Nori, norisori si....soare

Incep cu norii ca intr-un mod optimist sa ajung la concluzia ca dupa nori vine soarele :) Cea mai innorata chestie pe care am auzit-o in ultima vreme a fost marturia intamplatoare a unui observator la alegeri despre camioanele cu oameni care veneau de la sate sa voteze a doua oara si primeau plocoane pentru asta. Nu e nimic nou, s-a vehiculat in presa ca asa s-a intamplat, dar e socant sa o auzi de la cineva care a trait-o. Si mult mai tragic. Pentru ca o face mai reala. Cu atat mai mult cu cat atunci nimeni nu s-a sesizat.

De la nedreptate, la ras. Noua campanie Kamikaze de glume rasiste se vrea un raspuns la glumele rasiste ale francezilor. Sunt curioasa ce se va mai intampla in razboiul asta al glumelor. Un coleg spunea azi la tigara ca au ras si ei de noi ca aveau cu ce, dar si noi avem. El e hotarat sa se amuze si de una si de alta. Insa parerea mea este ca ar trebui sa fabricam mai multe glume noi. Astea cu razboiul sunt cam vechi si ale lor sunt de actualitate. Si daca nu castiga nimeni, macar la nivel european o sa fie un mare ras.

Lasand la o parte dialogul cultural cu fratii nostri "bulgarii" cum spunea un clasic in viata, vreau sa semnalez ca azi a iesit soarele. La propriu. Cred ca a citit posturile mele sau ceva ca azi si-a scos nasul si razele, un pic timid. L-am vazut chiar de la birou printre  mailuri si probleme. Nici norii de fum de tigara de la vesnicii fumatori din fata cladirii nu au reusit sa-l acopere. Si acum ca sa inchei cu un alt citat de la alt clasic in viata : "Weekend placut !"

... si cu un cantec care ma bantuie :

Bilant weekend la gura sobei

Al doilea weekend de dolce far niente.... Sunt mai nemiscata ca nemiscarea. Statica, statuara, la fel de plictisitoare ca un ziar politic incoerent. Experimentez dupa multa vreme frecatul de menta pur sange. Desi SuperCretzoshenia se zbate sa ii dau atentie, iar muzica de la concertul Pasarii Colibri imi vajaie in urechi.  Le-am lasat pe toate deoparte pentru greva asta fara sens. De parca frigul mi-a luat mintile si m-a facut leguma. Fasole, avand in vedere ca de doua zile ma joc cu bule... Ma ard talpile/tulpinile sa o iau din loc pana nu prind radacini in pozitia asta pacatoasa.  Am senzatia ca repet aceeasi zi : gri, frig, frig, gri. Dar unde sa ma duc sa fie mai soare ?

Un picut de muzica, un picut de toamna un picut de ceva, nu stiu ce

Asta seara am poposit intr-o sala rosie si inghesuita unde un menestrel isi canta tristetile. Toamna era si ea prezenta si isi cernea bruma in ochii ascultatorilor. Si m-am simtit intreaga si neputincioasa printre atatea jumatati. Si am fost trista pentru ei. Si m-am gandit la alte inimi frante de undeva de departe. Imaginea era neclara si priveam cu detasare la ani si tristeti trecute. Si imi doream cu disperare sa vad un zambet. Dar poate nu era locul. Sper ca nu suntem toti atat de tristi.

SuperCretzoshenia - ep. 1

Superman was feeling bored after a long streak of crime fighting and wanted to go out and party, so he called Batman to ask if he wanted to go to a club and pick up some girls.

Batman said Robin was ill and he had to look after him.

A little disappointed, Superman called Spiderman to see if he fancied a few beers. Spiderman told him he had a date with Cat Woman.

As a last resort, Superman flew over to Wonder Woman's apartment to see if she was free. As he landed on her balcony, he saw Wonder Woman naked on the bed with her legs wide open.

Superman thought to himself: "I'm faster than a speeding bullet, I could be in there, have sex, and be out again before she knew what was happening."

So Superman did his super thing in a split second and flew off happily.

Meanwhile on the bed, Wonder Woman said: "Did you hear something?"

"No!" said the Invisible Man, "But my ass sure hurts like hell!"

Deschid aici seria de aventuri ale unui super erou a carui origine e descrisa mai sus si care fiind fiul lui Superman si al lui Invisible Man mostenise puterile ambilor parinti. Desi SuperCretzoshenia ar fi putut trai oriunde in lume, alesese Bucurestiul ca resedinta deoarece locuitorii acestui oras pareau sa aiba cel mai mult nevoie de ajutorul lui. Cat de mult, vom vedea in continuare.

SuperCretzoshenia ca si tatal sau Superman isi pastra identitatea secreta si se ascundea in hainele un pic ponosite ale unui functionaras anonim dintr-o mare firma de import ....de pasari exotice. Probabil cea care a aprovizionat parcurile capitalei cu pauni si alte zburatoare maiestuoase vara trecuta. Isi ascundea escapadele nocturne atat de bine incat lumea credea ca dimineata, cand ii picau ochii in gura se refacea dupa o raita prin baruri. Dar nimic nu ar fi putut fi mai gresit. Caci eroul nostru veghea cu ochi de vultur asupra pacii in capitala. Cate domnite nu i-ar multumi daca i-ar sti numele pentru ca le-a salvat de taximetristi tepari, tigani hoti, frigul bucurestean sau cainii vagabonzi printr-un simplu : "La mine sau la tine?"

Nemesisul SuperCreztosheniei, dusmanul cel mai de temut era Antoaneta Flashneta. Eroina negativa prin excelenta, Tony Flash cum ii placea sa i se spuna de catre prieteni, avea si ea superputeri de temut. Cel mai mult ii placea sa bage zazanie intre oameni, sa le incurce limbile, sa le suceasca mintile, sa ii duca de nas, sa ii duca cu zaharelul, sa se dea rotunda, sa seduca barbati insurati, sa ruineze politicieni onesti (?!), sa apara la televizor la emisiunile despre operatii estetice ca invitat de onoare, sa se laude ca vorbeste engleza perfect desi nu stia o iota si sa construiasca statui roz din plastic langa orice monument istoric i se parea ei mai interesant. Si puf! o statuie langa conacul boieresc de secol XIX. Puf! o statuie langa ...hmmm....acolo unde e cladirea aceea de birouri. Da, pentru ca desi nu se vede, acolo e o biserica veche. Ceea ce nimeni nu stia, nici macar SuperCretzoshenia era insa ca Antoaneta in timpul zilei o intrupa pe mult prea temuta lui sefa Anemona Turloaie. Anemona avea o voce de bautor profesionist pe care cei care voiau sa ii cante in struna o laudau ca fiind foarte senzuala, purta fuste scurte si pantofi cu toc ucigator. In spatele ochelarilor cu lentile groase, ochii miopi aruncau fulgere si intimidau cate un angajat nou venit care nu stia inca pe ce lume se afla.

Cei doi lucaru impreuna ziua fara sa aiba idee de identitatile lor secrete, iar noaptea se luptau pe viata si pe moarte.

Poezie

Candva erai abur,
riu repede,
visare.
Acum esti fiara vie,
Ranita.
Ma privesti cu ochi de om.
Din salbaticia-ti am creat povesti.
Iti ling ranile cu limba-mi moale,
vindecatoare.

Am invatat demult sa nu mai ridic statui si sa caut rasuflarea calda

 in fiecare fiinta umana. 

In noaptea perfect inghetata

Respiratiile noastre se ridica in norisori

Impreuna

Intr-un vis polar

De fluture.

Despre cum "se freaca menta" in zilele reci de toamna si nu numai

Cineva m-a invatat demult un cuvant mare : procrastinare. Atunci mi-am dat seama ca nu e un cuvant strain de mine si ca il cunosc foarte bine. Pot fi o artista la pierdut vremea, taiat frunza la caini, visat cu ochii deschisi, jucat jocuri pe facebook si alte activitati care-mi aduc apoi un anumit grad de frustrare pentru ca in fiecare moment sunt constienta ca as fi putut petrece timpul facand ceva care sa ma destinda si sa fie si util. Cea mai importanta unealta de procrastinare e Facebook-ul. Iti ofera posibilitati nemasurate de a pierde vremea. De la jocuri, la cascat gura la cine ce a mai facut, raspuns la quizzuri etc. Totusi, Facebook nu e numai o unealta de procrastinare. E un mediu de informare si un mediu de comunicare excelent. Poti sa iti pierzi vremea pe Facebook sau poti sa faci revolutii.

Cineva spunea la un moment dat ca mersul la concerte sau la alte manifestari culturale e o pierdere de vreme. In acelasi spirit nu a considerat ca suma modica de 35 de lei pentru un concert foarte bun e o suma bine cheltuita, iar timpul petrecut la concert e timp pierdut. Si totusi, avem nevoie si de hrana pentru spirit la fel de mult cum avem nevoie de hrana pentru trup. Dupa cum stiti, primul lucru pe care-l face un regim dictatorial cand se instaleaza e sa cenzureze orice voce vorbeste diferit fata de propaganda, chiar daca nu se opune. Scriitori, muzicieni, filozofi, oricine isi pastreaza o gandire libera. A fost cazul la noi in perioada comunista. Pentru ca ei sunt deschizatori de drumuri si mai ales de ochi. Dar chiar si intr-un caz mai putin extrem decat acesta, cultura si arta sunt necesare pentru ca hranesc un spirit liber.

Imi place sa pierd vremea citind orice imi cade in mana. De cand ma stiu am ras carti de toate felurile, de la scriitori consacrati la carti socotite nule. Fiecare dintre ele mi-a adus ceva, chiar si cele "fara valoare". Important e ca fiecare carte sa treaca prin filtrul ratiunii. Mai nou, pierd vremea pe rudele mai tinere ale cartilor, blogurile. De la bloguri de poezie, la bloguri de actualitate, bloguri de informare, bloguri de calatorii, bloguri fanteziste, bloguri triste sau bloguri hilare.

Va urez sa va pierdeti vremea intr-un mod cat mai placut :)

Acasa

Adevaratele prietenii nu tin cont de distanta sau de timpul care trece separat, rece si necrutator. Si cand dupa vremuri lungi si triste doi prieteni dragi se reintalnesc, e ca si cum nu s-ar fi despartit niciodata. Auzi, Creatzo ?

O seara geamana cu mii de alte seri. Centrul Bucurestiului animat nu se teme de frigul a carei sosiri este iminenta. Toamna e blanda, privind inca inspre soare. Pe chipurile tinere, bronzul nu a disparut de tot. Ma grabesc spre locul unde eu si Mariuca ne simtim ca acasa. O gasesc pe Creatza cocotata pe un scaun de bar. Ma intampina cu coditze asimetrice si un zambet pana la urechi. E inca devreme. Concertul de folk va incepe mai tarziu. In barul lipsit de pretentii cu bere ieftina si prieteni dragi e cald. Profitam pentru a ne pune la curent cu noutatile si intindem o barfa nesfarsita si dezlanata care face deliciul amandurora. Muzica tipand ne face sa strambam din nas. Carcotim. Barul gol incepe sa se populeze. Cu oameni, cu rasete. Timpul trece, noi asteptam. Nu ma uit, dar stiu ca a venit. Cretzul se indreapta catre noi. Creatza l-a vazut si il saluta. Ma intorc catre el si ii sarut obrajii care zgarie. Radem amandoua la glumele lui fara perdea in legatura cu coditele Cretzei. Sigur nu o sa se schimbe niciodata, dar nu ne deranjeaza. Si incepe. Acorduri de chitara, vocea tanguitoare si nostalgica transforma barul intr-o cabana pierduta undeva pe un varf de munte. Rad pana nu-mi mai simt buzele. Impreuna cu Cretzul pun la cale planuri malefice despre cum sa o tachinam pe Creatza. Lucrul in echipa. Unul ii distrage atentia. Celalalt o gadila. Asta pana muzica ajunge la mine si atunci piciorul meu din vointa proprie bate ritmul in timp ce fredonez. Ma intorc cu fata spre scena. Bratul Cretzului il atinge pe al meu in timp ce parul Cretzei imi gadila celalat brat. Zambesc. Sunt acasa.

Provizii pentru iarna

Vreau sa vorbesc despre provizii pentru iarna, ca tot isi face din ce in ce mai simtita prezenta doamna cu mantia alba. Provizii pentru suflet. Pentru noptile lungi si intunecoase. Pentru zilele firave si friguroase. E important sa iti tii sufletul la cald. Poate nu tuturor ne plac filmele de Craciun si Hrusca - eterna coloana sonora a sarbatorilor de iarna.

Va place ciocolata ? Va recomand niste ciocolata pentru iarna. Si va asigur, nu ingrasa. Como agua para chocolate e un film spaniol din 1992 despre o femeie care a iubit. Si a gatit. A gatit cu dragoste si cu durere pana cand mancarea a devenit magica si i-a influentat destinul. Pe al ei si pe al celor din jurul ei.




Ca sa raman la ciocolata, va ma recomand si Chocolat cu Juliette Binoche si Johnny Depp. Ciocolata are multe proprietati benefice printre care si faptul ca deschide ochii, vindeca sufletul si invinge prejudecatile. Cel putin in acest film.




Turnati peste serile mult prea intunecoase un pic de muzica buna, din cea care se simte mai mult decat se asculta. Am redescoperit-o de curand si din intamplare pe Lauryn Hill. Pasionala si implicata Lauryn canta, povesteste, traieste prin muzica. Muzica ei are si miez, nu numai forma. De la cea cu tenta religioasa, la cea sociala sau la cea care ii descrie trairile.





Si tot muzica fierbinte peste seri reci, AG Weinberger este pur si simplu magic. Iar in concert, de neuitat. Genul acela de concert care iti da fiori pe sirea spinarii.




Si daca aveti pur si simplu chef sa cititi o carte buna, Bulgakov a scris-o, Stalin a interzis-o, dar nu a reusit sa o faca sa dispara. Maestrul si Margareta poate fi citita pentru frumoasa poveste de dragoste, pentru critica unei societati unde cenzura era la ordinea zilei, pentru umorul nebun sau pentru povestirea mistica despre un caine si stapanul sau si despre un invatator foare uman. Despre bine si rau.

Manuscrisele nu ard.

Un picut de poezie

E atat de greu sa transformi cotidianul in poezie ca mie nici nu-mi mai iese. Sunt cumva pierduta intr-o mare de oameni gri si nu-mi gasesc ecou. Si strig. Nici macar tacerea nu-mi raspunde. Si ma intorc la voi, cititori muti. Voi traiti in culori ?

Prietenie

O dimineata adormita intr-un metrou plin de zombie care se duc la munca. Nici Manu Chao care urla disperat in casti nu reuseste sa ma trezeasca in intregime. La Eroilor un val de oameni navaleste pe usile metroului ce duce in Militari. Tanara de vreo douazeci si ceva de ani isi atinge suvita asimetrica. Inca nu s-a obisnuit cu schimbarea de coafura si se priveste pe furis in usa metroului. Se aseaza pe un loc in fata mea. Ne masuram din priviri apoi fiecare cerceteaza ceilalti pasageri adormiti. Statiile se perinda una dupa alta intr-o ordine stabilita parca de cand lumea. Continuam sa ne aruncam priviri piezise. Ciudata senzatie de complicitate.

Ultima statie. Cei cativa calatori ramasi coboara. Ma pregatesc sa fac la fel, iar fata necunoscuta se indreapta spre aceeasi usa. Dar se opreste. Nu-mi taie calea. Ma lasa sa trec, apoi iese si ea. Aceasta prietena pe care as fi putut-o avea pleaca.