Calatoria de la Targoviste "povestita" de Alina

Va promisesem un post cu pozele Alinei....

1 Decembrie la Targoviste

Casa restaurant Damboviteana

La pas prin Targoviste

Ruinele

Turnul Chindiei

Vedere din turn

Gara din Targoviste

In tren

In drum spre casa...

Iti multumesc Alina ca m-ai lasat sa public pozele tale superbe !

Mai multe poze ale Alinei sunt disponibile pe contul ei Picasa

Si cauta modele ;)

A little nightmare music - am bilet!!!

Intr-o seara eram eu trista si suparata si un prieten mi-a dat un link :




Am ras in hohote si mi-am zis ca trebuie sa ii vad in concert. Asta se intampla acum un an.

Am aflat cu bucurie ca vor canta la Bucuresti pe 21 decembrie.

Mai multe detalii

Grabiti-va ca biletele aproape s-au epuizat!

PS. Va promit un post dedicat acestui concert.

Targoviste sub ploaie

"It's raining cats and dogs" e una din expresiile mele favorite din limba engleza. Astazi insa am putut sa ii inteleg intreaga semnificatie.

Impreuna cu o buna prietena fotografa am decis sa sarbatorim ziua nationala a Romaniei printr-o scurta calatorie. Nici ploaia si nici frigul nu ne-au speriat, asa ca am pornit curajoase si de dimineata catre Targoviste. Targoviste este o destinatie la indemana pentru cine sta in Bucuresti si merita sa fie vazuta. Cu microbuzul se ajunge in aproximativ o ora si frecventa plecarilor este destul de ok, cam la jumate de ora.

Timpul urat ne-a insotit pana la destinatie. Orasul ne-a intampinat ud si trist sub cerul de plumb. Nu aveam umbrela si la cata apa era, puteam creste usor pesti si broscute in sosete. Dar aceste mici inconveniente nu au reusit sa ne stinga entuziasmul descoperirii. Facand abstractie de ele am pornit la pas  prin ploaie sa descoperim un orasel fermecator, cu case vechi frumoase, dar si blocuri, cu o istorie fascinanta.

Magazin de haine pt copii - mi-a placut mult numele :)

Mi-au placut foarte mult casele vechi, dar si gardurile din piatra de rau. Cand o sa fiu mare, o sa am o casa din piatra de rau cu un gard ca acesta :)

Fotograful de serviciu a promis ca imi da si mie pozele facute de ea sa vi le arat. Asa ca va promit un post numai cu pozele ei. Pozele mele sunt facute cu telefonul si le asum. Dar am in plan sa imi iau un aparat si mai ales sa invat sa il folosesc :)

Pe drum am dat peste o casa veche in ruine, fermecatoare. In ciuda ravagiilor se vedea ca inainte fusese o casa aratoasa. Poarta era deschisa si am luat-o ca pe o invitatie. Nu stiam nimic despre ea, dar ne-a starnit curiozitatea. Parea o casa care are ce povesti. Pe placuta de la intrare scria "Restaurant Casa Damboviteana".

In ciuda starii avansate de deteriorare in care se afla, i-am putut vedea potentialul si am deplans-o. Din pacate asemenea exemple de delasare si nepasare se gasesc la tot pasul si in Bucuresti. Daca deschideti un pic ochii le puteti vedea. Printre ele se numara si preferata mea, o casa de care m-am indragostit la prima vedere, Casa cu clopotei.

Mai departe, prin Targoviste....

Caine fotogenic

... si am ajuns si la turnul Chindiei. Din pacate telefonul meu a murit tocmai cand vroiam sa fotografiez turnul. Nu am reusit sa fac poze decat domeniului in ansamblu si bisericii. Sper sa va convinga ca acest ansamblu datand din sec. XV merita vizitat.

Si tocmai cand ma pregateam sa pozez turnul, care dealtfel pare a fi intr-o stare destul de buna, telefonul meu a decedat mortal, de frig, de ploaie si de baterie descarcata.

Turnul ne-a fost un adapost binecuvantat, fiindca rebegisem de frig si nu ne mai simteam mainile, desi asta nu ne oprea sa pozam, sa admiram, sa ne bucuram. Ne-am incalzit urcand pana in varf de unde am putut admira tot orasul.

Turnul Chindiei adaposteste pe langa marturiile istoriei si niste marturii mai contemporane ca sa spun asa. Unii dintre cei care au trecut pe acolo a tinut mortis sa lase o urma, astfel incat si-au scrijelit numele si ce le-a mai trecut prin cap pe varul alb care acoperea peretii. Andreea + Claudiu, Lili si Deea sunt prietene, I love you!!! cu replica dedesubt Ai vrea tu!, dar si Veveritele scris invers sunt doar cateva din inscriptionarile care impodobesc peretii. Banuiesc ca nevoia de nemurire si notorietate i-a impins la acest gest, dar cineva trebuia sa le spuna ca peretii aia vor mai fi zugraviti si ei vor ramane in anonimat. Intre timp ii enerveaza doar pe cei care vor sa vada un pic de respect fata de acel loc.

Parasind turnul, ne-am hotarat sa ne intoarcem la Bucuresti. Ploaia nu parea sa se mai termine, frigul ne intrase in oase si ne-am zis ca vazusem destul din oras. Asa ca ne-am intors pe unde am venit, sau pe unde credeam ca am venit, ca pe la un moment dat nu mai eram sigure. Dar cu ajutorul unei doamne dragute am gasit gara.

Am avut proasta sau extravaganta inspiratie sa vrem sa luam trenul. A fost o experienta interesanta, dar in mod sigur nu am vrea sa o mai repetam.

Rebegite de frig am asteptat jumate de ora alaturi de cainii uzi si tematori din gara, de Pirande cu copilasi galagiosi si jucausi si de cativa neni care ne priveau bizar.

Stiam ca trenul pleca de la linia 3. La linia 3 era un tren pe care nu scria nimic. Putea la fel de bine sa mearga la Honolulu. Probabil ca incurajau astfel interactiunile dintre calatori si personalul CFR. Nu stiu. Am hotarat sa ne incercam norocul si sa urcam. In tren, un frig de crapau pietrele si murdar. Am interpelat un individ sa vedem daca e totusi trenul bun. Omul ne-a spus ca da, apoi ne-a invitat la el in compartiment. I-am refuzat gratios invitatia. A insistat de trei ori. Am gasit un compartiment care parea ok, ne-am instalat si am asteptat. Un alt individ mai zdrentaros a deschis usa si ne-a intrebat daca ii dam suc pentru nevasta-sa care e gravida. Cum nu am vazut nici o nevasta gravida, l-am refuzat tot gratios.  Cateva minute mai tarziu il auzim cerand o tigara la un alt compartiment. Prilej pentru omul caruia i-a cerut sa isi povesteasca viata :

 - Chiar n-am, mai am doar 3. Si apoi, sunt si eu amarat. Am ramas fara loc de munca, am 50 de ani si sunt tigan. Cine ma mai angajeaza ?

Urmeaza apoi enumerarea momentelor fericite in viata pe care am ascultat-o fascinate, deoarece omul avea o voce puternica si vorbea cu patos astfel ca se auzea in tot vagonul.

In cele din urma minunea se intampla si trenul se pune in miscare. In compartiment tot frig. Frig incat respiratia se ridica norisori. Prietena mea imi spune ca a auzit controloarea zicand ca s-a dat drumul la caldura. 10 minute mai tarziu auzim aceeasi controloare ghidand un cuplu de batranei catre un alt vagon, pentru ca "aici nu ajunge caldura". Am pornit pe urmele lor, pline de speranta. Si am gasit un compartiment cald si care nu se dezmembra la a patra incercare. Si da, am ajuns si la Bucuresti ca sa povestesc povestea! Sa-mi fie invatatura de minte sa mai iau trenul! Desi ador sa merg cu trenul, trenul miroase a vacanta, a lipsa de griji, a libertate. Nu si acesta...

Amintirile din copilarie... ale strabunicii mele

Fiecare are in casa adevarate comori, relicve sau cum vreti sa le spuneti, adica o serie de obiecte cu mare valoare sentimentala si nu numai. Eu sunt norocoasa si mandra sa posed o asemenea comoara : caietele de memorii ale strabunicii mele.

Nu am cunoscut-o bine pe strabunica mea. A murit cand eram inca mica. Insa lumea din jur care a cunoscut-o vorbeste cu mult respect despre ea. Strabunica mea nu a avut o viata usoara insa a fost o femeie puternica si incapatanata. A prins doua razboaie, si-a crescut copiii singura si a fost o stanca pentru intreaga familie. A trait pana la 94 de ani si si-a cunoscut si stranepotii.

Nu a facut decat 4 clase, dar a iubit intotdeauna cartea. Scria frumos, ingrijit, pe alocuri liric, cu o unda de melancolie, dar si cu un umor de netagaduit si o fina autoironie. Copilaria a fost pentru ea momentul cel mai fericit si s-a intors spre ea de cate ori greutatile amenintau sa o doboare. Ne-a lasat mostenire mai multe caiete scrise frumos in creion. Din pacate, de atatia ani creionul s-a cam sters si pe alocuri e neclar ce a vrut sa scrie.

Pentru mine, caietele acestea au fost ca o scrisoare din trecut. A fost emotionant sa privesc dintr-o data lumea prin ochii ei de copil, sa privesc Oltenita copilariei ei ca si cum ar exista aievea. M-am simtit aproape de ea, m-am simtit mandra ca fac parte din familie. M-am simtit recunoscatoare pentru acesta marturie plina de iubire. M-a facut sa ma gandesc la ce as putea eu lasa copiilor mei de o asemenea valoare si importanta, care sa ii ajute sa isi gaseasca drumul sau sa le dea curaj in momente grele. Care sa le spuna cine sunt.

Nenumitii

Consider ca sunt bogata , incredibil de bogata si asta fara sa ma scald in bani. Pentru mine bogatia nu se reflecta in contul bancar ci in oamenii care imi umplu existenta de lumina. Fie ca e vorba de o lumina trecatoare sau de lunga durata. Sau de sclipiri care apar cateodata, care mor si renasc mai stralucitoare.

Postul asta e despre nenumitii, despre stelele mele, comete sau luceferi, sa poate chiar vreun avion ratacit care-mi lumineaza cerul.

Vreau sa va multumesc drage corpuri ceresti pentru tot. Pentru ca imi luminati noptile intunecate, pentru ca imi incalziti zilele de vara sau pur si simplu pentru ca mi-ati facut onoarea sa apareti pentru o scurta perioada de timp pe cerul meu pentru a disparea apoi pentru totdeauna in neant. Desi cuvantul totdeauna ma sperie.

Poze de toamna in Bucuresti

Preferata mea :

Una dintre aceste poze nu e facuta in Bucuresti. Puteti ghici care ?

Poza cu oaia

Am tot vorbit in articolele trecute despre oaia mea cea alba. Aceasta este si va saluta.

Therion - sic, am fost la concert!

Aseara am dus oaia la concert la Therion - albumul din 2010 Sitra Ahra. Mi-a spus ca i-a placut foarte mult.

Voi ce ziceti ?



Siteul oficial Therion

Oaia alba la munte

Mi-am achizitionat recent o oaie alba de plus - marioneta. Nu vreti sa stiti ce a putut sa imi faca. Tine mortis sa ma insoteasca peste tot, se baga in seama cu lumea necunoscuta, spune numai prostii si nu sta niciodata locului. A salutat un tip, pe altul l-a facut sa rada si a fost confundata cu un caine (chestie care a jignit-o foarte tare). Nu m-am gandit inca ce nume sa ii dau, dar poate ma ajutati voi. Cand i-am spus ca weekendul asta ma duc sa-mi beau cafeaua la munte cu prietenele a vrut sa ma insoteasca.

Asa ca am pornit la drum intr-o masinuta mica dar voinica, 4 fete cucuiete si o oaie creata. Nu stiu cum se face, dar cum am iesit din Bucuresti a disparut ceata si soarele s-a aratat vesel. O fi ceva cu orasul asta...

La munte am dat peste celebrarea gratarului de duminica. Multi adepti ai acestui sport national, insirati ordonat la marginea drumului printre gunoaiele pitoresti se bucurau de razele timide al acestui soare de noiembrie pe un fond muzical de manele atent alese. Asa ne-am mai marit si noi cultura muzicala - imi recunosc ignoranta in domeniul manelelor.

Ne-am hotarat sa facem un picnic boem pe una din bancile de lemn umede si de o curatenie indoielnica. Meniul zilei consta in branza, ceapa, lipie, pufuleti, ciocolata si alte obiecte comestibile neidentificate. Soarele a fost cam timid si nu s-a aratat de la inceput la fata. Cand ne-am intors la masina am fost recunoscatoare pentru caldura.

Hopa - cafea bauta, stomacul pus la cale - hai inapoi la Bucuresti. Oaia nu prea era de acord sa plecam si s-a cam plans pe drum. Ar fi vrut sa se plimbe pe munte. Nu pot sa zic ca nu o inteleg. Doarea si ea sa cunoasca un cioban cumsecade cred, cu un caine eficient si sa stea cu surorile ei. Am incercat sa ii inchid gura dar ea, nu si nu. Ba chiar a vrut sa manance parul uneia dintre fete. Zicea ca are gust de iarba...

Pana la urma ne-am avantat pe drumul de intoarcere. Serpentinele au fost cam inclinate si oii i-a cam fost rau pe drum. Cand am ajuns la Bucuresti aproape se intunecase. Oaia se uita pe geam la oameni : un sofer de taxi obosit, doi barbati incruntati, o dacie prafuita care cuprindea un numar impresionant de persoane... Clar, nu ii place la Bucuresti si nu ii plac oamenii gri.

"Rusia trebuie sa redevina tara cu cele mai bune toalete publice din lume"

Dap, am dat peste aceasta stire de interes general care m-a epatat prin subiectul fascinant adoptat, un subiect de interes extins, care sunt sigura ca va va fi utila ...daca ajungeti vreodata la Moscova, si daca din intamplare aveti nevoie la o toaleta publica.

Deschid cu acest prilej o serie de posturi dedicate stirilor mirobolante, serie care poarta sloganul : "mare ti-e gradina..."

Articolul se incheie in mod optimist cu  noua sarbatoare :

"Oficialul a propus, pentru a se atrage atentia asupra problemei, ca ziua de 9 aprilie sa devina ziua nationala pentru toalete, similara zilei mondiale de 19 noiembrie."

Adevarul e ca nu stiam ca pe 19 noiembrie e ziua internationala a toaletelor. Dar inca mai avem prilej sa o sarbatorim, nu ? Si daca da, aveti idee cum ar trebui sarbatorita ziua toaletelor ?

Viata dupa Facebook

Am folosit Facebook vreme de doi ani. Ieri am decis sa renunt la cont. Am lasat in urma 230 de contacte, cateva grupuri create si foarte multe posturi. Fara regrete. Desi eram foarte activa pe Facebook, mai ales in ultima vreme, am senzatia ca nu am pierdut nimic renuntand la contul meu. Totusi, nu spun ca Facebook nu e folositor. Doar ca nu mai corespunde scopurilor mele.

Motivele pentru care mi-am creat contul au fost mai multe, printre care cele mai importante au fost sa raman in contact cu prieteni de departe si sa fac experimente de SMO.

La inceput bajbaiam printre optiunile Facebook-ului. Mai complex decat Hi5 si nu neaparat cu o interfata gandita in acelasi fel, mi-a dat de furca la gasirea optiunilor. Habar n-aveam ce e aia Privacy, am aflat ulterior ca e o problema spinoasa in cazul acestei retele de socializare si desi lucrurile s-au mai schimbat intre timp, nici acum nu poate baga nimeni mana in foc ca totul e ok. Vorba lui Eric Schmidt : daca vrei ceva sa nu fie facut public mai bine nu il faci.

La inceput nu era multa lume pe Facebook, sau in orice caz, nu multa lume cunoscuta de mine. Eram entuziasta de posibilitatile de comunicare si exprimare pe care acest site le crea si incercam sa il popularizez printre prieteni si cunostinte. Erau mai multi utilizatori in Franta decat in Romania. Daca vroiam sa am mai multi prieteni si cunostinte printre contacte trebuia sa am un cont Facebook pt cei din Franta si un cont Hi5 pentru cei din Romania.

Acum situatia s-a schimbat. Aproape toata lumea are un cont Facebook si aici. Am gasit pe Facebook colegi de liceu, colegi de facultate, fosti colegi de la locurile de munca anterioare etc. Am aflat cine ce a mai facut, cine s-a casatorit, cine are copii sau cine a calatorit. Doar ca Facebook nu aduce persoanele pierdute inapoi. Creaza doar posibilitatea de a intra in contact dar nu acopera prapastiile pe care anii petrecuti separat si experientele diferite le-au adancit. Si cateodata e chiar mai bine asa. Cateodata trebuie sa "let go".

Partea cu experimentele SMO insa a fost fun. Facebook este un super mediu de comunicare indiferent daca vrei sa faci cunoscuta o firma sau sa organizezi lucruri cu gasca ta. Trebuie sa recunosc ca m-am amuzat incercand sa fac toate acestea chiar daca experimentele mele nu au fost intotdeauna un succes.

Ca sa ramai in contact cu gasca ta si sa organizezi evenimente, Facebook iti pune la dispozitie mai multe unelte :

 - poti sa creezi un grup special pentru gasca ta care sa fie vizibil cui vrei tu si unde puteti pune la comun si destul de discret poze, linkuri care va intereseaza numai pe voi, sa creati discutii pe teme care va privesc. Astfel nu mai esti obligat sa povestesti de fiecare data cum catelul vecinului ti-a mancat pantoful de lac inaintea nuntii. Postezi odata si vede toata lumea care alegi tu sa vada.
 - poti sa organizezi un eveniment care sa priveasca doar gasca ta, vizibil doar pentru cine vrei la care poti sa inviti pe cine vrei, sa furnizezi locatie si data, sa primesti confirmari si eventual sa postezi poze dupa.
 - ahhhh da, si o functionalitate foarte utila careia cred ca o sa-i simt lipsa : iti "sopteste" cand e ziua de nastere a prietenilor. Eu uit mereu zilele de nastere...
 Acestea sunt numai cateva din optiunile disponibile, dar cum acest articol nu este neaparat o descriere a retelei de socializare ma opresc aici.

Daca ai bombita ta, firmulita pe care ai creat-o cu sudoarea fruntii tale, de care esti foarte mandru si pe care vrei sa o propovaduiesti ( a se citi promovezi), nu poti ocoli Facebook. Este o unealta excelenta de comunicare cu clientii tai, un mijloc de a le afla parerea sau pur si simplu de a te face cunoscut.

Ce ai putea face pe Facebook pentru firmulita ta :

 - pai ai putea crea o pagina firmei tale care sa furnizeze informatii utile clientilor tai, ai putea organiza tot felul de concursuri amuzante pentru a-i rasplati, ai putea sa le raspunzi la intrebari si sugestii
 - ai putea crea un add, un link publicitar care sa le apara utilizatorilor care corespund publicului tau tinta
 - ai putea sa creezi buzz-uri
Lista aceasta bineinteles nu este exhaustiva.

Ahh da, pana si Biblia are pagina Facebook !!!

Cam atat cu beneficiile. Cat despre neajunsuri, Facebook ar trebui manuit cu grija si in functie de ce vrei sa faci cu el, mai ales ca este dusmanul intimitatii. E un loc galagios unde daca nu respecti cateva reguli de bun simt poti provoca incurcaturi. Amuzante, ce e drept, dar incurcaturi.

Ar mai fi lucruri de spus despre Facebook, despre numeroasele aplicatii, despre cum sa cunosti persoane interesante - sau de ce nu ? - sa intalnesti pe cineva, dar eu ma opresc aici.

Nu stiu daca hotararea mea de a renunta la Facebook e definitiva, dar deocamdata nu o regret. Vreau sa vad si ce inseamna viata dupa Facebook. Ma intreb daca voi avea de pierdut renuntand la cea mai raspandita retea de socializare. Time shall tell.

Telenovela I

 Telenovela mea a ajuns la pauza publicitara. La momentul in care se enumara produsele : toamna, melancolie, Nina Ricci. Firul epic e suspendat, spectatorul ramane cu sufletul la gura. In mod sigur scenaristul a avut pana de inspiratie. A lasat-o pe Lucecita fara al sau Luis Miguel. Acesta trebuie ca e grav bolnav, sau rapit de dusmanii sai. Dar cum scenaristul nu s-a hotarat inca, spectatorului nu i s-a impartasit motivul disparitiei acestui om de bine.

Lucecita este insa o femeie moderna pe care mitul Cenusaresei nu o impresioneaza. Are alte aspiratii in viata decat aceea de a spala sosetele lui Luis Miguel, oricat de mascul paros ar fi acesta. Pe de alta parte familia lui Luis Miguel nu ar vedea niciodata cu ochi buni aceasta uniune. Pentru ei, Lucecita este o "mala mujer". Desi toata lumea stie ca Lucecita este un boboc de fata. Fisurile ei miros a trandafiri, chiar si cand face baie nu ii curge machiajul si desi nu are bani este imbracata de la Armani.

Lucecita are o viata grea si trista, insa nasa ei, Zana Maseluta e cea care o ajuta sa treaca peste cele mai dificile etape din viata ei.

Jose Grigore Armando Ahmed George Cloney a pus ochii pe Lucecita si incearca sa o seduca. Este un om fara scrupule animat doar de dorintele sale si de o ambitie imensa. Oare va reusi el sa-si atinga scopul ?

Oare cu cine va ramane Lucecita ? Cu Luis Miguel cel disparut sau cu Jose Grigore Armando Ahmed George Cloney ? Sau cu Brad Antonio Marcello Carmello Jonas Pitt pe care scenaristul se gandeste sa il introduca in telenovela ca fiind fratele vitreg al surorii verisorului nepotului bunicului vecinului de pe scara unde sta Lucecita ? Sau cu toti trei ?

Toate acestea le vom afla in episodul urmator. Sau poate nu ;)

****************

Acum, lasand la o parte aberatiile de mai sus, va urez o zi de toamna superba :)

Provocarea lunii noiembrie - rezultate

In urma voturilor primite, doua dintre cele 5 propuneri au obtinut un numar egal de voturi :

1. Sa scriu in fiecare zi despre un lucru nou.
2. Sa scriu in fiecare saptamana despre un loc interesant pe care tocmai l-am descoperit in Bucuresti.

Asa ca pana la urma m-am hotarat sa ma tin de cea de-a doua. O sa va arat Bucurestiul asa cum il descopar eu dupa aproape 30 de ani de convietuire. Desi puteti descoperi parti din Bucuresti si aici.
 
Enjoy!

Paris - mozaic de impresii

Ambitia mea era sa scriu in fiecare zi despre Paris si experientele traite acolo, dar nu am avut nici timp si nici destul praf de stele pentru a-l asterne pe hartie. Parisul a fost cenusiu, cu nesfarsite calatorii cu metroul, cu oameni obositi si stresati, cu dezamagiri, cu strazi umede si covor de frunze moarte. Cu multa alergatura si prea putina poezie. Dar chiar si asa, m-am simtit mai vie ca nicicand, am fost inconjurata de prieteni si mi-am simtit inima batand cu putere. Asta e cu dedicatie :)



Labirintul din Paris

Daca este vreun loc unde sa ma pierd in Paris, acela este la Defense cu al sau Les Quatres Temps . Nu am fost niciodata fan al cumparaturilor si locul acesta ma nauceste. Sunt sigura ca e paradisul oricarui impatimit de shopping. E imens si foarte diversificat in produse. Pentru mine a fost labirint si mi-a dat multe batai de cap.

Atmosfera cel putin ciudata, imensitatea cladirilor futuriste si linistea nenaturala (caci masinile nu au acces aici ci doar in "maruntaiele" Defense-ului) precum si oamenii la costum, politicos - distanti fac din acest loc cadrul ideal pentru un roman SF. Minority report ? Hmmm...

 

Aeroportul Beauvais

Ultimul moment notabil din aceasta calatorie s-a intamplat chiar la aeroportul Beauvais si nu a fost neaparat un moment fericit. Din pacate tot acest rasism manifestat in Franta in ultima vreme la nivel inalt catre o anumita populatie isi arata neajunsurile. Vorbesc aici despre formalitatile de plecare, la care am fost supusa pentru prima data, la cele de "imigrare" care constau intr-un control suplimentar pentru pasagerii care calatoresc catre Romania (dupa ce am trecut de controlul pasaportului, al bagajelor, trecerea prin usa cu senzori). Adica dupa toate aceste controale, ne-au mai cerut odata actele. Recunosc, nu inteleg logica...
Apoi a trebuit sa asteptam imbarcarea intr-o sala separata de restul pasagerilor.

Nu stiu la ce nivel s-au hotarat aceste masuri, dar nu am putut sa nu ma simt indignata. Iubesc Franta. Stiu ca nu toti discrimineaza si pot chiar sa spun ca unii dintre cei mai deosebiti oameni pe care ii cunosc traiesc in Franta. Dar nu pot sa nu condamn tratamentul de care am avut parte. Il vad ca pe unul dintre lucrurile care demonstreaza ca toti mai avem de lucrat la capitolul toleranta si acceptarea celuilalt. Chiar si cei care se cred mai buni (da, aici pot fi acuzata de prejudecata :) )

******

Nu vreau insa sa inchei pe aceasta nota mohorata pentru ca per total, ca intotdeauna cand merg in Franta, m-am bucur la maxim, mi-am incarcat bateriile si am trait experiente mai mult sau mai putin revelatoare. Nici data aceasta nu a fost exceptie. Si pot sa spun ca mi-am lasat jumatate de inima acolo...

Paris - day one

Nu pot sa stau deoparte de acest oras se pare, asa ca iata-ma din nou aici. Paris pentru a mia oara, prieteni vechi si noi, strazi familiare, metroul, monumente cunoscute si mai putin cunoscute, iata meniul pentru concediul meu de toamna. Trebuie sa recunosc ca ma simt ca pestele in apa aici si ar fi si cazul avand in vedere relatia pe care o am de multa vreme cu cest oras. Ciudat nu, sa ai o relatie cu un oras ? Si totusi noi avem o relatie frumoasa si de durata.

 Ne-am cunoscut in 2007. Era prin martie. M-a intampinat cu inscrisuri familiare, cu nume scoase din cartea mea de franceza si multa ploaie. Dar si cu romantism si prieteni. Era diferit de orice alt oras mai cunoscusem pana atunci. Cam arogant si nepasator. Asa cum imi place mie. Eram foarte timida. M-am apropiat de el ezitand. L-am descoperit incetul cu incetul acea prima data si apoi alte fatete au prins viata pe parcursul numeroaselor vizite pe care le-am facut aici.

La un moment dat era sa ne despartim. Atunci mi-a fost greu, dar am luat hotararea sa nu renunt la el, sa ma intorc chiar daca aparent nu ne mai lega nimic.

Si iata-ma din nou aici. Orasul e cam bozumflat si sta sa planga. Cam pustiu cu toata lumea care este acum la munca. Dar nu ma intimideaza. Am chef sa-l mai descopar o data si nici un nor nu ma va tine in casa.

Intai fac lucrurile indispensabile cum ar fi achizitionarea unui abonament de transport, a unui plan al mijloacelor  de transport in comun si alte mici cumparaturi de la supermarchetul din apropiere. Apoi ma hotarasc sa ma plimb fara tinta pe unde ma vor duce picioarele. Nu mi-e frica sa ma pierd in Paris, mai degraba mi-ar fi frica sa ma pierd in Bucuresti. O romanca intalnita in avion mi-a zis ca la statia Javel se afla o statuie a libertatii si ca e frumos de mers acolo. M-am hotarat sa merg pe mana ei. Oricum eram destul de aproape.

Am pornit deci sa ma plimb pe chei insotind Sena si m-am pomenit in apropierea turnului Eiffel. M-am hotarat sa revad acest vechi prieten. Daca zonele mai putin turistice erau pustii, aici era si acum o multime pestrita si poliglota pe care nici vremea posomorata nu o speria. Suveniruri pentru turisti la tot pasul : turnuri Eiffel in miniatura, genti inscriptionate cu Paris si alte mici comori pe care vreun turist entuziast le va achizitiona si peste care se va depune praful intr-o debara uitata. Pictori cautand clienti pentru un portret la minut. Unul dintre ei s-a indreptat spre mine intrebandu-ma daca nu ii permit sa imi faca portretul sa il foloseasca ca model de prezentare. Am refuzat zambind si am iutit pasul. Tineri de origine africana isi etalau produsele destinate turistilor pe jos. Un tanar aratos cu piele maslinie si par ondulat se falea cu bicepsii lui. I-am zambit, i-am zis ca arata ok si am trecut mai departe.

In dreptul Turnului Eiffel, tinere fete rrome cereau bani spunand ca sunt de la o asociatie de surdo-muti. Ma dureau picioarele, asa ca m-am hotarat sa ma asez pe o banca. Una dintre ele s-a apropiat de mine si m-a recunoscut ca fiind romanca. I-am oferit o tigara si discutia s-a incins. Garoafei ii e dor de casa. Imi zambeste. E aici din 2002 si ii place. Imi spune ca politia nu se ia de ei, ca stiu ca nu fura. Vrea sa mai stea pana pe 15 decembrie, ca apoi sa petreaca sarbatorile acasa alaturi de cei trei baieti ai ei. Nicaieri nu e ca acasa.

E bucuroasa sa vorbeasca cu mine in romana. Imi povesteste ca aici s-a nascut si unul dintre baietii ei. I-a pus numele Paris. Ma sfatuieste insa sa am grija cand scot bani sa cumpar ceva ca nu e sigur si sa ma tocmesc daca vreau sa cumpar vreun suvenir.

Ma despart de Garoafa si imi continui plimbarea. Nu-mi caut repere, ma pierd pur si simplu pe stradute cu certitudinea ca imi voi gasi drumul. Si asa si este. Numai ca acum drumul ma poarta inapoi catre casa. Mi-e foame si incep sa ma doara picioarele.

Dar hei, nu e decat day one ! Maine ma voi pierde din nou in Paris pentru a ma regasi, pentru a regasi ce am pierdut, dar si pentru a descoperi lucruri noi. So, stay tunned !

O toamna de o zi in Bucuresti

Toamna vesela, roscata si insorita (asa cum ar trebui sa fie o toamna) am simtit-o anul acesta o zi : mai precis o duminica. Am profitat de ea ca sa ma simt turista in orasul meu. Am pornit deci in explorare pe stradutele de la Eroilor in cautare de buna dispozitie. Ma insoteau niste prieteni.

Am incercat sa privesc orasul meu cu ochi de nou nascut. Cu bucurie si mirare. Vroiam sa redescopar lucrurile si locurile pe langa care trec zi de zi. Poate totusi a mai ramas putina magie in Bucuresti.

Razoare e o zona de case vechi, mai mult sau mai putin renovate, scaldate intr-o mare ruginie de frunze. Casele din padure sau padurea dintre case ? Nu stiu...

Casutele au fiecare personalitate, fie ca e vorba de cele vechi sau de cele noi. Si aici Bucurestiul este un amestec neordonat de toate cate cele, de case vechi si decojite, de vilisoare noi sau de blocuri, marturii puse de-a valma ale diverselor etape prin care a trecut Bucurestiul de un secol incoace. Cateva case memoriale pierdute in anonimat nu se remarca prin nimic decat prin placuta discreta deasupra usii incuiate cu lacat. Blocurile sunt imbracate in verdeata parand chiar vesele sub rochia verde presarata cu flori.

                                                                                           



O serie de blocuri construite prin anii '50 pentru militari au la intrarea in curtea interioara bolte. Scaldate in lumina si verdeata, arata cam asa :

Am dat si de doua bisericute, una din lemn, cealalta mi se pare ca e Sf. Elefterie vechi, biserica surdo-mutilor :

Ne-am mirat vazand bancile acestea, ne-am intrebat din ce or fi facute si de cand sunt acolo :

Ah, da, si mai era si casuta albastra :

Iar cainii se odihneau lenes profitand de soare :

Cam asta am vazut noi in acea dupa-amiaza de duminica insorita. Si totusi, vrand sa aflu mai multe, am incercat sa ma uit pe Internet sa descopar istoria zonei. Nu am gasit decat anunturi cu inchirieri de case. Ma gandesc ca nu numai asta conteaza...





Tristete...

Dap... se pare ca vremea urata se eternizeaza. Cam greu sa cuceresti lumea cand ploua. Cu o pauza de doua zile, frigul si ploaia isi reintra in drepturi. Am profitat de fiecare raza de soare pana s-au epuizat toate. Nu a mai ramas decat perspectiva unei ierni mohorate. Cateodata as vrea sa fiu urs brun. Mai exact acum. Nici o sansa, sunt pasare calatoare cu aripa franta. Nu am zburat niciodata departe de casa si nici nu am vazut tarile calde.

Provocari

In general nu-mi place sa ma iau dupa altii, dar Matt Cutts a facut un experiment care mi-a placut si m-a inspirat. In fiecare luna isi pune in cap sa faca un lucru pe care nu l-a mai facut pana atunci. Apoi scrie rezultatele pe blogul sau. Matt Cutts a meditat, a scris un roman, a incercat sa traiasca o luna fara email sau fara Windows.

As vrea sa mentin ideea, dar sa schimb provocarile, sa le adaptez putin. Si apoi sa ma laud cu rezultatele :)

Ma puteti ajuta sa aleg provocarea :

 - sa scriu in fiecare zi un post despre un lucru pe care nu-l cunosteam inainte
 - sa cunosc in fiecare saptamana o persoana
 - sa invat sa merg cu rolele
 - sa merg in fiecare saptamana la teatru si sa fac recenzia la piese
 - sa descopar in fiecare saptamana un blog nou si interesant pe care sa-l pot recomanda cu ochii inchisi
 -  sa descopar in fiecare saptamana un loc din Bucuresti pe care nu-l cunosteam inainte.

Ajutati-ma sa aleg dintre cele enumerate sau veniti cu alte idei. Voi alege provocarea care primeste majoritatea de voturi si va tin la curent.

De la filme pacatoase la cartofi frantuzesti, frig de toamna si prieteni

De undeva din purgatoriu am incetat sa scriu. Inspiratia ma ocoleste cu regularitate si m-am obisnuit cu absenta ei. Dar dorinta surda de a comunica ma impinge sa raman ore intregi in fata foii albe. Fug de cuvintele goale, de aceea am preferat tacerea. Pixul meu s-a revoltat insa si ii voi face pe plac de data aceasta. Cine se plictiseste usor, poate insa sa sara acest post. Nu va fi un action post, un post thriller, nici macar un post romantic si in mod sigur nu unul de box office. Va fi un post gogolian. Va voi vorbi despre Mantaua mea sau de cat de incapatanat mi-e Nasul sa ramana o parte separata de mine si sa traiasca bine mersi in alta tara, in alt oras. Poate chiar in Sankt Petersburg.


A venit toamna gri si ma urmareste peste tot. Dau de ea nu numai pe strada, dar si in casa sau cand arunc o privire introspectiva in oglinda. Chiar si atunci cand incerc sa fac ceva, tot toamna e. As vrea sa vina odata primavara.

Zilele trecute am primit o invitatie de la o prietena la ShortsUP la Atelierul de Productie. Am vazut o serie de scurt metraje care aveau ca tematica pacatele contemporane. O viziune originala asupra desfraului, lacomiei, avaritiei, invidiei, maniei, lenei si trufiei in context contemporan. Un ingeras ne-a invitat sa scriem pe o foaie care pacat capital l-am infaptuit cel mai des. L-am scris pe al meu dintr-o suflare.

Recunosc, ma plictisesc repede. Si asta ar trebui sa fie un pacat capital. L-am putea numi nestatornicie. Trec de la un lucru la altul, fara sa termin nimic si raman cu o serie de intrebari si nedumeriri dar si cu sentimentul de inceput ratat. Inceputurile ratate au gust de toamna. Risc sa ma repet : nu-mi place toamna.

Vorbind de inceputuri, am inceput sa impartasesc cunostintele mele de franceza unor prieteni. Am fugit de predat ca dracu de biserica pana acum, dar mi-am dat seama ca imi place. Nu ca activitate pentru o viata ci ca inceput ratat. Este foarte frustrant pe cat e de recompensatoriu.

De la franceza am dat repede in gastronomie. Cum sa vorbesti despre limba franceza fara sa iei in considerare si condimentele, pardon, elementele culturale ? Si cu atat mai mult, cum sa vorbesti de elemente de cultura si civilizatie franceza fara sa vorbesti macar un pic de bucatarie ? Si uite asa am dat in cartofi frantuzesti. Si salata de fructe cu sirop de menta. Si cidru, bineinteles.

Da, cred ca mi-e dor de Franta. Sau mai bine zis de o parte din ce inseamna pentru mine Franta. Dar despre intoarceri o sa vorbesc in alt post. Sau poate o sa pastrez tacerea. Depinde, poate pixul meu o sa preia din nou initiativa.

Umanitar - Gabi Habuc

Intotdeauna am considerat ca umanitatea e o mare familie, ca trebuie sa ne ajutam si sa ne intelegem, in pofida diferentelor si a conflictelor de interese. In acest spirit este scris si articolul acesta. Este vorba despre un tanar care are nevoie de ajutorul nostru, pe care nu-l cunosc, pe care probabil nu-l cunoasteti si totusi scriu despre el si totusi va indemn sa il ajutati daca aveti  dorinta si posibilitati.

Citez de pe blogul lui Gabi Habuc  : "Am 26 de ani, împliniţi pe 26 ianuarie. Nu ştiu dacă voi ajunge să-mi serbez următoarea zi de naştere sau măcar să petrec încă un Crăciun alături de familie. Sunt căsătorit de patru ani. Nu am copii, dar poate e mai bine aşa, decât să ajungă să crească fără tată. Sunt o fire energică, însă de două săptămâni stau imobilizat la pat şi sunt dependent de calmante şi perfuzii. Totul s-a întâmplat foarte repede şi a început cu nişte dureri groaznice de cap. Pe toţi ne doare capul din când în când, nu-i aşa? Însă ne revenim şi a doua zi o luăm de la capăt. Pentru mine însă, o a doua zi s-ar putea să nu mai existe. Medicii mi-au descoperit o malformaţie arterio-venoasă cerebrală, care a creat complicaţii prin spargerea unor vase de sânge. Nu mă poate salva decât o intervenţie numită „embolizare”, care costă între 12.000 şi 15.000 de euro la Clinica de Angiografie şi Terapie Endovasculară Hemodinamic din Bucureşti, bani pe care trebuie să-i strâng cât mai repede. "

Cont Ionut Habuc (fratele lui Gabi) : nr. RO62INGB0000999900566954, deschis la ING Drumul Taberei

"From Paris with love"

Mi-a fost de curand recomandat un film cu teroristi, mi s-a spus ca e foarte realist. Asa ca m-am uitat. Sa va povestesc : baietii buni, 2 agenti americani sunt foarte "neconventionali", omoara cam tot ce prind, chinezi, arabi si pachistanezi. Baietii rai - o sa va mire - sunt bruneti. De data asta sunt pakistanezi, nu arabi. Ce usurare. Toata lumea stie ca arabii sunt teroristi!!! Scopul scuza mijloacele : nu poti sa impiedici un atentat cu bomba decat lasand in urma un val de cadavre. Cred ca vanzarile de ketch up au crescut in America cu 20% pe timpul filmarilor. Scorpia de logodnica a personajului principal (pe care acesta o impusca dupa ce ii declara iubire nemuritoare) il tradeaza fara mila si vrea sa se sinucida intr-un atentat cu bomba. Motivul atentatului nu e prea bine explicat - probabil tipa si prietenul ei pakistanezul au avut un vis urat.

 Concluziile filmului :

 Americanii sunt intotdeauna baietii buni care salveaza lumea dar nu li se multumeste indeajuns. Daca omoara oameni si incalca legea este intotdeauna justificat.
 Baietii rai, teroristii sunt intotedauna arabii. Daca vezi vreunul intr-un film stii deja cine e personajul negativ de la inceput. Pakistanezii le cam seamana.
 Toate femeile sunt curve :))

Si inchei postul cu un banc mai vechi, dar care mi-a placut si imi place inca :

Tatal arab scrie fiului lui, care invata in America, la universitate:
- Fiul meu, as vrea sa plantez niste cartofi in gradina, dar sunt batran si nu pot. Si stiu ca daca ai fi fost aici, m-ai fi ajutat.
Fiul raspunde la scrisoare:
- Tata, sunt aici si nu pot face mare lucru. Si nu te apuca de sapat, ca sa nu dai peste "CHESTIA" aia.
Dupa primirea scrisorii de catre tata, apar la usa FBI, CIA. Armata sapa toata gradina, dar nimic.
Scrisoare de la fiu:
- Tata, mai mult de atat nu pot sa fac.

O raita prin blogosfera : Surse

M-am hotarat sa imi realizez studiul blogosferei folosind mai multe surse :
- Google (iti ofera posibilitatea sa faci cautari numai de bloguri) : http://blogsearch.google.com/
(Voi cauta dupa cuvinte cheie in functie de interesele mele.)
- liste de bloguri romanesti populare : http://www.bloglist.ro/
- http://toateblogurile.ro/
- blogroll prieteni

In cazul in care cunoasteti alte surse bune, da-ti-mi de stire.

Am dat o raita si pe technocrati.ro, dar nu mi-a inspirat incredere siteul, nu varianta pentru Romania in orice caz.

Domenii de interes :
- Stiri si Media
- Tehnologii
- SEO/SMO
- Calatorii
- Hand made
- umoristice
- diverse (cele care mi se par originale sau cele care exceleaza dintr-un punct de vedere sau altul).

Blogurile in engleza sau alta limba decat romana nu vor fi luate in considerare in studiul meu. Sau cum am mai vazut, un amestec barbar de limbi...

Dintre surse, Google ne ofera posibilitatea sa ne restrangem cautarile la bloguri si mai mult de atat, ne permite sa cautam in functie de perioada de plublicare (recente sau vechi) si postari Vs pagina de pornire. Acum, intrebarea care se pune este daca criteriile de evaluare si pozitionare ale motorului corespund cu ale noastre. Nu cred ca Google isi da seama care blog este original sau care e mai bine scris. Dar e un punct de plecare.

Bloglist.ro nu pare a fi o sursa de incredere de bloguri , cel putin pentru cele din categoria Stiri si Media. Blogurile intalnite aici nu corespund tematicii si nu am intalnit nici un blog de calitate. Marturisesc ca am renuntat sa mai caut dupa prima pagina.
 
Toateblogurile.ro mi se pare ca aici blogurile sunt mai bine categorisite. Comunitatea insumeaza 9000 si ceva de membri si are pagina si pe Facebook. Blogurile sunt disponibile pe categorii la rubrica "Catalog Bloguri". Pare o sursa buna de "pescuit" bloguri interesante.

Blogroll - cred ca aici sunt cele mai multe sanse sa gasesc ceva interesant. Deja, pentru ca aceste bloguri au trecut de un "control al calitatii". Daca prietenii mei sau bloggerii buni ii recomanda, sunt mari sanse sa fie bloguri interesante. Totusi, aceasta varianta de cautare mi se pare destul de limitata si daca vreau sa imi fac o imagine de ansamblu, nu trebuie sa o folosesc in exclusivitate.

Bloguri versus ziare online

In ultima vreme mi-e din ce in ce mai greu sa urmaresc presa online. Am renuntat sa mai urmaresc Hotnews, singura sursa de stiri pe care o mai consultam. M-am saturat de aceleasi subiecte tratate la nesfarsit, m-am saturat de articole fara cap si coada, de articole care nu spun nimic (mai ales!). M-am hotarat sa ma orientez catre blogosfera ca sursa de informatii. In teorie o persoana care scrie pentru simpla placere are mai multe de zis decat o persoana care trebuie sa umple o pagina ca sa ia bani. Stiu, ati putea sa imi aduceti ca argumente ca ziarele ar trebui sa fie obiective si ca pe bloguri voi gasi informatie subiectiva si nedemna de incredere. Prima parte nu o cred, nu cred in obiectivitatea presei in Romania. A doua parte e de demonstrat. Asa ca o sa incep sa scriu despre mica mea aventura in blogosfera in posturile urmatoare.

Am zis mai sus ca am renuntat sa urmaresc presa online. Nu e adevarat in totalitate. Mai sunt doua ziare romanesti pe care le urmaresc si desi nu pot sa spun ca imi plac toate articolele, pot spune ca gasesc lucruri interesante in ele.

Primul, Think Outside the Box este un blog Hotnews (e singura parte din Hotnews pe care o mai citesc si e diferita ca tematica). Numele ne spune ca se vrea un ziar altfel. Mie mi se pare un hibrid intre blog si ziar, nici cal, nici magar. Blog ca structura si ca maniera de abordare a unor articole, ziar caci apartine de Hotnews, dar si ca maniera de abordare a altor articole. "Catarul" Think Outside the Box scrie despre ultimele noutati eco, propune experimente pentru a demonstra ca se poate adopta un stil de viata sanatos (vezi experimentul Caveman, dar si maratonul), sau ne face cunostinta cu "Urban Heroes", persoane interesante care au ales sa lupte impotriva curentului (la prima vedere) si pot fi considerate modele de reusita. Imi plac mult acele articolele scrise in genul eseului, subiective care ofera pe langa faptele in sine si viziunea autorului. Si mai apreciez la ei faptul ca sunt foarte deschisi intru interactiune cu cititorii. Dealtfel exista o rubrica pe site unde ei publica articole de la cititori.

Al doilea ziar pe care il citesc e unul cultural, Dilema Veche. Ziarul se vrea activand in domeniile social, cultural şi politic si il are ca director fondator pe Andrei Plesu. Sunt pur si simplu innebunita dupa forma articolelor. Oamenii astia pot sa scrie despre mersul la piata in fiecare zi si sa sune a poezie. Articolele sunt ingrijite, elegante, pe alocuri cu umor, pe alocuri critice. Am vazut insa si articole prea inzorzonate cu elemente stilistice sau fortat critice.

Cam atat cu ziarele. Acum trag bine aer in piept si ma lansez in aventura blogosferei...


Linkuri externe :

Think Outside the Box
Dilema Veche

Despre libertate

In general nu-mi place sa preiau articole din ziare, dar astazi am citit unul care mi-a dat de gandit, m-a rascolit si m-a intristat. Nu m-a intristat pentru ca e o stire trista ci m-a intristat in urma comparatiei cu propria mea viata (care dealtfel nu e asa de rea, asa cum nu e nici perfecta).

Aici puteti citi articolul pe Think Outside the Box :

http://think.hotnews.ro/pierre-omul-care-face-autostopul-intre-senegal-si-australia-cum-se-poate-vedea-lumea-cu-bani-putini.html

Pe scurt, este vorba despre un om care-si traieste viata calatorind fara constrangeri si care are curajul sa lupte pentru propriile valori, facand mai putine compromisuri decat face un om obisnuit. M-a rascolit pentru ca de curand ma gandeam la o astfel de viata si am ales solutia cea mai usoara, dar si singura pe care as fi putut-o alege.

Mi-a dat de gandit pentru ca exemplul lui arata ca e posibil, ca poti iesi din tipare si ca poti alege diferit. Cu succes.

Sa nu ma intelegeti gresit, ceea ce a facut el nu mi s-ar potrivi si mie, e vorba de ideea de fond. E vorba de a-ti trai viata fara compromisuri. Cati dintre noi au curajul sa faca acest lucru ? Cat ne costa compromisurile care ne par necesare ? Sunt ele chiar necesare ? Ne putem permite acest pret ?

Tabere medievale si trubaduri III

Ultima destinatie : Cluj

Duminica dimineata am parasit Bistrita cu o urma de regret . Deja o parte din corturi erau stranse si se simtea in aer tristetea plecarii iminente. Caii folositi la demonstratiile de lupta pasteau alene iarba de sub corturi, dand palpitatii ocupantilor. Oricum au fost mai norocosi decat noi cu micul dejun. Cortul unde se vindeau clatite nu era inca deschis la "matinala" ora 11. Am plecat nemancati cu gandul sa oprim la o benzinarie pentru facerea plinului automobilului si calatorilor. La cateva ore de noi, astepta Clujul.

Povestea mai usor se povesteste decat se infaptuieste si ne-am avantat nerabdatori sa vedem orasul si concertul.  Intr-un final glorios am ajuns in Cluj, infometati, toropiti de caldura si doritori sa ne tragem sufletul. De data asta ne-am hotarat sa cautam cazare. Perspectiva unui dus acoperit si a unei mese copioase ne facea cu ochiul. Si am cautat... Si am cautat.....  Toate pensiunile erau ocupate. Nu luasem in considerare numarul de oameni interesati de concert care nu erau din oras. Dupa 3 ore de cautare asidua, am reusit sa gasim locuri la o pensiune mai in afara orasului, din capatul opus unde urma sa se tina concertul. Recunoscatori, ne-am tras un pic sufletul si am avut timp sa facem acel dus atat de asteptat si sa mancam ceva pe fuga inainte de concert.

The Concert

Primul lucru care sa ne dea de gandit la numarul de oameni prezenti : numarul impresionant de masini inmatriculate prin toate orasele Romaniei, basca cateva unguresti parcate langa locul concertului. Ne-am invartit ceva pe stradute inainte sa gasim un loc unde sa lasam masina.

O adevarata procesiune se indrepta spre parcarea centrului comercial Polus unde avea sa se tina concertul. Ne-am integrat in suvoiul ordonat de oameni. In parcare : o mare de oameni. Impresionant! Ne-am luat inima in dinti si am intrat. Canta Cargo si multimea canta cu ei. In public : si batrani si copii, si baieti inaaaaaaaalti si in negru - pirati. Cand ai un baiat cu tine si cand acel baiat e cu prietena, care intamplator e prietena cu tine ai anumite avantaje. De exemplu nu stai la coada la bere. Acesta este un mod de a-mi arata recunostinta, zicandu-i multumesc aici :). De asemenea am invatat la acest concert legea celui mai puternic : daca esti un baiat inalt si bine facut nu esti inghiontit, pe cand daca esti mica si esti fata, iti iei destul de multi ghionti, coate, esti calcata, ti se varsa bere in cap etc. Exceptia de la legea celui puternic : daca ai cu tine un tip inalt si fioros, poti sa fii mica si fata. Exceptia exceptiei de la regula celui puternic : cand tipul respectiv e plecat dupa bere...

Alta regula verificata la acest concert, regula vederii la scena : oriunde te-ai aseza se va gasi in fata ta un personaj cu cel putin 10 cm mai inalt decat tine care te va impiedica sa vezi scena. Daca ai noroc si totusi persoana din fata ta nu este inalta mai asteapta putin. O sa vezi ca imediat ce incepe concertul va scoate un aparat foto sau o camera cu care va filma tot timpul astfel incat oricum nu vei vedea nimic. Aceste reguli se aplica indiferent daca stai in fata, la mijloc sau mai in spate.

Lasand la o parte aceste mici neajunsuri, concertul a fost frumos, cam scurt, insa nu la fel de antrenant ca cel de la Bistrita. Iron Maiden au interactionat mai putin cu publicul decat Haggard si noi am simtit un pic de dezamagire. Au cantat doar o ora jumate. La sfarsit ne intrebam : Ok, cand e partea a doua? Am asteptat un bis, care fusese demult. Nici nu ne dadusem seama...

The City

Mi-a placut Clujul, desi nu recomand nimanui sa il vada asa cum l-am vazut noi : adica am dat ocolul de trei ori in speranta sa gasim cazare. Cam asta a fost vizita turistica. Obiectivele turistice : pensiunile arhipline din cauza concertului si centrul unde au wireless gratuit pentru a cauta cazare. Adaugati la aceasta caldura de desert, foamea si oboseala. Insa, in ciuda neajunsurilor, centrul mi s-a parut superb, orasul bine marcat, nu te ratacesti, iar hartile gratuite se pot gasi la pensiuni si probabil si in alte locuri. Spre deosebire de Bucuresti, unde totul e amestecat, nou cu vechi, blocuri cu cladiri stil, centrul istoric e bine demarcat desi exista si aici o zona destul de mare cu blocuri urate, dar la periferie. Este un oras elegant si am avut senzatia ca nu eram in Romania ci undeva in Occident. In mod sigur o sa revin, orasul asta mi-a cazut cu tronc. Si poate data viitoare o sa am timp sa-l si vizitez un pic.

Poze Paula Mihaiu si Daniel Coman

Despre fondul de somaj - mica nelamurire

Azi am citit un articol cel putin interesant despre fondul de somaj :

http://capital.ro/articol/dezastru-bugetar-iminent-la-fondul-de-somaj-138101.html

Pe scurt : "Banii pentru ajutoarele de şomaj alocaţi pentru tot anul 2010 aproape s-au epuizat în şase luni. Fondul de şomaj riscă colapsul, fiind alimentat, ca şi cel de pensii, cu miliarde de lei din bugetul de stat."

Premisele :

 - 5 mil angajati care platesc la fondul de somaj(http://www.banknews.ro/stire/14192_cinci_milioane_de_angajati_sustin_un_numar_dublu_de_beneficiari_de_ajutoare_sociale.html)
 - 700.000 de mii de beneficiari de ajutor de somaj (http://edilive.blogspot.com/2010/01/numar-someri-romania-in-2010-statistica.html)

Ma refer aici doar la somaj, nu la alte taxe si impozite sau la alte ajutoare.

Avem de asemenea in vedere ca ajutorul de somaj e temporar si e acordat in anumite conditii.

In conditiile in care acesti bani ne sunt retinuti din salariu explicit pentru somaj, deci aceasta ar trebui sa fie intrebuintarea lor principala, cum se face ca fondul este in deficit ? Aceasta este intrebarea mea nevinovata de persoana platitoare de impozite...