Prietenie

O dimineata adormita intr-un metrou plin de zombie care se duc la munca. Nici Manu Chao care urla disperat in casti nu reuseste sa ma trezeasca in intregime. La Eroilor un val de oameni navaleste pe usile metroului ce duce in Militari. Tanara de vreo douazeci si ceva de ani isi atinge suvita asimetrica. Inca nu s-a obisnuit cu schimbarea de coafura si se priveste pe furis in usa metroului. Se aseaza pe un loc in fata mea. Ne masuram din priviri apoi fiecare cerceteaza ceilalti pasageri adormiti. Statiile se perinda una dupa alta intr-o ordine stabilita parca de cand lumea. Continuam sa ne aruncam priviri piezise. Ciudata senzatie de complicitate.

Ultima statie. Cei cativa calatori ramasi coboara. Ma pregatesc sa fac la fel, iar fata necunoscuta se indreapta spre aceeasi usa. Dar se opreste. Nu-mi taie calea. Ma lasa sa trec, apoi iese si ea. Aceasta prietena pe care as fi putut-o avea pleaca.