O dimineata adormita intr-un metrou
plin de zombie care se duc la munca. Nici Manu Chao care urla
disperat in casti nu reuseste sa ma trezeasca in intregime. La
Eroilor un val de oameni navaleste pe usile metroului ce duce in
Militari. Tanara de vreo douazeci si ceva de ani isi atinge suvita
asimetrica. Inca nu s-a obisnuit cu schimbarea de coafura si se
priveste pe furis in usa metroului. Se aseaza pe un loc in fata mea.
Ne masuram din priviri apoi fiecare cerceteaza ceilalti pasageri
adormiti. Statiile se perinda una dupa alta intr-o ordine stabilita
parca de cand lumea. Continuam sa ne aruncam priviri piezise. Ciudata
senzatie de complicitate.
Ultima statie. Cei cativa calatori
ramasi coboara. Ma pregatesc sa fac la fel, iar fata necunoscuta se
indreapta spre aceeasi usa. Dar se opreste. Nu-mi taie calea. Ma lasa
sa trec, apoi iese si ea. Aceasta prietena pe care as fi putut-o avea
pleaca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu