Jurnal de Elvetia – fila 2

sau Sacul, oul si copacul

1. Legea sacului
Elvetienii isi voteaza unele legi la nivel national si altele la nivel local. Una dintre legile locale votate la Montreux este cea a sacului de gunoi « oficial », care se diferentiaza de sacii obisnuiti printr-o taxa adaugata la pret. Banii stransi astfel ajung la centrul de triere a deseurilor. Astfel, daca faci mult gunoi, platesti mai mult si banii ajung unde trebuie. Legea e votata de cetateni si nu de politicieni, cu aplicare de la 1 ianuarie.
PS. Ma intreb cum se descurca proaspetele mamici, avand in vedera ca zece saci minune costa mai mult decat un sampon si un balsam impreuna.

 2. Oul 
Preferam sa mancam pui crescuti in aer liber, sa nu vedem, sa nu aflam ca animalele au fost chinuite. Pe etichetele de produse bio gasim un adevarat imaginar despre ce pui fericiti mancam, ce lapte autentic bem, ce paine aducatoare de sanatate savuram. Si totusi...Pe eticheta maionezei pe care am mancat-o, scria :... « galbenus de ou, 46 % (crescut in aer liber) »...
Ma intreb cum or fi reusit sa creasca in aer liber galbenusul ? Cu ce il hraneau ? Cat spatiu avea la dispozitie sa sara zglobiu ?

3. Copacul 
Acesta este unul din afisele campaniei celor de la UDC (Uniunea Democratica de Centru) pentru schimbarea sistemului in politica imigrarii. Propunerea a fost respinsa de Consiliul National si de Consiliul Statelor, dar va fi supusa votului public in februarie.

 Pe mine ma sperie copacul asta, pare fioros. Si l-au mai si pus peste tot...

Jurnal de bord de Elvetia - fila 1

Primele zile in Elvetia. Descopar incetisor. Locul acesta e calm, frumos, nemiscat. Functionarii si vanzatorii sunt politicosi si zambitori. Pisicile grase si infoiate vaneaza cu un aer de importanta. Lacul pare nesfarsit cu muntii iesind din apa. Creste albe. Jocuri de lumina pe oglinda lacului, pescarusi si rate. Cate o ambarcatiune ratacita. Copacii au toti placute cu numele lor. Batraneii dau buna ziua. Pe colina, un castel cu vii intinse. Castelul Castelanului - cata lipsa de inspiratie pentru a alege un nume ! Elevi zgomotosi iesind de la scoala. Soare si un caine care ofteaza. Singuratate.

Lacul Léman...si Strumfii

Amintiri de la scoala auto

Primul curs de legislatie. Ajung cu intarziere si intru rusinata in clasa. Din salita decorata cu stopuri si semne de circulatie ma privesc ochii curiosi ai cursantilor.
 - Intra, nu e problema, imi zice profesorul, un barbat pe la 50 de ani.
 Scrutez salita, pentru a gasi un loc liber. Nu gasesc nici o banca neocupata pentru a nu deranja pe nimeni. Toata lumea sta la culoar asa ca dau la o parte un baiat serios si ma asez langa el la perete. Profesorul reia cursul netulburat.
 - Si acum iubitilor, notati. "Numarul 7. Intrebuintarea cu stiinta a unui automobil spre a fi condus de catre o persoana care se afla intr-una dintre situatiile aflate la punctul 6, se afla sub influenta alcoolului si/sau drogurilor, sufera de o boala psihica".
Notez constiincioasa cot la cot cu ceilalti, fara sa stiu prea bine ce. Habar nu am ce e la punctul 6, dar mi se pare nepoliticos sa intreb. Trag cu ochiul la colegul de langa. Numerotase frumos paginile si pe ultima scria 5. Am o brusca senzatie de intoarcere la scoala. Acele cursuri unde era important sa notezi, nu sa intelegi.
Domnul profesor trece la punctul 8 :
 - Conducerea unui "A-mare", care : nu este inmatriculat, este prevazut cu "NR I" false, a fost radiat din circulatie.....
Se uita la noi :
 - Stiti ce inseamna radiat, iubitilor ? Noi il privim in tacere asteptand sa-si raspunda la intrebare.
- Scoaterea din circulatie. Poti sa duci vehiculul la unul din centrele de colectare remat. Sau daca nu vrei sa te desparti de el - prima masina si prima iubire sunt importante - poti sa-l pastrezi in gradina.
Se intoarce catre o bruneta cu picioare lungi din prima banca :
 - Tu, Beatrice, poti sa-l tii in gradina ta de 6000m patrati din Popesti.
 - Gradina mea nu are 6000m patrati, ii raspunde bruneta.
- Bine, in gradina ta de 1000m patrati.
In absenta unui raspuns din partea brunetei, continua monologul :
 - Punctul 9, iubitilor. Organizarea si/sau participarea in calitate de "CA" la intreceri neautorizate pe "DP". Asta o fac mai mult baietii decat fetele. Nu o sa o vedem pe Beatrice de exemplu la curse de masini.
Si ora continua molcom cu acelasi monolog amuzant, cu acelasi "iubitilor" si multe remarci la adresa lui Beatrice care le primeste in tacere. Dupa punctul 12, ma prind ca era vorba de trecerea in revista a infractiunilor. Ajungem la contraventii, iar colegul meu de banca imi cere o foaie. I se terminasera. Si aflu ca una din contraventii este folosirea unor placute de inmatriculare care nu corespund standardului. Domnul profesor se indreapta catre tabla pe care o sterge cu grija. Sunt fascinata de felul in care curata ceea ce scrisese cu cateva minute inainte, fiind atent sa nu lase nici o urma.
- De exemplu, iubitilor, numarul acesta... Scrie frumos : B 01 ER - ...poate fi scris BO1ER, fara sa pastreze spatiile adecvate. Acesta nu corespunde standardelor. Poate fi si - se uita la noi si sterge "ER" - BOI.
Nimeni nu zice nimic si domnul profesor continua :
- Dispozitivele care perturba functionarea mijloacelor de monitorizare a traficului. De tip anti-radar si nu detector de radar - accentueaza el. O sa-mi multumiti pentru ponturi. Poate o sa vreti sa ma scoateti si la restaurant, glumeste. Dar aveti grija ca eu nu mananc orice. Numai proteine, fructe de mare, spune el si se uita la Beatrice. Nu sarmale si altele de genul asta. Se aseaza la biroul lui si continua :
 - Acum cateva zile am iesit cu nevasta la restaurant. Si avea femeia pofta, si-a luat caracatita sau calamari trasi in pesmet, sa vada cum e. Nu i-au placut si i-am adus acasa. Si ce credeti ? Nici cainele meu nu a vrut sa manance. Bineinteles ca i-am inlaturat pesmetul, ne precizeaza el. Dar ce rapid am fost azi ! Am si terminat ! Gata ! Gata, iubitilor !
Noi suntem nedumeriti. Ma uit la colegul meu si la carnetelul care mi s-a dat inainte sa vin.
- Nu ar trebui sa ni se puna prezenta undeva ?, il intreb.
- Nu stiu, dar asta vreau si eu.
 - Hai sa-l intrebam.
Studentii erau toti ingramaditi in jurul biroului lui, in picioare in expectativa.
 - Cine s-a inscris de doua saptamani sa vina sa ii pun prezenta, spune el. Restul sa mai astepte.
Ma vede dezorientata.
 - Dumneata, domnisoara. Da-mi carnetul. Incerc sa ii spun ca eu am venit de mai putin timp, dar nu ma asculta. Imi ia carnetul, il deschide.
 - Dar tu te-ai inscris sambata.
 - Da.
 - Data viitoare atunci. Si ies nedumerita intrebandu-ma cum va sti ca am fost la curs daca nu a notat nicaieri. Inca nelamurita ma indrept catre casa dupa ceea ce a fost primul meu curs de legislatie auto.

Toamna se numara bobocii

Inca din 28 august toamna si-a facut simtita prezenta cu haina ei mitoasa de racoare, bruma si dimineti aglomerate la metrou. Miroase a proteste, struguri si cursuri de condus. Nu am mai scris demult, multumindu-ma sa traiesc, sa ma stresez pentru lucruri mari si mici sau sa visez cu ochii deschisi, ocupatia mea preferata.

Doi boboci s-au lansat pe cont propriu si par a fi fericiti. Mariana si Alina se ocupa de tot ce inseamna optimizare de siteuri si gusta bucuriile si golurile in stomac legate de viata de freelancer.

Un al treilea boboc, Ana, face coaching si scrie. "Coaching-ul e o oprire de reimprospatare a fortelor, coach-ul e un hangiu care arata cu degetul in ce directie s-a dus implinirea de sine, iar clientul e posesorului calului si carutei care nici nu zoreste, dar nici nu lancezeste pe drumul propriei vieti. Va asteptam pe la noi!" - ne face ea o invitatie.

Viata in batrana corporatie se anima in racoarea lui Brumar si furnicutele se intorc sa trebaluiasca in furnicarul gri si labirintic de open spaces de la Poarta de Vest. Si vantul s-a intors biciuitor pedepsind fumatorii . La marginea lumii, frigul emai sfichiuitor si soarele mai timid.

Iar eu imi regasesc condeiul.

Poze de vacanta (in vrac)

             

   

                                                                                                                

Muzica irlandeza si bere neagra

E duminica, soare afara si zgomotele casei ma obliga sa ma trezesc din somnul care m-a vizitat abia in orele diminetii. Vecinii mei se delecteaza cu manele si stramb din nas amenintator la dimineata vesela si pitoreasca de Berceni. Cu atat mai mult cu cat urechile mele au trait aseara un adevarat festin de muzica irlandeza traditionala.

Barul din Centrul Vechi era aproape gol. Inauntru doi oameni despre care aveam sa aflu mai tarziu ca faceau parte din formatie, ne intampina zambitor. Caldura sufocanta ne alunga insa repede catre terasa pana la inceperea concertului. Muzicienii indura stoic si isi pregatesc instrumentele.

Mai tarziu, mult mai tarziu, caci povestea mai repede se povesteste decat se infaptuieste ne-am incumetat inauntru. In fata noastra Peter, Alina si Natalia sunt gata sa ne incante cu ritmuri traditionale irlandeze, melodii saltarete sau balade. E pustiu, caldura tine oamenii pe terasa si suntem privilegiati sa fim aproape de muzicieni. Ma simt mai degraba printre prieteni decat la un concert si imi place senzatia asta de familiaritate calduroasa si lipsita de pretentii, cand atat muzicienii cat si spectatorii se simt in largul lor.

Si Shannon Ceili Band isi incepe povestea : cu muzica de dans, balade, cantece de petrecere deocheate si bineinteles cunoscuta "Whisky in the jar" ne zugravesc un patchwork de cultura orala irlandeza. O chitara, o vioara si diverse intrumente de percutie pe care Alina le foloseste in functie de piese pentru a obtine diferite ritmuri invaluie barul in acorduri calde si vesele.

In lumina semi-obscura imi pot imagina cu usurinta semineul aprins al unui castel de poveste, trubadurii veniti de departe care isi desarta tolba cu cantece si domnitele si cavalerii ascultand fermecati. Si povestile le sunt populate cu marinari tristi si fierari si bravi irlandezi si bere buna, spumoasa. Si aproape imi pierd sandalele din picioare bataindu-ma pe scaunul inalt.




 Miezul noptii suna si povestea se termina. Ca niste Cenusarese obosite parasim sala de bal lasand in urma un condur. Ne vom intoarce cu siguranta sa il recuperam.

Despre autoritate

Azi am fost acuzata ca am probleme cu autoritatea pentru ca am refuzat sa precizez ce religie am cand am completat formularul pentru testul psihologic pentru permisul de condus. Motivul meu a fost pertinenta intrebarii pentru obiectul testului. E gresita contestarea autoritatii in masura in care nu pricepi sensul une decizii sau actiuni ?

Bucuresti, soare si evadari ...urbane

Bat clopotele pe cand scriu, bat cu violenta de o buna bucata de timp, bat ritmic si se insinueaza pana in linistea de piramida a micutului meu apartament desert. Se termina slujba la biserica din coltul blocului. Colocatara mea e plecata si profit sa-mi dau intalnire cu gandurile mele, cu voi.

Bucurestiul e soare, e verde si e primavara. L-am redescoperit saptamanile trecute, acelasi vechi prieten, acelasi amant inventiv. Caci nu te poti plictisi aici. Ne-am pierdut pe stradutele din centru impodobite cu casute vechi si frumoase incercand sa descoperim comori. Comori de arhitectura, comori de istorie, comori de frumusete. Comori ascunse printre cladirile gri. Comori uitate la vedere.

Incepem la muzeul municipiului Bucuresti, frumoasa casa Sutu, cu oglinda ei eleganta din hol si parchetul scartaitor. Micut si cochet, muzeul adaposteste cele cateva exponate din diverse perioade incepand cu cea preistorica. Si trecem foarte repede de la artefactele pr
eistorice din regiune la biroul de primar de pe vremuri recontruit cu toate cele necesare. Si citim harti vechi si nume de strazi si vedem cum a crescut orasul de-a lungul timpului.

Apoi ne preumblam lenes pe Mantuleasa savurand pateuri cu spanac si privind cu drag. « Casa vrajitoarelor » cum ii spunem noi e pe strada Plantelor, nu departe de Mantuleasa, strada lui Eliade. E o casuta mica si veche, facuta parca pentru pitici din caramida rosie. Are un turn stramb si o fereastra in jurul careia se mai vede inca urma unui balcon micut din lemn. Sta acolo tacuta, lipita de un bed & breakfast cochet. Adriana s-a indragostit de ea si mi-a transmis si mie dragostea ei. Si stam pe langa ea incercand sa ii inventam o poveste, dar nu se lasa usor descoperita. Prietena mea a incercat sa se intereseze despre istoria ei, dar nu a aflat mare lucru. Sora ei din fata e mai mare si mai cocheta. O casa veche care se gaseste in aceeasi curte, patratoasa, frumoasa si ea dar fara sa aiba acel je ne sais quoi al « casei vrajitoarelor ».

Nenea anticarul are un chiosc micut si lispit de pretentii la Unirii pe bulevard, o colectie impresionanta de carti vechi si o poveste pentru fiecare. Pozele alb-negru ale cartii ne arata un altfel de Bucuresti, un Bucuresti pierdut demult de pe care el sterge cu rigurozitate praful in dimineti fragede.

Si drumul nostru se termina in punctul zero, in baruletul vesel si fara pretentii din Centrul Vechi  in care ne reunim de obicei. Are peretii tapetati cu poze din reviste vechi si articole despre seriale care erau candva la moda, cu reclame de pe vremuri si caricaturi de personalitati. Acolo spalam soarele  si ziua prafuita cu o halba de bere care are gust de acasa si de prietenie.

Tabloul

Statea ascuns si uitat in spatele unei panze pe care tronau un dovleac mare portocaliu si cativa samburi imprastiati. Am trecut pe langa el de mii de ori cand eram copil. Pana cand intr-o zi, panza cu dovleacul s-a desprins lasand sa se vada un colt bleu. Infrigurata, am dat la o parte primul tablou si coltul bleu a devenit cer cu nori plumburii. Cerul inorat se intindea deasupra unei mari zbuciumate. In zare barci de pescuit, puncte minuscule ce se intorceau catre port. In port, pictate cu multa finete, nevestele marinarilor isi asteptau pline de speranta sotii. O femeie voinica tinand de mana strans un baietel agita cu forta o batista catre larg. O alta, tinand de mana o fetita priveste lung in zare. Are capul aplecat si e trista. Mainile ii sunt fine si vulnerabile. Sotul ei nu pare sa fie printre cei care se intorc. Spera.

Tabloul acesta mai este inca atarnat in camera parintilor mei. Inca nu i-am descoperit misterul. Cine l-a ascuns ? De ce ?

Poze din calatorii

Locuri si lucruri frumoase pe care am avut privilegiul sa le vad in 2012 :

Poze facute de Alex, Mitrut, Jérôme si subsemnata.

Vocile feminine din viata mea

De la o vreme ascult mai mult voci feminine care rezoneaza in mine ca un ecou. Voci de femei care traduc diferentele culturale si experientele de viata in acel limbaj universal care se cheama arta. Imi plac combinatiile savuroase si neasteptate. Imi place muzica "de confesiune" in care cantareata isi pune sufletul pe tava astfel incat devine pura simtire. Imi place sa gasesc un mesaj in ceea ce ascult. Imi place Hindi Zahra cu amestecul et de muzica orientala si blues. Imi place Caro Emerald care canta languros despre iubiri si tradari combinand cu eleganta modern si retro. Imi place Youn Sun Nah cu jazzul ei zbuciumat, ciudat si cateodata incredibil de melodios. Imi place Maria Callas cu pasiunea si eleganta ei si destinul ei tragic. Ella Fitzgerald ma face mereu sa zambesc. Imbraca totul in catifea, lumini de Craciun si eleganta. Perfectiune. Imi place Lauryn Hill cu textele ei sociale. Imi plac simplitatea si pasiunea din concertele ei unplugged. Imi place Riff Cohen cu identitatea ei contradictorie tunisiano-ebraica si ritmul nebun.Si Azam Ali cu vocea si aparenta ei nepamanteana. Imi plac toate aceste femei pentru ca in fiecare dintre ele regasesc o bucatica din mine. Si pentru ca reusesc cu vocile lor sa imi coloreze colturile gri ale existentei.

"You want me to be your mother
But you know I'm too young, too young
You want me to be your sister
But you know I'm too old, too old
You think I'm gonna raise you like a kid
But don't matter the love I feel, mmm
It's time to show and prove, man, go on move
Do what you gotta do, do what you gotta do"




Youn Sun Nah despre melodia "My favourite things" preluata din filmul "Sunetul muzicii" :

 I first heard this song when I was very young, watching on TV ‘The Sound of Music'. I fell in love with it immediately. It became more meaningful when my mother was casted in the Korean version of this Broadway play, which I went to see almost everyday. Having heard most of the different interpretations, I wanted to try it with my own style. When I bought my first kalimba, this was the first song I played, so I decided to share it with my listeners." Sursa




"Emancipate yourselves from mental slavery, none but ourselves can free our minds."



“Rolul generatiei noastre de muzicieni israelieni este de a crea o noua cultura, o noua muzica, unde toate influentele etnice se amesteca pentru a crea un stil de sine statator, o simbioza." Sursa - in fr




"I think the place that you are born is forever in your blood, even if you leave when you are very young. I grew up in India from when I was 4 years old so these two cultures had a big influence on me. They are a part of who I am. I always say my music is like an autobiography. Its the story of my life so really I think that is a part of who I am" Sursa

Cotidian invernal

Iarna asta se anunta cu multe nasuri rosii. Si nu vorbesc aici despre cele ale oamenilor de zapada. Viroza asta care circula ii secera pe toti. Pana acum nu a debifat pe nimeni de pe lista ei.

Bucurestiul care a supravietuit sfarsitului lumii mayas, Craciunului si Anului Nou s-a umplut fara veste de controlori. Baieti draguti dealtfel, dar eu tot ma simt ca intr-un film cu hotii si vardistii. Si a inceput  si munca cu multe oftaturi si tristeti. Cu regrete dupa sarbatorile trecute. Stomacelele pline se odihnesc pe scaune la birou in fata unui calculator. Si in inceputul de an friguros te gandesti la vara si la soare si la aventuri extraordinare asteptand o interventie divina pentru o problema care nu mai tine de tine. Si deodata apare el. Slabut, cu ochi obositi, colegul meu, vesnicul partener de tigara. In aceasta scurta evaziune ne impartasim monosilabic sentimentele mutuale de "ia mai lasa-ma in pace" intoarse impotriva lumii, degerand la unison cu ceilalti fumatori curajosi.

Dupa acest scurt moment de glorie pana si perspectiva unei zile gri pare mai frumoasa.