Fiecare are in casa adevarate comori, relicve sau cum vreti sa le spuneti, adica o serie de obiecte cu mare valoare sentimentala si nu numai. Eu sunt norocoasa si mandra sa posed o asemenea comoara : caietele de memorii ale strabunicii mele.
Nu am cunoscut-o bine pe strabunica mea. A murit cand eram inca mica. Insa lumea din jur care a cunoscut-o vorbeste cu mult respect despre ea. Strabunica mea nu a avut o viata usoara insa a fost o femeie puternica si incapatanata. A prins doua razboaie, si-a crescut copiii singura si a fost o stanca pentru intreaga familie. A trait pana la 94 de ani si si-a cunoscut si stranepotii.
Nu a facut decat 4 clase, dar a iubit intotdeauna cartea. Scria frumos, ingrijit, pe alocuri liric, cu o unda de melancolie, dar si cu un umor de netagaduit si o fina autoironie. Copilaria a fost pentru ea momentul cel mai fericit si s-a intors spre ea de cate ori greutatile amenintau sa o doboare. Ne-a lasat mostenire mai multe caiete scrise frumos in creion. Din pacate, de atatia ani creionul s-a cam sters si pe alocuri e neclar ce a vrut sa scrie.
Pentru mine, caietele acestea au fost ca o scrisoare din trecut. A fost emotionant sa privesc dintr-o data lumea prin ochii ei de copil, sa privesc Oltenita copilariei ei ca si cum ar exista aievea. M-am simtit aproape de ea, m-am simtit mandra ca fac parte din familie. M-am simtit recunoscatoare pentru acesta marturie plina de iubire. M-a facut sa ma gandesc la ce as putea eu lasa copiilor mei de o asemenea valoare si importanta, care sa ii ajute sa isi gaseasca drumul sau sa le dea curaj in momente grele. Care sa le spuna cine sunt.
marți, 30 noiembrie 2010
luni, 29 noiembrie 2010
Nenumitii
Consider ca sunt bogata , incredibil de bogata si asta fara sa ma scald in bani. Pentru mine bogatia nu se reflecta in contul bancar ci in oamenii care imi umplu existenta de lumina. Fie ca e vorba de o lumina trecatoare sau de lunga durata. Sau de sclipiri care apar cateodata, care mor si renasc mai stralucitoare.
Postul asta e despre nenumitii, despre stelele mele, comete sau luceferi, sa poate chiar vreun avion ratacit care-mi lumineaza cerul.
Vreau sa va multumesc drage corpuri ceresti pentru tot. Pentru ca imi luminati noptile intunecate, pentru ca imi incalziti zilele de vara sau pur si simplu pentru ca mi-ati facut onoarea sa apareti pentru o scurta perioada de timp pe cerul meu pentru a disparea apoi pentru totdeauna in neant. Desi cuvantul totdeauna ma sperie.
Postul asta e despre nenumitii, despre stelele mele, comete sau luceferi, sa poate chiar vreun avion ratacit care-mi lumineaza cerul.
Vreau sa va multumesc drage corpuri ceresti pentru tot. Pentru ca imi luminati noptile intunecate, pentru ca imi incalziti zilele de vara sau pur si simplu pentru ca mi-ati facut onoarea sa apareti pentru o scurta perioada de timp pe cerul meu pentru a disparea apoi pentru totdeauna in neant. Desi cuvantul totdeauna ma sperie.
miercuri, 24 noiembrie 2010
marți, 23 noiembrie 2010
Poza cu oaia
Am tot vorbit in articolele trecute despre oaia mea cea alba. Aceasta este si va saluta.
Therion - sic, am fost la concert!
Aseara am dus oaia la concert la Therion - albumul din 2010 Sitra Ahra. Mi-a spus ca i-a placut foarte mult.
Voi ce ziceti ?
Siteul oficial Therion
Voi ce ziceti ?
Siteul oficial Therion
duminică, 21 noiembrie 2010
Oaia alba la munte
Mi-am achizitionat recent o oaie alba de plus - marioneta. Nu vreti sa stiti ce a putut sa imi faca. Tine mortis sa ma insoteasca peste tot, se baga in seama cu lumea necunoscuta, spune numai prostii si nu sta niciodata locului. A salutat un tip, pe altul l-a facut sa rada si a fost confundata cu un caine (chestie care a jignit-o foarte tare). Nu m-am gandit inca ce nume sa ii dau, dar poate ma ajutati voi. Cand i-am spus ca weekendul asta ma duc sa-mi beau cafeaua la munte cu prietenele a vrut sa ma insoteasca.
Asa ca am pornit la drum intr-o masinuta mica dar voinica, 4 fete cucuiete si o oaie creata. Nu stiu cum se face, dar cum am iesit din Bucuresti a disparut ceata si soarele s-a aratat vesel. O fi ceva cu orasul asta...
La munte am dat peste celebrarea gratarului de duminica. Multi adepti ai acestui sport national, insirati ordonat la marginea drumului printre gunoaiele pitoresti se bucurau de razele timide al acestui soare de noiembrie pe un fond muzical de manele atent alese. Asa ne-am mai marit si noi cultura muzicala - imi recunosc ignoranta in domeniul manelelor.
Ne-am hotarat sa facem un picnic boem pe una din bancile de lemn umede si de o curatenie indoielnica. Meniul zilei consta in branza, ceapa, lipie, pufuleti, ciocolata si alte obiecte comestibile neidentificate. Soarele a fost cam timid si nu s-a aratat de la inceput la fata. Cand ne-am intors la masina am fost recunoscatoare pentru caldura.
Hopa - cafea bauta, stomacul pus la cale - hai inapoi la Bucuresti. Oaia nu prea era de acord sa plecam si s-a cam plans pe drum. Ar fi vrut sa se plimbe pe munte. Nu pot sa zic ca nu o inteleg. Doarea si ea sa cunoasca un cioban cumsecade cred, cu un caine eficient si sa stea cu surorile ei. Am incercat sa ii inchid gura dar ea, nu si nu. Ba chiar a vrut sa manance parul uneia dintre fete. Zicea ca are gust de iarba...
Pana la urma ne-am avantat pe drumul de intoarcere. Serpentinele au fost cam inclinate si oii i-a cam fost rau pe drum. Cand am ajuns la Bucuresti aproape se intunecase. Oaia se uita pe geam la oameni : un sofer de taxi obosit, doi barbati incruntati, o dacie prafuita care cuprindea un numar impresionant de persoane... Clar, nu ii place la Bucuresti si nu ii plac oamenii gri.
Asa ca am pornit la drum intr-o masinuta mica dar voinica, 4 fete cucuiete si o oaie creata. Nu stiu cum se face, dar cum am iesit din Bucuresti a disparut ceata si soarele s-a aratat vesel. O fi ceva cu orasul asta...
La munte am dat peste celebrarea gratarului de duminica. Multi adepti ai acestui sport national, insirati ordonat la marginea drumului printre gunoaiele pitoresti se bucurau de razele timide al acestui soare de noiembrie pe un fond muzical de manele atent alese. Asa ne-am mai marit si noi cultura muzicala - imi recunosc ignoranta in domeniul manelelor.
Ne-am hotarat sa facem un picnic boem pe una din bancile de lemn umede si de o curatenie indoielnica. Meniul zilei consta in branza, ceapa, lipie, pufuleti, ciocolata si alte obiecte comestibile neidentificate. Soarele a fost cam timid si nu s-a aratat de la inceput la fata. Cand ne-am intors la masina am fost recunoscatoare pentru caldura.
Hopa - cafea bauta, stomacul pus la cale - hai inapoi la Bucuresti. Oaia nu prea era de acord sa plecam si s-a cam plans pe drum. Ar fi vrut sa se plimbe pe munte. Nu pot sa zic ca nu o inteleg. Doarea si ea sa cunoasca un cioban cumsecade cred, cu un caine eficient si sa stea cu surorile ei. Am incercat sa ii inchid gura dar ea, nu si nu. Ba chiar a vrut sa manance parul uneia dintre fete. Zicea ca are gust de iarba...
Pana la urma ne-am avantat pe drumul de intoarcere. Serpentinele au fost cam inclinate si oii i-a cam fost rau pe drum. Cand am ajuns la Bucuresti aproape se intunecase. Oaia se uita pe geam la oameni : un sofer de taxi obosit, doi barbati incruntati, o dacie prafuita care cuprindea un numar impresionant de persoane... Clar, nu ii place la Bucuresti si nu ii plac oamenii gri.
joi, 18 noiembrie 2010
"Rusia trebuie sa redevina tara cu cele mai bune toalete publice din lume"
Dap, am dat peste aceasta stire de interes general care m-a epatat prin subiectul fascinant adoptat, un subiect de interes extins, care sunt sigura ca va va fi utila ...daca ajungeti vreodata la Moscova, si daca din intamplare aveti nevoie la o toaleta publica.
Deschid cu acest prilej o serie de posturi dedicate stirilor mirobolante, serie care poarta sloganul : "mare ti-e gradina..."
Articolul se incheie in mod optimist cu noua sarbatoare :
"Oficialul a propus, pentru a se atrage atentia asupra problemei, ca ziua de 9 aprilie sa devina ziua nationala pentru toalete, similara zilei mondiale de 19 noiembrie."
Adevarul e ca nu stiam ca pe 19 noiembrie e ziua internationala a toaletelor. Dar inca mai avem prilej sa o sarbatorim, nu ? Si daca da, aveti idee cum ar trebui sarbatorita ziua toaletelor ?
Deschid cu acest prilej o serie de posturi dedicate stirilor mirobolante, serie care poarta sloganul : "mare ti-e gradina..."
Articolul se incheie in mod optimist cu noua sarbatoare :
"Oficialul a propus, pentru a se atrage atentia asupra problemei, ca ziua de 9 aprilie sa devina ziua nationala pentru toalete, similara zilei mondiale de 19 noiembrie."
Adevarul e ca nu stiam ca pe 19 noiembrie e ziua internationala a toaletelor. Dar inca mai avem prilej sa o sarbatorim, nu ? Si daca da, aveti idee cum ar trebui sarbatorita ziua toaletelor ?
miercuri, 17 noiembrie 2010
Viata dupa Facebook
Am folosit Facebook vreme de doi ani. Ieri am decis sa renunt la cont. Am lasat in urma 230 de contacte, cateva grupuri create si foarte multe posturi. Fara regrete. Desi eram foarte activa pe Facebook, mai ales in ultima vreme, am senzatia ca nu am pierdut nimic renuntand la contul meu. Totusi, nu spun ca Facebook nu e folositor. Doar ca nu mai corespunde scopurilor mele.
Motivele pentru care mi-am creat contul au fost mai multe, printre care cele mai importante au fost sa raman in contact cu prieteni de departe si sa fac experimente de SMO.
La inceput bajbaiam printre optiunile Facebook-ului. Mai complex decat Hi5 si nu neaparat cu o interfata gandita in acelasi fel, mi-a dat de furca la gasirea optiunilor. Habar n-aveam ce e aia Privacy, am aflat ulterior ca e o problema spinoasa in cazul acestei retele de socializare si desi lucrurile s-au mai schimbat intre timp, nici acum nu poate baga nimeni mana in foc ca totul e ok. Vorba lui Eric Schmidt : daca vrei ceva sa nu fie facut public mai bine nu il faci.
La inceput nu era multa lume pe Facebook, sau in orice caz, nu multa lume cunoscuta de mine. Eram entuziasta de posibilitatile de comunicare si exprimare pe care acest site le crea si incercam sa il popularizez printre prieteni si cunostinte. Erau mai multi utilizatori in Franta decat in Romania. Daca vroiam sa am mai multi prieteni si cunostinte printre contacte trebuia sa am un cont Facebook pt cei din Franta si un cont Hi5 pentru cei din Romania.
Acum situatia s-a schimbat. Aproape toata lumea are un cont Facebook si aici. Am gasit pe Facebook colegi de liceu, colegi de facultate, fosti colegi de la locurile de munca anterioare etc. Am aflat cine ce a mai facut, cine s-a casatorit, cine are copii sau cine a calatorit. Doar ca Facebook nu aduce persoanele pierdute inapoi. Creaza doar posibilitatea de a intra in contact dar nu acopera prapastiile pe care anii petrecuti separat si experientele diferite le-au adancit. Si cateodata e chiar mai bine asa. Cateodata trebuie sa "let go".
Partea cu experimentele SMO insa a fost fun. Facebook este un super mediu de comunicare indiferent daca vrei sa faci cunoscuta o firma sau sa organizezi lucruri cu gasca ta. Trebuie sa recunosc ca m-am amuzat incercand sa fac toate acestea chiar daca experimentele mele nu au fost intotdeauna un succes.
Ca sa ramai in contact cu gasca ta si sa organizezi evenimente, Facebook iti pune la dispozitie mai multe unelte :
- poti sa creezi un grup special pentru gasca ta care sa fie vizibil cui vrei tu si unde puteti pune la comun si destul de discret poze, linkuri care va intereseaza numai pe voi, sa creati discutii pe teme care va privesc. Astfel nu mai esti obligat sa povestesti de fiecare data cum catelul vecinului ti-a mancat pantoful de lac inaintea nuntii. Postezi odata si vede toata lumea care alegi tu sa vada.
- poti sa organizezi un eveniment care sa priveasca doar gasca ta, vizibil doar pentru cine vrei la care poti sa inviti pe cine vrei, sa furnizezi locatie si data, sa primesti confirmari si eventual sa postezi poze dupa.
- ahhhh da, si o functionalitate foarte utila careia cred ca o sa-i simt lipsa : iti "sopteste" cand e ziua de nastere a prietenilor. Eu uit mereu zilele de nastere...
Acestea sunt numai cateva din optiunile disponibile, dar cum acest articol nu este neaparat o descriere a retelei de socializare ma opresc aici.
Daca ai bombita ta, firmulita pe care ai creat-o cu sudoarea fruntii tale, de care esti foarte mandru si pe care vrei sa o propovaduiesti ( a se citi promovezi), nu poti ocoli Facebook. Este o unealta excelenta de comunicare cu clientii tai, un mijloc de a le afla parerea sau pur si simplu de a te face cunoscut.
Ce ai putea face pe Facebook pentru firmulita ta :
- pai ai putea crea o pagina firmei tale care sa furnizeze informatii utile clientilor tai, ai putea organiza tot felul de concursuri amuzante pentru a-i rasplati, ai putea sa le raspunzi la intrebari si sugestii
- ai putea crea un add, un link publicitar care sa le apara utilizatorilor care corespund publicului tau tinta
- ai putea sa creezi buzz-uri
Lista aceasta bineinteles nu este exhaustiva.
Ahh da, pana si Biblia are pagina Facebook !!!
Cam atat cu beneficiile. Cat despre neajunsuri, Facebook ar trebui manuit cu grija si in functie de ce vrei sa faci cu el, mai ales ca este dusmanul intimitatii. E un loc galagios unde daca nu respecti cateva reguli de bun simt poti provoca incurcaturi. Amuzante, ce e drept, dar incurcaturi.
Ar mai fi lucruri de spus despre Facebook, despre numeroasele aplicatii, despre cum sa cunosti persoane interesante - sau de ce nu ? - sa intalnesti pe cineva, dar eu ma opresc aici.
Nu stiu daca hotararea mea de a renunta la Facebook e definitiva, dar deocamdata nu o regret. Vreau sa vad si ce inseamna viata dupa Facebook. Ma intreb daca voi avea de pierdut renuntand la cea mai raspandita retea de socializare. Time shall tell.
Motivele pentru care mi-am creat contul au fost mai multe, printre care cele mai importante au fost sa raman in contact cu prieteni de departe si sa fac experimente de SMO.
La inceput bajbaiam printre optiunile Facebook-ului. Mai complex decat Hi5 si nu neaparat cu o interfata gandita in acelasi fel, mi-a dat de furca la gasirea optiunilor. Habar n-aveam ce e aia Privacy, am aflat ulterior ca e o problema spinoasa in cazul acestei retele de socializare si desi lucrurile s-au mai schimbat intre timp, nici acum nu poate baga nimeni mana in foc ca totul e ok. Vorba lui Eric Schmidt : daca vrei ceva sa nu fie facut public mai bine nu il faci.
La inceput nu era multa lume pe Facebook, sau in orice caz, nu multa lume cunoscuta de mine. Eram entuziasta de posibilitatile de comunicare si exprimare pe care acest site le crea si incercam sa il popularizez printre prieteni si cunostinte. Erau mai multi utilizatori in Franta decat in Romania. Daca vroiam sa am mai multi prieteni si cunostinte printre contacte trebuia sa am un cont Facebook pt cei din Franta si un cont Hi5 pentru cei din Romania.
Acum situatia s-a schimbat. Aproape toata lumea are un cont Facebook si aici. Am gasit pe Facebook colegi de liceu, colegi de facultate, fosti colegi de la locurile de munca anterioare etc. Am aflat cine ce a mai facut, cine s-a casatorit, cine are copii sau cine a calatorit. Doar ca Facebook nu aduce persoanele pierdute inapoi. Creaza doar posibilitatea de a intra in contact dar nu acopera prapastiile pe care anii petrecuti separat si experientele diferite le-au adancit. Si cateodata e chiar mai bine asa. Cateodata trebuie sa "let go".
Partea cu experimentele SMO insa a fost fun. Facebook este un super mediu de comunicare indiferent daca vrei sa faci cunoscuta o firma sau sa organizezi lucruri cu gasca ta. Trebuie sa recunosc ca m-am amuzat incercand sa fac toate acestea chiar daca experimentele mele nu au fost intotdeauna un succes.
Ca sa ramai in contact cu gasca ta si sa organizezi evenimente, Facebook iti pune la dispozitie mai multe unelte :
- poti sa creezi un grup special pentru gasca ta care sa fie vizibil cui vrei tu si unde puteti pune la comun si destul de discret poze, linkuri care va intereseaza numai pe voi, sa creati discutii pe teme care va privesc. Astfel nu mai esti obligat sa povestesti de fiecare data cum catelul vecinului ti-a mancat pantoful de lac inaintea nuntii. Postezi odata si vede toata lumea care alegi tu sa vada.
- poti sa organizezi un eveniment care sa priveasca doar gasca ta, vizibil doar pentru cine vrei la care poti sa inviti pe cine vrei, sa furnizezi locatie si data, sa primesti confirmari si eventual sa postezi poze dupa.
- ahhhh da, si o functionalitate foarte utila careia cred ca o sa-i simt lipsa : iti "sopteste" cand e ziua de nastere a prietenilor. Eu uit mereu zilele de nastere...
Acestea sunt numai cateva din optiunile disponibile, dar cum acest articol nu este neaparat o descriere a retelei de socializare ma opresc aici.
Daca ai bombita ta, firmulita pe care ai creat-o cu sudoarea fruntii tale, de care esti foarte mandru si pe care vrei sa o propovaduiesti ( a se citi promovezi), nu poti ocoli Facebook. Este o unealta excelenta de comunicare cu clientii tai, un mijloc de a le afla parerea sau pur si simplu de a te face cunoscut.
Ce ai putea face pe Facebook pentru firmulita ta :
- pai ai putea crea o pagina firmei tale care sa furnizeze informatii utile clientilor tai, ai putea organiza tot felul de concursuri amuzante pentru a-i rasplati, ai putea sa le raspunzi la intrebari si sugestii
- ai putea crea un add, un link publicitar care sa le apara utilizatorilor care corespund publicului tau tinta
- ai putea sa creezi buzz-uri
Lista aceasta bineinteles nu este exhaustiva.
Ahh da, pana si Biblia are pagina Facebook !!!
Cam atat cu beneficiile. Cat despre neajunsuri, Facebook ar trebui manuit cu grija si in functie de ce vrei sa faci cu el, mai ales ca este dusmanul intimitatii. E un loc galagios unde daca nu respecti cateva reguli de bun simt poti provoca incurcaturi. Amuzante, ce e drept, dar incurcaturi.
Ar mai fi lucruri de spus despre Facebook, despre numeroasele aplicatii, despre cum sa cunosti persoane interesante - sau de ce nu ? - sa intalnesti pe cineva, dar eu ma opresc aici.
Nu stiu daca hotararea mea de a renunta la Facebook e definitiva, dar deocamdata nu o regret. Vreau sa vad si ce inseamna viata dupa Facebook. Ma intreb daca voi avea de pierdut renuntand la cea mai raspandita retea de socializare. Time shall tell.
marți, 16 noiembrie 2010
Telenovela I
Telenovela mea a ajuns la pauza publicitara. La momentul in care se enumara produsele : toamna, melancolie, Nina Ricci. Firul epic e suspendat, spectatorul ramane cu sufletul la gura. In mod sigur scenaristul a avut pana de inspiratie. A lasat-o pe Lucecita fara al sau Luis Miguel. Acesta trebuie ca e grav bolnav, sau rapit de dusmanii sai. Dar cum scenaristul nu s-a hotarat inca, spectatorului nu i s-a impartasit motivul disparitiei acestui om de bine.
Lucecita este insa o femeie moderna pe care mitul Cenusaresei nu o impresioneaza. Are alte aspiratii in viata decat aceea de a spala sosetele lui Luis Miguel, oricat de mascul paros ar fi acesta. Pe de alta parte familia lui Luis Miguel nu ar vedea niciodata cu ochi buni aceasta uniune. Pentru ei, Lucecita este o "mala mujer". Desi toata lumea stie ca Lucecita este un boboc de fata. Fisurile ei miros a trandafiri, chiar si cand face baie nu ii curge machiajul si desi nu are bani este imbracata de la Armani.
Lucecita are o viata grea si trista, insa nasa ei, Zana Maseluta e cea care o ajuta sa treaca peste cele mai dificile etape din viata ei.
Jose Grigore Armando Ahmed George Cloney a pus ochii pe Lucecita si incearca sa o seduca. Este un om fara scrupule animat doar de dorintele sale si de o ambitie imensa. Oare va reusi el sa-si atinga scopul ?
Oare cu cine va ramane Lucecita ? Cu Luis Miguel cel disparut sau cu Jose Grigore Armando Ahmed George Cloney ? Sau cu Brad Antonio Marcello Carmello Jonas Pitt pe care scenaristul se gandeste sa il introduca in telenovela ca fiind fratele vitreg al surorii verisorului nepotului bunicului vecinului de pe scara unde sta Lucecita ? Sau cu toti trei ?
Toate acestea le vom afla in episodul urmator. Sau poate nu ;)
Lucecita este insa o femeie moderna pe care mitul Cenusaresei nu o impresioneaza. Are alte aspiratii in viata decat aceea de a spala sosetele lui Luis Miguel, oricat de mascul paros ar fi acesta. Pe de alta parte familia lui Luis Miguel nu ar vedea niciodata cu ochi buni aceasta uniune. Pentru ei, Lucecita este o "mala mujer". Desi toata lumea stie ca Lucecita este un boboc de fata. Fisurile ei miros a trandafiri, chiar si cand face baie nu ii curge machiajul si desi nu are bani este imbracata de la Armani.
Lucecita are o viata grea si trista, insa nasa ei, Zana Maseluta e cea care o ajuta sa treaca peste cele mai dificile etape din viata ei.
Jose Grigore Armando Ahmed George Cloney a pus ochii pe Lucecita si incearca sa o seduca. Este un om fara scrupule animat doar de dorintele sale si de o ambitie imensa. Oare va reusi el sa-si atinga scopul ?
Oare cu cine va ramane Lucecita ? Cu Luis Miguel cel disparut sau cu Jose Grigore Armando Ahmed George Cloney ? Sau cu Brad Antonio Marcello Carmello Jonas Pitt pe care scenaristul se gandeste sa il introduca in telenovela ca fiind fratele vitreg al surorii verisorului nepotului bunicului vecinului de pe scara unde sta Lucecita ? Sau cu toti trei ?
Toate acestea le vom afla in episodul urmator. Sau poate nu ;)
****************
Acum, lasand la o parte aberatiile de mai sus, va urez o zi de toamna superba :)
luni, 15 noiembrie 2010
Provocarea lunii noiembrie - rezultate
In urma voturilor primite, doua dintre cele 5 propuneri au obtinut un numar egal de voturi :
1. Sa scriu in fiecare zi despre un lucru nou.
2. Sa scriu in fiecare saptamana despre un loc interesant pe care tocmai l-am descoperit in Bucuresti.
Asa ca pana la urma m-am hotarat sa ma tin de cea de-a doua. O sa va arat Bucurestiul asa cum il descopar eu dupa aproape 30 de ani de convietuire. Desi puteti descoperi parti din Bucuresti si aici.
Enjoy!
1. Sa scriu in fiecare zi despre un lucru nou.
2. Sa scriu in fiecare saptamana despre un loc interesant pe care tocmai l-am descoperit in Bucuresti.
Asa ca pana la urma m-am hotarat sa ma tin de cea de-a doua. O sa va arat Bucurestiul asa cum il descopar eu dupa aproape 30 de ani de convietuire. Desi puteti descoperi parti din Bucuresti si aici.
Enjoy!
joi, 11 noiembrie 2010
Paris - mozaic de impresii
Ambitia mea era sa scriu in fiecare zi despre Paris si experientele traite acolo, dar nu am avut nici timp si nici destul praf de stele pentru a-l asterne pe hartie. Parisul a fost cenusiu, cu nesfarsite calatorii cu metroul, cu oameni obositi si stresati, cu dezamagiri, cu strazi umede si covor de frunze moarte. Cu multa alergatura si prea putina poezie. Dar chiar si asa, m-am simtit mai vie ca nicicand, am fost inconjurata de prieteni si mi-am simtit inima batand cu putere. Asta e cu dedicatie :)
Labirintul din Paris
Daca este vreun loc unde sa ma pierd in Paris, acela este la Defense cu al sau Les Quatres Temps . Nu am fost niciodata fan al cumparaturilor si locul acesta ma nauceste. Sunt sigura ca e paradisul oricarui impatimit de shopping. E imens si foarte diversificat in produse. Pentru mine a fost labirint si mi-a dat multe batai de cap.
Atmosfera cel putin ciudata, imensitatea cladirilor futuriste si linistea nenaturala (caci masinile nu au acces aici ci doar in "maruntaiele" Defense-ului) precum si oamenii la costum, politicos - distanti fac din acest loc cadrul ideal pentru un roman SF. Minority report ? Hmmm...
Aeroportul Beauvais
Ultimul moment notabil din aceasta calatorie s-a intamplat chiar la aeroportul Beauvais si nu a fost neaparat un moment fericit. Din pacate tot acest rasism manifestat in Franta in ultima vreme la nivel inalt catre o anumita populatie isi arata neajunsurile. Vorbesc aici despre formalitatile de plecare, la care am fost supusa pentru prima data, la cele de "imigrare" care constau intr-un control suplimentar pentru pasagerii care calatoresc catre Romania (dupa ce am trecut de controlul pasaportului, al bagajelor, trecerea prin usa cu senzori). Adica dupa toate aceste controale, ne-au mai cerut odata actele. Recunosc, nu inteleg logica...
Apoi a trebuit sa asteptam imbarcarea intr-o sala separata de restul pasagerilor.
Nu stiu la ce nivel s-au hotarat aceste masuri, dar nu am putut sa nu ma simt indignata. Iubesc Franta. Stiu ca nu toti discrimineaza si pot chiar sa spun ca unii dintre cei mai deosebiti oameni pe care ii cunosc traiesc in Franta. Dar nu pot sa nu condamn tratamentul de care am avut parte. Il vad ca pe unul dintre lucrurile care demonstreaza ca toti mai avem de lucrat la capitolul toleranta si acceptarea celuilalt. Chiar si cei care se cred mai buni (da, aici pot fi acuzata de prejudecata :) )
Nu vreau insa sa inchei pe aceasta nota mohorata pentru ca per total, ca intotdeauna cand merg in Franta, m-am bucur la maxim, mi-am incarcat bateriile si am trait experiente mai mult sau mai putin revelatoare. Nici data aceasta nu a fost exceptie. Si pot sa spun ca mi-am lasat jumatate de inima acolo...
Labirintul din Paris
Daca este vreun loc unde sa ma pierd in Paris, acela este la Defense cu al sau Les Quatres Temps . Nu am fost niciodata fan al cumparaturilor si locul acesta ma nauceste. Sunt sigura ca e paradisul oricarui impatimit de shopping. E imens si foarte diversificat in produse. Pentru mine a fost labirint si mi-a dat multe batai de cap.
Atmosfera cel putin ciudata, imensitatea cladirilor futuriste si linistea nenaturala (caci masinile nu au acces aici ci doar in "maruntaiele" Defense-ului) precum si oamenii la costum, politicos - distanti fac din acest loc cadrul ideal pentru un roman SF. Minority report ? Hmmm...
Aeroportul Beauvais
Ultimul moment notabil din aceasta calatorie s-a intamplat chiar la aeroportul Beauvais si nu a fost neaparat un moment fericit. Din pacate tot acest rasism manifestat in Franta in ultima vreme la nivel inalt catre o anumita populatie isi arata neajunsurile. Vorbesc aici despre formalitatile de plecare, la care am fost supusa pentru prima data, la cele de "imigrare" care constau intr-un control suplimentar pentru pasagerii care calatoresc catre Romania (dupa ce am trecut de controlul pasaportului, al bagajelor, trecerea prin usa cu senzori). Adica dupa toate aceste controale, ne-au mai cerut odata actele. Recunosc, nu inteleg logica...
Apoi a trebuit sa asteptam imbarcarea intr-o sala separata de restul pasagerilor.
Nu stiu la ce nivel s-au hotarat aceste masuri, dar nu am putut sa nu ma simt indignata. Iubesc Franta. Stiu ca nu toti discrimineaza si pot chiar sa spun ca unii dintre cei mai deosebiti oameni pe care ii cunosc traiesc in Franta. Dar nu pot sa nu condamn tratamentul de care am avut parte. Il vad ca pe unul dintre lucrurile care demonstreaza ca toti mai avem de lucrat la capitolul toleranta si acceptarea celuilalt. Chiar si cei care se cred mai buni (da, aici pot fi acuzata de prejudecata :) )
******
Nu vreau insa sa inchei pe aceasta nota mohorata pentru ca per total, ca intotdeauna cand merg in Franta, m-am bucur la maxim, mi-am incarcat bateriile si am trait experiente mai mult sau mai putin revelatoare. Nici data aceasta nu a fost exceptie. Si pot sa spun ca mi-am lasat jumatate de inima acolo...
miercuri, 3 noiembrie 2010
Paris - day one
Nu pot sa stau deoparte de acest oras se pare, asa ca iata-ma din nou aici. Paris pentru a mia oara, prieteni vechi si noi, strazi familiare, metroul, monumente cunoscute si mai putin cunoscute, iata meniul pentru concediul meu de toamna. Trebuie sa recunosc ca ma simt ca pestele in apa aici si ar fi si cazul avand in vedere relatia pe care o am de multa vreme cu cest oras. Ciudat nu, sa ai o relatie cu un oras ? Si totusi noi avem o relatie frumoasa si de durata.
Ne-am cunoscut in 2007. Era prin martie. M-a intampinat cu inscrisuri familiare, cu nume scoase din cartea mea de franceza si multa ploaie. Dar si cu romantism si prieteni. Era diferit de orice alt oras mai cunoscusem pana atunci. Cam arogant si nepasator. Asa cum imi place mie. Eram foarte timida. M-am apropiat de el ezitand. L-am descoperit incetul cu incetul acea prima data si apoi alte fatete au prins viata pe parcursul numeroaselor vizite pe care le-am facut aici.
La un moment dat era sa ne despartim. Atunci mi-a fost greu, dar am luat hotararea sa nu renunt la el, sa ma intorc chiar daca aparent nu ne mai lega nimic.
Si iata-ma din nou aici. Orasul e cam bozumflat si sta sa planga. Cam pustiu cu toata lumea care este acum la munca. Dar nu ma intimideaza. Am chef sa-l mai descopar o data si nici un nor nu ma va tine in casa.
Intai fac lucrurile indispensabile cum ar fi achizitionarea unui abonament de transport, a unui plan al mijloacelor de transport in comun si alte mici cumparaturi de la supermarchetul din apropiere. Apoi ma hotarasc sa ma plimb fara tinta pe unde ma vor duce picioarele. Nu mi-e frica sa ma pierd in Paris, mai degraba mi-ar fi frica sa ma pierd in Bucuresti. O romanca intalnita in avion mi-a zis ca la statia Javel se afla o statuie a libertatii si ca e frumos de mers acolo. M-am hotarat sa merg pe mana ei. Oricum eram destul de aproape.
Am pornit deci sa ma plimb pe chei insotind Sena si m-am pomenit in apropierea turnului Eiffel. M-am hotarat sa revad acest vechi prieten. Daca zonele mai putin turistice erau pustii, aici era si acum o multime pestrita si poliglota pe care nici vremea posomorata nu o speria. Suveniruri pentru turisti la tot pasul : turnuri Eiffel in miniatura, genti inscriptionate cu Paris si alte mici comori pe care vreun turist entuziast le va achizitiona si peste care se va depune praful intr-o debara uitata. Pictori cautand clienti pentru un portret la minut. Unul dintre ei s-a indreptat spre mine intrebandu-ma daca nu ii permit sa imi faca portretul sa il foloseasca ca model de prezentare. Am refuzat zambind si am iutit pasul. Tineri de origine africana isi etalau produsele destinate turistilor pe jos. Un tanar aratos cu piele maslinie si par ondulat se falea cu bicepsii lui. I-am zambit, i-am zis ca arata ok si am trecut mai departe.
In dreptul Turnului Eiffel, tinere fete rrome cereau bani spunand ca sunt de la o asociatie de surdo-muti. Ma dureau picioarele, asa ca m-am hotarat sa ma asez pe o banca. Una dintre ele s-a apropiat de mine si m-a recunoscut ca fiind romanca. I-am oferit o tigara si discutia s-a incins. Garoafei ii e dor de casa. Imi zambeste. E aici din 2002 si ii place. Imi spune ca politia nu se ia de ei, ca stiu ca nu fura. Vrea sa mai stea pana pe 15 decembrie, ca apoi sa petreaca sarbatorile acasa alaturi de cei trei baieti ai ei. Nicaieri nu e ca acasa.
E bucuroasa sa vorbeasca cu mine in romana. Imi povesteste ca aici s-a nascut si unul dintre baietii ei. I-a pus numele Paris. Ma sfatuieste insa sa am grija cand scot bani sa cumpar ceva ca nu e sigur si sa ma tocmesc daca vreau sa cumpar vreun suvenir.
Ma despart de Garoafa si imi continui plimbarea. Nu-mi caut repere, ma pierd pur si simplu pe stradute cu certitudinea ca imi voi gasi drumul. Si asa si este. Numai ca acum drumul ma poarta inapoi catre casa. Mi-e foame si incep sa ma doara picioarele.
Dar hei, nu e decat day one ! Maine ma voi pierde din nou in Paris pentru a ma regasi, pentru a regasi ce am pierdut, dar si pentru a descoperi lucruri noi. So, stay tunned !
Ne-am cunoscut in 2007. Era prin martie. M-a intampinat cu inscrisuri familiare, cu nume scoase din cartea mea de franceza si multa ploaie. Dar si cu romantism si prieteni. Era diferit de orice alt oras mai cunoscusem pana atunci. Cam arogant si nepasator. Asa cum imi place mie. Eram foarte timida. M-am apropiat de el ezitand. L-am descoperit incetul cu incetul acea prima data si apoi alte fatete au prins viata pe parcursul numeroaselor vizite pe care le-am facut aici.
La un moment dat era sa ne despartim. Atunci mi-a fost greu, dar am luat hotararea sa nu renunt la el, sa ma intorc chiar daca aparent nu ne mai lega nimic.
Si iata-ma din nou aici. Orasul e cam bozumflat si sta sa planga. Cam pustiu cu toata lumea care este acum la munca. Dar nu ma intimideaza. Am chef sa-l mai descopar o data si nici un nor nu ma va tine in casa.
Intai fac lucrurile indispensabile cum ar fi achizitionarea unui abonament de transport, a unui plan al mijloacelor de transport in comun si alte mici cumparaturi de la supermarchetul din apropiere. Apoi ma hotarasc sa ma plimb fara tinta pe unde ma vor duce picioarele. Nu mi-e frica sa ma pierd in Paris, mai degraba mi-ar fi frica sa ma pierd in Bucuresti. O romanca intalnita in avion mi-a zis ca la statia Javel se afla o statuie a libertatii si ca e frumos de mers acolo. M-am hotarat sa merg pe mana ei. Oricum eram destul de aproape.
Am pornit deci sa ma plimb pe chei insotind Sena si m-am pomenit in apropierea turnului Eiffel. M-am hotarat sa revad acest vechi prieten. Daca zonele mai putin turistice erau pustii, aici era si acum o multime pestrita si poliglota pe care nici vremea posomorata nu o speria. Suveniruri pentru turisti la tot pasul : turnuri Eiffel in miniatura, genti inscriptionate cu Paris si alte mici comori pe care vreun turist entuziast le va achizitiona si peste care se va depune praful intr-o debara uitata. Pictori cautand clienti pentru un portret la minut. Unul dintre ei s-a indreptat spre mine intrebandu-ma daca nu ii permit sa imi faca portretul sa il foloseasca ca model de prezentare. Am refuzat zambind si am iutit pasul. Tineri de origine africana isi etalau produsele destinate turistilor pe jos. Un tanar aratos cu piele maslinie si par ondulat se falea cu bicepsii lui. I-am zambit, i-am zis ca arata ok si am trecut mai departe.
In dreptul Turnului Eiffel, tinere fete rrome cereau bani spunand ca sunt de la o asociatie de surdo-muti. Ma dureau picioarele, asa ca m-am hotarat sa ma asez pe o banca. Una dintre ele s-a apropiat de mine si m-a recunoscut ca fiind romanca. I-am oferit o tigara si discutia s-a incins. Garoafei ii e dor de casa. Imi zambeste. E aici din 2002 si ii place. Imi spune ca politia nu se ia de ei, ca stiu ca nu fura. Vrea sa mai stea pana pe 15 decembrie, ca apoi sa petreaca sarbatorile acasa alaturi de cei trei baieti ai ei. Nicaieri nu e ca acasa.
E bucuroasa sa vorbeasca cu mine in romana. Imi povesteste ca aici s-a nascut si unul dintre baietii ei. I-a pus numele Paris. Ma sfatuieste insa sa am grija cand scot bani sa cumpar ceva ca nu e sigur si sa ma tocmesc daca vreau sa cumpar vreun suvenir.
Ma despart de Garoafa si imi continui plimbarea. Nu-mi caut repere, ma pierd pur si simplu pe stradute cu certitudinea ca imi voi gasi drumul. Si asa si este. Numai ca acum drumul ma poarta inapoi catre casa. Mi-e foame si incep sa ma doara picioarele.
Dar hei, nu e decat day one ! Maine ma voi pierde din nou in Paris pentru a ma regasi, pentru a regasi ce am pierdut, dar si pentru a descoperi lucruri noi. So, stay tunned !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)