marți, 20 noiembrie 2012

Povestiri din Turcia : Sali


Autocarul intra glorios in orasul Bergama. Aerul conditionat ne protejeaza de caldura de cuptor a sfarsitului de octombrie. Inca o oprire pentru a vedea pietre. Turcia este facuta dintr-un sir nesfarsit de ruine peste care turcii otomani au construit un imperiu si apoi o republica.

Ies din autocar si caldura ma izbeste in fata. Nu ma plang, in Romania e frig si toamna si gri. Eu traiesc o a doua vara in aceste doua saptamani de vacanta.

Doua drumuri se deschid in fata mea : in sus catre ruine, in jos catre orasul prafuit. Si cobor pe straduta pietruita. Inima imi bate cu putere. Strada e pustie cu exceptia catorva barbati pe scootere care ma privesc lung. Imi continui drumul si nici eu nu stiu unde ma duce. Ma opresc la casa rosie, fost templu pagan si apoi biserica crestina, acum parasita si in ruine. Culeg o maslina si o bag in gura. Are gustul amar al libertatii.

Un turc batran se indreapta catre mine.

 - Buna ziua. Sunteti turista ? De unde sunteti ? ma intreaba el intr-o engleza buna.
 - Din Romania.
 - Va pot invita la un ceai ?
 - Cu placere.

In gradina umbroasa din fata magazinului de covoare al lui Sali imi sorb cu emotie ceaiul. Negustorul de covoare imi povesteste despre covoarele lui, despre specificul celor de Bergama si incearca sa ma tenteze sa cumpar. Ii explic ca un covor nu intra in bugetul meu si apoi nici usor de transportat nu e. Ma intreaba cum e in Romania. Povestile curg, ceaiul de mere e bun si compania placuta. Timpul zboara si imi dau seama ca ar trebui sa ma intorc.

Sali imi strange mana.

 - Sa nu ma uiti, imi spune el.




luni, 19 noiembrie 2012

Intre patru pereti

Lumea mea s-a redus la patru pereti de cateva zile. Doctorul m-a consemnat la a vedea realitatea gri printre gratiile geamurilor mele de parter de Berceni. Intocmai ca Raspunzel din turnul sau privesc la cotidianul pitoresc al cartierului. Si personajele basmului meu sunt cainii pasnici dar numerosi care dau concerte sub geam noaptea pe la trei, vecinii supercuriosi, copacii tristi. Berceni-ul e un cartier unde muzica e la inalta pretuire. Vecinii mei imi incanta dupa-amiezele cu manele de suflet sau hituri precum Last Christmas si Treceti batalioane romane Carpatii.

 Trecerea anotimpurilor e bine marcata cand te apropii de metrou la Piata Sudului. Primavara, comerciantii regatului ne delecteaza cu martisoare si ghiocei. Toata vara poti cumpara pepeni imensi de la nesfarsitele tarabe care blocheaza circulatia pietonala, iar toamna varza. Iarna e sezonul brazilor frumosi care impodobesc parcarea si o buna parte din trotuar. In noaptea de cerneala cand astepti postalionul 77 alaturi de multi alti curajosi calatori poti avea placerea de a asculta o domnita blonda care doineste in parcare caci se apropie alegerile. Cei cativa negustori si clientii lor o urmaresc cu uimire si admiratie. E anotimpul verzei in Berceni.

 Postalionul 77 e un loc de marete aventuri si idile. Pot sa va povestesc ce mi s-a intamplat acum cateva zile cand ma indreptam spre metrou. La o statie urca un haiduc smead si chipes si se aseaza langa mine, atat de aproape ca nici o albina nu ar fi putut trece printre noi. In nevoia mea de a respira ma retrag doua scaune mai incolo.

- De ce fugi de mine ? Nu-ti place cum sunt imbracat, cum miros ?

Ma uit la haiducul chipes care credea ca din pricina tenului sau smead nu vroiam eu sa stau langa el.

 - Nu e vorba de asta, dar din principiu nu-mi place sa se bage cineva asa in sufletul meu, ii spun.

Nu insista, dar tine cu tot dinadinsul sa imi ofere un odorizant de camera din cele doua pe care le tinea in mana.

 - Le-am cumparat pentru mine, imi spune el. Nu vrei unul ? Miroase a portocale. Imi place foarte mult mirosul de portocale.

 Cu tact, dar cu fermitate ii spun ca am deja odorizant de camera. Coboara la prima statie salutandu-ma.

 In timp ce scriu, bormasina duduie vesela si zgomotul ei se impleteste cu ciripitul numeroaselor vrabiute care se adapostesc in copacii de langa geamul meu. Emblematic.

marți, 13 noiembrie 2012

Calliope, unde esti ?

Eu nu stiu cum mergea treaba cu poetul care isi gasea inspiratia in izolare. Pentru mine rutina zilnica si serile linistite sunt moartea Calliopei si a lui Euterpe sau a tot ce inseamnau ele. Pierduta intre probleme "importante" si mailuri in hatisul demn de Diavoliada lui Bulgakov uit in fiecare zi cate putin cine sunt. Si atunci mai sterg un pic de praf trofeele si imi amintesc de culori. Cum visam frumos cand totul era promisiune. Si incerc sa-mi scot din privire incrancenarea pe care o vad oglindita si in ochii obositi ai oamenilor care se intorc de la munca. Si sa nu ma imping. Si sa nu ma supar pe cel ce se impinge pentru ca ii stiu oboseala si frustrarea si deznadejdea. Si inteleg de ce ai plecat. Si te aprob de fiecare data cand iau avionul. Dar pana la urma ma intorc.