Iar am lasat timpul sa curga peste mine si copacii sa se inverzeasca fara sa-mi ceara permisiunea. Si imi descopar prieten vechi in prieten nou si recunosc acei ochi. Si e sfasietor de trist. Si tu esti mult prea departe, doar vestigiile descoperite intamplator vorbesc de vremuri demult uitate. Si totusi, daca ma uit mai bine nu e decat un servetel ingalbenit uitat intr-un fund de sertar impreuna cu alte hartii care ma defineau. Pentru ca acel eu e acum ea. Si ma simt eu nu ea, ma simt nou - nouta, de-abia iesita din tiparnita mirosind a hartie proaspata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu