Yann - unele flacari ard prea intens

Mi-ar fi placut sa fi asistat la un concert Yann Tiersen mai demult. Desi nu pot sa zic ca nu am simtit muzica prin toti porii, am fost si dezamagita la acest concert. De lucrurile care te tin cu picioarele pe pamant si nu te lasa sa te inalti impreuna cu muzica, cum ar fi sonorizarea proasta sau vreo nota aiurea.  Si totusi, era energie in sala, acea energie proprie concertelor care te fac sa te simti euforic. Dar spre deosebire de alte concerte, energia nu venea dinspre scena, ci din partea publicului.  Publicul l-a iubit in seara asta pe Yann Tiersen. L-a incurajat, l-a aplaudat, l-a fluierat si nu l-a lasat sa plece fara bis.

Anii si abuzurile si-au pus pecetea pe chipul artistului. Miscarile ii erau dezordonate si nu cred ca anumite stimulente erau straine de acest lucru. Dar Yann canta cu ochii inchisi. Nu canta, facea dragoste. Cu chitara, cu vioara, cu ce instrument ii cadea in mana.

De la coloana sonora din "Le fabuleux destin d'Amélie Poulain" si "Dust Lane", ultimul album e cale lunga. Yann se joaca cu instrumentele, nu ii e frica sa experimenteze. Acordeon, vioara, chitara, pian. Se reinventeaza in nenumarate variante. Si desi cred ca timpul si nu numai i-a imprimat o traiectorie descendenta, am plecat din sala de concert fermecata.