Concertul extraordinar de anul nou

Poc! Poc! Poc! De tei zile incoace toata lumea face poc in cartierul meu si asteapta explozia finala de la 12 noaptea, ora cand toate Cenusaresele sunt demascate ca fiind femei casnice fara prea multa stralucire care asteapta un barbat care sa le cumpere haine frumoase si sa le dea un statut. E gri, vrabiile boscorodesc si cearta lor se eternizeaza impreuna cu sunetele pasionale ale unei manele indragite de vecinii mei pestriti. Toata lumea, si vrabiile si vecinii nu fac decat sa se pregateasca pentru diseara in fracuri - vrabiile, in fustite scurte si colanti - vecinele, in haine purtabile odata pe an - vecinii. Gospodinele au terminat nesfarsitele valuri de mancare in care se vor ineca invitatii lor afumati cateva ore mai tarziu. Copii fara griji se joaca pe afara si larma lor se amesteca cu cea a vrabiilor. Pana si ei vor imbatrini cu un an. In lipsa zapezii se alearga si tipa, tipa, tipa. Concertul acesta de anul nou colorat, plin de viata si nu neaparat stilat se canta in fiecare an cu succes.

Ceatza, creatza si restul e legenda

E ceatza in Bucuresti si invaluie totul. Cladirile, oamenii, viitorul. Parca Dickens ar fi scris inceputul acesta de iarna. Unii viseaza la zapada si Craciun cu miros de portocale. Eu visez la super cizme in care nu intra apa. Si la prieteni. La cei care sunt departe, la cei care vin de departe, la cei noi si la cei vechi. La cei ironici si la cei tristi. La cei care reusesc mereu sa ma surprinda in mod placut. La cei care m-au uitat. La cei care au reaparut dupa ani. Si mai ales la cei cretzi care vin de departe.

Sunt un Jamie Oliver autohton !!!

Din greiere ma transform in furnica. Dar tot nu-mi pun lauta in cui :) M-am hotarat sa gatesc. De obicei mananc pe fuga, iar cei de la fastfoodul din apropiere ma cunosc destul de bine.  De data aceasta nu ma opresc in dreptul lor si imi continui drumul catre supermarket. De acolo ies victorioasa cu niste pulpe de pui si niste mirodenii. Ajung acasa si privesc plina de speranta in frigider sa vad cu ce pot face puiul. Unii au bibelouri, vaze, statuete. Eu am ca obiect de decor un frigider. Dinauntru ma privesc tristi, un morcov singuratic, niste usturoi, un ou expirat de ceva vreme si niste lamai. Hmmm...Pescuiesc de undeva niste cartofi moi de batranete si caut in zadar ceapa. Intr-un final imi amintesc ca am aruncat-o ca tot nu o foloseam. Plang dupa ea. Dupa indelungi cautari, ajung sa creez urmatoarea reteta glorioasa pe care v-o descriu aici :

Se pune niste muzica, de preferinta ska si reggae. Cartofii se curata mai bine pe muzica cu texte sociale despre conditia africanilor din tarile francofone. Garantat. Se pune in tigaie cam tot ce se gaseste prin casa cu exceptia oului expirat si a lamailor. Se adauga niste mirodenii suspecte. Se lasa la foc, mic sau mare dupa cum vi se pare ca e bine. Nu se ia in seama mirosul ciudat care se ridica din tigaie. In caz de urgenta se poate folosi si hota. Acest fel de mancare poate fi mancat de catre o persoana foarte flamanda sau de una care incearca sa impresioneze bucatarul. Pofta buna !

Nicoleta

O dimineata adormita in metroul bucurestean. Mai putina aglomeratie ca de obicei, poate si din cauza orei tarzii. In ultima vreme nu prea mai merge trezitul in crestetul zorilor oricat as incerca. Ma asez pe scaun, usurata ca am prins loc. Asa pot sa mai motai putin pana sa schimb metroul in drumul nesfarsit catre munca. Dar dulcele somn mi-e tulburat de un miros patrunzator de ceapa. Alaturi de mine, o fata imbracata in trening cu sapca pe ochi manca cu pofta dintr-un sendvis a carui ingrediente le puteai ghici cu usurinta.
- Stiti cumva cum ajung la Preciziei ? o intreaba ea pe doamna din fata ei.
- Cobori la Unirii si acolo schimbi.
- Si mai intreb ?
- Da, acolo mai intrebi.
La Unirii urmaresc suvoiul de oameni si am grija sa ma misc destul de repede sa nu dea peste mine. O vad in fata mea pe fata din metrou uitandu-se nedumerita si dezorientata catre scarile rulante.
- Nu pe aici. Daca vrei sa mergi la Preciziei trebuie sa o iei pe acolo. Vino cu mine ca si eu merg intr-acolo, ii spun cand vad ca singura nu o sa o scoata la capat.

- Multumesc mult. Sa va dea Dumnezeu sanatate ! zise fata zambind.
Mergem impreuna prin pasaj si tanara incepe sa imi povesteasca :
- Stiti, sunt de la casa de copii. Acum ma duc la o doamna care o sa-mi dea mancare si o sa mergem la biserica. E asistenta la camin si dintre toate fetele m-a ales pe mine. Azi dimineata am primit dulciuri multe. A venit un strain care ne-a adus dulciuri si ne-a trezit pe toate fetele.
Ochii ii stralucesc de bucurie in timp ce povesteste minunea.
– Azi e ziua mea. Ma cheama Nicoleta.
Mergem prin pasaj, eu alaturi de Nicoleta, ea povestind vrute si nevrute cu zambetul pe buze. Din cand in cand bate din palme, ca un fel de tic.
Intram in metrou si Nicoleta gaseste un loc liber. Se aseaza.
- Vreti sa stati jos ? ma intreaba.
- Ah nu, multumesc.
Alaturi o tanara adolescenta pe un scaun vorbeste animata cu un barbat care sta in picioare. Zambeste barbatului care ii era probabil frate, unchi sau ceva. Nicoleta e dornica sa intre in vorba. Se uita lung dupa fata si cand aceasta intreaba cat mai e pana la Craciun, spune :
- Craciunul e pe 26 parca, nu ?

Cum nu e bagata in seama, se intoarce catre mine si isi ascunde dezamagirea. Imi povesteste vesela ca peste doi ani o sa intre intr-un apartament social si ochii ii sclipesc de bucurie. Cum ma asez si imi scot cartea incepe sa citeasca si ea peste umarul meu. E foarte mandra cand intelege o expresie si spune in gura mare ce inseamna. Imi povesteste pe acelasi ton de conversatie usoara tot felul de lucruri socante.

Nicoleta coboara la Gorjului nu inainte de a primi o bomboana de menta de la o doamna din metrou. Lasa in urma zambetul ei de copil bucuros si recunoscator pentru lucrurile marunte care fac viata mai frumoasa si uimirea mea pentru capacitatea ei de a comunica atat de natural.

SuperCretzoshenia si 1 Decembrie (cu intarziere) - ep. 2

Fiecare sarbatoare este prilej de bucurie pentru unii si prilej de necaz pentru altii. De exemplu, Craciunul este un real prilej de bucurie pentru cei care vind pastile de slabit sau digestive si prilej de necaz pentru brazi si porci. Chiar am auzit intr-un an ca brazii si porcii au format un sindicat ca sa impiedice taierile abuzive. Dar cred ca macelarii si taietorii de lemne au facut lobby pe langa parlament ca sa nu dea vreo lege sa impiedice taierile. Asa ca din fericire o sa avem brazi si porci la discretie de Craciunul acesta. Revenind la 1 Decembrie, toate curatatoriile si firmele care vand produse de sters praful exulta in aceasta perioada. Este perioada in care toate steagurile si steguletele sunt duse la curatat si in care lumea sterge praful de pe patriotismul adormit in restul anului. SuperCretzoshenia, desi nu e roman de origine, nu e nici macar de origine pamanteana, isi simtea sufletul inaltat de bucuria de a vedea toate steguletele stralucind in soarele rece de decembrie. Si ca sa si-l simta si mai inaltat, s-a hotarat sa se duca undeva sus... la munte. Ceea ce nu stia, era ca Tony Flash avusese aceeasi idee, dar din cu totul alte motive.

Muntele de Aur - nu as sti unde sa il pun pe harta Romaniei - este cunoscut pentru trei lucruri : frumusetea pitoreasca a locurilor, saracia locuitorilor si ironia sortii, prezenta unui zacamant important de aur. SuperCretzoshenia se hotarase sa mearga acolo pentru ca, asa cum spuneam, vroia sa isi simta sufletul la inaltime. Cand ajunse nu-si crezu ochilor. Muntele arata ca un punker. Jumatate din coama de brazi era tunsa. Muntele diform plangea, iar SuperCretzoshenia care cunostea bineinteles graiul muntilor il intreba ce se intamplase.

- A venit pe aici o domnisoara cu tocuri cui. Nu s-a uitat pe unde a calcat si uite ca am ramas fara jumatate din brazi. Daca ma poti ajuta sa nu-mi distruga si cealalta jumatate...
- Bineinteles, dragul meu munte. Si apoi domnisoarele cu tocuri cui sunt specialitatea mea.

Ziacand acestea, SuperCretzoshenia incaleca Cretzmobilul, o motocicleta albastra cu 12 perechi de aripi, mai ceva ca Batmobilul si pleca pe urma tocurilor cui.

O gasi pe Tony refacandu-si machiajul. Buzele sangerii se arcuira intr-un zambet de vanator cand il vazu.

- Pe viata si pe moarte ! zise ea si arunca cu rujul.

Rujul rosu se invarti in aer intr-un nor de seductie feminina. SuperCretzoshenia vazu la timp atacul si imprastie un val de farmec masculin de netagaduit pentru a anihila obiectul ucigator. Apoi contra-ataca cu o elocventa mai ceva ca cea a unui politician, arma care mai e cunoscuta si ca "vraja marii". Tony isi dadu seama ca are un adversar pe masura si ca nu-i mai ramasese decat sa foloseasca arma cea mai puternica pe care o avea : pantofii cui. Un toc cui aproape ca strapunse inima SuperCretzosheniei, cand acesta isi aminti de ceva ce-i spusese bunicul sau, Samson :

- Foloseste-ti pletele !

Isi dadu drumul la par si soarele se reflecta in parul negru lucios, orbind-o pe Tony pentru o secunda. Un fulger crapa tocul care ameninta inima SuperCretzosheniei. Dezarmata si tipand ca din gura de sarpe, se indeparta schiopatand. Si uite asa, Cretzoshenia a mai facut o fapta de vitejie si putem inca vedea brazi pe Muntele de Aur. Pentru cata vreme nu se stie inca, deoarece Tony vrea sa-si faca bijuterii noi...