joi, 9 decembrie 2010

Fascinanta lume a birourilor din Pipera

Cine lucreaza acolo stie. S-a obisnuit, nu comenteaza, a invatat sa se adapteze. Dar pentru un nou venit, drumul de la metroul Pipera pana la parcurile de birouri de pe soseaua Tunari - Pipera e o adevarata aventura. Poate include drumul cu microbuzul 465, care e atat de aglomerat incat soferul intreaba pasagerii din dreptul geamului daca poate sa coteasca. Pentru ca n-are destula vizibilitate. Sau poate include  drumul cu "Ia-ma nene !". Pentru "obisnuitii" locului ar fi cat de cat ok, pentru ca firmele pun la dispozitie microbuze. Dar daca ai pierdut microbuzul esti in impas.

Nici daca ai autoturism propriu nu stai mai bine din cauza aglomeratiei de pe sosea. Daca esti o fire contemplativa, te simti in elementul tau. Ai timp sa contempli nemurirea sufletului si chiar sa faci planul pentru un viitor roman pe acest subiect. Daca insa esti iubitor de adrenalina, iti recomand sa mergi pe jos de la o cladire la alta. Deoarece trotuar nu exista, desi sute de oameni lucreaza in zona. Iar cand mergi pe santuletul de langa sosea si simti vantul prin plete si masinile trecand cu viteza pe langa tine, o fervoare religioasa te apuca, si spui toate rugaciunile pe care le cunosti. Poate totusi nu da vreo masina peste tine. Daca insa esti alpinist, poti sa o iei pe dambul de langa sentulet. Acela care te umple de praf vara si de noroi iarna. Dar trebuie sa ai echipament in consecinta si nu pantofiori cu toc.

Acum razand, plangand, situatia asta dateaza cel putin din 2007 si de 3 ani nu s-a facut nimic pentru a schimba ceva. Doar numarul de cladiri a crescut, si deci de oameni care trebuie sa treaca prin asta in fiecare zi. Ba e de vina primaria, ba cine stie....

Link extern funny : Ghid de supravietuire Pipera

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog