vineri, 16 martie 2012

De poveste.... la One world

Am fost la proiectia a doua documentare la festivalul dedicat drepturilor omului One World sa caut putina magie si am gasit-o in sala plina de la Corso. Am vazut doua filme diferite prin realizare si prin ideile vehiculate, fiecare special in felul lui. Primul, Bedtime Stories from the Axes of Evil vorbeste despre puterea basmelor de a apropia sau indeparta oamenii, dar si despre valori comune. Este el insusi o poveste de spus la gura sobei. Filmat de studenti americani la film, urmareste alaturi de copiii coreeni, irakieni si iranieni firul a trei povesti traditionale. Vibeke Bryld, regizoarea daneza a fost cu noi in sala sa ne raspunda la intrebari. Asa am aflat ca filmul a fost o reactie la un discurs de-al lui George Bush din 2002 : "Aceste state, impreuna cu tarile lor aliate, constituie o Axa a Raului care ameninta pacea mondiala". Al doilea Intr-o zi vom fi fericiti ne-a plonjat direct in realitatea unui orasel minier sarac din Polonia, Lipiny. Pe cat de stilizat a fost primul documentar, pe atat de plin de viata a fost al doilea. Daniel, un adolescent de 16 ani traieste cu bunica sa si isi doreste sa realizeze un film despre visele celor din jur. Asa ca se targuieste pentru un telefon mobil si apoi pentru o camera furata si incepe sa ia interviuri. De la batrani la copii, fiecare a avut sau are un vis. Cel mai frumos raspuns e insa cel al bunicii sale, Aniela : am visat sa am un nepot ca tine. Cu picioarele bine infipte in pamant, Aniela isi gaseste repede reperele, stie sa ia ce-i mai bun din situatia in care este si mai ales stie sa isi sprijine nepotul. Filmul e atat de viu, incat a starnit hohote de ras in sala. Si se pare ca a avut si happy end. Daniel in urma filmarii la acest documentar (de altfel el a venit cu ideea) cat si la un alt film si-a permis sa schimbe scoala pe una mai buna si sa faca studiile pe care si le dorea.

Un comentariu:

  1. Foarte tare, si uite asa mai sunt si eu la curent cu ce se mai intampla prin Bucuresti, prin lume...

    RăspundețiȘtergere