Biutiful

Filmul acesta m-a trimis direct la calculator, cu degetele mancandu-ma de dorinta de a scrie. Imi doresc sa il revad sa il inteleg mai bine. Javier Bardem e foarte expresiv, carismatic, umple ecranul. Niciodata nu as fi crezut ca o sa gasesc fascinant un film despre moarte. Moartea e motivul principal si restul se estompeaza undeva in fundal, povestirea este disparata, vazuta prin ochii personajului lui Javier. Cel mai impresionant mi s-a parut sa vad degradarea treptata a personajului principal, felul in care se micsoreaza, se indreapta inexorabil catre moarte, o accepta si o imbratiseaza. Felul in care totul o prevesteste. Drama imigrantilor, nesiguranta copiilor lui, totul devine secundar in fata acestei realitati. Soarta pare implacabila in acest film, se joaca cu toti, fiecare isi traieste drama fara iesire, fara speranta. Filmul demasca problema imigrantilor, fara a-i gasi solutii. Personajul este miscat de destinul tragic al lui Lili si a celorlalti dar nu face nimic. Incearca sa asigure un viitor copiilor lui, mai intai alaturi de mama lor apoi alaturi de Ige, dar la sfarsit nu mai conteaza.

Totusi, cuvantul care imi vine in minte daca vreau sa il descriu pe Uxbal este demnitate. Frica de moarte, atat de umana, dragostea pentru copiii lui nu ii estompeaza din aura de maretie. Javier Bardem reuseste sa faca din maruntul gainar Uxbar un erou.

Acestea sunt insa primele mele impresii nefiltrate, puse aici otova. Filmul acesta se descopera incetul cu incetul, se savureaza, atat cu simturile cat si cu mintea. Pofta buna !

Schita

Mi-a fost mai greu sa creionez impresii in ultima vreme, dar in ciuda programului destul de ocupat, scrisul imi lipseste. Mi-a fost greu si pentru ca nu prea gasesc lucruri interesante de spus. Totusi, as putea sa vorbesc despre pierderi. Despre lucruri carora le simti absenta acut atunci cand nu sunt si pe care le luai drept normale cand erau. As putea vorbi despre dezamagiri si despre reintoarceri. Despre goluri. Despre cat de greu e sa te ridici, dar si ce satisfactie poti sa ai cand o faci. Despre cum e sa iti lasi veselia libera cand e soare si frumos si vara. Despre cum e sa tanjesti. Despre prietenie, sau cum ar trebui sa fie. Despre oameni care vorbesc aceeasi limba si nu se inteleg. Despre taceri. Despre aripi frante. Si despre un nou rasarit, dar mereu acelasi.

Interviu cu Alina Orel, fotograf amator

Continui seria interviurilor cu Alina Orel care are ca pasiune fotografia. Alina vede lumea cu alti ochi decat majoritatea. Prin ochii ei lumea e mai frumoasa. Reuseste sa vada perfectiunea dintr-o frunza, dintr-o floare, dintr-o zi obisnuita si prafuita de vara. Apoi reuseste sa ne faca si pe noi sa o vedem la fel. Am vrut sa ne spuna cum face si ea a fost de acord sa imi raspunda la cateva intrebari. Iata ce a iesit.

De unde pasiunea pentru fotografie ?

Intodeauna am cautat un mod de a-mi exprima creativitatea. Am incercat cu scrisul si pictura dar nu reuseam sa transmit asa cum mi-as fi dorit ideile. Cand am pus prima oara mana pe un aparat de fotografiat, acum 2 ani, mi-a placut foarte mult si la foarte putin timp mi-am luat primul meu aparat foto – un compact bridge FujiFinePix S5800.

Care au fost primele tale subiecte ? Care sunt subiectele tale preferate ?


Necunoscand foarte bine Bucurestiul, am pornit in explorarea orasului cu aparatul foto de gat. Am colindat mai toate parcurile, lacurile si strazile cu cladiri vechi. Acum genul fotografic preferat este portretul. Am multe idei pe care le notez si le desenez pe hartie si sper sa reusesc sa le si pun curand in practica.

Daca ai urma o cariera in fotografie, care ramura a fotografiei te-ar pasiona cel mai mult ?


Nu imi doresc o cariera in fotografie, in sensul de a lucra pentru o revista sau pentru o agentie, pentru ca asta mi-ar ingradi oarecum libertatea de a aborda ce subiect vreau si in ce maniera vreau.

Se poate trai ca fotograf in Romania ? Care sunt cele mai mari greutati pe care le poate intampina un fotograf care vrea sa se consacreze ?

Din cate stiu se poate trai doar din fotografie, mai ales ca fotograf de evenimente. Ca in orice domeniu, ca sa reusesti trebuie sa ai in primul rand talent si apoi sa muncesti foarte mult pentru a-ti atinge obiectivele.

Ce poti sfatui pe cineva care ar vrea sa se apuce de fotografie, dar nu stie cum sa inceapa ?


Primul pas este alegerea aparatului foto. Sunt multe dezbateri in ceea ce priveste alegerea acestuia (Canon vs Nikon, Compact vs DSLR, film vs digital…etc). Eu as recomanda incepatorilor sa nu se lase sedusi de strategiile de marketing si sa tina minte mereu ca oricat de performant si de scump ar fi aparatul foto, sau oricate moduri automate ar avea, acesta este doar o unealta, totul depinde de creativitatea si de cunostintele tale. Cunosc persoane care fac fotografii reusite cu un simplu compact, dar recomand totusi un DSLR. Daca stii deja ce gen de fotografie vrei sa abordezi alegerea va fi mai usoara. Exista obiective special concepute pentru fiecare gen de fotografie.
Recomand si cateva carti bune : ‘’Fotografia, Ghid Practic’’, National Geographic, ‘’Fotograful creator’’, Andreas Feininger, ‘’Photo Icons, The story behind pictures’’, Editura Taschen.

Rutina

Rutina este acel diavol care se insinueaza in vietile noastre si vrea sa ne faca sa uitam sa mai si traim. Si mai grav, ne inabusa visele. Prinsi in cotidian, uitam cat de vital e sa mai si evadam. Ne alocam resursele pentru a face fata grijilor zilnice si nevoilor imediate si pierdem din vedere imaginea de ansamblu. Incetam sa mai facem nebunii, sa mai gasim si hrana pentru spirit nu numai pentru trup. Si ne regasim goi si tristi si nu stim de ce. Si ne pierdem libertatea.

PS. Acest post nu este intamplator si vizeaza anumite persoane apropiate mie.

Usi

Mereu m-am lovit de ele si mereu am avut dificultati sa le deschid. Ati fi uimiti cate moduri de a descuia o usa exista.  Sunt usile vechi si intepenite. Incerci cheia si nu stii daca s-a descuiat, trebuie doar sa impingi mai tare sau daca trebuie sa mai insisti. Mai sunt usile la care invarti cheia degeaba ca nu mai misca nimic inauntru. Usile noi te uimesc cu cat de repede poti sa le deschizi. Invarti in sensul acelor ceasornicului sau invers. O data, de doua, de trei ori. Nu, niciodata nu mi-a fost usor sa deschid o usa. De pilda usa de la noua mea casa. O usa robusta, nici prea noua nici prea veche, masiva. Sau usa de jos pe care trebuie sa o impingi un pic inainte de a descuia. Si totusi multe usi nu au clanta, doar lacat.