Dupa calatoria cu tramvaiul pana la capatul lumii, sau mai bine zis pana la capatul tramvaiului 19 (da, coincid :) ), am pornit cu Racerul inarmate cu optimism, stiind aproximativ pe unde se afla bateria. De fapt, toate bateriile si forturile sunt marcate pe harta Bucurestiului pusa in vanzare de RATB, editia 2009 - 2010. Ceea ce ne-a usurat sarcina si ne-a facut sa o gasim relativ repede. Dar nu fara peripetii. Pentru ca ne-am hotarat sa o luam pe bulevardul Theodor Pallady, pe sosea, in loc sa ocolim omeneste prin comuna Catelu, unde era trotuar. Asa ca am pornit vitejeste in zgomotul claxoanelor si apoi prin santuri, prin iarba inalta, inarmate cu harta pe care vantul naravas o intorcea in toate partile. Coclauri neumblate, drum pentru pietoni ioc, mocirla pe alocuri, iarba inalta si ciulini care intepau si prin blugi. Claxoane peste claxoane. Drum luuung. In cele din urma si cu ajutorul unui paznic binevoitor de la un service auto, am reusit sa o dibuim. Ascunsa in vegetatia de campie, ierburi inalte, maces, ciulini si alte plante neidentificate. Pictata cu grafiti. Ruinata. Dar nu nepopulata. Ceva pusti teribilisti, o blonda planturoasa si un fotograf, blonda servind de model in decorul sinistru, un biciclist ajuns din intamplare. Cam asta e publicul pe care aceasta fiica repudiata a Bucurestiului l-a atras in dupa amiaza lenesa de luni.
Ea, bateria, desi machiata cu grafiti, isi arata varsta. E stirba. Odata intrate in gaura racoroasa unde era candva o usa, putem simti apa infiltrata in pereti. Noroi, gunoaie de la petreceri bahice si dezmatate. Nu vreau sa imi imaginez ce au facut acolo vizitatorii anteriori. Dar daca ai ochii larg deschisi poti vedea frumusetea in vreo arcada gratioasa, sau in regularitatea scarilor la capatul carora se vede un petic de lumina ca o speranta. Tunelurile si coridoarele ne fac sa ne punem sute de intrebari la care nu putem ghici raspunsul despre folosinta lor, despre oamenii care au stat o scurta perioada de timp intre acesti pereti, despre gurile de aerisire, despre intrebuintarea unei camere sau alteia. Nu a fost mult de vizitat, dar nu stiu daca nu ne-a scapat o buna parte. Mai luminoasa ca fortul de la Afumati. Desi e in starea in care e trebuie sa ii vezi potentialul. Sunt sigura ca aceasta baterie ca si celelalte ar putea trezi interesul publicului daca ar fi pusa in valoare. Cu povestea care trebuie. Cu o taxa modica la intrare si un paznic plictisit in poarta. Sau ar putea fi restaurata si inchiriata celor care se joaca jocuri de genul airsoft. Esentialul e sa nu ii mai auzim plansul de singuratate si sa nu o mai vedem cum moare sub ochii nostri nepasatori. Voi ce credeti? Ca nu are rost sa fie valorificata ? Ca este un vestigiu fara importanta istorica prea mare? Sau ca am putea face ceva cu ea ca si cu celelalte baterii si forturi ? Si daca da, ce credeti ca s-ar putea face cu ele ? Poate ca nu putem schimba lumea, dar am putea incepe prin a ne imagina ca putem.
