M-am decis relativ tarziu sa merg la vot. Citisem pe internet tot ce se putea despre dificultatile celor din diaspora si nu suna prea incurajator. Dupa doua ore in tren, Berna ma intampina calma si ruginie. Elvetieni fara grija in duminica linistita. In fata garii, statiile de tramvai ordonate. O gasesc pe a mea. Consulatul e la cateva statii de gara. Un barbat inalt cu costum ponosit si zambet trist patruleaza cadentat pe trotuar. Un altul mic si indesat isi aprinde o tigara. Doua femei tinere si o copila poposesc zambitoare.
- Sora mea de la Munchen voia si ea sa vina aici, spune una dintre ele in dulcele grai ardelenesc. Acolo e coada prea mare, nu poti vota.
Un tramvai de epoca isi face aparitia spre admiratia asistentei. Suiera poznas. Cele doua femei ciripesc in continuare. Fetita roscovana isi tine lipit la piept ursuletul. Panoul de afisaj indica 6 minute de asteptare, dar tramvaiul 8 ajunge inaintea lor.
- Asta e bun. Hai sa urcam, spune femeia cu fata de copil.
Urc si eu in tramvaiul aproape gol. Ma intreb cati dintre pasagerii tacuti sunt romani. Statiile defileaza anuntate de vocea placuta si impersonala : Barenplatz, Zytggloge, Helvetiaplatz, Luisenstrasse, Thunplatz si in sfarsit Brunnadernstrasse.
Consulatul roman din Berna se afla intr-un cartier linistit cu case albe. In strada se vorbeste romana mai mult decat germana. Descopar si coada care se termina trei cladiri mai incolo de consulat. Frumos aliniata si cuminte. Intetesc pasul. In fata mea la coada, un tanar cu carja. O fata inalta ma saluta si se aseaza dupa mine.
- Cine mai are nevoie de declaratii ?
Barbatul care intreaba poarta o casca cu microfon si tine in mana o mapa cu declaratii si un pix. Mi-o intinde la cerere.
- Dati-o mai departe dupa ce terminati.
Pastrez una si ma duc in spate la coada care s-a format repede dupa mine :
- Aveti nevoie de declaratii ?
- Nu, multumim. Avem deja.
- Dati-mi mie, spune barbatul nou venit cu tigara in coltul gurii.
Blonda intra in vorba cu o alta fata.
- De unde esti ?
- Din Timisoara.
- Ah ! Si eu ! De unde in Timisoara ?
Cele doua femei din tramvai se aseaza si ele la coada. Mama isi imbratiseaza si imbarbateaza copila care sta cuminte la coada fara sa se planga. Intra in vorba cu o femeie cu aer sever.
- Sunt de saptesprezece ani in Elvetia si e prima data cand votez aici, spune aceasta.
Femeia cea tanara ii povesteste despre problemele sale.
- Puteti cere ajutor pentru asigurarea medicala. Este dreptul dumneavoastra. Trebuie sa aveti grija si cu permisul sa-l obtineti cat mai repede. E foarte important. Aici vor sa voteze o lege pe 30 noiembrie prin care sa se reduca numarul de straini.
Doamna picteaza in continuare un scenariu apocaliptic, iar tanara femeie ii multumeste politicos pentru sfaturi. Copila se joaca cu un pechinez mic apartinand unei alte femei din coada. Ii e frig.
- Aveti niste manusi ?
- Nu, dar pot sa ii dau o bentita.
Isi inveleste in bentita impletita mainile.
- Cine vrea alune si briose ?
- Nu, multumesc.
- Le-am primit si eu si dau mai departe.
Femeia se indeparteaza intreband in continuare. Frigul devine muscator si cativa stropi cad din cer fara sa devina ploaie in toata regula. Avem noroc.
Doua ore de coada si incepe sa se vada consulatul. Ies putin sa fumez o tigara. Lumea continua sa soseasca. In spate coada e aceeasi ca atunci cand am venit. Se fac poze si se filmeaza. Oamenii se opresc, privesc si comenteaza. Inca putin, imi fac curaj inainte de a ma baga in spatele tanarului cu carja care nu spune nimic. Tremur. O tanara e infasurata in steagul Romaniei. O femeie poarta insemnele Brasovului.
Dupa inca aproape o ora incep sa vad si eu luminita de la capatul tunelului. Alaturi e o coada mica pentru cei cu copii care o inghite si pe tanara mama de langa mine.
- Dupa trei ore de stat, descopar ca e coada separata pentru cei cu copii.
- Stati linistita, s-a format de curand.
Reusesc sa intru. Ma simt ca si cum as fi cucerit Everestul.
- Sunt de la 7 dimineata aici, ii spune domnul de la intrare femeii din fata mea care ii arunca un zambet compatimitor.
Blonda micuta care imi da stampila pica de oboseala. Imi spune sa revin la ea dupa ce votez.
Ies rebegita din consulat. Am mainile prea inghetate ca sa pot sa-mi scot o tigara din prima. Ura, am votat !
Sus la Hanul lui Manuc
Este miezul noptii bete
Lumea vorbea frumos de Bob. Spre deosebire de fratele lui mai mare, e mult mai atent cand isi face treaba si reuseste sa patrunda in locuri dificile. O multime de femei, dar si de barbati sunt multumiti de el. Am vrut sa il cunoastem si noi. Ne-am dus intr-o dupa-amiaza sa il vedem. Bob e mic si are o palarie verde. E mai mult patrat decat rotund. Zgomotos, dar descurcaret. L-am invitat la noi si de atunci locuim impreuna. De cele mai multe ori dormiteaza. Cand se trezeste, vajaie. Se pune in miscare si incepe sa se plimbe prin apartament. Se baga si sub pat si sub masa. Si in baie si in bucatarie. Nimeni nu stie mai bine decat el sa rezolve problema spinoasa :
Intra un batranel intr-o benzinarie. Verde ca bradul, esarfa rosie, pionereasca la gat. Se indreapta catre vanzatoare.
...este de departe activitatea mea favorita. Probabil o sa ard in focurile iadului din pricina ei, dar o savurez delicios. Intre timp, treburile importante se aseaza frumos la coada si isi asteapta randul ca un stol de pensionari nemultumiti.
