Oraselul Saint Louis, Franta, 3 jumate dimineata. Cu ochii carpiti de somn, ma impiedic, bomban, incerc sa ma pun pe traiectorie. La ora asta nu pot fi coerenta. Reusesc totusi sa trag niste bulendre pe mine, sa gasesc usa si ma pierd in linistea noptii.
In statie, un batalion galagios de francezi de toate varstele. Cativa poarta peruci de
carnaval. Doua autobuze arhipline trec pe langa noi fara sa se opreasca. Ne luam picioarele la spinare si trecem granita catre Elvetia pe jos. Depasim ghereta goala si prafuita a vamesului. Tramvaiul verde ne asteapta. Ne duce leganat si nici nu stim unde. Unde coboara lumea, coboram si noi.
In departare, sunet de tobe si fluiere. Felinarele sunt stinse, intunericul ne inghite. Suntem multi, multi de tot. O mare de oameni respirand cald in frigul crud al noptii. Apoi vedem luminitele. Nu sunt fete Morgane, sunt lanternele tinute in mana de participantii la convoaie. Mastile sunt inspaimantatoare la ora la care intunericul inca mai domneste. Clovni si monstri, demoazele cu trasaturile feminine ingrosate si picioare paroase sub fuste roz, soldati si caricaturi care au prins viata, dau iama peste noi, ne imping, ne hartuiesc. Coate primite neceremonios si pe nepregatite. Cuvinte rostite artagos. Eschive inutile pentru a evita si unele si altele. Si sticlele de bere care se rostogolesc pe jos udandu-ne picioarele.
Privim imprejur. Oameni beti. Copii. Batrani. Cineva in scaun cu rotile. Nu reusim sa vedem unde se termina multimea.As vrea sa ies, dar nu pot decat sa ma las purtata. Frigul devine muscator si incep sa ma satur de coatele primite.
In cele din urma, oamenii se imprastie. Ne pierdem si noi pe strazile orasului fara sa stim prea bine unde ne aflam. Bale e un
labirint intunecos, demn de nuvelele fantastice ale lui Eliade. Gasim printr-o minune, gara si familiaritatea fast foodului american. Cafeaua e fierbinte. In drum spre casa, ne intrebam ce fel de vis grotesc e si acesta.
 |
| Morgenstreich, sursa Wikipedia |
*****
Cand ne trezim, ploua marunt si metodic. Cerul e gri si fara de speranta. Ne inarmam cu pelerine de ploaie si purcedem.
In lumina trista, fapturile carnavalesti se umanizeaza. Sunt puse pe sotii. Arunca portocale si bomboane trecatorilor. Cateodata flori. Altadata praz si morcovi. Lumea intinde mana dupa cadouri. Trebuie sa ceri ca sa primesti. Copiii sunt in delir. Jongleurii cu portocale la mare pret. Cand nu te astepti, abat asupra ta o ploaie de confetti, razand. Merg alandala prin tot orasul si il scot cumva din timp si il mitizeaza. Trecem pe langa o trupa de lupi condusi de Scufita Rosie, niste clovni roz, moartea insasi cu coasa si tot felul de troli. Napoleon are un nas mare, iar un grup de copii sunt puscariasi. Marinari si vrajitoare canta. Caldaramul e alb sau albastru sau roz. Ploaia nu sperie pe nimeni aici. Transformati fara veste in copii, cerem si noi portocale si dulciuri si flori. Si ratacim prin oras in lung si in lat, dar de data asta stim unde ne duc pasii. Undeva departe, unde nu am mai fost de ani. Si radem.
.png)
