luni, 30 iunie 2014
Couchsurfing
E soare si lumea a iesit pe malul lacului la plimbare. O femeie tanara face baloane imense de sapun pe care copiii se intrec sa le sparga. Rade cu ei si se ingrijoreaza cand o fetita cade. E bronzata si are codite rasta. Un adevarat emisar al bunei dispozitii cu fusta lunga portocalie.
Amy si Josh sunt obositi. Josh vorbeste prieteneste incercand sa sparga gheata. Tocmai au parcurs 80 de kilometri pe bicicleta, s-au ratacit, dar intr-un final am reusit sa ii recuperam de langa statuia lui Freddie Mercury. Nu se plang si sunt deschisi si zambitori. Timiditatea mea se intalneste cu cea a lui Amy si tac impreuna.
Josh ne creioneaza ce a fost pentru ei o calatorie initiatica de un an care se va incheia in septembrie :
- Cand i-am spus pentru prima data lui Amy sa ne luam pauza un an sa calatorim, nu a fost de acord. Mi-a zis ca nu e deloc practic.
- Da, da, asa e, se inflacareaza Amy. Nu mi se parea deloc o idee realizabila. De unde bani ? Cum sa plecam asa un an ? Ce facem cu studiile ?
Josh zambeste.
- Dupa ce am terminat anul universitar insa, continua Amy, mi-am dat seama ca nu mai gaseam motivatia sa ma intorc la facultate. Pana acum numai asta am facut, dar simteam ca nu mai am aceeasi placere sa continui studiile. Asa ca i-am zis lui Josh : de ce nu ? Hai sa facem o pauza de un an.
- Atunci am vorbit cu verisoara lui Amy si i-am povestit despre planurile noastre. Am rugat-o sa ne caute o oferta avantajoasa, reia Josh povestirea. Si ne-a gasit – face pauza – conditia era sa plecam in 48 de ore.
Zambesc amandoi.
- Amy nici nu era in oras. Da-i, sun-o, spune-i de plecare. Nu am mai fi gasit curand o asemenea oferta. Am reusit sa organizam plecarea intr-un timp record.
Povestirea se intrerupe aici caci am ajuns. Lasam bicicletele sa se odihneasca in gradina si organizam o degustare ad hoc cu toate sucurile pe care le avem in frigider. Chipsurile ne mai inseala foamea pana la cina.
- Care e locul care v-a placut cel mai mult ? , intreb eu.
- Nu prea-mi place intrebarea asta, spune Amy.
Cred ca i-a fost pusa de prea multe ori si regret ca am spus o asemenea platitudine.
- Dar o sa-ti raspund, zambeste ea. Fiji, poate si pentru ca a fost prima destinatie. E foarte frumos si oamenii sunt foarte primitori. As vrea sa revin acolo. Insa daca ar fi sa recomand ceva, aceea ar fi Africa. Am mai fost in Africa, dar intr-un mod organizat. Cumva, simteam ca imi scapa esentialul. Du-te acolo, vezi asta. Totul controlat. De data asta insa a fost diferit. Am fost undeva departe de orice oras. Am invatat sa gatim ca localnicii ca altfel muream de foame. Sa pregatesti mancarea putea dura si 4 ore. O faceam la foc. Eram singurii albi acolo.
Chipsurile s-au terminat, racoarea se face simtita. In curand va trebui sa pregatim masa de seara. Povestirea ne tine insa lipiti de scaune.
- Am vorbit cu oamenii din comunitate si le-am propus ajutorul. Am predat la scoala. Mi-a placut foarte mult libertatea pe care o aveam sa-mi organizez timpul. Nu era nimic batut in cuie, puteam face ce voiam si puteam sa imi aleg singura activitatile.
Josh ne vorbeste despre safari si despre sentimentul pe care-l ai cand vezi animalele la ele acasa, neingradite.
- In safari am intalnit un cuplu de americani care ne-au povestit despre Kilimanjaro. Nu era in planurile noastre, ar fi fost prea scump, continua el.
- Dar au facut sa incolteasca ideea in mintea noastra, zice si Amy. Atat de mult ca pana la urma ne-am zis sa o facem, daca tot eram acolo. Asa ca am gasit un ghid mai ieftin si am pornit la drum.
- Am inceput cu pasi mici pentru a ne obisnui treptat cu inaltimea, ne povesteste Josh. A ajutat si nu prea. Cand incepe sa se rarefieze aerul ai o senzatie de mahmureala.
- Da, da. Exact asa. Te doare capul, iti este greata. Nu mai poti manca. Nu-ti mai e sete, adauga si Amy. Lipsa de oxigen are efecte foarte nocive. Ghidul nostru parea cumva atins, avea un ochi care ii juca si era foarte lent in exprimare. Face drumul asta de doua ori pe luna si cred ca asta n-are cum sa-i faca bine.
- Penultima bucata de drum am facut-o pe intuneric, continua Josh. Ghidul ne-a spus ca e mai bine asa, ca sa ne protejam de soarele necrutator, dar si pentru a nu ne scadea moralul, cand vedem cat mai e de mers si dificultatea drumului.
- Mi-a fost rau, ne povesteste Amy, foarte rau. Vomitam intr-una si Josh m-a ajutat sa merg o bucata de drum. Apoi i s-a facut si lui rau si l-am rugat pe ghid sa ma ajute ca nu mai puteam. Ghidul mi-a zis ca de obicei cand cineva din grup ii spune asta, e momentul sa se intoarca, pentru siguranta grupului. Atunci am facut declicul. Mi-am spus ca o alta ocazie sa fiu acolo nu voi mai avea. Si am continuat. Imi era rau, dar picioarele mele erau ok si au reusit sa ma duca unde voiam. Dimineata am vazut cel mai frumos rasarit de soare, care a rasplatit toate eforturile pe care le facusem.
Incepem sa pregatim masa, masa bogata pentru oaspeti de departe si e cald in casa si sunt zambete in ciuda oboselii. In seara aceasta, Amy si Josh se vor prabusi pe canapeaua noastra, unde se vor odihni pentru a pleca mai departe in calatoria lor. Mai e pana in septembrie.
miercuri, 18 iunie 2014
Fluturi in stomac
Am deschis ochii mari si ma uit tematoare in jur. Am senzatia ca nu e destul, ca nu sunt destul de buna, ca nu vad capatul drumului, ca poate voi coti din greseala pe o carare infundata. Ca ma uit prea mult la imaginea tulburata din oglinda. Ca te voi rani. Ca ma voi rani. Ca doare prea tare. Toate temerile si sperantele mi se zbat ca fluturi in stomac. Doar ochii nu clipesc.luni, 16 iunie 2014
Valijoara
Acum imi dau seama ca tristetile si nefericirile nu m-au parasit niciodata. Le-am luat cuminte cu mine in trusa de voiaj de fiecare data cand incercam sa evadez. Undeva, alaturi de periuta de dinti si sticluta de parfum. Si pretindeam ca zambesc si totul avea un gust dulce-amar. Cand obosita, intr-un final am desfacut valijoara, am dat peste ele nou noute, nealterate de timp si de fuga.
Pe ultimul tren l-am lasat sa plece. M-am dus in gara si l-am petrecut cu privirea in timp ce se indeparta cu un fluierat.
vineri, 13 iunie 2014
Povestea cu drobul de sare
Stau tot timpul cu un drob de sare deasupra capului. Si daca o sa cada ? Si daca se intampla inimaginabilul ? Nedoritul ? Neganditul ? E acolo deasupra mea cand incep un proiect, cand am o idee, cand fac planuri. Asa ca decat sa-mi cada in cap, mai bine ma las pagubasa. Il iau peste tot cu mine de atatia ani, ca mi-ar fi si greu sa ma despart de el. Suntem ca ciocolata cu laptele, ca sacul cu peticul, ca Lolek cu Bolek. Poate ar fi timpul sa-mi iau ramas bun de la el, dar nu mai stiu cum.
marți, 6 mai 2014
La coafor
Coaforul spatios e aproape gol. O coafeza dolofana cu o freza la fel de dolofana, blonda, tunde un domn cu parul carunt. Imi zambeste.
- Buna ziua. O tunsoare ?
Ma uit la zambetul ei rujat si la cei trei caini maro care alearga degajat prin sala. Mi-a castigat increderea.
- Da, va rog. Si un vopsit, adaug incet si timid.
Imi face semn sa ma asez pe un scaun. Cainele mijlociu vine curios si imi trec mana prin blana lui fina.
- Irène, vino, striga doamna blonda si se intoarce sa se ocupe de clientul carunt.
O coafeza roscata imi face semn sa ma asez si se apuca sa ma spele pe cap. Inchid ochii, in timp ce mainile ei magice imi maseaza scalpul. Rasfat maxim. Cainele mare, o namila maro flocoasa vine si el sa ma miroasa.
- Pentru un tuns, spune blonda.
- Si vopsit, adaug eu incet.
- Ah, atunci nu va spalam. Oricum, nu e nici o problema.
- Nu am auzit, zise si blonda ca o scuza.
Ma mut de pe scaunul de spalat pe scaunul de tuns. Mana roscatei manuieste foarfeca repede si sigur in timp ce i se plange blondei :
- Stii ce mi-a zis electricianul ? Mi-a zis ca nu are glob de cristal sa vada. Eu i-am spus despre ce e vorba, dar nu a vrut sa ma creada. A zis ca oamenii mint. I-am spus : poate, dar eu nu mint. Daca nu va spun ce s-a intamplat, nu o sa stiti cum sa rezolvati problema.
Blonda ii raspunde ceva repede intr-o limba pe care nu o inteleg. E portugheza si mitraliaza cuvintele. Cele doua continua asa, iar eu ma relaxez in scaun si ascult jumatatea de dialog pe care o pot intelege, cea in franceza :
- Nu s-a purtat ok, dar cand i-am atras atentia, a inteles, spune ea de mai multe ori. Si-a dat seama ca nu mi-a placut ce a facut si a inteles.
Cainele mijlociu si-a facut culcus in colt langa picioarele mele si am senzatia ca nici un cutremur nu l-ar putea deranja in acest moment.
Coafeza mea e serioasa si tacuta. Ma uit la parul pe care-l tunde nemilos, fara regret. Acum imi atinge usor umerii. Inca nu m-a coafat si sunt curioasa cum va arata. Incepe sa ma vopseasca.
Cainele cel mare incepe sa latre si sa dea din coada. O babuta roscovana intra razand. Povesteste ceva cu patos.
Coafeza mea a terminat cu vopsitul.
- Doriti o cafea ?, ma intreaba.
Ii zambesc :
- Nu pot sa va refuz.
Dispare. Babuta se pregateste de plecare. Parul sau rosu arata ca o flacara, atat forma cat si culoarea. Cafeaua mea e servita intr-o cescuta eleganta cu zahar si lapte si o lingurita aurie alaturi pentru amestecat.
Parasesc scaunul de tuns si ma intorc la spalat. Iar masaj. Placere maxima. Cred ca m-a spalat, clatit, masat vreo 20 de minute.
Cainele mare incepe sa latre cu putere. Cainele mic alearga in urma celui mare. Pare un pamatuf cu patru picioare. Inauntru intra o fata inalta cu ochelari si o carte sub brat. Cainele mare pe doua labe e cat ea si incearca sa o linga pe fatza. In urma ei intra o femeie cu par lung care se aseaza pe scaunul de langa mine.
Coafura mea incepe sa prinda contur. Coafeza imi imblanzeste parul care se aseaza cuminte sub mainile ei experte.
- Imi place foarte mult, ii spun si ea isi permite un mic zambet.
Zambesc, platesc, multumesc si plec de acolo mai usoara.
- Buna ziua. O tunsoare ?
Ma uit la zambetul ei rujat si la cei trei caini maro care alearga degajat prin sala. Mi-a castigat increderea.
- Da, va rog. Si un vopsit, adaug incet si timid.
Imi face semn sa ma asez pe un scaun. Cainele mijlociu vine curios si imi trec mana prin blana lui fina.
- Irène, vino, striga doamna blonda si se intoarce sa se ocupe de clientul carunt.
O coafeza roscata imi face semn sa ma asez si se apuca sa ma spele pe cap. Inchid ochii, in timp ce mainile ei magice imi maseaza scalpul. Rasfat maxim. Cainele mare, o namila maro flocoasa vine si el sa ma miroasa.
- Pentru un tuns, spune blonda.
- Si vopsit, adaug eu incet.
- Ah, atunci nu va spalam. Oricum, nu e nici o problema.
- Nu am auzit, zise si blonda ca o scuza.
Ma mut de pe scaunul de spalat pe scaunul de tuns. Mana roscatei manuieste foarfeca repede si sigur in timp ce i se plange blondei :
- Stii ce mi-a zis electricianul ? Mi-a zis ca nu are glob de cristal sa vada. Eu i-am spus despre ce e vorba, dar nu a vrut sa ma creada. A zis ca oamenii mint. I-am spus : poate, dar eu nu mint. Daca nu va spun ce s-a intamplat, nu o sa stiti cum sa rezolvati problema.
Blonda ii raspunde ceva repede intr-o limba pe care nu o inteleg. E portugheza si mitraliaza cuvintele. Cele doua continua asa, iar eu ma relaxez in scaun si ascult jumatatea de dialog pe care o pot intelege, cea in franceza :
- Nu s-a purtat ok, dar cand i-am atras atentia, a inteles, spune ea de mai multe ori. Si-a dat seama ca nu mi-a placut ce a facut si a inteles.
Cainele mijlociu si-a facut culcus in colt langa picioarele mele si am senzatia ca nici un cutremur nu l-ar putea deranja in acest moment.
Coafeza mea e serioasa si tacuta. Ma uit la parul pe care-l tunde nemilos, fara regret. Acum imi atinge usor umerii. Inca nu m-a coafat si sunt curioasa cum va arata. Incepe sa ma vopseasca.
Cainele cel mare incepe sa latre si sa dea din coada. O babuta roscovana intra razand. Povesteste ceva cu patos.
Coafeza mea a terminat cu vopsitul.
- Doriti o cafea ?, ma intreaba.
Ii zambesc :
- Nu pot sa va refuz.
Dispare. Babuta se pregateste de plecare. Parul sau rosu arata ca o flacara, atat forma cat si culoarea. Cafeaua mea e servita intr-o cescuta eleganta cu zahar si lapte si o lingurita aurie alaturi pentru amestecat.
Parasesc scaunul de tuns si ma intorc la spalat. Iar masaj. Placere maxima. Cred ca m-a spalat, clatit, masat vreo 20 de minute.
Cainele mare incepe sa latre cu putere. Cainele mic alearga in urma celui mare. Pare un pamatuf cu patru picioare. Inauntru intra o fata inalta cu ochelari si o carte sub brat. Cainele mare pe doua labe e cat ea si incearca sa o linga pe fatza. In urma ei intra o femeie cu par lung care se aseaza pe scaunul de langa mine.
Coafura mea incepe sa prinda contur. Coafeza imi imblanzeste parul care se aseaza cuminte sub mainile ei experte.
- Imi place foarte mult, ii spun si ea isi permite un mic zambet.
Zambesc, platesc, multumesc si plec de acolo mai usoara.
luni, 31 martie 2014
10 ore pe drum in doi
Tacerea din masina e adanca. Dragul si scumpul meu arunca foc pe nari.
- Esti nervos.
- Nu, nu sunt.
Iarasi liniste.
- Eu te simt nervos.
Dragul meu scoate un sir de cuvinte nu tocmai ortodoxe in legatura cu traficul.
- Of, iar am gresit ! Acum va trebui sa intorc ! ... Ok, sunt nervos.
Tacere.
- Cred ca mi-am uitat bocancii la sora-mea.
- Vrei sa sun ?
- Da, te rog.
Raspunde cumnatul.
- Buna, Andrei, poti sa cauti te rog niste bocanci ? Sunt intr-o punga alba.
Andrei imi confirma ca nu sunt acolo.
- Ai cautat in portbagaj ? il intreb.
- Nu.
Tacere, apoi :
- Vrei sa ne intoarcem la ai tai sa ii cautam ?
- Nu, ca e nebunie cu locul de parcare.
- De ce esti nervos ?
Se uita la mine nu tocmai frumos.
- Nu stiu. Din mai multe motive, cred. Tie nu ti se intampla ?
- Ba da, dar incerc sa-mi dau seama de ce.
Tacem. Ma las invinsa de oboseala si adorm in scaun. La putin timp, opreste si se culca si el.
Cand ne trezim, gasim bocancii in portbagaj.
vineri, 28 martie 2014
Masina de spalat vase
Cred ca masina de spalat vase a fost inventata de un consilier de cupluri satul sa auda in fiecare zi aceeasi placa :
- Nimic nu face in casa ! Nici macar vasele nu le spala !
De asemenea, cred ca numarul de divorturi a scazut semnificativ dupa aceasta inventie.
Masina de spalat vase usureaza considerabil viata femeilor, dar mai ales a barbatilor. S-a terminat cu privirile pline de reprosuri, cu oftaturile si mai ales cu certurile. Gata, apasati pe buton, apoi spuneti cu mandrie :
- Uite draga, am spalat vasele. Acum pot sa ma uit la fotbal ?
Asteptam cu nerabdare un robot care sa duca gunoiul.
- Nimic nu face in casa ! Nici macar vasele nu le spala !
De asemenea, cred ca numarul de divorturi a scazut semnificativ dupa aceasta inventie.
Masina de spalat vase usureaza considerabil viata femeilor, dar mai ales a barbatilor. S-a terminat cu privirile pline de reprosuri, cu oftaturile si mai ales cu certurile. Gata, apasati pe buton, apoi spuneti cu mandrie :
- Uite draga, am spalat vasele. Acum pot sa ma uit la fotbal ?
Asteptam cu nerabdare un robot care sa duca gunoiul.
luni, 17 martie 2014
joi, 13 martie 2014
Poza in cuvinte - primavara
Castelul din imprejurimi si-a ales ca fundal un cer atat de bleu ca te orbeste. Viile din preajma lui se dezmortesc in caldura blanda si se oglindesc in lac. Si pana si lacul si-a agatat in cui vesmintele gri cetoase si se rasfata in soarele vesel.
Matzele grase alearga nebuneste prin gradina, cu un aer de mare importanta. Se furiseaza, pandesc, ataca, se joaca si cand nimic din toate acestea nu le mai intereseaza se tolanesc lenes sub masa pentru un pui de somn.
O urma de vant timida flirteaza cu parul trecatorilor. Straduta cu casute vechi rasuna de zeci de glasuri de copii care se intorc de la scoala. Fac mai multa galagie decat un stol de vrabii intr-o zi noroasa.
Numai macaraua de langa casa mea e morocanoasa. De catava vreme incoace tot face zdrang, zdrang, bum, bang si nu mai tace. Astept sa mai rasara o casa. Dar nu in asta primavara.
miercuri, 19 februarie 2014
Muzeul de arta bruta din Lausanne
Conceptul de "arta bruta" ii apartine pictorului francez Jean Dubuffet. Pentru J. Dubuffet, arta bruta este reprezentata de operele creatorilor din afara "culturii oficiale", clasice sau moderne, fara influenta acesteia, din fondul interior al artistului. Toate alegerile facute in legatura cu subiectul, modul de punere in practica sau materialele folosite nu corespund vreunei norme exterioare ci viziunii artistului. Conceptul evidentiaza forta creatoare bruta in afara influentelor culte exterioare.
Vizitatorul poate citi inca inainte de a intra in muzeu : "Arta nu vine sa se culce in patul pregatit pentru ea ; fuge imediat ce-i pronuntam numele. Ii place sa fie incognito. Cele mai bune momente ale sale sunt cand isi uita numele."

Operele de arta sunt realizate in fel si chip : mazgalite, trasate schematic, pictate in culori vesele, alcatuite din imagini lipite si completate cu pictura deasupra sau sculptate in lemn etc. Unele seamana cu ce desenam cand ne plictiseam la scoala, altele uimesc prin multitudinea detaliilor si complexitatea lor, sau te fac sa zambesti prin alegerea culorilor. Cateva sunt adevarate enigme si te fac sa te intrebi despre viziunea artistului.
Creatorii sunt oameni din toate mediile. Unii dintre ei si-au petrecut viata facand o meserie ne-artistica si s-au apucat de pictura la batranete, altii si-au exprimat demonii interiori prin creativitate. Au fost vagabonzi sau institutori, militari, taietori de lemne, tarani, guvernante, mici comercianti, profesori. Toti au fost insa autodidacti.Subiectele alese sunt diferite, alegerea materialelor poate fi surprinzatoare, insa toate alcatuiesc o viziune fascinanta a imaginarului uman.
marți, 11 februarie 2014
luni, 10 februarie 2014
Noutati din Confederatie
Ieri a avut loc un vot federal in Confederatia Stelara unde domiciliez acum. Dupa cum se stie, elvetienii isi voteaza legile singuri, decizand un pic mai mult asupra sortii lor decat poate decide un roman in frumoasa Romanie.
Trei probleme au fost ridicate la votul federal de duminica trecuta : "stoparea imigrarii masive", initiativa UDC despre care am mai scris, cea cu copacul inspaimantator, scoaterea avortului de pe asigurarea de baza si o lege privind finantarea cailor ferate.
Prima propunere implica reintroducerea plafoanelor anuale in imigratie si contingentelor pentru autorizatiile de sejur in Elvetia chiar si pentru nationalitatile care pana acum nu ar fi avut probleme. A se citi : francezi, germani, englezi, pe scurt, toata lumea buna. Legea a fost votata la mustata, cu 50,34% si punerea ei in functiune ar fi preconizata in 3 ani.
Uniunea Europeana nu vede cu ochi buni aceasta restrictie pentru cetatenii sai si s-ar putea sa mai taie din macaroana Elvetiei in ce priveste schimburile si avantajele de care beneficiaza. Sunt foarte curioasa cum vor face mai departe sa beneficieze de aceleasi favoruri, cine si ce va negocia. De ce se tem elvetienii de o avalansa de emigranti din Europa de Vest ??
Sunt totusi cateva lucruri interesante pentru un roman in povestea asta :
- politicienii au sfatuit contra initiativei, dar votul popular nu s-a conformat recomandarilor lor
- presiunea facuta de Uniunea Europeana nu a schimbat nimic
- afisajul campaniei era destul de inspaimantator, dar a avut efect
- conform unui grafic pe care l-am vazut pe un site, se pare ca in cantoanele cu multi straini s-a votat contra initiativei, in cele cu putini, s-a votat pro cu o singura exceptie.
Nu pot sa zic ca as fi votat pentru aceasta lege, dar pot intelege sa vrei sa-ti protejezi locurile de munca si sa acorzi prioritate cetatenilor. Sunt curioasa cum o sa o dreaga acum politicienii in fata Uniunii Europene.
Al doilea punct votat a fost mentinerea pe asigurarea medicala de baza a avortului. Initiativa intitulata "finantarea avortului e o afacere privata" a fost respinsa. Sloganul campaniei : "un copil nu e un virus".
A treia initiativa a fost votata cu 62% si anume finantarea dezvoltarii cailor ferate cu suma de 6,4 miliarde de franci din taxe. Dealtfel, e a treia oara cand elvetienii decid printr-o initiativa populara sa aloce fonduri cailor ferate.
Imi place notiunea asta de "initiativa populara". Daca nu-ti convine ceva, strangi 100 000 de semnaturi si obtii un referendum prin care lumea voteaza pro sau contra propunerii tale.
luni, 3 februarie 2014
Ravas din Elvetia
Aud ca la voi sunt nameti de povesteE iarna geroasa cu suba pufoasa,
Ca vechiul oras zace sub plapuma groasa
Aud ca timpul nu se misca ci este.
Aud ca zac nemiscate cladirile fantoma
In Centrul Vechi isi deapana neauzit povestea
Aud ca serile sunt insomniace, aud toate acestea
Si le visez ca o pictura monocroma.
Aud ca viata la birou e gri, iar voi sunteti departe
Aud ca totusi va e dor, aud si ale voastre soapte
Si ma gandesc la voi cu drag si ma intreb
Ce gust are o tigara fumata-n frig afara ?
miercuri, 29 ianuarie 2014
Colt de Elvetie in poze si versuri
| "Un salcâm privi spre munte Mândru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură." |
| "Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un râu mititel, Plânge şi suspină tânăra domniţă, Dulce şi suavă ca o garofiţă" |
| "între noi sunt kilometri fără sfârşit de autostradă reparată din banii dumneavoastră o pădure sau două şi o tăcere sau două" Cristiana Popp |
| "Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă." |
| "Eu mă duc în faptul zilei, mă aşez pe malu-i verde Şi privesc cum apa curge şi la cotiri ea se pierde, Cum se schimbă-n vălurele pe prundişul lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpând malul nisipos." |
marți, 14 ianuarie 2014
luni, 13 ianuarie 2014
Jurnal de Elvetia - fila 3
Distributia de ziare
Ziarele sunt depuse in niste cutii la care oricine are acces. Trebuie doar sa ridici capacul si poti lua ziarul. Pentru a plati exista o fanta in care poti baga monede. Cutiile nu sunt pazite.
Supermarketul
Pentru a usura munca celor de la casa, fiecare are posibilitatea de a lua un aparat de scanat si a-si scana produsele pe care le baga in cos. Cand ajungi la casa, dai scannerul si platesti in functie de ce scrie pe el.
Imi plac aceste doua idei pentru ca simplifica procesul. Sa mergi pe incredere poate fi benefic pentru toata lumea. Bila alba pentru Elvetia.
Mi-ar placea sa mearga si in Romania lucrurile de genul asta.
Ziarele sunt depuse in niste cutii la care oricine are acces. Trebuie doar sa ridici capacul si poti lua ziarul. Pentru a plati exista o fanta in care poti baga monede. Cutiile nu sunt pazite.
Supermarketul
Pentru a usura munca celor de la casa, fiecare are posibilitatea de a lua un aparat de scanat si a-si scana produsele pe care le baga in cos. Cand ajungi la casa, dai scannerul si platesti in functie de ce scrie pe el.
Imi plac aceste doua idei pentru ca simplifica procesul. Sa mergi pe incredere poate fi benefic pentru toata lumea. Bila alba pentru Elvetia.
Mi-ar placea sa mearga si in Romania lucrurile de genul asta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)









