Notita

Nu am mai scris de ceva vreme desi imi promisesem sa incerc sa scriu mai des, dar asta nu inseamna ca am stat degeaba. Pregatesc interviuri si mai si traiesc. Mai ales asta imi ocupa tot timpul. Ma sperie doar repeziciunea cu care azi devine maine si cat de neobservat se intampla asta. Incerc sa-mi fac din schimbare o constanta ca sa profit la maxim de timpul pe care il am. Sunt insetata de timp, am senzatia ca e prea putin si nu pot face tot ce ar trebui. Vreau sa ma bucur la maxim de toate lucrurile bune care ma inconjoara : soarele, oamenii, experientele interesante si preferatele mele, experientele care deschid ochii.

Cat despre interviuri, daca imi iese cum vreau, ar trebui sa fie mai multe cu oamenii interesanti pe care i-am descoperit cand am deschis un pic mai larg ochii. Unul este deja facut, mai trebuie pus in forma dorita. Sper doar sa va placa, avand in vedere ca sunt novice in treaba asta. E despre un business de care m-am indragostit si o sa vedeti de ce. Atat am spus. Restul e de vazut ;)

Angelique sau in cautarea rosului pierdut

M-am hotarat sa ma intorc la origini - dupa mai bine de 10 ani am vrut sa fiu roscata din nou. Asa am intalnit-o pe Angelique. Coaforul din marele supermarket e modern, frumos luminat si aproape gol. Pasesc timida in acest templu al aparentelor si sunt imediat luata in primire de o hostess numai zambet. In ciuda orei destul de tarzii, sunt de acord sa ma decoloreze, sa ma vospeasca si sa ma tunda. Imi astept cuminte coafeza, ma relaxez si ma gandesc la rasfatul care ma asteapta. Cineva o sa se agite in jurul meu, o sa ma pieptene, o sa ma faca frumoasa si o sa ma flateze. Un adevarat happy end pentru o zi de munca mai putin glorioasa. In cele din urma o tanara se indreapta zambind catre mine. Vreo douazeci si ceva de ani, tunsa modern, parul roscat inchis, zambet placut. Vorbeste foarte bine romana, desi din cand in cand cu o urma de accent. Nu reusesc sa-mi dau seama ce fel de accent si nici nu vreau sa ii pun intrebarile pe care sigur le-a mai auzit de 100 de ori pana acum. Ii spun cum vreau sa fie noua culoare, ea ma asculta zambitoare, imi pune intrebari si ma sfatuieste in legatura cu nuanta care mi se potriveste. Apoi urmeaza rasfatul. Parul meu este pieptanat cu grija, fiecare suvita este data cu tot felul de amestecuri despre care nici nu vreau sa stiu si coafeza mea ma intreaba tot timpul daca stau confortabil, daca nu am nevoie de ceva, daca nu ma doare. Nu, nu ma doare, are maini de zana. In fata mea un tatic fericit isi asteapta sotia. Pe pieptul sau masiv se odihneste un bebelus dolofan si somnoros. Priveste cu multa dragoste la copil de parca ar fi o comoara nemaivazuta. Si asa si este pana la urma. Angelique lucreaza in tacere zambind. Ii zambesc si eu in oglinda. Procesul e luuuung, nu se mai termina. Ma decoloreaza suvita cu suvita, veghiind langa mine sa fie uniform, insista in unele locuri. La un moment dat se scuza ca nu intelege chiar tot ce spun si imi spune ca e frantuzoaica. Trecusem deja la vopsit. Eu incep sa ii vorbesc in franceza. Si asa s-a legat discutia. Angelique a venit in Romania pentru prima data in 2008 cand patronul sau a decis sa deschida un salon de coafura aici. Acum e de un an la Bucuresti, dar in ciuda atasamentului fata de locuri si oameni se pregateste sa plece in curand :

- Prietenul meu m-a asteptat un an. Nu mai pot sa-l fac sa astepte. Dar vreau sa ma reintorc in vacanta cu familia. Nu am vazut inca Brasovul.

Lui Angelique ii place aici si ii plac si oamenii. Imi spune ca aici totul e in schimbare, ca se simte mai in siguranta pe o strada in Bucuresti decat la Paris si ca oamenii sunt foarte primitori. Nu stiu cate din ce a zis ea erau spuse diplomatice si cate erau adevarate, dar faptul ca ii place aici e evident. Vorbim de Bucuresti, de Paris, de diferente, de multimea de francezi din Bucuresti. De cat de nevoie e de o reforma in turism.


- In Franta romanii au o imagine mai degraba negativa. Dar eu nu am de gand sa o intaresc. Mi-a placut aici si am de gand sa revin, incheie Angelique in timp ce mainile ei pricepute faceau ultimele retusuri la noua si eleganta mea coafura.

Memoriile strabunicei mele - fragment

Spuneam mai demult ca strabunica mea avea dragoste de scris si ca a lasat in urma ei mai multe caiete umplute cu un scris frumos in care-si povesteste copilaria, in care-si povesteste viata. Unele mai pot fi citite, cele scrise cu pixul sau stiloul, dar cele in creion sunt aproape pierdute, cu greu mai deslusesti ceva. Sper sa pot sa transcriu tot, sau o mare parte, dar pariul nu e castigat si timpul lucreaza inca nemilos sa stearga aminitirile acestei vieti.

Va promisesem de asemenea un fragment din aceste caiete si o sa public unul acum si poate mai multe in zilele ce vin. Dar din pacate nu prea am timp sa ma ocup de asta, asa ca o sa mai dureze.

Enjoy!

"Cu slabele mele puteri de scriitoare fara talent, imi voi zugravi cu cuvinte stangace povestea vietei mele triste - asa cum o vrea neastamparatul si torturatul meu gand. Voi incepe mai intai , cu partea cea mai frumoasa, ca sa prind astfel curaj. Scanteia aceasta a copilariei mele mi-a luminat intru cat-va sufletul cand era mai amarat. Licariri slabe in noaptea pustie. Licariri din ce in ce mai slabe din ce in ce mai indepartate si de nepatruns...

Mai e inca un ceas pana la ziua dar piciorusele incaltate in ghete noi bat nervos podisca din fata casei, si inimioara in piept ii bate cu nerabdarea indelungei asteptari. Ochisorii vioi iscodesc zarile diminetei de mai adormite inca, cu incercari de desteptare.

Cu pumnii stransi si maniosi de necaz loveste podisca nevinovata cu gheata noua, aplecandu-se apoi sa-i stearga cu palma varful alb de praful starnit. Si iar ridica ochisorii incruntati pe drumul lung si alb ca o fasie de sifon atunci desfasurata care tae satul in doua. Si caruta nu se vedea si nici macar nu se audea, hurducaind s'o duca pe drum de bucurie la Oltenita la fapturile atat de scumpe, atat de dragi! Si ce drum Doamne, si ce drum! vis fermecat nu drum
Dar iata ca noaptea din ce in ce se rareste, gonind-o din urma lumina. Si din fundul curtii incepe sa se ridice o geana timida de foc din ce in ce mai indrazneata, pe care ar tine-o inca pe loc daca ar putea caci odata isvorata din plin stie ca nu mai este nici o nadejde.

Acum toata nadejdea i-a sburat e ziua alba si soarele-i un glob de foc care cauta sa's faca loc prin ploaia de aur a frunzisului din salcami. Si Caruta mult asteptata caruta fermecata nu se aude, nu se vede. Si totul este trist si pustiu. O lume intreaga ii s'a naruit.

Cu pumnisorii varati in ochisorii plini de lacrimile desnadejdii, se svarla in poala ocrotitoare a mamei care incearca fara succes s'o mangaie sa-i stavileasca furtuna lacrimilor de copil indurerat. Intr-un tarziu cand s'a mai potolit, a ridicat capul cu ochii razand in care-i pluteste inca ape tulburi, iar de gene i-au ramas aninate doua perle cari se rostogolesc calde pe mainile maicutii...

Asa-i maicuto ca maine v'a veni ? v'a veni cu siguranta ; nu-i asa maicuto? Apoi cu pasi marunti si ingandurata a pornit in casa dupa treburi. Isi mai vara in legaturica care sta gata de drum, inca o jucarie uitata intr-un ungher. Apoi cauta cu grija unei mame daca papusa sta comod si nesuparata in coltul unde a pus-o. O scoate la lumina si prinde ai vorbii si ai impartasi necazul ei cautand cu vorbe dulci s'o impace sa nu planga sa nu fie trista - lasa papusica mea draga - nu-i nimic, maine vom fi la Oltenita cu siguranta vom fi. Nu fi suparata draga, o zi nu-i lucru mare.

Si toata ziua umbla de colo pana colo fara astampar si cu sufletul inorat.

Seara ii in stare sa se culce asa imbracata, ca nu cum v'a s'o apuce ziua dormind si... caruta sa plece fara timp de asteptare..

Maicut-o sa ma scoli din vreme auzi maicut-o! auzi? se culca cu gandul tremurat de teama.

Si toata noaptea ii un vis.. Se facea c'a ajuns la Oltenita , ca sburda cu Gheorghita cu Costica si cu Tzatza cucoana... si-i pare rau si nu se poate smulge din visul atat de frumos. Dar glasul suna dulce, neinchipuit de dulce si de departe : scoala maica, a venit Caruta.

Cu genele molesite inca de dulceata somnului, a zorilor de primavara, nu stie cand s'a imbracat si se avanta in spre caruta ce asteapta in fata casei, in care chirigiul a incremenit cu biciul intr-o mana si haturile in alta intr-o atipeala de om trudit.

Se cuibareste cat mai bine ca o closcuta in fanul care a ajuns aproape de nas. Aseaza legatura cu comoara ei : printre alte rochite si rochita noua alba, cu talpa gastii, ciorapi, papusi jucarii, inghesuite de a valma la un loc. Pentru mai mare siguranta o aseaza pe picioare. Sub repetatele sfaturi de cumintenie de mama, pe care nici nu le mai aude, intr-atat este de fericita.

Caii pornesc, caruta smuceste pe neasteptate si in loc de adio cu mana, doua picioruse bate aerul cu desnadejde, iar legatura izbeste spatele vizitiului care prinde a zambi. In urma a lasat un hohot nestapanit de ras.

A izbutit in sfarsit sa se echilibreze cu ochii rusinati si obrajii ca bujorul prinde as lega din nou bridele de la palaria care i-a sburat pe spate.

De acum incepe abea farmecul drumului."

.......................................................................................................................

Cugetari intr-o zi ploioasa

Dupa mai multe zile de zacut deschid si eu in sfarsit ochii ca sa vad ca afara e urat. Macar am senzatia ca nu am pierdut nimic. Vremea rea pare ca se eternizeaza, ploaia, vantul, cerul laptos si imbufnat. Ieri a venit o prietena pe la mine si m-a reconfortat. Perioada asta in care am stat in pat neajutorata mi-a prins oarecum bine. Ma simt ca si cum as lua-o de la inceput intr-un anumit fel. Inceputurile sunt intotdeauna bune, oricat de grele ar fi ele. Mi-am intarit promisiunile fata de mine, sa fiu mai hotarata cu lucrurile care conteaza si sa ma agat cu dintii de ele, sa dau mai putina importanta lucrurilor aparent importante, sa actionez mai mult, sa visez cu ochii deschisi mai realist si sa-mi asum responsabilitati. Lucruri la care nu sunt chiar atat de buna. Lucruri care stiu ca vor conta enorm atunci cand va trebui sa trag linie. Lucruri pe care-mi reprosez mereu ca nu le fac. Si daca de data asta reusesc sa avansez macar putin, atunci voi fi multumita. Daca reusesc sa tai macar unul din aceste lucruri de pe lista. Data viitoare voi taia mai multe. Orice victorie conteaza atata timp cat nu pierzi din vedere imaginea de ansamblu.