O toamna de o zi in Bucuresti

Toamna vesela, roscata si insorita (asa cum ar trebui sa fie o toamna) am simtit-o anul acesta o zi : mai precis o duminica. Am profitat de ea ca sa ma simt turista in orasul meu. Am pornit deci in explorare pe stradutele de la Eroilor in cautare de buna dispozitie. Ma insoteau niste prieteni.

Am incercat sa privesc orasul meu cu ochi de nou nascut. Cu bucurie si mirare. Vroiam sa redescopar lucrurile si locurile pe langa care trec zi de zi. Poate totusi a mai ramas putina magie in Bucuresti.

Razoare e o zona de case vechi, mai mult sau mai putin renovate, scaldate intr-o mare ruginie de frunze. Casele din padure sau padurea dintre case ? Nu stiu...

Casutele au fiecare personalitate, fie ca e vorba de cele vechi sau de cele noi. Si aici Bucurestiul este un amestec neordonat de toate cate cele, de case vechi si decojite, de vilisoare noi sau de blocuri, marturii puse de-a valma ale diverselor etape prin care a trecut Bucurestiul de un secol incoace. Cateva case memoriale pierdute in anonimat nu se remarca prin nimic decat prin placuta discreta deasupra usii incuiate cu lacat. Blocurile sunt imbracate in verdeata parand chiar vesele sub rochia verde presarata cu flori.

                                                                                           



O serie de blocuri construite prin anii '50 pentru militari au la intrarea in curtea interioara bolte. Scaldate in lumina si verdeata, arata cam asa :

Am dat si de doua bisericute, una din lemn, cealalta mi se pare ca e Sf. Elefterie vechi, biserica surdo-mutilor :

Ne-am mirat vazand bancile acestea, ne-am intrebat din ce or fi facute si de cand sunt acolo :

Ah, da, si mai era si casuta albastra :

Iar cainii se odihneau lenes profitand de soare :

Cam asta am vazut noi in acea dupa-amiaza de duminica insorita. Si totusi, vrand sa aflu mai multe, am incercat sa ma uit pe Internet sa descopar istoria zonei. Nu am gasit decat anunturi cu inchirieri de case. Ma gandesc ca nu numai asta conteaza...





Tristete...

Dap... se pare ca vremea urata se eternizeaza. Cam greu sa cuceresti lumea cand ploua. Cu o pauza de doua zile, frigul si ploaia isi reintra in drepturi. Am profitat de fiecare raza de soare pana s-au epuizat toate. Nu a mai ramas decat perspectiva unei ierni mohorate. Cateodata as vrea sa fiu urs brun. Mai exact acum. Nici o sansa, sunt pasare calatoare cu aripa franta. Nu am zburat niciodata departe de casa si nici nu am vazut tarile calde.

Provocari

In general nu-mi place sa ma iau dupa altii, dar Matt Cutts a facut un experiment care mi-a placut si m-a inspirat. In fiecare luna isi pune in cap sa faca un lucru pe care nu l-a mai facut pana atunci. Apoi scrie rezultatele pe blogul sau. Matt Cutts a meditat, a scris un roman, a incercat sa traiasca o luna fara email sau fara Windows.

As vrea sa mentin ideea, dar sa schimb provocarile, sa le adaptez putin. Si apoi sa ma laud cu rezultatele :)

Ma puteti ajuta sa aleg provocarea :

 - sa scriu in fiecare zi un post despre un lucru pe care nu-l cunosteam inainte
 - sa cunosc in fiecare saptamana o persoana
 - sa invat sa merg cu rolele
 - sa merg in fiecare saptamana la teatru si sa fac recenzia la piese
 - sa descopar in fiecare saptamana un blog nou si interesant pe care sa-l pot recomanda cu ochii inchisi
 -  sa descopar in fiecare saptamana un loc din Bucuresti pe care nu-l cunosteam inainte.

Ajutati-ma sa aleg dintre cele enumerate sau veniti cu alte idei. Voi alege provocarea care primeste majoritatea de voturi si va tin la curent.

De la filme pacatoase la cartofi frantuzesti, frig de toamna si prieteni

De undeva din purgatoriu am incetat sa scriu. Inspiratia ma ocoleste cu regularitate si m-am obisnuit cu absenta ei. Dar dorinta surda de a comunica ma impinge sa raman ore intregi in fata foii albe. Fug de cuvintele goale, de aceea am preferat tacerea. Pixul meu s-a revoltat insa si ii voi face pe plac de data aceasta. Cine se plictiseste usor, poate insa sa sara acest post. Nu va fi un action post, un post thriller, nici macar un post romantic si in mod sigur nu unul de box office. Va fi un post gogolian. Va voi vorbi despre Mantaua mea sau de cat de incapatanat mi-e Nasul sa ramana o parte separata de mine si sa traiasca bine mersi in alta tara, in alt oras. Poate chiar in Sankt Petersburg.


A venit toamna gri si ma urmareste peste tot. Dau de ea nu numai pe strada, dar si in casa sau cand arunc o privire introspectiva in oglinda. Chiar si atunci cand incerc sa fac ceva, tot toamna e. As vrea sa vina odata primavara.

Zilele trecute am primit o invitatie de la o prietena la ShortsUP la Atelierul de Productie. Am vazut o serie de scurt metraje care aveau ca tematica pacatele contemporane. O viziune originala asupra desfraului, lacomiei, avaritiei, invidiei, maniei, lenei si trufiei in context contemporan. Un ingeras ne-a invitat sa scriem pe o foaie care pacat capital l-am infaptuit cel mai des. L-am scris pe al meu dintr-o suflare.

Recunosc, ma plictisesc repede. Si asta ar trebui sa fie un pacat capital. L-am putea numi nestatornicie. Trec de la un lucru la altul, fara sa termin nimic si raman cu o serie de intrebari si nedumeriri dar si cu sentimentul de inceput ratat. Inceputurile ratate au gust de toamna. Risc sa ma repet : nu-mi place toamna.

Vorbind de inceputuri, am inceput sa impartasesc cunostintele mele de franceza unor prieteni. Am fugit de predat ca dracu de biserica pana acum, dar mi-am dat seama ca imi place. Nu ca activitate pentru o viata ci ca inceput ratat. Este foarte frustrant pe cat e de recompensatoriu.

De la franceza am dat repede in gastronomie. Cum sa vorbesti despre limba franceza fara sa iei in considerare si condimentele, pardon, elementele culturale ? Si cu atat mai mult, cum sa vorbesti de elemente de cultura si civilizatie franceza fara sa vorbesti macar un pic de bucatarie ? Si uite asa am dat in cartofi frantuzesti. Si salata de fructe cu sirop de menta. Si cidru, bineinteles.

Da, cred ca mi-e dor de Franta. Sau mai bine zis de o parte din ce inseamna pentru mine Franta. Dar despre intoarceri o sa vorbesc in alt post. Sau poate o sa pastrez tacerea. Depinde, poate pixul meu o sa preia din nou initiativa.