Despre credinta si toleranta

Ieri am purtat o discutie interesanta cu un adept al reincarnarii si al predeterminarii. El incerca sa ma duca pe "calea cea buna", cu argumente destul de bune. Eu sustineam teoria haosului si a intamplarii. Din pur spirit de contrazicere:) Si spiritele s-au incins...

Totusi, credinta se defineste prin faptul ca nu exista dovezi. Sau pentru mine, cel putin. Crezi, pentru ca nu stii sigur. Poti alege sa crezi sau nu un lucru, dar nu poti sa ii impui celuilalt sa creada. Pentru mine nu credinta intr-o teorie anume a fost problema in discutia respectiva ci dorinta lui de a-mi impune propria lui parere ca Adevarul.

Pentru mine, fiecare e liber sa creada in ce vrea, si credintele celorlalti trebuie respectate. Ii respect credinta si sunt bucuroasa pentru el ca si-a gasit calea chiar daca nu coincide cu ce cred eu.

Nu sunt de acord nici cu cei care iau in deradere credintele celorlalti, considerandu-i naivi pentru ca vor sa creada in ceva care nu exista pentru ca nu e dovedit. Nu exista dovezi palpabile nici intr-un sens nici in celalalt. Nu sunt eu cea care sa le gaseasca:)

Si consider ca in sine, credinta nu e un lucru rau. Face parte din bagajul sufletesc care ne ajuta sa fim mai buni.

Daca fiecare ar fi respectat credinta celuilalt, cred ca am fi putut sterge usor cateva intamplari sangeroase din istorie...