Paris - day one

Nu pot sa stau deoparte de acest oras se pare, asa ca iata-ma din nou aici. Paris pentru a mia oara, prieteni vechi si noi, strazi familiare, metroul, monumente cunoscute si mai putin cunoscute, iata meniul pentru concediul meu de toamna. Trebuie sa recunosc ca ma simt ca pestele in apa aici si ar fi si cazul avand in vedere relatia pe care o am de multa vreme cu cest oras. Ciudat nu, sa ai o relatie cu un oras ? Si totusi noi avem o relatie frumoasa si de durata.

 Ne-am cunoscut in 2007. Era prin martie. M-a intampinat cu inscrisuri familiare, cu nume scoase din cartea mea de franceza si multa ploaie. Dar si cu romantism si prieteni. Era diferit de orice alt oras mai cunoscusem pana atunci. Cam arogant si nepasator. Asa cum imi place mie. Eram foarte timida. M-am apropiat de el ezitand. L-am descoperit incetul cu incetul acea prima data si apoi alte fatete au prins viata pe parcursul numeroaselor vizite pe care le-am facut aici.

La un moment dat era sa ne despartim. Atunci mi-a fost greu, dar am luat hotararea sa nu renunt la el, sa ma intorc chiar daca aparent nu ne mai lega nimic.

Si iata-ma din nou aici. Orasul e cam bozumflat si sta sa planga. Cam pustiu cu toata lumea care este acum la munca. Dar nu ma intimideaza. Am chef sa-l mai descopar o data si nici un nor nu ma va tine in casa.

Intai fac lucrurile indispensabile cum ar fi achizitionarea unui abonament de transport, a unui plan al mijloacelor  de transport in comun si alte mici cumparaturi de la supermarchetul din apropiere. Apoi ma hotarasc sa ma plimb fara tinta pe unde ma vor duce picioarele. Nu mi-e frica sa ma pierd in Paris, mai degraba mi-ar fi frica sa ma pierd in Bucuresti. O romanca intalnita in avion mi-a zis ca la statia Javel se afla o statuie a libertatii si ca e frumos de mers acolo. M-am hotarat sa merg pe mana ei. Oricum eram destul de aproape.

Am pornit deci sa ma plimb pe chei insotind Sena si m-am pomenit in apropierea turnului Eiffel. M-am hotarat sa revad acest vechi prieten. Daca zonele mai putin turistice erau pustii, aici era si acum o multime pestrita si poliglota pe care nici vremea posomorata nu o speria. Suveniruri pentru turisti la tot pasul : turnuri Eiffel in miniatura, genti inscriptionate cu Paris si alte mici comori pe care vreun turist entuziast le va achizitiona si peste care se va depune praful intr-o debara uitata. Pictori cautand clienti pentru un portret la minut. Unul dintre ei s-a indreptat spre mine intrebandu-ma daca nu ii permit sa imi faca portretul sa il foloseasca ca model de prezentare. Am refuzat zambind si am iutit pasul. Tineri de origine africana isi etalau produsele destinate turistilor pe jos. Un tanar aratos cu piele maslinie si par ondulat se falea cu bicepsii lui. I-am zambit, i-am zis ca arata ok si am trecut mai departe.

In dreptul Turnului Eiffel, tinere fete rrome cereau bani spunand ca sunt de la o asociatie de surdo-muti. Ma dureau picioarele, asa ca m-am hotarat sa ma asez pe o banca. Una dintre ele s-a apropiat de mine si m-a recunoscut ca fiind romanca. I-am oferit o tigara si discutia s-a incins. Garoafei ii e dor de casa. Imi zambeste. E aici din 2002 si ii place. Imi spune ca politia nu se ia de ei, ca stiu ca nu fura. Vrea sa mai stea pana pe 15 decembrie, ca apoi sa petreaca sarbatorile acasa alaturi de cei trei baieti ai ei. Nicaieri nu e ca acasa.

E bucuroasa sa vorbeasca cu mine in romana. Imi povesteste ca aici s-a nascut si unul dintre baietii ei. I-a pus numele Paris. Ma sfatuieste insa sa am grija cand scot bani sa cumpar ceva ca nu e sigur si sa ma tocmesc daca vreau sa cumpar vreun suvenir.

Ma despart de Garoafa si imi continui plimbarea. Nu-mi caut repere, ma pierd pur si simplu pe stradute cu certitudinea ca imi voi gasi drumul. Si asa si este. Numai ca acum drumul ma poarta inapoi catre casa. Mi-e foame si incep sa ma doara picioarele.

Dar hei, nu e decat day one ! Maine ma voi pierde din nou in Paris pentru a ma regasi, pentru a regasi ce am pierdut, dar si pentru a descoperi lucruri noi. So, stay tunned !