O casa noua, ganduri noi

Fac schimbari anul acesta pentru toti anii in care timpul se tara lenes si fara vreun sens. M-am mutat a doua oara, de data asta singura si ma bucur de intimitatea casutei mele de care sunt indragostita. Oameni dragi au plecat din viata mea, unii pentru totdeauna. Altii au reintrat dupa o puza de ani. Cativa mi-au deschis ochii. Aproape am uitat sa scriu cu toate aceste lucruri intamplandu-se, dar mereu mi-a ramas un dor nelamurit pentru tastatura mea veche si nu prea curata si pagina insuportabil de alba. Si apoi erau cateva ganduri care trebuiau povestite, dintre care unele cu destinatari. Incep cu ce mi-a ocupat mintea de ceva vreme, ganduri catre un prieten drag de care viata m-a despartit. Am plecat fiecare pe drumul lui, dar as vrea sa ii vorbesc despre golul pe care l-a lasat si despre usa mea mereu deschisa pentru el. Despre faptul ca timpul si despartirile nu conteaza pentru prieteniile cu adevarat importante. Am plecat insa la drum cu inima usoara si fara bagaj si mi-am pastrat poezia. Ganduri despre povara rutinei si despre cum trebuie sa-ti pastrezi mereu spiritul liber si sa nu te pierzi in incercarile zilnice. Despre oameni nefericiti care nu incearca sa iasa din cercul vicios in care sunt bagati. Despre neputinta de a-i ajuta. Si despre nevoia de a scrie la fel de mare ca cea de a respira.