Biutiful

Filmul acesta m-a trimis direct la calculator, cu degetele mancandu-ma de dorinta de a scrie. Imi doresc sa il revad sa il inteleg mai bine. Javier Bardem e foarte expresiv, carismatic, umple ecranul. Niciodata nu as fi crezut ca o sa gasesc fascinant un film despre moarte. Moartea e motivul principal si restul se estompeaza undeva in fundal, povestirea este disparata, vazuta prin ochii personajului lui Javier. Cel mai impresionant mi s-a parut sa vad degradarea treptata a personajului principal, felul in care se micsoreaza, se indreapta inexorabil catre moarte, o accepta si o imbratiseaza. Felul in care totul o prevesteste. Drama imigrantilor, nesiguranta copiilor lui, totul devine secundar in fata acestei realitati. Soarta pare implacabila in acest film, se joaca cu toti, fiecare isi traieste drama fara iesire, fara speranta. Filmul demasca problema imigrantilor, fara a-i gasi solutii. Personajul este miscat de destinul tragic al lui Lili si a celorlalti dar nu face nimic. Incearca sa asigure un viitor copiilor lui, mai intai alaturi de mama lor apoi alaturi de Ige, dar la sfarsit nu mai conteaza.

Totusi, cuvantul care imi vine in minte daca vreau sa il descriu pe Uxbal este demnitate. Frica de moarte, atat de umana, dragostea pentru copiii lui nu ii estompeaza din aura de maretie. Javier Bardem reuseste sa faca din maruntul gainar Uxbar un erou.

Acestea sunt insa primele mele impresii nefiltrate, puse aici otova. Filmul acesta se descopera incetul cu incetul, se savureaza, atat cu simturile cat si cu mintea. Pofta buna !