Cu capul in nori si picioarele in baltoace

Cam asa se rezuma existenta mea in acest anotimp ud. Si ca tot omul ce se respecta ii boscorodesc pe cei care nu dau zapada la o parte in timp ce fac slalom printre dunele de nameti si inot vesel in baltoacele clipocinde. Nu am mai parasit orasul asta alb si zgomotos de ceva vreme si ma mananca talpile. Dar cum deocamdata trebuie sa stau pe loc, imi zboara gandul catre tari nu neaparat mai calde dar in care pot sa ma regasesc. Sau sa descopar. Si uite asa, cautand prin genti nefolosite de demult si cu dorul de calatorii in suflet am gasit un bilet de metrou din Berlin de acum patru ani. Sa fie un semn ?

Blues si niste ghete murdare

Am mers azi toata ziua cu blues-ul in suflet. Ghetele mele stau marturie cum poti sa sari o baltoaca in ritm de blues. Sunt ude si murdare. Nightlosers ma bantuie de cateva zile si ma fac sa dansez la birou. Piciorul bate ritmul, pixul il urmeaza si mormai cat mai incet cu putinta ca iar se uita colegele ca la urs la mine.




Baietii au concert pe 24 februarie la Muzeul Taranului Roman.

Crampei de cotidian si o urma de nostalgie

Bucurestiul a devenit un imens loc de joaca cu multa zapada. Sub povara iernii incotosmanate lumea isi vede impasibila de drumul parca trasat dinainte. Doar nasurile sunt mai rosii si paltoanele mai groase. Drumul catre munca a devenit o adevarata aventura de cand trebuie sa fac patinaj artistic pana la statia de autobuz. Am castigat olimpiada la balmajitul pe gheata acoperita de zapada. Si in fiecare dimineata ma duc cu hotarare catre locul gri cu cladiri de sticla si rivalitati ascunse sub costume si zambete simandicoase. Ma cufund in tabele si mailuri si probleme de rezolvat pana cand pe nesimtite vine inserarea si atunci ies si ma pierd in ea si imi amintesc din nou de mine. Si devin una din fetzele obosite din metrou, acelea pe care mi-e frica sa le privesc pentru ca sunt lipsite de expresie. Si alunec in reverie sau intr-o carte pana cand, pe nesimtite ajung la destinatie. Si atunci ma inec in marea de oameni care coboara din metrou si imi amestec povestea cu a lor.

Facebook si moartea

Moartea e un lucru cu care te intalnesti mai rar cand esti tanar si te crezi nemuritor. E un lucru care se intampla celor in varsta si cum noi nu o sa imbatranim niciodata, clar, nici nu o sa murim. E insa socant cand se intampla cuiva mai tanar decat tine, cuiva pe care l-ai cunoscut, unei fete frumoase. Si desi natural, e un subiect tabu, greu de abordat.

Pe Andreea am cunoscut-o la facultate. Apoi am fost impreuna la primul loc de munca. O fata draguta, cu ochi albastri, mereu zambitoare. Fara sa fiu apropiata de ea, imi amintesc discutii lenese in metrou, sinceritatea si ironia ei si neintelegerea mea fata de ea. Anii au trecut, am pierdut legatura si singurul loc unde mai auzeam de ea era Facebook. Andreea vedea lumea, iar eu priveam curioasa poze din locuri unde nici cu gandul nu am ajuns. Zambete pe plaje indepartate, orase care te fac sa visezi. Si anul trecut, intr-un trecut nu atat de indepartat, contul ei de Facebook a fost inundat de flori si de tristete. A devenit loc de pelerinaj pentru oameni care au cunoscut-o si au iubit-o. Care i-au lasat ofrande. Nimeni nu a scris insa de moarte, ci doar de dor.

Oare ce se va intampla cu conturile noastre de Facebook cand nu vom mai fi ?

Furtuna si proteste

Furtuna afara. Si iarna care se eternizeaza. Ma zgribulesc in frigul obraznic de ianuarie. Oare poti fi Che Guevarra in Bucurestiul inghetat ? Oare furtunile intr-un pahar de apa conteaza ? Si cat de bine e cand politica primeaza asupra utilului si binelui comun ? Toti scriu in CV "spirit de echipa". Dar oare cati dintre acestia au deschis un dictionar sa vada ce inseamna ? Si de ce sa nu tratezi toti oamenii omeneste indiferent cine sunt ei ? Un pic de incredere valoreaza mult mai mult decat tone de autoritate. Parerea mea.