miercuri, 22 decembrie 2010

A Little Nightmare Music la Bucuresti

Muzica buna e ca un fel de mancare de sarbatoare si seara trecuta am participat la un adevarat festin. Unul dintre cele mai bune concerte la care am asistat. Dar si foarte mult umor. Chiar prea mult, avand in vedere ca rasul ma impiedica uneori sa savurez muzica. Joo si Igudesman sunt foarte buni comedieni, dar mai ales muzicieni desavarsiti. Micile enervari cotidiene au fost pentru ei prilej de sketch-uri. Asta ar trebui sa fie motivul pentru care la un moment dat pianistul schimba brusc melodia pe care o canta cu soneria telefonului care tocmai a rasunat in sala. Sau pentru pianul cu meniu vocal. Joo si Igudesman rad de tot, de muzicieni, de public, de ei insisi. Nimic nu e serios, iar cateodata ironia este muscatoare. Insa de data asta au avut un public pe masura. Care a surprins nuantele, care a ras cu ei in hohote, care nu a raspuns la provocari si care s-a simtit extraordinar. Si care s-a amuzat cand cei doi muzicieni l-au "periat" exagerat de mult.
Celor doi nu le e frica sa experimenteze cu muzica, sa combine melodii intr-o maniera inedita sau sa isi arate maiestria intr-un fel care te lasa fara suflu. Fanfaronic chiar. Nu le e frica sa faca nici glume fara perdea. Totul li se iarta. Dupa o portie de ras bun, iti servesc o bucata muzicala cantata impecabil care te lasa cu gura cascata. Uiti orice obiectie ai putea avea instant.

Singurul repros pe care l-as putea aduce acestui spectacol genial e ca nu a fost cu mult diferit fata de ceeea ce vazusem deja pe Youtube. Ma asteptam la sketchuri noi.

In Romania si-au castigat notorietatea pe Internet. Sunt sigura ca majoritatea persoanelor din sala, sau cel putin cei tineri, au ajuns acolo urmarind videoclipurile de pe Youtube. Mi se pare un exemplu fericit unde onlineul a luat-o inaintea offlineului. Sprijinit de valoarea intrinseca a artistului. Sunt curioasa ce zice despre acest concert un adevarat meloman, unul care merge regulat la concerte si stie despre ce e vorba mai mult decat mine. Oare e socat sau nemultumit de modul in care cei doi doboara tabuuri ? De combinatiile inedite : Mozart + I will survive al Gloriei Gaynor + The final Countdown de la Europe in aceeasi piesa, sau Mozart-Bond, etc ? Sau e si el cucerit de maiestria celor doi si le iarta pacatele?


marți, 21 decembrie 2010

Razbunarea porcului de Craciun

Tragem linia si de la capat

Din seria articolelor inspirate de clisee face parte si acesta. In curand ne vom trezi in 2011 si trecerea e insesizabila chiar daca e marcata de festivitatile explozive din jur. Acele cateva momente dintre ani de care tragem cu dintii incercand sa le expandam raman totusi clipe. Nu se deosebesc de alte momente si semnificatia noi le-o dam, noi facem din ele momente cruciale, pentru a marca etape. E momentul sa facem bilantul, sa stim unde stam si ce vrem sa facem mai departe. Sa constientizam ce am obtinut pana acum. Sa vedem care din visurile noastre pot fi realizabile si cum. Sa vedem ce e dispensabil. Sau ce e indispensabil. Si asta pana sa ajungem acei batranei incruntati care au senzatia ca viata lor a fost o mare nedreptate.

luni, 20 decembrie 2010

De la sarbatori de iarna si scortisoara la inundatii si tari exotice

Urasc iarna si nici macar perspectiva unor cadouri frumoase nu ma face sa privesc cu ochi buni sarbatorile. Nu mi se pare ca asta compenseaza frigul, zloata, coatele si ghionturile din mijloacele de transport sau privirile chiorase. Sau numarul mare de brazi sacrificati. Nu, nu ma pot hotari sa apreciez asa ceva. Continui boicotul impotriva obiceiurilor barbare de sarbatori. De ce sa cumperi mai mult decat poti manca, purta, folosi ? De ce sa tai un copac si apoi sa il arunci in strada cateva zile mai tarziu ? De ce trebuie sa te prefaci ca totul e perfect si sa zambesti unor oameni care se prefac si ei ? De ce trebuie sa ai concediu intr-o perioada in care nu poti profita de el ca e prea frig ? De ce trebuie sa asculti rebuturi muzicale scoase de la naftalina in fiecare an ?  Si daca nici asa nu v-am convins de ce nu e buna iarna, sa va spun cum ar trebui sa fie perioada ideala. Undeva, cald si bine, pe o plaja cu nisip fin, insurubata intr-o rochie vaporosa, cu un coctail intr-o mana si o tigara in alta. Dar nici macar fantezia asta nu-mi iese cum trebuie din cauza kilogramelor in plus pe care le capat iarna. Noroc ca Amor e orb. Totusi, iarna nu e un anotimp lipsit de surprize. Imaginati-va urmatoarea scena : o casa, 4 fete vesele, vin fiert cu scortisoara, muzica. Peste aceasta imagine pozitionati o a doua. O teava sparta, apa de doua degete in toata casa, frig => patinoar. Ia spuneti, cui ii plac sporturile de iarna ?

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Cotidian - Statia de metrou Titan



Ajunge sa ridici privirile ca sa vezi fisuri. Nu, nu este o exprimare metaforica. Este voba despre statia de metrou Titan. Peretii sunt plini de fisuri, iar prin unele s-a infiltrat apa. Iarna trecuta erau cateva, iarna asta s-au inmultit. Nu am auzit nimic despre asta in presa, si nici de la Metrorex. Nu stiu cat de grav este, dar cred ca nici de bine nu e. Ironic, singura lucrare de restaurare a statiei a fost inlocuirea gurii de metrou din metal veche, de pe vremea comunismului cu una cu geamuri. Intre timp, noi fisuri apar. 


Sursa : www.panoramio.com

Apa infiltrata in pereti




Ma inteb cand o sa ne cada tavanul in cap daca nu facem ceva ?

vineri, 17 decembrie 2010

Cinemateca de Aur : Goodbye Lenin (2003)

Trec prin perioada mea de vazut filme si m-am hotarat sa va povestesc ce m-a impresionat din ce am vazut. Incep cu un film mai vechiut, "Goodbye Lenin".

Un film despre o reconstituire a comunismului intr-o epoca in care comunismul este mult blamat poate starni controverse. Asta daca nu urmaresti filmul pana la sfarsit. Goodbye Lenin abordeaza o poveste insolita si semnificatiile care decurg din ea. Vorbeste despre drama comunismului si despre dificultatea de a te desprinde de singurul mod de viata care iti este cunoscut.

Un fiu reconstituie pentru mama sa cardiaca o lume disparuta, RDG inainte de caderea regimului comunist. O recreaza si pentru sine, pentru a-si regasi reperele pierdute odata cu rasturnarea sistemului de valori.

Cireasa de pe tort pentru acest film : muzica compusa de Yann Tiersen este foarte frumoasa.

Enjoy!


joi, 16 decembrie 2010

Un Chuck Norris autohton si de sezon

Subtitlu : Hrusca is Chuck Norris’s brother from another mother


Din intelepciunea populara propagata international (in engleza) :


In Romania no show is over till Hrusca sings
Hrusca sings about the great ancient time travelling antiaging allknowing force: The Ler
Hrusca rang the bell on heaven’s door
Hrusca cassettes are considered gifts of tremendous respect in Romania, all year long
Hrusca flosses with cassette tape
Whenever in doubt, romanians listen to an album of Hrusca
Hrusca was born out of a virgin carol
Hrusca knows the purpose of singing
Every time a romanian hears Hrusca singing he must drop everyting and sing along
In Romania a Hrusca totem pole is raised every time a new Hrusca album is brought into the home
As a deccoration, romanians carv the face of Hrusca into their christmas trees
People who have touched Hrusca get to make pollitical decisions in Romania
In 2012 Hrusca’s Ler will reverse the space and time continuum an the year will become 2102
We all live in a yellow Dacia, a yellow Dacia… and only Hrusca knows how to drive it
When Hrusca fixes his Dacia, all he cares about is the cassette player
Hrusca is the reason Romanians have a childhood
Whenever Hrusca starts singing it’s Christmas time
Those who illegally copy the songs of Hrusca have their Ler taken away and can no longer go to heaven
Everytime a carol by Hrusca is interrupted an angel looses his wings
Compared to ethernity, Hrusca is constant
When Hrusca feels down, he gets up and sings to himself
Hrusca is his own father and can master the force of the Ler and the antiLer
Every day is St. Hrusca day
When Hrusca sings, Romanians don’t use their cell phone for 3 days
When stray dogs hear Hrusca sing, they become lovable puppies
When Hrusca fought the Death Star, Obi-Wan said ‘use the ler’ and there was no more Empire
If Ler were a drug, it would be the most expensive drug ever

Multumesc Tudor!!!

Despre ziare din nou

Din pacate, pentru articolele mirobolante exista ziare de profil. Ziare la care 90% dintre articole pot face parte din rubrica Mirobolante. Ziare care prostesc. Ziare care pot fi mai putin interesante de citit decat eticheta de pe detergenti. Ziare care jignesc intelectul.
Ce ma fac daca vreau sa public un post la rubrica de Mirobolante si imi vine sa scriu despre toate articolele din ziarul respectiv ? Pai atunci renunt sa citesc ziarul. Sau renunt la statutul meu de fiinta ganditoare.
De obicei, daca exista un produs, e pentru ca exista cerere. E destul de dureros faptul ca exista mai multe asemenea ziare, ca reusesc sa supravietuiasca si sa “infloreasca”. Oare ce s-ar intampla daca intr-o dimineata nimeni nu le-ar mai citi ?

luni, 13 decembrie 2010

Boicotez Craciunul

Se apropie sontac - sontac, pe nesimtite dar sigur. M-am temut de ea tot anul, si iata ca in cele din urma, inevitabil, m-a ajuns. Iarna. Urasc iarna. Urasc frigul. Nici mosul ala gras care te obliga sa faci multe cumparaturi nu-mi place. Si nici ideea de a face copiii sa creada intr-o nascocire. Oare nu e mai bine sa le spui ca tu le-ai luat cadourile cu toata dragostea si asta e adevarata magie ? Ca oricine poate sa faca magie ? Magia este un act care iese din natural. Dragostea corespunde cu greu vreunui tipar si creaza adevarate minuni. Si apoi, de ce este nevoie sa le arati celor dragi ca ii iubesti doar de Craciun ? Ca doar nu ii iubesti doar o data pe an. Mie nu-mi place sa sarbatoresc Craciunul doar o data pe an. Vreau sa le spun celor care conteaza ca sunt importanti mai des de atat. Ca sa nu uite, fiindca e usor sa iti pierzi reperele. Sau sa uiti lucruile acestea pana cand dispar. Si nici nu stii cand se intampla. Te trezesti pustiu si gol si te intrebi ce s-a intamplat.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Lonski si Classen

Nu sunt personaje de desene animate si in mod sigur nu sunt personaje de filme cu detectivi. Sunt doi tineri cantareti care se intampla sa cante in deschiderea concertelor lui Yann Tiersen pentru promovarea noului sau album Dust Lane.

Canta cam asa :




Cum iti dai seama ca un cantaret e foarte bun live ? Dai o cautare pe youtube si gasesti foarte multe videoclipuri din concerte. Chiar daca acestea nu se aud bine, din cauza inregistrarii. Lonski & Classen pe scena suna ca o trupa formata din mai multi muzicieni. Reusesc cumva sa umple sala, sa sune mai puternic decat zumzetul care se ridica insistent. Sa capteze atentia. Pot spune chiar ca au sunat mai bine decat artistii consacrati in deschiderea carora au cantat.

Daca vreti sa ascultati mai multe melodii, aici e MySpace-ul lor si siteul ofical Lonsky & Classen.

vineri, 10 decembrie 2010

Yann - unele flacari ard prea intens

Mi-ar fi placut sa fi asistat la un concert Yann Tiersen mai demult. Desi nu pot sa zic ca nu am simtit muzica prin toti porii, am fost si dezamagita la acest concert. De lucrurile care te tin cu picioarele pe pamant si nu te lasa sa te inalti impreuna cu muzica, cum ar fi sonorizarea proasta sau vreo nota aiurea.  Si totusi, era energie in sala, acea energie proprie concertelor care te fac sa te simti euforic. Dar spre deosebire de alte concerte, energia nu venea dinspre scena, ci din partea publicului.  Publicul l-a iubit in seara asta pe Yann Tiersen. L-a incurajat, l-a aplaudat, l-a fluierat si nu l-a lasat sa plece fara bis.

Anii si abuzurile si-au pus pecetea pe chipul artistului. Miscarile ii erau dezordonate si nu cred ca anumite stimulente erau straine de acest lucru. Dar Yann canta cu ochii inchisi. Nu canta, facea dragoste. Cu chitara, cu vioara, cu ce instrument ii cadea in mana.

De la coloana sonora din "Le fabuleux destin d'Amélie Poulain" si "Dust Lane", ultimul album e cale lunga. Yann se joaca cu instrumentele, nu ii e frica sa experimenteze. Acordeon, vioara, chitara, pian. Se reinventeaza in nenumarate variante. Si desi cred ca timpul si nu numai i-a imprimat o traiectorie descendenta, am plecat din sala de concert fermecata.


                   

joi, 9 decembrie 2010

Julian Assange, mon amour

Doua articole mi-au atras atentia azi atentia, dedicate lui Julian Assange. Pentru cine nu stie cine este Julian Assange, acesta este siteul lui.

Primul, din Dilema Veche, al doilea dintr-un ziar online francez, Cafebabel.com.

Despre ce este vorba ? Jurnalism civic si repercursiuni. Ce fel de repercursiuni ? Patetice. Dap, iubesc un om acuzat de viol. Voi, nu ?

Fascinanta lume a birourilor din Pipera

Cine lucreaza acolo stie. S-a obisnuit, nu comenteaza, a invatat sa se adapteze. Dar pentru un nou venit, drumul de la metroul Pipera pana la parcurile de birouri de pe soseaua Tunari - Pipera e o adevarata aventura. Poate include drumul cu microbuzul 465, care e atat de aglomerat incat soferul intreaba pasagerii din dreptul geamului daca poate sa coteasca. Pentru ca n-are destula vizibilitate. Sau poate include  drumul cu "Ia-ma nene !". Pentru "obisnuitii" locului ar fi cat de cat ok, pentru ca firmele pun la dispozitie microbuze. Dar daca ai pierdut microbuzul esti in impas.

Nici daca ai autoturism propriu nu stai mai bine din cauza aglomeratiei de pe sosea. Daca esti o fire contemplativa, te simti in elementul tau. Ai timp sa contempli nemurirea sufletului si chiar sa faci planul pentru un viitor roman pe acest subiect. Daca insa esti iubitor de adrenalina, iti recomand sa mergi pe jos de la o cladire la alta. Deoarece trotuar nu exista, desi sute de oameni lucreaza in zona. Iar cand mergi pe santuletul de langa sosea si simti vantul prin plete si masinile trecand cu viteza pe langa tine, o fervoare religioasa te apuca, si spui toate rugaciunile pe care le cunosti. Poate totusi nu da vreo masina peste tine. Daca insa esti alpinist, poti sa o iei pe dambul de langa sentulet. Acela care te umple de praf vara si de noroi iarna. Dar trebuie sa ai echipament in consecinta si nu pantofiori cu toc.

Acum razand, plangand, situatia asta dateaza cel putin din 2007 si de 3 ani nu s-a facut nimic pentru a schimba ceva. Doar numarul de cladiri a crescut, si deci de oameni care trebuie sa treaca prin asta in fiecare zi. Ba e de vina primaria, ba cine stie....

Link extern funny : Ghid de supravietuire Pipera

marți, 7 decembrie 2010

Cotidian

Dap, cotidianul rutinier, munca - casa si doua intamplari care mi-au ramas tiparite in minte, desi la prima vedere nu au nimic spectaculos. Atat de mult incat am tinut sa scriu despre ele.

Prima dintre ele : Metrou. Zgomotosul metrou care merge pe ruta Preciziei - Anghel Saligny, intunecos, murdar se umple de oameni obositi, de-abia scapati de la munca. Lumea se repede la scaunele libere. Doua dintre scaune erau ude. Nimeni nu indrazneste sa se aseze pe ele. Oamenii se apropie, privesc lung, apoi se indeparteaza. Apa tresalta, se revarsa putin cand metroul se pune in miscare. La prima statie urca un tanar. Se apropie de scaune. Priveste. Scoate un ziar si incepe sa stearga constiincios un scaun. Termina cu primul scaun si se apuca sa il stearga si pe al doilea. In jur oamenii se holbeaza la el ca la un extraterestru. Oare doar martienii sterg doua scaune ca sa mai poata sta cineva jos ?

A doua : Frig si intuneric. Pe strada - lume grabita. Langa gard - un tanar plangand, vizibil ranit. Plange de ti se rupe inima. Chiar asa si spune o femeie care trece pe langa el : "Mi se rupe inima". Nimeni nu se opreste...

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Calatoria de la Targoviste "povestita" de Alina

Va promisesem un post cu pozele Alinei....

1 Decembrie la Targoviste



Casa restaurant Damboviteana









La pas prin Targoviste












Ruinele





Turnul Chindiei







Vedere din turn





Gara din Targoviste


In tren






In drum spre casa...



Iti multumesc Alina ca m-ai lasat sa public pozele tale superbe !

Mai multe poze ale Alinei sunt disponibile pe contul ei Picasa

Si cauta modele ;)

vineri, 3 decembrie 2010

A little nightmare music - am bilet!!!

Intr-o seara eram eu trista si suparata si un prieten mi-a dat un link :




Am ras in hohote si mi-am zis ca trebuie sa ii vad in concert. Asta se intampla acum un an.

Am aflat cu bucurie ca vor canta la Bucuresti pe 21 decembrie.

Mai multe detalii

Grabiti-va ca biletele aproape s-au epuizat!

PS. Va promit un post dedicat acestui concert.

joi, 2 decembrie 2010

Targoviste sub ploaie

"It's raining cats and dogs" e una din expresiile mele favorite din limba engleza. Astazi insa am putut sa ii inteleg intreaga semnificatie.

Impreuna cu o buna prietena fotografa am decis sa sarbatorim ziua nationala a Romaniei printr-o scurta calatorie. Nici ploaia si nici frigul nu ne-au speriat, asa ca am pornit curajoase si de dimineata catre Targoviste. Targoviste este o destinatie la indemana pentru cine sta in Bucuresti si merita sa fie vazuta. Cu microbuzul se ajunge in aproximativ o ora si frecventa plecarilor este destul de ok, cam la jumate de ora.

Timpul urat ne-a insotit pana la destinatie. Orasul ne-a intampinat ud si trist sub cerul de plumb. Nu aveam umbrela si la cata apa era, puteam creste usor pesti si broscute in sosete. Dar aceste mici inconveniente nu au reusit sa ne stinga entuziasmul descoperirii. Facand abstractie de ele am pornit la pas  prin ploaie sa descoperim un orasel fermecator, cu case vechi frumoase, dar si blocuri, cu o istorie fascinanta.




Magazin de haine pt copii - mi-a placut mult numele :)





Mi-au placut foarte mult casele vechi, dar si gardurile din piatra de rau. Cand o sa fiu mare, o sa am o casa din piatra de rau cu un gard ca acesta :)


Fotograful de serviciu a promis ca imi da si mie pozele facute de ea sa vi le arat. Asa ca va promit un post numai cu pozele ei. Pozele mele sunt facute cu telefonul si le asum. Dar am in plan sa imi iau un aparat si mai ales sa invat sa il folosesc :)






Pe drum am dat peste o casa veche in ruine, fermecatoare. In ciuda ravagiilor se vedea ca inainte fusese o casa aratoasa. Poarta era deschisa si am luat-o ca pe o invitatie. Nu stiam nimic despre ea, dar ne-a starnit curiozitatea. Parea o casa care are ce povesti. Pe placuta de la intrare scria "Restaurant Casa Damboviteana".


In ciuda starii avansate de deteriorare in care se afla, i-am putut vedea potentialul si am deplans-o. Din pacate asemenea exemple de delasare si nepasare se gasesc la tot pasul si in Bucuresti. Daca deschideti un pic ochii le puteti vedea. Printre ele se numara si preferata mea, o casa de care m-am indragostit la prima vedere, Casa cu clopotei.

Mai departe, prin Targoviste....

Caine fotogenic

... si am ajuns si la turnul Chindiei. Din pacate telefonul meu a murit tocmai cand vroiam sa fotografiez turnul. Nu am reusit sa fac poze decat domeniului in ansamblu si bisericii. Sper sa va convinga ca acest ansamblu datand din sec. XV merita vizitat.








Si tocmai cand ma pregateam sa pozez turnul, care dealtfel pare a fi intr-o stare destul de buna, telefonul meu a decedat mortal, de frig, de ploaie si de baterie descarcata.

Turnul ne-a fost un adapost binecuvantat, fiindca rebegisem de frig si nu ne mai simteam mainile, desi asta nu ne oprea sa pozam, sa admiram, sa ne bucuram. Ne-am incalzit urcand pana in varf de unde am putut admira tot orasul.

Turnul Chindiei adaposteste pe langa marturiile istoriei si niste marturii mai contemporane ca sa spun asa. Unii dintre cei care au trecut pe acolo a tinut mortis sa lase o urma, astfel incat si-au scrijelit numele si ce le-a mai trecut prin cap pe varul alb care acoperea peretii. Andreea + Claudiu, Lili si Deea sunt prietene, I love you!!! cu replica dedesubt Ai vrea tu!, dar si Veveritele scris invers sunt doar cateva din inscriptionarile care impodobesc peretii. Banuiesc ca nevoia de nemurire si notorietate i-a impins la acest gest, dar cineva trebuia sa le spuna ca peretii aia vor mai fi zugraviti si ei vor ramane in anonimat. Intre timp ii enerveaza doar pe cei care vor sa vada un pic de respect fata de acel loc.

Parasind turnul, ne-am hotarat sa ne intoarcem la Bucuresti. Ploaia nu parea sa se mai termine, frigul ne intrase in oase si ne-am zis ca vazusem destul din oras. Asa ca ne-am intors pe unde am venit, sau pe unde credeam ca am venit, ca pe la un moment dat nu mai eram sigure. Dar cu ajutorul unei doamne dragute am gasit gara.

Am avut proasta sau extravaganta inspiratie sa vrem sa luam trenul. A fost o experienta interesanta, dar in mod sigur nu am vrea sa o mai repetam.

Rebegite de frig am asteptat jumate de ora alaturi de cainii uzi si tematori din gara, de Pirande cu copilasi galagiosi si jucausi si de cativa neni care ne priveau bizar.

Stiam ca trenul pleca de la linia 3. La linia 3 era un tren pe care nu scria nimic. Putea la fel de bine sa mearga la Honolulu. Probabil ca incurajau astfel interactiunile dintre calatori si personalul CFR. Nu stiu. Am hotarat sa ne incercam norocul si sa urcam. In tren, un frig de crapau pietrele si murdar. Am interpelat un individ sa vedem daca e totusi trenul bun. Omul ne-a spus ca da, apoi ne-a invitat la el in compartiment. I-am refuzat gratios invitatia. A insistat de trei ori. Am gasit un compartiment care parea ok, ne-am instalat si am asteptat. Un alt individ mai zdrentaros a deschis usa si ne-a intrebat daca ii dam suc pentru nevasta-sa care e gravida. Cum nu am vazut nici o nevasta gravida, l-am refuzat tot gratios.  Cateva minute mai tarziu il auzim cerand o tigara la un alt compartiment. Prilej pentru omul caruia i-a cerut sa isi povesteasca viata :

 - Chiar n-am, mai am doar 3. Si apoi, sunt si eu amarat. Am ramas fara loc de munca, am 50 de ani si sunt tigan. Cine ma mai angajeaza ?

Urmeaza apoi enumerarea momentelor fericite in viata pe care am ascultat-o fascinate, deoarece omul avea o voce puternica si vorbea cu patos astfel ca se auzea in tot vagonul.

In cele din urma minunea se intampla si trenul se pune in miscare. In compartiment tot frig. Frig incat respiratia se ridica norisori. Prietena mea imi spune ca a auzit controloarea zicand ca s-a dat drumul la caldura. 10 minute mai tarziu auzim aceeasi controloare ghidand un cuplu de batranei catre un alt vagon, pentru ca "aici nu ajunge caldura". Am pornit pe urmele lor, pline de speranta. Si am gasit un compartiment cald si care nu se dezmembra la a patra incercare. Si da, am ajuns si la Bucuresti ca sa povestesc povestea! Sa-mi fie invatatura de minte sa mai iau trenul! Desi ador sa merg cu trenul, trenul miroase a vacanta, a lipsa de griji, a libertate. Nu si acesta...


Arhivă blog