Chisinau - partea 1

Trenul "Prietenia" asteapta linistit la peron. Tren robust, din alte vremuri, pentru care timpul se scurge altfel. El e cel care uneste fratii de peste Prut de trei ori pe saptamana : lunea, miercurea si vinerea. Vara izvoraste din cusetele de 4 locuri, calda si nimicitoare. Trenul se umple lin sub ochii materni ai "nasei" moldovence. Cu un fluierat scurt se pune in miscare la ora 19:05 fix. Inghite kilometri de campie si povestirile oamenilor adunati pentru o noapte. Soarele apune, placinta aurie, peste padure. Ma refugiez pe hol, singurul loc cu racoare, intre o mama iubitoare cu micutul ei si doi tineri care discuta aprins.

- Le-ai vazut cum se imbraca, frate ? Practic, te invita. Nici nu-ti mai dai seama ce varsta au. Cele de paispe ani arata ca de douazeci.

Nici pentru mine nici pentru mama de alaturi, hainele provocatoare nu sunt o invitatie la viol. Tresarim amandoua. Ea isi ia puiul si intra in compartiment. Eu gasesc locul de fumat dupa o usa nemarcata. Oftez de usurare. Rabdarea si tutunul merg impreuna.

Ma afund cu tristete in cartea pe care Maitreyi i-a dedicat-o lui Eliade si plang cu ea iubirea lor imposibila.

"Ai uitat ca intr-una din primele noastre dimineti
Mi-ai pus in mana o sageata care poate ochi sunetul
Si ca tu ai fost cel care m-a invatat
Sa trag la tinta fara gres.

Si azi, daca vrei sa ma umpli de intuneric
De nu-mi mai pot vedea drumul,
Fii sigur ca am sa netezesc cerul
Si am sa umplu lumea de lumina intr-o noapte fara luna.

N-ai decat sa stai cu spatele intors la mine
Am sa-ti umplu cerul cu un cantec
Tacut ca o raza. Iar tu mirat n-ai sa stii
De unde vine revarsarea de lumina."

Noaptea impinge cu blandete ultimii pasageri in compartimente. Oboseala ne trimite pe toti in lumea viselor. Visez iubiri imposibile si lacrimi.

Glasul vioi al controloarei ne trezeste inaintea zorilor.

- Pregatiti pasapoartele !

La Ungheni, vamesa romanca, apoi vamesul moldovean ne controleaza atent documentele inainte de a ne lasa inca o data condusi in lumea lui Morfeu.

Cand deschid ochii, Chisinaul verde si inflorit se prelinge prin geamuri. Gara e curata si linistita. Imi aprind somnoroasa o tigara. Inca nu mi-am revenit in simtiri. Un ofiter de politie se tine dupa mine.

- Buna ziua. Ofiterul Negura mi se spune.

Arata cam innegurat, asa ca zambesc.

 - Ati venit cu trenul de Bucuresti ?
 - Da.
 - Actele la control.

Ii intind pasaportul.

 - Dar ce am facut ? stau un pic sa ma dumiresc. Aaaa ! Nu am voie sa fumez aici ?
 - Nu ati vazut anunturile de pe fiecare stalp din gara ?
 - Nu. Unde pot sa fumez atunci ?
 - In afara garii, la intrare, este o scrumiera.
 - Bine, va multumesc.

Las in urma furtunosul ofiter si ma duc sa-mi termin linistita tigara la locul de pedeapsa.

Pornim la pas in orasul trezit la viata. Langa gara se asterne un targ de haine. Vanzatoarele pun pe jos paturi peste care isi aseaza marfa. Isi beau cafeaua si stau de vorba.

Chisinaul ma arunca in trecut, prietene drag. Are acelasi ritm si puls ca Bucurestiul acela pe care l-ai cunoscut tu demult. Parca si aerul miroase la fel si zambetul oamenilor e acelasi. Haotic, palpita de viata si creste incet sub ochii mei mirati. Si ma intorc in timp si parca iti aud entuziasmul din voce si iti vad zambetul pe cand imi descopereai orasul si imi desenai in cuvinte lumea ta. Aceea pe care am cunoscut-o si demitizat-o in anii ce au trecut.

Blocurile se pierd intr-o mare de verdeata. Oamenii vand de toate pe trotuar sau la tarabe improvizate.  Haine, piersici mari cat pumnul, oja si podoabe. Bulevardele largi sunt strabatute de autobuze vechi. Romana se impleteste cu rusa. Supa de pui cu taietei se cheama "zeama" si felul in care simt si folosesc moldovenii limba ma face sa zambesc. Sa zambesc cu drag de ea, cu admiratie pentru cat poate sa fie de flexibila si de savuroasa.

Intram intr-una din numeroasele pizzerii unde regasesc un strudel aproape la fel de bun ca cel din Praga, pe care am renuntat demult sa il mai caut. Mai stii strudelul acela ? Era cald, cu miere si nuca si iti umplea gura de bucurie.

Cu puterile refacute, reluam descoperirea orasului la pas. Trecem pe sub micutul Arc de Triumf sub care flutura mandru steagul moldovenesc. Ne asezam pe tabla mare de sah cu piese cat jumate de om. Ne pierdem pe cararile umbroase ale unui parc. Apoi ale altuia. Doi tineri canta la chitara melodii cu texte sociale langa aleea plina cu busturi familiare : C Negruzzi, Alecu Russo, Bacovia, Caragiale.

Imi gasesc reperele in acest oras atat de familiar si totusi strain.