De poveste.... la One world

Am fost la proiectia a doua documentare la festivalul dedicat drepturilor omului One World sa caut putina magie si am gasit-o in sala plina de la Corso. Am vazut doua filme diferite prin realizare si prin ideile vehiculate, fiecare special in felul lui. Primul, Bedtime Stories from the Axes of Evil vorbeste despre puterea basmelor de a apropia sau indeparta oamenii, dar si despre valori comune. Este el insusi o poveste de spus la gura sobei. Filmat de studenti americani la film, urmareste alaturi de copiii coreeni, irakieni si iranieni firul a trei povesti traditionale. Vibeke Bryld, regizoarea daneza a fost cu noi in sala sa ne raspunda la intrebari. Asa am aflat ca filmul a fost o reactie la un discurs de-al lui George Bush din 2002 : "Aceste state, impreuna cu tarile lor aliate, constituie o Axa a Raului care ameninta pacea mondiala". Al doilea Intr-o zi vom fi fericiti ne-a plonjat direct in realitatea unui orasel minier sarac din Polonia, Lipiny. Pe cat de stilizat a fost primul documentar, pe atat de plin de viata a fost al doilea. Daniel, un adolescent de 16 ani traieste cu bunica sa si isi doreste sa realizeze un film despre visele celor din jur. Asa ca se targuieste pentru un telefon mobil si apoi pentru o camera furata si incepe sa ia interviuri. De la batrani la copii, fiecare a avut sau are un vis. Cel mai frumos raspuns e insa cel al bunicii sale, Aniela : am visat sa am un nepot ca tine. Cu picioarele bine infipte in pamant, Aniela isi gaseste repede reperele, stie sa ia ce-i mai bun din situatia in care este si mai ales stie sa isi sprijine nepotul. Filmul e atat de viu, incat a starnit hohote de ras in sala. Si se pare ca a avut si happy end. Daniel in urma filmarii la acest documentar (de altfel el a venit cu ideea) cat si la un alt film si-a permis sa schimbe scoala pe una mai buna si sa faca studiile pe care si le dorea.

Weekend cu gust de qwankido in Mall

Weekendul trecut m-am intors la o dragoste mai veche cu emotie si recunostinta : qwan ki do-ul. In cadrul AIESEC - Global Village a avut loc in Mall Vitan o demonstratie de Qwan Ki Do facuta de colegii mei de sala. Fostul magazin amenajat ca loc pentru manifestarea culturala geme de lume. Tobele vorbesc de tinuturi indepartate si exotice. Cu fiecare zambet strainii de la standuri incearca sa te tenteze sa le vizitezi tara. Iti poti scrie numele in japoneza sau poti sa incerci parfumuri exotice din Arabia Saudita. Tunisienii iti propun condimente delicioase. Francezii, benzi desenate. Ratacesc de la un stand la altul in cautare de mici comori. Ii vad pe colegii mei imbracati in Vo Phuc printre vizitatori. Si se face liniste si se face cerc. Incepe. In fata multimii curioase dragonul se plimba, se scarpina, adoarme.

Animalul galben se misca fluid, se joaca si nu cunoaste decat ritmul tobelor batute de Hoanh Su. Si aduce dupa el maiestria colegilor mei. Pe rand privitorii descopera diferite tehnici, de la inlantuiri de lovituri si blocaje, la tehnici cu partener, la tehnici "animaliere" si pana la maiestria inelelor.

Demonstratia trece in revista o paleta variata de tehnici si fiecare isi aduce aportul in functie de gradul si cunostintele sale. Punctul culminant : coregrafia maiastru realizata unde o fata fugareste un baiat care incearca sa ii ia ghiozdanul si il si capaceste cu aceasta ocazie.

Apoi toti eroii se strang in fata unei beri in pura atmosfera de camaraderie. Dar asta e alta poveste...

PS. Multumesc Mircea pentru poza cu dragonul :)

Blues de primavara

Nu stiu muzica mai expresiva decat bluesul pentru a spune ce ai pe suflet. Si se pare ca eu in ultima vreme scriu in ritm de blues. Scriu, visez. Schimbari in micul meu univers ca furtuni intr-un pahar de apa. Mari absente care se eternizeaza si ma fac sa ma gandesc ca totul e trecator. Si gustul cand amar cand dulce pe care il simt pe limba. Si senzatia de libertate. Ma simt usoara ca o pana si imi place sa fiu asa. De parca primavara asta s-a nascut intai la mine in suflet apoi a iesit sa incalzeasca orasul si oamenii.

Incubator

Am auzit de la un prieten care a auzit de la un prieten de o petrecere mai deosebita si asa am ajuns in Incubator. Trei fete tropaind in cizmulite in noaptea de cerneala si o cladire industriala de pe strada Popa Nan. La ultimul etaj deschidem usa si ne trezim intr-o hala tapetata cu cartoane de oua si lampioane albe rotunde. Copaci din scanduri vopsite in alb sunt impodobiti cu beculete rosii. O fata cu o coronita de lacramioare peste parul tuns scurt ne intampina calduros. Inauntru o multime de oameni colorati. Miroase frumos a cafea in acest decor ciudat unde oamenii isi urmeaza pasiunile. Putem cumpara tablouri, bijuterii de hartie sau sapunuri, toate handmade. Cativa danseaza. Un cuplu de indragostiti nu se pierde din priviri in timp ce se misca expert pe ritmuri vesele. Si totusi, asa cum am fost preveniti la intrare, aceasta nu este o petrecere ca oricare alta. Inima ei o reprezinta atelierele. Ateliere de orice. Cand cineva stie sa faca ceva, poate impartasi cunostintele sale cu cei care doresc sa invete.





Dansuri irlandeze, cultura si obiceiuri aromane, tangou, patchwork,  autoaparare, standup si cantari, se succed unul dupa altul facandu-ne pofta sa ne inscriem.  Imi simt mintea zumzaind, fermecata de idee, fermecata de loc si de oameni, dorind sa revin.