Ciprian parea reticent in a-mi acorda interviul si am fost placut surprinsa cand a acceptat. "Sunt mai obisnuit sa ascult decat sa vorbesc", imi spune el. Nici eu nu prea imi facusem temele, nu aveam intrebari pregatite, dar speram sa pot improviza la fata locului.
Motivul pentru care am vrut sa fac acest interviu este intrebarea pe care mi-o pun perpetuu, obsedant : cum e sa iti castigi existenta facand ceva ce iti place ? Sunt prea putini cei care o fac si eram interesata de motivatia si obstacolele pe care le intalneste cineva care vrea cu tot dinadinsul sa urmeze o cale dupa ce a gasit-o.L-am intrebat cand si-a dat el seama ce vrea sa faca. Mi-a spus ca din liceu. Pregatit pentru o viata tihnita de economist, a intors brusc la 180 de grade cand si-a dat seama ca nu e pentru el. A incercat mai multe meserii si a ales sa nu mai faca lucruri care nu-i faceau placere. Cea mai mare satisfactie a avut-o cand, implicat intr-un proiect social a avut grja de niste copii fara familie. Imi vorbeste despre problemele pe care le au acesti copii, despre diferenta dintre supravietuire si devenire, despre trauma de a nu avea familie. Despre multumirea pe care a simtit-o cand s-a intalnit cu unul dintre ei dupa multa vreme.
Firul conversatiei decurge liber si nu intrerup. Povestea asta nu o scriu eu ci il las pe el sa o scrie. Sarim de la una la alta, vorbim despre lucruri serioase sau ne indepartam de la subiect. Alunecos ca un peste lasa uneori intrebarile in aer, schimba subiectul pentru a reveni, raspunde dar tot lasa loc de nedumerire.
Imi vorbeste despre proiectul in care e implicat acum. E planificat sa se deruleze pe 5 ani si are ca scop integrarea persoanelor cu dizabilitati prin gasirea / crearea de locuri de munca. Zambeste povestind.
Ciprian crede in magie. Iar magia e potentialul pe care il are fiecare dintre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu