De poveste.... la One world

Am fost la proiectia a doua documentare la festivalul dedicat drepturilor omului One World sa caut putina magie si am gasit-o in sala plina de la Corso. Am vazut doua filme diferite prin realizare si prin ideile vehiculate, fiecare special in felul lui. Primul, Bedtime Stories from the Axes of Evil vorbeste despre puterea basmelor de a apropia sau indeparta oamenii, dar si despre valori comune. Este el insusi o poveste de spus la gura sobei. Filmat de studenti americani la film, urmareste alaturi de copiii coreeni, irakieni si iranieni firul a trei povesti traditionale. Vibeke Bryld, regizoarea daneza a fost cu noi in sala sa ne raspunda la intrebari. Asa am aflat ca filmul a fost o reactie la un discurs de-al lui George Bush din 2002 : "Aceste state, impreuna cu tarile lor aliate, constituie o Axa a Raului care ameninta pacea mondiala". Al doilea Intr-o zi vom fi fericiti ne-a plonjat direct in realitatea unui orasel minier sarac din Polonia, Lipiny. Pe cat de stilizat a fost primul documentar, pe atat de plin de viata a fost al doilea. Daniel, un adolescent de 16 ani traieste cu bunica sa si isi doreste sa realizeze un film despre visele celor din jur. Asa ca se targuieste pentru un telefon mobil si apoi pentru o camera furata si incepe sa ia interviuri. De la batrani la copii, fiecare a avut sau are un vis. Cel mai frumos raspuns e insa cel al bunicii sale, Aniela : am visat sa am un nepot ca tine. Cu picioarele bine infipte in pamant, Aniela isi gaseste repede reperele, stie sa ia ce-i mai bun din situatia in care este si mai ales stie sa isi sprijine nepotul. Filmul e atat de viu, incat a starnit hohote de ras in sala. Si se pare ca a avut si happy end. Daniel in urma filmarii la acest documentar (de altfel el a venit cu ideea) cat si la un alt film si-a permis sa schimbe scoala pe una mai buna si sa faca studiile pe care si le dorea.

Weekend cu gust de qwankido in Mall

Weekendul trecut m-am intors la o dragoste mai veche cu emotie si recunostinta : qwan ki do-ul. In cadrul AIESEC - Global Village a avut loc in Mall Vitan o demonstratie de Qwan Ki Do facuta de colegii mei de sala. Fostul magazin amenajat ca loc pentru manifestarea culturala geme de lume. Tobele vorbesc de tinuturi indepartate si exotice. Cu fiecare zambet strainii de la standuri incearca sa te tenteze sa le vizitezi tara. Iti poti scrie numele in japoneza sau poti sa incerci parfumuri exotice din Arabia Saudita. Tunisienii iti propun condimente delicioase. Francezii, benzi desenate. Ratacesc de la un stand la altul in cautare de mici comori. Ii vad pe colegii mei imbracati in Vo Phuc printre vizitatori. Si se face liniste si se face cerc. Incepe. In fata multimii curioase dragonul se plimba, se scarpina, adoarme.

Animalul galben se misca fluid, se joaca si nu cunoaste decat ritmul tobelor batute de Hoanh Su. Si aduce dupa el maiestria colegilor mei. Pe rand privitorii descopera diferite tehnici, de la inlantuiri de lovituri si blocaje, la tehnici cu partener, la tehnici "animaliere" si pana la maiestria inelelor.

Demonstratia trece in revista o paleta variata de tehnici si fiecare isi aduce aportul in functie de gradul si cunostintele sale. Punctul culminant : coregrafia maiastru realizata unde o fata fugareste un baiat care incearca sa ii ia ghiozdanul si il si capaceste cu aceasta ocazie.

Apoi toti eroii se strang in fata unei beri in pura atmosfera de camaraderie. Dar asta e alta poveste...

PS. Multumesc Mircea pentru poza cu dragonul :)

Gogol Bordello, frate !!!

Pot sa marturisesc cu nesfarsita satisfactie ca am fost aseara la concertul Gogol Bordello si ca as face-o din nou daca as avea ocazia, fara sa ma gandesc de doua ori. Electrizant ar fi termenul care descrie atmosfera din seara trecuta. Au reusit sa ridice sala la dans de la primele melodii. Toata lumea a topait pana la sfarsit. Cred ca este a doua formatie dupa Haggard pe care am vazut-o sa cante cu atata placere si daruire. Si a fost unul dintre cele mai bune concerte la care am asistat. A sunat perfect. Mi-au mangait urechile, mi-au zgaltait interiorul, m-au facut sa ranjesc pana nu am mai putut. Si sa plec de acolo cu acel ranjet.

Gogol Bordello au incercat sa ne invete doua lucruri la care noi cam picam examenul. Si sa nu aruncati cu pietre in mine, dar sunt de parerea lor. Si unul dintre ele mi-a lasat un gust amar.
Primul dintre ele, oricat de bine ar fi sa fii mandru de cine esti, nu trebuie sa uiti ce e toleranta si nici faptul ca e loc pentru toti. Cineva a venit cu un steag al Romaniei pe care il flutura cu avant. Cantaretul s-a luat de el cu cuvinte nu tocmai delicate si i-a zis ca acolo nu e o intrunire politica ci un eveniment cultural si ca acel steag nu are ce cauta acolo. Si nu avea, nu de alta dar 1 decembrie a trecut.

Al doilea, printre melodiile pe care le-au bagat in pauza a fost si una cantata de un pusti rrom care spunea ca “nu conteaza ce limba vorbesc, Romania e tara mea”. Si lumea a inceput sa huiduie pentru ca semana a manea. Aici chiar m-am facut mica si mi-a fost rusine de reactie. Cred ca e loc pentru toata humea si nu inteleg de ce unii nu vad asta. Or fi claustrofobi sau ceva. Si sa pui o melodie tiganeasca la un concert al unei trupe al carui stil e descris ca gipsy punk, nu mi se pare deplasat.

Si inchei cu alta melodie decat cea pe care as fi pus-o in mod normal aici, o melodie care-mi place foarte mult :

Manu Chao – La Ventura: Bucuresti, 16 Aprilie

Am aflat cu bucurie de concertul Manu Chao la Bucuresti si mi-am zis ca trebuie sa il vad. Manu Chao este unul dintre artistii mei preferati. M-a cucerit cu ritmurile sale indracite de ska, punk, dar si salsa si reggae, cu textele sociale, cu usurinta cu care canta in mai multe limbi, cu viziunea sa. E un artist care stie sa se reinventeze si pentru care muzica este un mijloc de a exprima idei (dap, suna banal, dar nu mi se pare ca gasesti asa ceva des in muzica, cel putin in cea pe care o auzi peste tot). Nu stiu de ce in Romania este mai putin cunoscut. Poate o promovare defectuoasa. Poate ca e o combinatie de genuri care nu ar putea prinde aici. Dar dupa parerea mea, nu trebuie ignorat cu usurinta. Iar in concert este incendiar.

De la cunoscutele si “caldutele” King of Bongo si Me gustas Tu cu texte usurele si ritmuri prietenoase la Clandestino si Desaparecido cu incarcatura sociala si dragoste de America de Sud, la Sidi Hbibi, cantec sub-saharian, sau la Minha galera, melodie in portugheza, Manu Chao ne poarta in jurul lumii intr-o calatorie muzicala de neuitat. E un interpret care exemplifica foarte bine multiculturalitatea si faptul ca muzica in sine e un limbaj inteles de toti indiferent in ce limba sunt versurile.

Biletele sunt disponibile aici.

Si va promit cateva impresii dupa concert.

A Little Nightmare Music la Bucuresti

Muzica buna e ca un fel de mancare de sarbatoare si seara trecuta am participat la un adevarat festin. Unul dintre cele mai bune concerte la care am asistat. Dar si foarte mult umor. Chiar prea mult, avand in vedere ca rasul ma impiedica uneori sa savurez muzica. Joo si Igudesman sunt foarte buni comedieni, dar mai ales muzicieni desavarsiti. Micile enervari cotidiene au fost pentru ei prilej de sketch-uri. Asta ar trebui sa fie motivul pentru care la un moment dat pianistul schimba brusc melodia pe care o canta cu soneria telefonului care tocmai a rasunat in sala. Sau pentru pianul cu meniu vocal. Joo si Igudesman rad de tot, de muzicieni, de public, de ei insisi. Nimic nu e serios, iar cateodata ironia este muscatoare. Insa de data asta au avut un public pe masura. Care a surprins nuantele, care a ras cu ei in hohote, care nu a raspuns la provocari si care s-a simtit extraordinar. Si care s-a amuzat cand cei doi muzicieni l-au "periat" exagerat de mult.
Celor doi nu le e frica sa experimenteze cu muzica, sa combine melodii intr-o maniera inedita sau sa isi arate maiestria intr-un fel care te lasa fara suflu. Fanfaronic chiar. Nu le e frica sa faca nici glume fara perdea. Totul li se iarta. Dupa o portie de ras bun, iti servesc o bucata muzicala cantata impecabil care te lasa cu gura cascata. Uiti orice obiectie ai putea avea instant.

Singurul repros pe care l-as putea aduce acestui spectacol genial e ca nu a fost cu mult diferit fata de ceeea ce vazusem deja pe Youtube. Ma asteptam la sketchuri noi.

In Romania si-au castigat notorietatea pe Internet. Sunt sigura ca majoritatea persoanelor din sala, sau cel putin cei tineri, au ajuns acolo urmarind videoclipurile de pe Youtube. Mi se pare un exemplu fericit unde onlineul a luat-o inaintea offlineului. Sprijinit de valoarea intrinseca a artistului. Sunt curioasa ce zice despre acest concert un adevarat meloman, unul care merge regulat la concerte si stie despre ce e vorba mai mult decat mine. Oare e socat sau nemultumit de modul in care cei doi doboara tabuuri ? De combinatiile inedite : Mozart + I will survive al Gloriei Gaynor + The final Countdown de la Europe in aceeasi piesa, sau Mozart-Bond, etc ? Sau e si el cucerit de maiestria celor doi si le iarta pacatele?

Lonski si Classen

Nu sunt personaje de desene animate si in mod sigur nu sunt personaje de filme cu detectivi. Sunt doi tineri cantareti care se intampla sa cante in deschiderea concertelor lui Yann Tiersen pentru promovarea noului sau album Dust Lane.

Canta cam asa :




Cum iti dai seama ca un cantaret e foarte bun live ? Dai o cautare pe youtube si gasesti foarte multe videoclipuri din concerte. Chiar daca acestea nu se aud bine, din cauza inregistrarii. Lonski & Classen pe scena suna ca o trupa formata din mai multi muzicieni. Reusesc cumva sa umple sala, sa sune mai puternic decat zumzetul care se ridica insistent. Sa capteze atentia. Pot spune chiar ca au sunat mai bine decat artistii consacrati in deschiderea carora au cantat.

Daca vreti sa ascultati mai multe melodii, aici e MySpace-ul lor si siteul ofical Lonsky & Classen.

Yann - unele flacari ard prea intens

Mi-ar fi placut sa fi asistat la un concert Yann Tiersen mai demult. Desi nu pot sa zic ca nu am simtit muzica prin toti porii, am fost si dezamagita la acest concert. De lucrurile care te tin cu picioarele pe pamant si nu te lasa sa te inalti impreuna cu muzica, cum ar fi sonorizarea proasta sau vreo nota aiurea.  Si totusi, era energie in sala, acea energie proprie concertelor care te fac sa te simti euforic. Dar spre deosebire de alte concerte, energia nu venea dinspre scena, ci din partea publicului.  Publicul l-a iubit in seara asta pe Yann Tiersen. L-a incurajat, l-a aplaudat, l-a fluierat si nu l-a lasat sa plece fara bis.

Anii si abuzurile si-au pus pecetea pe chipul artistului. Miscarile ii erau dezordonate si nu cred ca anumite stimulente erau straine de acest lucru. Dar Yann canta cu ochii inchisi. Nu canta, facea dragoste. Cu chitara, cu vioara, cu ce instrument ii cadea in mana.

De la coloana sonora din "Le fabuleux destin d'Amélie Poulain" si "Dust Lane", ultimul album e cale lunga. Yann se joaca cu instrumentele, nu ii e frica sa experimenteze. Acordeon, vioara, chitara, pian. Se reinventeaza in nenumarate variante. Si desi cred ca timpul si nu numai i-a imprimat o traiectorie descendenta, am plecat din sala de concert fermecata.


                   

A little nightmare music - am bilet!!!

Intr-o seara eram eu trista si suparata si un prieten mi-a dat un link :




Am ras in hohote si mi-am zis ca trebuie sa ii vad in concert. Asta se intampla acum un an.

Am aflat cu bucurie ca vor canta la Bucuresti pe 21 decembrie.

Mai multe detalii

Grabiti-va ca biletele aproape s-au epuizat!

PS. Va promit un post dedicat acestui concert.

Therion - sic, am fost la concert!

Aseara am dus oaia la concert la Therion - albumul din 2010 Sitra Ahra. Mi-a spus ca i-a placut foarte mult.

Voi ce ziceti ?



Siteul oficial Therion

Tabere medievale si trubaduri III

Ultima destinatie : Cluj

Duminica dimineata am parasit Bistrita cu o urma de regret . Deja o parte din corturi erau stranse si se simtea in aer tristetea plecarii iminente. Caii folositi la demonstratiile de lupta pasteau alene iarba de sub corturi, dand palpitatii ocupantilor. Oricum au fost mai norocosi decat noi cu micul dejun. Cortul unde se vindeau clatite nu era inca deschis la "matinala" ora 11. Am plecat nemancati cu gandul sa oprim la o benzinarie pentru facerea plinului automobilului si calatorilor. La cateva ore de noi, astepta Clujul.

Povestea mai usor se povesteste decat se infaptuieste si ne-am avantat nerabdatori sa vedem orasul si concertul.  Intr-un final glorios am ajuns in Cluj, infometati, toropiti de caldura si doritori sa ne tragem sufletul. De data asta ne-am hotarat sa cautam cazare. Perspectiva unui dus acoperit si a unei mese copioase ne facea cu ochiul. Si am cautat... Si am cautat.....  Toate pensiunile erau ocupate. Nu luasem in considerare numarul de oameni interesati de concert care nu erau din oras. Dupa 3 ore de cautare asidua, am reusit sa gasim locuri la o pensiune mai in afara orasului, din capatul opus unde urma sa se tina concertul. Recunoscatori, ne-am tras un pic sufletul si am avut timp sa facem acel dus atat de asteptat si sa mancam ceva pe fuga inainte de concert.

The Concert

Primul lucru care sa ne dea de gandit la numarul de oameni prezenti : numarul impresionant de masini inmatriculate prin toate orasele Romaniei, basca cateva unguresti parcate langa locul concertului. Ne-am invartit ceva pe stradute inainte sa gasim un loc unde sa lasam masina.

O adevarata procesiune se indrepta spre parcarea centrului comercial Polus unde avea sa se tina concertul. Ne-am integrat in suvoiul ordonat de oameni. In parcare : o mare de oameni. Impresionant! Ne-am luat inima in dinti si am intrat. Canta Cargo si multimea canta cu ei. In public : si batrani si copii, si baieti inaaaaaaaalti si in negru - pirati. Cand ai un baiat cu tine si cand acel baiat e cu prietena, care intamplator e prietena cu tine ai anumite avantaje. De exemplu nu stai la coada la bere. Acesta este un mod de a-mi arata recunostinta, zicandu-i multumesc aici :). De asemenea am invatat la acest concert legea celui mai puternic : daca esti un baiat inalt si bine facut nu esti inghiontit, pe cand daca esti mica si esti fata, iti iei destul de multi ghionti, coate, esti calcata, ti se varsa bere in cap etc. Exceptia de la legea celui puternic : daca ai cu tine un tip inalt si fioros, poti sa fii mica si fata. Exceptia exceptiei de la regula celui puternic : cand tipul respectiv e plecat dupa bere...

Alta regula verificata la acest concert, regula vederii la scena : oriunde te-ai aseza se va gasi in fata ta un personaj cu cel putin 10 cm mai inalt decat tine care te va impiedica sa vezi scena. Daca ai noroc si totusi persoana din fata ta nu este inalta mai asteapta putin. O sa vezi ca imediat ce incepe concertul va scoate un aparat foto sau o camera cu care va filma tot timpul astfel incat oricum nu vei vedea nimic. Aceste reguli se aplica indiferent daca stai in fata, la mijloc sau mai in spate.

Lasand la o parte aceste mici neajunsuri, concertul a fost frumos, cam scurt, insa nu la fel de antrenant ca cel de la Bistrita. Iron Maiden au interactionat mai putin cu publicul decat Haggard si noi am simtit un pic de dezamagire. Au cantat doar o ora jumate. La sfarsit ne intrebam : Ok, cand e partea a doua? Am asteptat un bis, care fusese demult. Nici nu ne dadusem seama...

The City

Mi-a placut Clujul, desi nu recomand nimanui sa il vada asa cum l-am vazut noi : adica am dat ocolul de trei ori in speranta sa gasim cazare. Cam asta a fost vizita turistica. Obiectivele turistice : pensiunile arhipline din cauza concertului si centrul unde au wireless gratuit pentru a cauta cazare. Adaugati la aceasta caldura de desert, foamea si oboseala. Insa, in ciuda neajunsurilor, centrul mi s-a parut superb, orasul bine marcat, nu te ratacesti, iar hartile gratuite se pot gasi la pensiuni si probabil si in alte locuri. Spre deosebire de Bucuresti, unde totul e amestecat, nou cu vechi, blocuri cu cladiri stil, centrul istoric e bine demarcat desi exista si aici o zona destul de mare cu blocuri urate, dar la periferie. Este un oras elegant si am avut senzatia ca nu eram in Romania ci undeva in Occident. In mod sigur o sa revin, orasul asta mi-a cazut cu tronc. Si poate data viitoare o sa am timp sa-l si vizitez un pic.

Poze Paula Mihaiu si Daniel Coman

Tabere medievale si trubaduri - Part II

O vizita lenesa prin Bistrita


A doua zi, trezirea a fost dificila. Un dus se impunea, dar dusurile erau ca cele de pe plaja, descoperite si vizibile din orice colt al taberei. Si cine avea costum de baie la el ? Pana la urma ne-am spalat cum am putut si alungati de caldura din cort, ne-am hotarat anevoie sa vizitam Bistrita.

Din pacate nu am putut sa profitam de oras asa cum ar fi trebuit din doua motive : caldura imposibila si starea de oboseala avansata. Tot ce am reusit sa facem a fost sa ne plimbam alene in oasul linistit si insorit, sa ii admiram centrul, sa ne avantam pe stradutele elegante, sa ne bucuram de racoarea parcului M Eminescu si sa poposim insetati la terasa de langa Casa de Cultura, frumoasa ca o bijuterie. Nici gand de planul ambitios de a vizita cateva obictive turistice, cum ar fi Biserica Evanghelica, Turnul Dogarilor sau sinagoga cu cimitirul evreiesc. Sper insa sa am ocazia sa o fac alta data, pentru ca orasul merita vizitat.

Trubadurii

Membrii formatiei Haggard s-au pregatit toata ziua penrtu concert. Si-au acordat instrumentele, au potrivit sonorizarea si ne-au incantat auzul. Au discutat cu noi, au facut glume si ne-au avertizat ca se opresc din cantat daca vad copii fara protectii pentru urechi.

Poze de Daniel Coman si Paula Mihaiu

Concertul a fost unul dintre cele mai reusite pe care le-am vazut de multa vreme. Trupa germana prezenta in numar complet (18 membri) a reusit sa rezoneze cu publicul cum putini artisti pot face.  Au ajutat si cele cateva cuvinte in romana pe care le stia solistul, dar mai ales calitatea muzicii. Eu am ramas indragostita de vocea sopranei si nu cred ca sunt singura dupa reactia publicului.

Pentru a va da o idee de cum a fost : va amintiti concertele Michael Jackson cu fete tipand ? Ei bine, am avut si aici fete care tipau. Solistul a zambit, a zis ca ei nu sunt Backstreet boys :)

Unul dintre momentele speciale ale concertului :



Nu ne asteptam la asa ceva...

Sunt convinsa ca a fost un concert de neuitat si pentru ei, nu numai pentru public.

Linkuri :

Bistrita

Haggard pe Wikipedia 

Siteul oficial Haggard si programul de concerte


To be continued...

Tabere medievale si trubaduri - Part I

Weekendul trecut am facut o incursiune in Ardeal cu doua obiective : concertul Haggard din tabara medievala de la Bistrita si concertul Iron Maiden de la Cluj.

Romania vazuta din masina

Am pornit in tromba vineri, dis de diminata pe la 11 :) Caldura de cuptor intr-un Bucuresti aglomerat. La iesirea din Bucuresti am trecut prin Tunari si apoi prin Balotesti. M-a socat contrastul intre cele doua comune, vilele luxoase din Tunari comparate cu casele saracacioase si blocurile dezolante din Balotesti. Ai fi zi doua tari diferite.  Kilometrii se scurg cu repeziciune, iar eu apreciez existenta centurii de siguranta, singura care ma impiedica sa-mi iau zborul prin masina.

 Terenurile cultivate sunt inlocuite de sate insirate de-a lungul soselei, apoi iar de terenuri. Casele cu gradina din sud sunt inlocuite de case de tip nemtesc odata ajunsi in Ardeal. Fiecare sat are ca element central biserica, unele biserici fiind foarte vechi si din cand in cand zarim si ruinele vreunei cetati. Cate o caruta merge agale. Excursia asta ar fi putut sa ma scuteasca de o vizita la supermarket. De pe marginea drumului poti cumpara in functie de zona fructe, branza, miere, siropuri dar si multe kitchuri pentru turisti.

Tabara Medievala de la Bistrita

Ajungem intr-un final glorios la destinatie cand soarele statea sa apuna.  Odata cortul intins ne indreptam spre multimea de cavaleri si domnite care se plimba in partea "sociala" a taberei, la bancile amenajate pentru a bea o bere sau a manca un mic. Mancarea e scumpa si deloc variata, micii foarte mici, iar de baut, doar bere. Ai fi zis ca intr-o tabara medievala se poate gasi si vin, mied, cidru. Dar deh... Nu ne plangem, acestea sunt detalii minore, iar tabara e animata si noi uitam de oboseala. Gasim domnite cochete si mandri cavaleri dintre care cativa unguri darji, cu salvari, goi de la brau in sus, cu burta tronand la vedere, cu biciul la centura si privirea incruntata. Demni urmasi ai lui Attila. 

Trooper

Trubadurii care ne-au incantat vineri seara au fost membrii formatiei Trooper. Cei mai imbufnati au strambat din nas, cei mai entuziasmati au dat din plete. Multi tineri printre spectatori. Atmosfera a fost calduta. Fanii erau in delir, dar numarul persoanelor prezente era relativ mic. Acesta era doar antreul. Felul principal urma sa fie servit in seara urmatoare si a fost pur si simplu delicios. 

Aruncatori de flacari, saltimbanci si cruciati

Seara s-a contiunat in stil medieval spectaculos, cu lupte regizate, jongleuri, inghititori de flacari si bere in valuri. Dar si muzica medievala. Fomatia maghiara Bordo Sarkany a acompaniat jongleurii intr-un ritm cand lenes cand obsedant, vag oriental. Membrii formatiei, pitoresti. Un mustacios aprig cantand la flasneta (cred ca era flasneta), un mandru flacaias la lauta, un chelios  cantand la o toba imensa si un cimpoier, fiecare cunoscandu-si foarte bine meseria. 

  

Poze de Daniel Coman si Paula Mihaiu

To be continued...

Quart'Elle - un altfel de quartet

4 fete, 2 viori, o viola si un violoncel au facut atmosfera ieri seara in Big Mamou, intr-un cadru lipsit de pretentii, familiar si calduros. Quart'Elle compus din Andreea - viola, Doina - vioara, Adela - vioara si Iulia - violoncel ne-au incantat auzul cu melodii clasice dar si cu melodii precum Hit the road Jack sau The lion sleeps tonight si terminand glorios cu Unforgiven de la Metallica.

Peretii rosii acoperiti cu poze ale legendelor muzicale, fum de tigara sa il tai cu cutitul, cativa prieteni adunati in jurul meselor, gaturi lungite, dar si picioare care bat in mod inconstient ritmul. Asta e atmosfera obisnuita in Big Mamou. Mesele sunt puse in asa fel incat incurajeaza discutiile intre comeseni, chiar si cei care nu se cunosc. Dar aseara a fost liniste. Numai muzica se auzea vesel, tumultuos sau tanguitor dinspre scena mica.

O mica mostra de Quart'Elle :



Se pare ca fetele vor concerta si la Zilele Bucurestilor.

Linkuri catre blogul si MySpace-ul fetelor :

Blog Quart Elle
MySpace-ul Quart Elle

Corabia Nebunilor

Cine zice ca rockul a murit in Romania se inseala amarnic. Dovada am avut-o in seara asta mergand la concert la Travka. Nu mai stiu cum se cheama discoteca in care au concertat, dar a fost plina pana la refuz. S-a stat la coada ca sa se poata intra.

Inauntru decor gotic, cu peretii rosii si candelabre de metal. Sfesnice cu lumanari potrivite cu atmosfera. Periculos, dupa parerea mea, dar de efect. Multa, foarte multa lume. Muzica turbata. Norocul celui mic de inaltime : in fata mea numai persoane care aveau doi metri. Am asteptat ceva pana sa cante baietii. Nimeni n-a nimerit din greseala la concert. Locul mustea de fani incantati. Nu am auzit replici rasuflate la inceputul concertului menite sa faca lumea sa intre in atmosfera. Nu era nevoie. Lumea se agita, canta, aplauda. Suvoiul de oameni parea ca nu se mai termina. In fata cuplul foarte lipicios, in dreapta fotograful turmentat. In stanga fanul inrait care canta cu ochii inchisi. Coate, ocheade, bere imprastiata. Corabia nebunilor, vorba cantecului.

Cand am plecat, dupa mai bine de o ora de concert, fata de la intrare tot mai vindea bilete. Unde putea sa mai intre toata aceasta lume nu stiu. Se priponisera la usa fara speranta de a putea intr-adevar intra si ascultau de afara.

Se pare ca baietii revin dupa doi ani de pauza. Daca e asa, intoarcerea lor a fost un succes.

Latin Express

Pentru cei cu sangele fierbinte si o slabiciune pentru muzica flamenco, o veste buna : se lanseaza Latin Express intr-o noua formula, cu Alex Ionescu voce si Adi Teodorov chitara. Ii puteti vedea pe 10 aprilie, în clubul Salsa For You (piaţa Universităţii), ora 21.00. Mai Flamenco, mai fierbinte, cu totul nou, sunt sigura ca va vor surprinde in mod placut :)

Linkuri legate de acest subiect :

• Articol despre Latin Express

• Interviu cu baietii de la Latin Express

TT Spring Party

Intotdeauna se gaseste motiv de petrecut si chiar daca nu e nici unul, se inventeaza. TT Spring Party cred ca se regaseste in cea de-a doua categorie. Petrecerea de primavara de la TechTeam a reunit mai putini oameni decat m-as fi asteptat dar asta nu a reusit in nici un caz sa faca atmosfera mai putin decat incendiara. Ingredientele erau acolo : muzica de zbantuiala, alcool, oameni tineri si nebuni si chiar si mai putini tineri dar la fel de nebuni. Pana si eu care sunt floare de perete m-am zbantuit pana la 4 jumate dimineata, chiar daca nu am fost intotdeauna de acord cu muzica. Alimentata cu un shot de tequilla m-am invartit, m-am rasucit, am dat cu stangul in dreptul si apoi am luat-o de la capat. Intre doua discutii strigate, ba in engleza ba in romana, am facut febra musculara la obraji de atata ras. Sefii de echipa au fost primii la dans, dar nimeni nu s-a lasat mai prejos. Spre dimineata, toata lumea se stransese langa garderoba la un taifas care s-a extins pana dupa plecarea mea. Concluzia serii a fost : oamenii de la TechTeam stiu sa se distreze :)

Ultimatum pentru arta

In club Suburbia are loc a 7 a editie a concursului de rap Ultimatum pentru arta. Sample si N-man vor participa alaturi de ceilalti 15 concurenti. Ei au trecut de preselectia la care au participat 87 de concurenti.Veniti sa-i incurajati duminica 14 martie de la ora 19. Intrarea e 10 RON.