâni stau imobilizat la pat şi sunt dependent de calmante şi perfuzii. Totul s-a întâmplat foarte repede şi a început cu nişte dureri groaznice de cap. Pe toţi ne doare capul din când în când, nu-i aşa? Însă ne revenim şi a doua zi o luăm de la capăt. Pentru mine însă, o a doua zi s-ar putea să nu mai existe. Medicii mi-au descoperit o malformaţie arterio-venoasă cerebrală, care a creat complicaţii prin spargerea unor vase de sânge. Nu mă poate salva decât o intervenţie numită „embolizare”, care costă între 12.000 şi 15.000 de euro la Clinica de Angiografie şi Terapie Endovasculară Hemodinamic din Bucureşti, bani pe care trebuie să-i strâng cât mai repede. "

Cont Ionut Habuc (fratele lui Gabi) : nr. RO62INGB0000999900566954, deschis la ING Drumul Taberei

"From Paris with love"

2010-09-16T00:25:00.000+03:00

Mi-a fost de curand recomandat un film cu teroristi, mi s-a spus ca e foarte realist. Asa ca m-am uitat. Sa va povestesc : baietii buni, 2 agenti americani sunt foarte "neconventionali", omoara cam tot ce prind, chinezi, arabi si pachistanezi. Baietii rai - o sa va mire - sunt bruneti. De data asta sunt pakistanezi, nu arabi. Ce usurare. Toata lumea stie ca arabii sunt teroristi!!! Scopul scuza mijloacele : nu poti sa impiedici un atentat cu bomba decat lasand in urma un val de cadavre. Cred ca vanzarile de ketch up au crescut in America cu 20% pe timpul filmarilor. Scorpia de logodnica a personajului principal (pe care acesta o impusca dupa ce ii declara iubire nemuritoare) il tradeaza fara mila si vrea sa se sinucida intr-un atentat cu bomba. Motivul atentatului nu e prea bine explicat - probabil tipa si prietenul ei pakistanezul au avut un vis urat.

Concluziile filmului :

Americanii sunt intotdeauna baietii buni care salveaza lumea dar nu li se multumeste indeajuns. Daca omoara oameni si incalca legea este intotdeauna justificat.
Baietii rai, teroristii sunt intotedauna arabii. Daca vezi vreunul intr-un film stii deja cine e personajul negativ de la inceput. Pakistanezii le cam seamana.
Toate femeile sunt curve :))

Si inchei postul cu un banc mai vechi, dar care mi-a placut si imi place inca :

Tatal arab scrie fiului lui, care invata in America, la universitate:
- Fiul meu, as vrea sa plantez niste cartofi in gradina, dar sunt batran si nu pot. Si stiu ca daca ai fi fost aici, m-ai fi ajutat.
Fiul raspunde la scrisoare:
- Tata, sunt aici si nu pot face mare lucru. Si nu te apuca de sapat, ca sa nu dai peste "CHESTIA" aia.
Dupa primirea scrisorii de catre tata, apar la usa FBI, CIA. Armata sapa toata gradina, dar nimic.
Scrisoare de la fiu:
- Tata, mai mult de atat nu pot sa fac.

O raita prin blogosfera : Surse

2010-09-09T12:28:00.001+03:00

M-am hotarat sa imi realizez studiul blogosferei folosind mai multe surse :
- Google (iti ofera posibilitatea sa faci cautari numai de bloguri) : http://blogsearch.google.com/
(Voi cauta dupa cuvinte cheie in functie de interesele mele.)
- liste de bloguri romanesti populare : http://www.bloglist.ro/
- http://toateblogurile.ro/
- blogroll prieteni

In cazul in care cunoasteti alte surse bune, da-ti-mi de stire.

Am dat o raita si pe technocrati.ro, dar nu mi-a inspirat incredere siteul, nu varianta pentru Romania in orice caz.

Domenii de interes :
- Stiri si Media
- Tehnologii
- SEO/SMO
- Calatorii
- Hand made
- umoristice
- diverse (cele care mi se par originale sau cele care exceleaza dintr-un punct de vedere sau altul).

Blogurile in engleza sau alta limba decat romana nu vor fi luate in considerare in studiul meu. Sau cum am mai vazut, un amestec barbar de limbi...

Dintre surse, Google ne ofera posibilitatea sa ne restrangem cautarile la bloguri si mai mult de atat, ne permite sa cautam in functie de perioada de plublicare (recente sau vechi) si postari Vs pagina de pornire. Acum, intrebarea care se pune este daca criteriile de evaluare si pozitionare ale motorului corespund cu ale noastre. Nu cred ca Google isi da seama care blog este original sau care e mai bine scris. Dar e un punct de plecare.

Bloglist.ro nu pare a fi o sursa de incredere de bloguri , cel putin pentru cele din categoria Stiri si Media. Blogurile intalnite aici nu corespund tematicii si nu am intalnit nici un blog de calitate. Marturisesc ca am renuntat sa mai caut dupa prima pagina.

Toateblogurile.ro mi se pare ca aici blogurile sunt mai bine categorisite. Comunitatea insumeaza 9000 si ceva de membri si are pagina si pe Facebook. Blogurile sunt disponibile pe categorii la rubrica "Catalog Bloguri". Pare o sursa buna de "pescuit" bloguri interesante.

Blogroll - cred ca aici sunt cele mai multe sanse sa gasesc ceva interesant. Deja, pentru ca aceste bloguri au trecut de un "control al calitatii". Daca prietenii mei sau bloggerii buni ii recomanda, sunt mari sanse sa fie bloguri interesante. Totusi, aceasta varianta de cautare mi se pare destul de limitata si daca vreau sa imi fac o imagine de ansamblu, nu trebuie sa o folosesc in exclusivitate.

Bloguri versus ziare online

2010-09-07T15:06:00.000+03:00

In ultima vreme mi-e din ce in ce mai greu sa urmaresc presa online. Am renuntat sa mai urmaresc Hotnews, singura sursa de stiri pe care o mai consultam. M-am saturat de aceleasi subiecte tratate la nesfarsit, m-am saturat de articole fara cap si coada, de articole care nu spun nimic (mai ales!). M-am hotarat sa ma orientez catre blogosfera ca sursa de informatii. In teorie o persoana care scrie pentru simpla placere are mai multe de zis decat o persoana care trebuie sa umple o pagina ca sa ia bani. Stiu, ati putea sa imi aduceti ca argumente ca ziarele ar trebui sa fie obiective si ca pe bloguri voi gasi informatie subiectiva si nedemna de incredere. Prima parte nu o cred, nu cred in obiectivitatea presei in Romania. A doua parte e de demonstrat. Asa ca o sa incep sa scriu despre mica mea aventura in blogosfera in posturile urmatoare.

Am zis mai sus ca am renuntat sa urmaresc presa online. Nu e adevarat in totalitate. Mai sunt doua ziare romanesti pe care le urmaresc si desi nu pot sa spun ca imi plac toate articolele, pot spune ca gasesc lucruri interesante in ele.

Primul, Think Outside the Box este un blog Hotnews (e singura parte din Hotnews pe care o mai citesc si e diferita ca tematica). Numele ne spune ca se vrea un ziar altfel. Mie mi se pare un hibrid intre blog si ziar, nici cal, nici magar. Blog ca structura si ca maniera de abordare a unor articole, ziar caci apartine de Hotnews, dar si ca maniera de abordare a altor articole. "Catarul" Think Outside the Box scrie despre ultimele noutati eco, propune experimente pentru a demonstra ca se poate adopta un stil de viata sanatos (vezi experimentul Caveman, dar si maratonul), sau ne face cunostinta cu "Urban Heroes", persoane interesante care au ales sa lupte impotriva curentului (la prima vedere) si pot fi considerate modele de reusita. Imi plac mult acele articolele scrise in genul eseului, subiective care ofera pe langa faptele in sine si viziunea autorului. Si mai apreciez la ei faptul ca sunt foarte deschisi intru interactiune cu cititorii. Dealtfel exista o rubrica pe site unde ei publica articole de la cititori.

Al doilea ziar pe care il citesc e unul cultural, Dilema Veche. Ziarul se vrea activand in domeniile social, cultural şi politic si il are ca director fondator pe Andrei Plesu. Sunt pur si simplu innebunita dupa forma articolelor. Oamenii astia pot sa scrie despre mersul la piata in fiecare zi si sa sune a poezie. Articolele sunt ingrijite, elegante, pe alocuri cu umor, pe alocuri critice. Am vazut insa si articole prea inzorzonate cu elemente stilistice sau fortat critice.

Cam atat cu ziarele. Acum trag bine aer in piept si ma lansez in aventura blogosferei...

Linkuri externe :

Think Outside the Box
Dilema Veche

Despre libertate

2010-09-03T11:58:00.000+03:00

In general nu-mi place sa preiau articole din ziare, dar astazi am citit unul care mi-a dat de gandit, m-a rascolit si m-a intristat. Nu m-a intristat pentru ca e o stire trista ci m-a intristat in urma comparatiei cu propria mea viata (care dealtfel nu e asa de rea, asa cum nu e nici perfecta).

Aici puteti citi articolul pe Think Outside the Box :

http://think.hotnews.ro/pierre-omul-care-face-autostopul-intre-senegal-si-australia-cum-se-poate-vedea-lumea-cu-bani-putini.html

Pe scurt, este vorba despre un om care-si traieste viata calatorind fara constrangeri si care are curajul sa lupte pentru propriile valori, facand mai putine compromisuri decat face un om obisnuit. M-a rascolit pentru ca de curand ma gandeam la o astfel de viata si am ales solutia cea mai usoara, dar si singura pe care as fi putut-o alege.

Mi-a dat de gandit pentru ca exemplul lui arata ca e posibil, ca poti iesi din tipare si ca poti alege diferit. Cu succes.

Sa nu ma intelegeti gresit, ceea ce a facut el nu mi s-ar potrivi si mie, e vorba de ideea de fond. E vorba de a-ti trai viata fara compromisuri. Cati dintre noi au curajul sa faca acest lucru ? Cat ne costa compromisurile care ne par necesare ? Sunt ele chiar necesare ? Ne putem permite acest pret ?

Tabere medievale si trubaduri III

2010-08-31T13:40:00.000+03:00

Ultima destinatie : Cluj

Duminica dimineata am parasit Bistrita cu o urma de regret . Deja o parte din corturi erau stranse si se simtea in aer tristetea plecarii iminente. Caii folositi la demonstratiile de lupta pasteau alene iarba de sub corturi, dand palpitatii ocupantilor. Oricum au fost mai norocosi decat noi cu micul dejun. Cortul unde se vindeau clatite nu era inca deschis la "matinala" ora 11. Am plecat nemancati cu gandul sa oprim la o benzinarie pentru facerea plinului automobilului si calatorilor. La cateva ore de noi, astepta Clujul.

Povestea mai usor se povesteste decat se infaptuieste si ne-am avantat nerabdatori sa vedem orasul si concertul. Intr-un final glorios am ajuns in Cluj, infometati, toropiti de caldura si doritori sa ne tragem sufletul. De data asta ne-am hotarat sa cautam cazare. Perspectiva unui dus acoperit si a unei mese copioase ne facea cu ochiul. Si am cautat... Si am cautat..... Toate pensiunile erau ocupate. Nu luasem in considerare numarul de oameni interesati de concert care nu erau din oras. Dupa 3 ore de cautare asidua, am reusit sa gasim locuri la o pensiune mai in afara orasului, din capatul opus unde urma sa se tina concertul. Recunoscatori, ne-am tras un pic sufletul si am avut timp sa facem acel dus atat de asteptat si sa mancam ceva pe fuga inainte de concert.

The Concert

Primul lucru care sa ne dea de gandit la numarul de oameni prezenti : numarul impresionant de masini inmatriculate prin toate orasele Romaniei, basca cateva unguresti parcate langa locul concertului. Ne-am invartit ceva pe stradute inainte sa gasim un loc unde sa lasam masina.

O adevarata procesiune se indrepta spre parcarea centrului comercial Polus unde avea sa se tina concertul. Ne-am integrat in suvoiul ordonat de oameni. In parcare : o mare de oameni. Impresionant! Ne-am luat inima in dinti si am intrat. Canta Cargo si multimea canta cu ei. In public : si batrani si copii, si baieti inaaaaaaaalti si in negru - pirati. Cand ai un baiat cu tine si cand acel baiat e cu prietena, care intamplator e prietena cu tine ai anumite avantaje. De exemplu nu stai la coada la bere. Acesta este un mod de a-mi arata recunostinta, zicandu-i multumesc aici :). De asemenea am invatat la acest concert legea celui mai puternic : daca esti un baiat inalt si bine facut nu esti inghiontit, pe cand daca esti mica si esti fata, iti iei destul de multi ghionti, coate, esti calcata, ti se varsa bere in cap etc. Exceptia de la legea celui puternic : daca ai cu tine un tip inalt si fioros, poti sa fii mica si fata. Exceptia exceptiei de la regula celui puternic : cand tipul respectiv e plecat dupa bere...

Alta regula verificata la acest concert, regula vederii la scena : oriunde te-ai aseza se va gasi in fata ta un personaj cu cel putin 10 cm mai inalt decat tine care te va impiedica sa vezi scena. Daca ai noroc si totusi persoana din fata ta nu este inalta mai asteapta putin. O sa vezi ca imediat ce incepe concertul va scoate un aparat foto sau o camera cu care va filma tot timpul astfel incat oricum nu vei vedea nimic. Aceste reguli se aplica indiferent daca stai in fata, la mijloc sau mai in spate.

Lasand la o parte aceste mici neajunsuri, concertul a fost frumos, cam scurt, insa nu la fel de antrenant ca cel de la Bistrita. Iron Maiden au interactionat mai putin cu publicul decat Haggard si noi am simtit un pic de dezamagire. Au cantat doar o ora jumate. La sfarsit ne intrebam : Ok, cand e partea a doua? Am asteptat un bis, care fusese demult. Nici nu ne dadusem seama...

The City

Mi-a placut Clujul, desi nu recomand nimanui sa il vada asa cum l-am vazut noi : adica am dat ocolul de trei ori in speranta sa gasim cazare. Cam asta a fost vizita turistica. Obiectivele turistice : pensiunile arhipline din cauza concertului si centrul unde au wireless gratuit pentru a cauta cazare. Adaugati la aceasta caldura de desert, foamea si oboseala. Insa, in ciuda neajunsurilor, centrul mi s-a parut superb, orasul bine marcat, nu te ratacesti, iar hartile gratuite se pot gasi la pensiuni si probabil si in alte locuri. Spre deosebire de Bucuresti, unde totul e amestecat, nou cu vechi, blocuri cu cladiri stil, centrul istoric e bine demarcat desi exista si aici o zona destul de mare cu blocuri urate, dar la periferie. Este un oras elegant si am avut senzatia ca nu eram in Romania ci undeva in Occident. In mod sigur o sa revin, orasul asta mi-a cazut cu tronc. Si poate data viitoare o sa am timp sa-l si vizitez un pic.

Poze Paula Mihaiu si Daniel Coman

Despre fondul de somaj - mica nelamurire

2010-08-23T10:42:00.001+03:00

Azi am citit un articol cel putin interesant despre fondul de somaj :

http://capital.ro/articol/dezastru-bugetar-iminent-la-fondul-de-somaj-138101.html

Pe scurt : "Banii pentru ajutoarele de şomaj alocaţi pentru tot anul 2010 aproape s-au epuizat în şase luni. Fondul de şomaj riscă colapsul, fiind alimentat, ca şi cel de pensii, cu miliarde de lei din bugetul de stat."

Premisele :

- 5 mil angajati care platesc la fondul de somaj(http://www.banknews.ro/stire/14192_cinci_milioane_de_angajati_sustin_un_numar_dublu_de_beneficiari_de_ajutoare_sociale.html)
- 700.000 de mii de beneficiari de ajutor de somaj (http://edilive.blogspot.com/2010/01/numar-someri-romania-in-2010-statistica.html)

Ma refer aici doar la somaj, nu la alte taxe si impozite sau la alte ajutoare.

Avem de asemenea in vedere ca ajutorul de somaj e temporar si e acordat in anumite conditii.

In conditiile in care acesti bani ne sunt retinuti din salariu explicit pentru somaj, deci aceasta ar trebui sa fie intrebuintarea lor principala, cum se face ca fondul este in deficit ? Aceasta este intrebarea mea nevinovata de persoana platitoare de impozite...

Tabere medievale si trubaduri - Part II

2010-08-21T00:45:00.002+03:00

O vizita lenesa prin Bistrita

A doua zi, trezirea a fost dificila. Un dus se impunea, dar dusurile erau ca cele de pe plaja, descoperite si vizibile din orice colt al taberei. Si cine avea costum de baie la el ? Pana la urma ne-am spalat cum am putut si alungati de caldura din cort, ne-am hotarat anevoie sa vizitam Bistrita.

Din pacate nu am putut sa profitam de oras asa cum ar fi trebuit din doua motive : caldura imposibila si starea de oboseala avansata. Tot ce am reusit sa facem a fost sa ne plimbam alene in oasul linistit si insorit, sa ii admiram centrul, sa ne avantam pe stradutele elegante, sa ne bucuram de racoarea parcului M Eminescu si sa poposim insetati la terasa de langa Casa de Cultura, frumoasa ca o bijuterie. Nici gand de planul ambitios de a vizita cateva obictive turistice, cum ar fi Biserica Evanghelica, Turnul Dogarilor sau sinagoga cu cimitirul evreiesc. Sper insa sa am ocazia sa o fac alta data, pentru ca orasul merita vizitat.

Trubadurii

Membrii formatiei Haggard s-au pregatit toata ziua penrtu concert. Si-au acordat instrumentele, au potrivit sonorizarea si ne-au incantat auzul. Au discutat cu noi, au facut glume si ne-au avertizat ca se opresc din cantat daca vad copii fara protectii pentru urechi.

Poze de Daniel Coman si Paula Mihaiu

Concertul a fost unul dintre cele mai reusite pe care le-am vazut de multa vreme. Trupa germana prezenta in numar complet (18 membri) a reusit sa rezoneze cu publicul cum putini artisti pot face. Au ajutat si cele cateva cuvinte in romana pe care le stia solistul, dar mai ales calitatea muzicii. Eu am ramas indragostita de vocea sopranei si nu cred ca sunt singura dupa reactia publicului.

Pentru a va da o idee de cum a fost : va amintiti concertele Michael Jackson cu fete tipand ? Ei bine, am avut si aici fete care tipau. Solistul a zambit, a zis ca ei nu sunt Backstreet boys :)

Unul dintre momentele speciale ale concertului :

Nu ne asteptam la asa ceva...

Sunt convinsa ca a fost un concert de neuitat si pentru ei, nu numai pentru public.

Linkuri :

Bistrita

Haggard pe Wikipedia

Siteul oficial Haggard si programul de concerte

To be continued...

Tabere medievale si trubaduri - Part I

2010-08-18T23:54:00.001+03:00

Weekendul trecut am facut o incursiune in Ardeal cu doua obiective : concertul Haggard din tabara medievala de la Bistrita si concertul Iron Maiden de la Cluj.

Romania vazuta din masina

Am pornit in tromba vineri, dis de diminata pe la 11 :) Caldura de cuptor intr-un Bucuresti aglomerat. La iesirea din Bucuresti am trecut prin Tunari si apoi prin Balotesti. M-a socat contrastul intre cele doua comune, vilele luxoase din Tunari comparate cu casele saracacioase si blocurile dezolante din Balotesti. Ai fi zi doua tari diferite. Kilometrii se scurg cu repeziciune, iar eu apreciez existenta centurii de siguranta, singura care ma impiedica sa-mi iau zborul prin masina.

Terenurile cultivate sunt inlocuite de sate insirate de-a lungul soselei, apoi iar de terenuri. Casele cu gradina din sud sunt inlocuite de case de tip nemtesc odata ajunsi in Ardeal. Fiecare sat are ca element central biserica, unele biserici fiind foarte vechi si din cand in cand zarim si ruinele vreunei cetati. Cate o caruta merge agale. Excursia asta ar fi putut sa ma scuteasca de o vizita la supermarket. De pe marginea drumului poti cumpara in functie de zona fructe, branza, miere, siropuri dar si multe kitchuri pentru turisti.

Tabara Medievala de la Bistrita

Ajungem intr-un final glorios la destinatie cand soarele statea sa apuna. Odata cortul intins ne indreptam spre multimea de cavaleri si domnite care se plimba in partea "sociala" a taberei, la bancile amenajate pentru a bea o bere sau a manca un mic. Mancarea e scumpa si deloc variata, micii foarte mici, iar de baut, doar bere. Ai fi zis ca intr-o tabara medievala se poate gasi si vin, mied, cidru. Dar deh... Nu ne plangem, acestea sunt detalii minore, iar tabara e animata si noi uitam de oboseala. Gasim domnite cochete si mandri cavaleri dintre care cativa unguri darji, cu salvari, goi de la brau in sus, cu burta tronand la vedere, cu biciul la centura si privirea incruntata. Demni urmasi ai lui Attila.

Trooper

Trubadurii care ne-au incantat vineri seara au fost membrii formatiei Trooper. Cei mai imbufnati au strambat din nas, cei mai entuziasmati au dat din plete. Multi tineri printre spectatori. Atmosfera a fost calduta. Fanii erau in delir, dar numarul persoanelor prezente era relativ mic. Acesta era doar antreul. Felul principal urma sa fie servit in seara urmatoare si a fost pur si simplu delicios.

Aruncatori de flacari, saltimbanci si cruciati

Seara s-a contiunat in stil medieval spectaculos, cu lupte regizate, jongleuri, inghititori de flacari si bere in valuri. Dar si muzica medievala. Fomatia maghiara Bordo Sarkany a acompaniat jongleurii intr-un ritm cand lenes cand obsedant, vag oriental. Membrii formatiei, pitoresti. Un mustacios aprig cantand la flasneta (cred ca era flasneta), un mandru flacaias la lauta, un chelios cantand la o toba imensa si un cimpoier, fiecare cunoscandu-si foarte bine meseria.

Poze de Daniel Coman si Paula Mihaiu

To be continued...