In gara

Gara mica si linistita, aproape goala. Pe o banca un cuplu intre doua varste si un tanar, toti de origine africana. Vorbesc animat si vesel intr-o limba pe care nu o inteleg. Imi scot linistita cartea. Anne Lamott povesteste frumos despre Mici victorii sau cum sa remarci momentele de gratie improbabila. Si o aud :

 - Multumesc, dragul meu.

Vocea ei e clopot desteptator in tacerea plictisita de pe peron. Intoarce capete si starneste zambete. E mica, blonda si duce multi ani ascunsi printre riduri. Tanarul de origine africana o ajuta cu o sacosa mai mare decat ea.

- Fumezi ? il intreaba babuta.
- Nu, nu fumez.
- Pentru tine,

Tanarul accepta ciocolata cu gratie si babuta e fericita.

- Pentru dragul meu.
- De unde sunteti ? il intreaba ea.
- Din Vevey, ii raspunde cu o urma de ezitare. Dumneavoastra ?
- Eu sunt din Clarens. Ma duc la sora mea la Lausanne sa luam pranzul impreuna. Are 84 de ani si este portareasa. Va vine sa credeti, la varsta ei ?
- Intr-adevar, e impresionant.
- Aveti familia aici?
- Am o sora care sta aici. Restul familiei e in Mali. Ii mai vizitez din cand in cand. Dumneavostra aveti familia aici?
- Am doi copii si patru nepoti. Ii vad foarte des.

Pauza. Apoi babuta :

- Of, am imbatranit, dar sufletul tot tanar imi este.

Pe peronul de vis-à-vis isi face aparitia un barbat brunet de vreo 40 de ani,

- Buna ziua ! striga babuta noastra. Ce faceti ?
- Buna ziua, ii raspunde barbatul. Bine. Dumneavoastra ?
- Bine si eu. Fumati ?
- Nu, nu fumez, se uita dezorientat nestiind cum sa refuze mai bland.

- Stati cu familia ? o intreaba tanarul negru dupa o pauza.
- Bineinteles. Stau cu sotul meu.