joi, 30 aprilie 2015

Vanatoarea











Tu ma petreceai cu ochii
Mandra, eu te respingeam
Si fugeam de-a ta privire
Nu voiam si nu stiam.

Vanator neobosit
Caprioare incolteai
Si din cand in cand cu coada
Ochiului tu ma priveai.

Si-ntr-o seara ca de smoala
Ai venit, erai julit
Mi-ai cerut un dans, umil
Ti l-am dat, n-am mai fugit.

Mi-am pus inima in piept
Si ti-am zis, ti-am zis drept
Ca mi-e frica si de tine
Dar mai mult imi e de mine.

Ai simtit miros de prada
Ai ramas, m-ai incoltit
Rana mi-ai adulmecat
Am fugit, dar prea tarziu.




marți, 21 aprilie 2015

Braila


    Microbuzul ne depune obositi si insetati, dupa 4 ore leganate, aproape de inima orasului. Soarele incalzeste lenes si timpul nu se grabeste deloc in dupa-amiaza braileana. Cu rucsacul in spinare cautam barul de rock desprins din amintirile Adrianei. Poposim in schimb la o terasa linistita pe o strada cu case vechi si elegante. Luxul si stralucirea vechii Braile se mai iteste din cand in cand in conturul gratios al unei cladiri neglijate si triste ca o amanta parasita. Pe langa noi trec pui de rockeri si pui de caini. Puii de caini veseli. Puii de rockeri cu o chitara si fara urma de zambet. Tanti ospatarita e un pic plictisita, un pic sictirita, dar mancarea adusa de ea e buna. Si ea se dezgheata in cele din urma pe sub imaginea de profesionista. Probabil de la supa aburinda pe care noi o apreciem mult. La papanasi, ne arunca chiar un zambet dulce de cirese amare. Plecam de la terasa o data cu soarele.

- Ne puteti spune unde e strada Brasoveni, va rog ?

Braileanca trupesa se opreste si ne masoara din cap pana in picioare.

- Unde mergeti ?
- La hotelul Micul Paris.
- Hai ca va duc pana acolo.

Pana sa avem timp sa protestam, arunca un ordin barbatului sau sa o astepte pe malul Dunarii si preia comanda. Guresa, ne povesteste depre Braila cea dinainte de comunism.

- Oras bogat, banii veneau fara prea multa munca in portul de la Dunare. Oamenii se duceau pe la teatru, la restaurante. Cand a venit comunismul, lucrurile s-au schimbat. Brailenii nu erau obisnuiti sa munceasca. Casele vechi si elegante au fost nationalizate si inchiriate. Locuitorii lor nu s-au ingrijit de ele, caci nu erau ale lor. De asta sunt atatea in ruina. - Pe aici, va rog! - Acum economia e proasta. Femeile lucreaza in industria textila, barbatii stau acasa. Daca vrei sa-ti deschizi ceva, te pierzi in hatisul birocratic. Au venit straini sa investeasca si au plecat.

Se opreste din povestit.

- Uitati, aici este. Va las acum.

Dispare de unde a venit si noi intram in cladirea cocheta dintre doua case in ruine care adaposteste Micul Paris. O stea atarna stinghera pe firmamentul hotelului de afara.